URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 August 2023, 08:23

Marea păcăleală: Măsurile pregătite pentru reducerea cheltuielilor bugetare vor produce economii infime și deranj enorm

Marea păcăleală: Măsurile pregătite pentru reducerea cheltuielilor bugetare vor produce economii infime și deranj enorm FAŢĂ ÎN FAŢĂ. Proaspăt ministru al Finanţelor, bihoreanul Marcel Boloş (foto) este primul care s-a confruntat din plin cu furia bugetarilor afectaţi de preconizatele măsuri de reformă. Joi, angajaţii Ministerului l-au apostrofat, o subordonată anunţând chiar că îşi dă demisia pe loc, iar vineri angajaţii mai multor administraţii judeţene şi trezorerii au declanşat greve spontane. La Trezoreria Sectorului 3 din Bucureşti, Boloş s-a putut convinge singur de condiţiile precare în care lucrează finanţiştii, cu mobilier din anii 90, cu scaune aduse de acasă şi sufocaţi de hârtii în era digitalizării (foto: Inquam Photos / Octav Ganea)
Marea păcăleală: Măsurile pregătite pentru reducerea cheltuielilor bugetare vor produce economii infime și deranj enorm START LA PROTESTE. Primii bugetari nemulţumiţi de austeritate sunt finanţiştii. Vinerea trecută, 70 dintre cei peste 450 de angajaţi ai AJFP Bihor s-au strâns la un "protest spontan", supăraţi că pierd circa 700 lei pe lună. Din 22 august, ameninţă cu greva 
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Situaţia dramatică a bugetului de stat a forţat o minune: pentru prima oară, un şef social-democrat al Guvernului, în loc să "dea", taie de la bugetari printr-o Ordonanţă de Urgenţă. Altfel, a avertizat Marcel Ciolacu, ţara se va tot împrumuta până nu va mai putea plăti salariile şi va pierde fonduri europene, iar economia intră în colaps.

Atât doar că "minunea" e falsă. BIHOREANUL a trecut în revistă situaţia unora dintre cele mai relevante instituţii din judeţ şi a constatat că reducerile de cheltuieli vor fi nesemnificative, de cel mult câteva zeci de mii de lei lunar, mai nimic faţă de gaura din bugetul statului. În schimb, la cum a fost gândită, OUG va crea haos...

Marea tăiere

La 2 luni după instalare, premierul Marcel Ciolacu decontează proasta guvernare de decenii, dar şi bugetul dezastruos întocmit la începutul anului chiar de ministrul PSD-ist al Finanţelor, Adrian Câciu: în primul semestru, deficitul, adică diferenţa între cheltuieli şi venituri, a fost între 32-40 miliarde lei.

Pe 2 august premierul a anunţat, alături de actualul ministru Marcel Boloş, un pachet de măsuri pe care l-a denumit "prima reformă reală în sistemul bugetar", motivând că "e important să continuăm (n.r. - aplicarea), ca să nu se blocheze fondurile europene". 

Cele 50 de măsuri vizează autorităţile centrale şi locale, precum şi companiile subordonate: reducerea cu 20% a numărului de secretari şi subsecretari de stat, cu 50% a numărului de consilieri ai demnitarilor, interdicţia salarizării şefilor din companiile publice cu mai mult de 6 ori indemnizaţia unui ministru, plafonarea veniturilor angajaţilor la 80% din salariul/indemnizaţia şefilor, interdicţia ca sporurile să depăşească salariile de bază, limitarea lor la unul singur, de 15%, dar nu peste 1.000 lei/lună brut, neacordarea voucherelor de vacanţă bugetarilor cu salarii brute de peste 10.000 lei, plafonarea la 7,5% din veniturile proprii a cheltuielilor pentru cultură, sport şi recreere, limitarea cheltuielilor cu sponsorizarea la 0,25% din cifra de afaceri.

"În joc este destinul nostru"

Proiectul OUG prevede, de asemenea, desfiinţarea a 204.000 de posturi vacante, desfiinţarea funcţiei de şef Birou (cea mai mică), reducerea funcţiilor de conducere de la 12% din total (conform Codului Administrativ) la 8%, creşterea normativului de personal pentru fiecare funcţie de conducere (de la 7 la 10 pentru şef Serviciu, de la 15 la 20 pentru şef Direcţie, de la 25 la 40 pentru Director General). Totodată, Ordonanţa impune comasarea instituţiilor cu mai puţin de 50 de angajaţi ale căror activităţi sunt "similare sau se suprapun".

În fine, OUG prevede transferarea de la 1 ianuarie 2025 a unor servicii cu subordonare centrală către consiliile judeţene: inspectoratele şcolare, direcţiile de Cultură, de Tineret şi Sport, de Sănătate Publică, pentru Agricultură şi Sanitar-Veterinare.

"În joc este destinul nostru. Dacă nu luăm măsuri, va fi o situaţie dramatică", a întărit Ciolacu marţea trecută, precizând că Guvernul va adopta OUG  până la 31 august, la pachet cu alta, privind eliminarea unor scutiri fiscale în mediul privat.

Economii mici

BIHOREANUL a contactat şefi de deconcentrate şi administraţii locale pentru a afla cum le va influenţa OUG. Rezultatul? Mulţi nu au habar, unii afirmă că aşteaptă instrucţiuni "de la centru", iar alţii că se vor conforma, estimând însă economii derizorii.

şeful AJFP, Ioan MihaiuIlustrativ e exemplul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice: organigrama are 482 de posturi (20 vacante, oricum blocate de Guvernul Ciucă anterior), dintre care 44 de conducere, aşa că vor fi desfiinţate 5 funcţii de şef Birou. "Vom face ce ni se cere", spune şeful AJFP, Ioan Mihaiu (foto), dar economia ar fi de 11.000 lei/lună. Cum salariile variază între 3.500 şi 6.900 lei/lună net, voucherele de vacanţă (1.450 lei/an), sporurile de 15% pentru condiţiile vătămătoare şi indemnizaţia de hrană de 202 lei net lunar vor rămâne la fel, singurii afectaţi fiind directorul şi cei doi adjuncţi: nu vor mai primi voucherele de vacanţă, deci economii de 4.350 lei/an.

Situaţia e similară şi la ITM: 56 de posturi ocupate, dintre care 8 de conducere, aşa că se vor desfiinţa 3, cu o economie de circa 3.000 lei/lună, plus încă 4.350 lei/an prin neacordarea voucherelor de vacanţă pentru trei şefi. O altă economie se va face prin eliminarea sporului de confidenţialitate (15%) pentru inspectori, economia fiind sub 10.000 lei/lună.

De altfel, în mai toate instituţiile din judeţ, personalul beneficiază de un singur spor, cel de 15% pentru condiţii vătămătoare, şi acela raportat la salariile de bază din decembrie 2018, astfel că în puţine cazuri el depăşeşte plafonul ce va fi impus, de 1.000 lei brut/lunar.


START LA PROTESTE. Primii bugetari nemulţumiţi de austeritate sunt finanţiştii. Vinerea trecută, 70 dintre cei peste 450 de angajaţi ai AJFP Bihor s-au strâns la un "protest spontan", supăraţi că pierd circa 700 lei pe lună. Din 22 august, ameninţă cu greva 

"Răspunderea se diluează"

Ceva mai mari vor fi economiile la APIA, care are 117 posturi, dintre care 13 de conducere (8%), cu salarii mari: directorul 13.017 lei brut, adjunctul 12.563 lei, managerul public 16.347 lei, şefii de Serviciu 11.807 lei, iar cei de Birou 11.352. Prin tăierea voucherelor de vacanţă se vor salva peste 15.000 lei.

Nici în ABA Crişuri, care acoperă 6 judeţe cu 588 posturi (dintre care 537 ocupate), economiile nu vor fi spectaculoase. "Trebuie să reducem de la 11% la 8% funcţiile de conducere", spune directorul Pásztor Sándor. Rezultatul? Economii de sub 10.000 lei pe lună, plus încă 7.250 lei prin neacordarea voucherelor de vacanţă şefilor cu lefuri brute peste 10.000 lei.

La Casa Judeţeană de Pensii, unde sunt 96 de posturi ocupate, din care 10 de conducere, va trebui desfiinţat unul, sau două, deci economia va fi de circa 2.000 lei/lună. Directorul executiv Laurenţiu Ţenţ se teme însă de consecinţele reorganizării: "Prin desfiinţarea de Servicii nu văd cum se eficientizează activitatea. Casa Locală de Pensii Beiuş are statut de Serviciu, dar mai puţin de 10 angajaţi, deci trebuie comasată în alt Serviciu. Iar când serviciile sunt mai mari, şi răspunderea se diluează".

Se comasează?

La AJOFM Bihor, cu 38 de posturi (toate ocupate), dintre care 4 de conducere, dar un singur salariu brut peste 10.000 lei, economia va fi de 1.450 lei. În rest, ca în toate instituţiile deconcentrate, angajaţii vor continua să beneficieze de sporul de condiţii vătămătoare, de voucherele de vacanţă şi de cei 202 lei ai normei de hrană.

Aici, problema e însă alta: pentru că sunt sub 50 de angajaţi, Agenţia ar putea fi comasată, conform OUG, cu alte instituţii subordonate Ministerului Muncii, cum ar fi ITM sau AJPIS. Atât doar că, spune directorul Békesi Csaba, pentru asta ar trebui modificate legi organice care le reglementează activitatea.

Vizate de comasări ar fi şi Garda de Mediu (14 angajaţi), Garda Forestieră (46) şi APM (36), dar niciunul dintre şefii acestor instituţii nu ştie dacă acestea vor avea loc. "Şi în urmă cu doi ani era vorba că ne comasăm cu Garda Forestieră, dar discuţia a picat", spune şeful GM Bihor, Sever Şerbănescu.

O altă instituţie sub 50 angajaţi este Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, cu 24 de posturi, din care 2 de conducere. În baza OUG, ar urma să fie transferată CJ Bihor din 2025, dar directorul Petruţ Drăgan e rezervat. Motivul? Pe de o parte, odată cu înfiinţarea Ministerului Familiei, DJTS trebuia deja "spartă" în două structuri, una de Sport, alta de Tineret, dar "despărţirea" nu s-a produs nici după aproape 2 ani. Pe de altă parte, "nu toate consiliile judeţene vor fi interesate să aibă Direcţii de Sport". Concluzia? "Noi nu ştim ce va fi mâine, darămite peste un an".

Şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, cu 45 angajaţi, ar urma să fie transferat CJ Bihor, dar preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabó Ödön, crede că până atunci poate fi desfiinţat, la fel şi 98 de şcoli din judeţ (55% din total) care au sub 50 de angajaţi. Şeful IŞJ, Horea Abrudan, afirmă însă că Legea Educaţiei le "salvează" datorită unei prevederi ce impune ca în fiecare unitate administrativ-teritorială să existe cel puţin o şcoală, chiar şi sub normativele de personal.

"O prostie"

Cristian Laza, primar SânmartinSingurii care se declară "avariaţi" de OUG sunt primarii, indiferent de partid. Cristian Laza (foto), edilul PSD-ist din Sânmartin, unde Primăria are 72 de posturi (15 vacante), afirmă că mereu a ţintit să aibă cheltuielile cu salariile sub 10% din veniturile proprii, deci "am fost chibzuiţi", iar acum nu ştie ce va face cu cele două companii locale: Societatea de Servicii Publice, Agrement şi Salubrizare şi cea de Construcţii-Reabilitare, care însumează sub 50 angajaţi. "Au activităţi diferite, nu ştiu dacă şi cum le putem comasa", zice Laza.

La Consiliul Judeţean Bihor, unde preşedintele Ilie Bolojan a înjumătăţit încă în 2020 organigrama de la 192 la 96 posturi, vor fi tăiate doar 2 funcţii de şef Birou, deci o economie de 2.000 lei. Subţiată de Marcel Sas Adăscăliţii, Primăria Marghita a fost prinsă şi ea cu organigrama la minimum, deci nu are ce reduce, în schimb s-a trezit cu posturi esenţiale blocate doar pentru că erau vacante.

La fel a păţit şi Tőrők Lászlo, primarul din Salonta, unde sunt 185 posturi în organigramă, dar 47 vacante, edilul afirmând că OUG afectează grav autonomia locală şi pune în pericol funcţionarea instituţiei, în condiţiile în care unele posturi sunt, oricum, neatractive. "Atunci ne mirăm că nu reuşim să angajăm cei mai competenţi profesionişti în administraţie?", spune edilul.

Omologul său din Rieni, PNL-istul Gheorghe Bota, zice pe şleau: "Ordonanţa e o prostie. Noi avem 16 angajaţi, cu care facem şi proiecte, şi achiziţii, şi urbanism, şi registru agricol, şi asistenţă socială, şi salubritate. Dacă pleacă unul, cum s-a întâmplat recent, nu mai pot angaja altul. De ce se bagă Guvernul în Primărie dacă ne susţinem singuri şi nu cerem bani de la Guvern?".

"Dacă eram prim-ministru..."

Florin Birta, primar OradeaFlorin Birta (foto) afirmă că, potrivit normativelor de personal, la rându-le conforme numărului de locuitori, Primăria Oradea ar avea dreptul la 972 angajaţi, dar are doar 565, pentru că "mereu am vrut să ţinem cheltuielile de personal sub 15%". Acum, însă, trebuie să taie toate cele 11 funcţii de şef Birou, ceea ce aduce economii de 12.000 lei/lună, dar nu bugetului de stat, ci celui local.

"Eu, dacă eram prim-ministru, impuneam măsurile instituţiilor deconcentrate, companiilor de stat, unde sunt salarii de zeci de mii de euro, şi primăriilor care cer bani de la bugetul naţional. În plus, pe primari, ca să nu mai stea cu mâna întinsă la stat, i-aş obliga să colecteze taxele şi impozitele, pentru că mulţi au un grad de colectare de 30%, ca să fie populari şi să-i voteze oamenii. Oradea are 95%", spune Birta.

Problema, subliniază şi el, este că blocarea posturilor vacante va afecta funcţionalitatea instituţiei: "Din Primăria Oradea au plecat în ultimii 5 ani peste 200 de funcţionari la alte instituţii, cu salarii mai mari şi muncă mai puţină. Neputând angaja alţii, nu mai avem cu cine lucra".

Ca să "salveze" totuşi câteva posturi de şef Serviciu, a recurs la un artificiu: săptămâna trecută, cu aprobarea Consiliului Local, organigrama a fost modificată prin transformarea unor funcţii inferioare de consilier în posturi de consilier superior şi a mutat angajaţi, aşa încât Serviciile să aibă dimensiunea de minimum 10 angajaţi, cum cere OUG. "La o chestie românească am găsit o soluţie tot românească", recunoaşte primarul. La fel cum, probabil, fac şi alţi primari şi şefi de instituţii...


VOR ANULAREA
Procesele vor costa mai mult decât "economiile"

Primarii USR au anunţat săptămâna trecută că vor ataca OUG la Curtea Constituţională şi în instanţele de contencios administrativ, pe motiv de neconstituţionalitate şi nelegalitate.

La fel va proceda şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, care impută guvernanţilor că: "încalcă principiile autonomiei locale, administraţia locală este tratată inechitabil în raport cu administraţia centrală deoarece pentru cea locală există deja măsura impunerii unui număr maxim de angajaţi în funcţie de rangul UAT şi de numărul de locuitori; dezavantajează UAT-urile cu un număr mare de posturi vacante la data intrării în vigoare a OUG; le distruge capacitatea administrativă; blochează gestionarea proiectelor cu finanţare nerambursabilă; conţine măsuri care afectează drepturile personalului şi funcţionarea autorităţilor locale, noţiuni neclare şi contradictorii, prevederi paralele cu cele din Codul Administrativ, nu asigură eficientizarea activităţilor" etc.

În schimb, OUG nu reglementează "măsuri care vor genera cu adevărat reduceri de cheltuieli, de exemplu referitoare la fondurile alocate pentru privilegiile politicienilor, pentru subvenţionarea partidelor, pentru birourile parlamentare, maşini, servicii etc".

Anularea OUG în justiţie, atenţionează FNSA, "va genera cheltuieli majore pentru stat (de judecată, pentru reintegrarea în funcţiile publice, pentru drepturi salariale plătite retroactiv etc.) al căror cuantum va fi mai mare decât aşa-zisele economii".

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Azi e sărbătoare ...
... pentru bugetari. La privat se lucrează cu program normal, ca de obicei, ca să-i țină lui Boloș rânjetul în viață. Noul USL i-a reunit pe social-democrații mediocri cu liberalii amatori, ca să facă haosul și mai mare față de cel pe care tot ei l-au creat. Dar nu-i bai, că vin tare din urmă patrihoții aur-iști, creație a Statul Paralel în care până și "germenii" Micula au reprezentant la vârful schimbării de dragul modificării.
Postat 15 August 2023, 11:00 de KP
nu bagatelizati ....oracat se ia e binevenit
doar ca orice reforma sfarseste prin a se da la bugetari, doar ei impart pentru ei, acuma ca nu mai au ce imparti vor lua tot de la privat. de ce n-a performat bolos in privat si si-a gasit locul doar ca bugetar milionar?
Postat 15 August 2023, 09:57 de Traian
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON