URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 August 2023, 15:10

„Suflul” exploziei de la Crevedia: Se pregătesc și în Bihor controale la toate stațiile de carburanți din întregul județ

„Suflul” exploziei de la Crevedia: Se pregătesc și în Bihor controale la toate stațiile de carburanți din întregul județ foto: Inquam Photos / Octav Ganea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Șefii mai multor instituții publice din Bihor cu atribuții în verificarea condițiilor de autorizare și exploatare a instalațiilor de depozitare și comercializare a carburanților au fost convocați de prefectul Dumitru Țiplea pentru a pregăti o acțiune de control la toate unitățile din domeniu aflate în județ.

Acțiunea va avea loc după ce, în urma exploziei depozitului de la Crevedia produsă sâmbătă seară și care s-a soldat cu două decese și rănirea altor 58 persoane, premierul Marcel Ciolacu a dispus, luni, „controale extinse” la nivel național.

Convocați pentru pregătiri

Prefectura Bihor a anunțat marți, pe pagina de Facebook a instituției, că prefectul Dumitru Țiplea „a convocat ședința de lucru operativă privind verificarea condițiilor de autorizare, funcționare și exploatare a tuturor instalațiilor de depozitare și comercializare a carburanților, inclusiv GPL (gaz petrolier lichefiat) și GNC (gaz natural comprimat), pe raza județului Bihor”.

„Prefectul Dumitru Țiplea a solicitat analiza urgentă și riguroasă a situației la nivelul județului, în pregătirea unei campanii de verificări în teren cu echipe mixte, constituite prin ordin de prefect”, se arată în comunicarea pe pagina de Facebook a Prefecturii Bihor.

Potrivit acesteia, la ședința operativă au participat șefii instituțiilor publice din județ care au atribuții legale în domeniu: ISU Crișana (pe partea de siguranță în exploatare a punctelor de lucru în care se efectuează operațiuni cu carburanți), ISCIR (Inspectoratul Teritorial Oradea al Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat - pentru verificarea autorizării și controlul instalațiilor sub presiune), ITM (în ce privește respectarea obligațiilor privind contractele de muncă și securitatea relațiilor de muncă), Comisariatul Județean Bihor al Gărzii de Mediu și Agenția pentru Protecția Mediului Bihor (care verifică respectarea obligațiilor de mediu), Inspectoratul de Poliție Județean Bihor (cu competențe în verificarea respectării legislației privind ordinea și siguranța publică), structurile județene ale ARR, RAR și Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (pentru licențierea, autorizarea și controlul cisternelor de transport), precum și Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor și Biroul Vamal de Interior (pentru respectarea obligațiilor de natură fiscală și atestarea privind comercializarea de carburanți).

Controalele urmează

„Acțiunea de control va începe după ce Ministerul Afacerilor Interne va emite un ordin care trebuie să cuprindă perioada de desfășurare a verificărilor, să menționeze expres instituțiile ai căror reprezentanți vor face parte din comisiile de control și unitățile care vor fi controlate, pentru că verificările nu se vor face doar la stațiile și depozitele de GPL, ci vor viza toate unitățile care depozitează și comercializează toate tipurile de carburanți”, a declarat marți BIHOREANULUI șefa Cancelariei Prefectului, Ligia Oala.

De altfel, și precedentul control efectuat la nivel național, pentru verificarea - în luna iulie - a tuturor centrelor pentru persoane vârstnice, copii și adulți cu handicap, în urma dezvăluirilor presei despre „azilele groazei” din județul Ilfov, a fost derulat tot în baza unui ordin al MAI, care a prevăzut același fel de detalii.

Efectul după Crevedia

După cum se știe, în localitatea dâmbovițeană Crevedia a avut loc sâmbătă seară o adevărată tragedie, după exploziile de la stația GPL deținută de fiul primarului PSD din Caracal și care funcționa fără autorizație de trei ani. Exploziile au provocat moartea a două persoane și rănirea altor 56, dintre care unele grav, 12 dintre pacienții mari arși fiind transferați la spitale din străinătate în baza Mecanismului European de Apărare Civilă. În urma dezastrului, au ars 8 case din zona unde se afla depozitul, iar alte 11 au fost afectate de flăcări.

În urma evenimentului, au fost deschise mai multe dosare penale de către Parchetul General, Parchetul Militar București și DNA.

Luni, Guvernul a anunțat că premierul Marcel Ciolacu a dispus începerea unui control la nivel național cu privire la îndeplinirea condițiilor de autorizare, funcționare și exploatare a tuturor instalațiilor de depozitare și comercializare a carburanților.

„Decizia vine ca urmare a tragediei petrecute acum două zile la Crevedia și are ca scop identificarea urgentă a potențialelor situații care ar putea fi produse și implică riscuri legate de siguranța publică”, a explicat Guvernul într-un comunicat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Alo, autoritățile!
Controalele nu le anunți, doar le faci. Că dacă le anunți, ei închid pe când mergi tu acolo, pun lacătul și mergi degeaba.
Postat 30 August 2023, 08:02 de Vio_427
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON