URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Septembrie 2023, 13:55

Radiaţiile ultraviolete şi organismul: sunt indispensabile, dar și periculoase!

Radiaţiile ultraviolete şi organismul: sunt indispensabile, dar și periculoase! foto generic, arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Radiaţiile ultraviolete (RUV) constituie un factor indispensabil pentru procesele vitale, lipsa lor putând determina îmbolnăviri, dar, totodată pot exercita un efect nociv, atunci când acţiunea lor este în exces şi fără adaptare progresivă.

Asupra pielii produc pigmentaţie, roşeaţă şi chiar alergii sau arsuri. Expunerea treptată şi de scurtă durată elimină aceste manifestări neplăcute. Cancerul de piele poate apărea după expunerile prelungite şi repetate la RUV.

Asupra ochilor acţiunea RUV se manifestă prin conjunctivite ce se pot complica, apărând mai des la schiori şi alpinişti prin reflexia RUV pe zăpadă, dar şi prin exploatarea neprotejată a surselor de RUV artificiale (lămpi de RUV, reflectoare, aparate de sudură etc.).

RUV au efecte şi asupra glandelor endocrine (se intensifică funcţiile acestora), a sistemului nervos central (apar fenomene de stres) şi circulator (creşte pulsul, tensiunea arterială, putând agrava starea bolnavilor cardiaci), a ficatului (efect toxic şi alergic) şi sistemului digestiv (intensifică secreţiile digestive).

Există şi efecte indirecte asupra organismului uman: acţiunea bactericidă a RUV se manifestă prin distrugerea sau inactivarea microorganismelor, fapt ce permite autopurificarea suprafeţelor, a spaţiilor interioare şi a bazinelor de apă de suprafaţă; acţiunea de ionizare şi ozonizare a aerului, mai ales în zonele montane; neutralizarea unor poluanţi iritanţi, cancerigeni şi alergici, prin reacţiile fotochimice din atmosferă, apă şi sol.

ATENŢIE! La suprafaţa solului RUV reprezintă doar 1-2% din energia solară, ele fiind absorbite de către ozon şi difuzate de către moleculele de aer şi diverşi aerosoli. Prezenţa norilor scade acţiunea directă a RUV, dar o creşte pe cea difuză.

RUV sunt mai intense în regiunile muntoase şi la nivelul mării, fiind reţinute de geamurile ferestrelor în proporţie de 35-90% şi mult mai puţin de ţesături (chiar şi cele albe).

Protecţia împotriva acţiunii nocive a RUV este uşoară, necesitând îmbrăcăminte de protecţie şi ochelari cu lentile speciale care reţin radiaţiile (obligatoriu pentru cei care lucrează cu surse generatoare de RUV). În ultimii ani intensitatea RUV a fost mai mare, de aceea este indicată restricţionarea expunerii la soare între orele 11 şi 17. De asemenea, expunerea la RUV din solariile artificiale trebuie făcută cu atenţie, fără excese şi numai în condiţiile existenţei aparaturii avizate de către Ministerul Sănătăţii.

REŢINEŢI! RUV au o acţiune benefică antirahitică prin favorizarea formării vitaminelor D necesare formării şi dezvoltării osoase la copii. Profilaxia rahitismului include şi expunerea moderată a gravidei la aceste radiaţii. De asemenea RUV favorizează creşterea imunităţii organismului, accelerează vindecarea plăgilor şi intervin în stimularea creşterii şi dezvoltării copiilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON