URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 13 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 August 2023, 17:22

Incendiul din Crevedia: DNA a deschis două dosare penale, Ponta face declarații halucinante, patronii au avut prima reacție

Incendiul din Crevedia: DNA a deschis două dosare penale, Ponta face declarații halucinante, patronii au avut prima reacție Foto: Inquam Photos / George Călin
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

DNA s-a sesizat și a deschis două dosare penale din oficiu în cazul incendiului uriaș de la stația GPL din Crevedia, având ca obiect săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Și patronii stației au avut prima reacție în caz, iar fostul premier Victor Ponta, în prezent consilier onorific al lui Marcel Ciolacu, a făcut declarații halucinante: „pacienții în stare rea sunt lăsați în România, să moară aici”, pentru că spitalele afara țării primesc doar pacienți „în stare bună” pentru că „vor doar să trimită facturi uriașe către statul român”.

Două dosare penale

Printr-un comunicat transmis presei luni, Direcția Națională Anticorupție anunță că instituția a înregistrat două dosare penale, în urma unor sesizări din oficiu în cazul incendiului uriaș de la stația GPL din Crevedia, dosarele având având ca obiect săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu autorizarea stației GPL din localitatea Crevedia.

Comunicatul nu dă alte detalii, precizând doar că „Urmărirea penală se desfășoară cu privire la faptă („in rem”), prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat”.

„Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs vreo faptă ce ar intra sub incidență penală”, se arată în informarea transmisă presei.

HotNews.ro amintește că incendiul și Parchetul General are în lucru un dosar penal care vizează stabilirea cauzelor deflagrației, dar și rolul pe care îl aveau instituțiile în acest caz, în condițiile în care stația GPL era închisă, în acte, încă din 30 septembrie 2020.

Un alt dosar penal a fost deschis sâmbătă seară de Parchetul Militar București și vizează modul de intervenția a pompierilor la depozitul GPL unde au avut loc mai multe explozii urmate de incendii, conform sursei citate.

Prima reacție a asociaților

Tot luni a apărut și prima reacție publică a patronilor stației GPL. Ionuț Doldurea (fiul primarului PSD din Caracal) și asociatul său, Cosmin Stîngă, susțin că sunt preocupați de cele întâmplate, scrie HotNews.ro.

„La nivelul companiei și la nivel personal, ca administratori ai acesteia, căutăm sa identificăm cu rapiditate și eficiență soluții concrete care să sprijine persoanele în suferință și efortul autorităților și care să completeze mobilizarea impresionantă și angajamentul pe care deja mulți oameni de bună credință le-au dovedit fără ezitare. Încercați de nespusă mâhnire, înțelegem devastați încercarea extremă prin care trec atât de multe familii și sperăm să nu fim descalificați în străduința asumată de a o alina”, au transmis reprezentanții firmei Flagas SRL.

După cum se știe, firma fusese amendată de mai multe ori de ISU tocmai pentru că nu respecta măsurile de securitate la incendiu, iar în toamna anului 2020 anunțase autoritățile că închide punctul de lucru. Era închisă, însă, doar în acte. De fapt, sub nasul autorităților se derulau operațiuni de manipulare GPL care puteau oricând să se transforme într-o tragedie.

„Stația GPL este a firmei FLAGAS SRL, care în ultimii 5 ani a avut contracte de peste 1,6 milioane lei, prin achiziție directă, cu primăriile ale comunelor conduse în principal de primari PSD. Printre acestea se numără primăriile din Moara Vlăsiei, Bolintin-Vale și Cervenia (Teleorman)”, mai notează HotNews.ro.

De altfel, fiul primarului din Caracal este acționar în 6 companii, o bună parte dintre ele cu cifre de afaceri impresionante și sute de contracte cu administrația locală, prin achiziție directă.

Jurnalistul Florin Negruțiu a arătat cum familia Doldurea a făcut o avere fabuloasă în ultimii ani.

„În 10 ani, între 2009 și 2022, cifra de afaceri a firmei a familiei Doldurea a crescut de aproape 500 ori. De la 1,2 milioane la 593 de milioane de lei. Iar profitul net a ajuns, anul trecut, la 32 de milioane de lei”, a arătat jurnalistul.

Ponta și tratații în străinătate

După cum se știe, exploziile urmate de uriașul incendiu de la stația GPL s-au lăsat cu doi morți și 56 de răniți. 12 pacienți arși au fost transportați pentru a se trata la spitale din străinătate.

Cel din urmă aspect a fost comentat la o manieră halucinantă de fostul premier Victor Ponta, actual consilier onorific al prim-ministrului Marcel Ciolacu, care a spus că „pacienții în stare rea sunt lăsați în România, să moară aici”, pentru că spitalele afara țării primesc doar pacienți „în stare bună” pentru că „vor doar să trimită facturi uriașe către statul român”.

„Spitalele din străinătate se ocupă doar de pacienții care sunt în stare bună. Pacienții în stare rea sunt lăsați în România, să moară aici. Vor doar să trimită facturi uriașe către statul român, acesta este interesul lor. Guvernul a făcut foarte bine că i-a pus în avion și i-a trimis în străinătate pe cei care aveau nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, dar e posibil ca românii să se întrebe: Noi nu plătim taxe? Pe noi de ce nu ne trimit în străinătate”, a declarat fostul premier, la România TV, conform Digi24.

Verificări la stațiile de carburanți din toată țara

Pe de altă parte, luni, Guvernul a anunțat că premierul Marcel Ciolacu a dispus începerea unui control la nivel național cu privire la îndeplinirea condițiilor de autorizare, funcționare și exploatare a tuturor instalațiilor de depozitare și comercializare a carburanților, inclusiv GPL.

„Decizia vine ca urmare a tragediei petrecute acum două zile la Crevedia și are ca scop identificarea urgentă a potențialelor situații care ar putea fi produse și implică riscuri legate de siguranța publică”, se explică într-un comunicat al Guvernului.

La controale vor participa reprezentanți ai tuturor instituțiilor publice care au atribuții legale în această privință:

- ISCIR și CNCIR pentru autorizarea și controlul instalațiilor sub presiune;

- ISU pentru siguranța în exploatare a punctelor de lucru în care se efectuează operațiuni cu carburanți;

- ITM pentru respectarea obligațiilor privind contractele de muncă;

- Agenția Națională de Mediu pentru respectarea obligațiilor de mediu;

- Poliția pentru respectarea legislației privind ordinea și siguranța publică;

- ARR și ISCTR pentru autorizarea și controlul cisternelor de transport;

- ANAF și Vamă pentru respectarea obligațiilor de natură fiscală.

„Ca urmare a acestei decizii, vicepremierul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, va semna un ordin prin care autorizează prefecții din fiecare județ al țării să constituie și să coordoneze echipe mixte de control formate din reprezentanții instituțiilor menționate mai sus”, mai arată comunicatul Executivului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Otello
La faza asta nu e PZD ( eu urăsc PZD ) aici e vorba de PROTECTIA MUNCII stric implicit angajatorul, și apoi ITM , șpagă etc.
Postat 28 August 2023, 21:42 de Sandu2100
Oare ??
Oare cati oameni nevinovati vor muri din cauza PSD ului?? Cat mai rabda poporul ?? Cat mai rabda coruptia ?
Postat 28 August 2023, 19:57 de Otello
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON