`
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?
De stiut
Colțul juridic
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 5549 rezultate
- Poliția Bihor, despre accidentul mortal din Gepiu: Cele două femei traversau pe trecerea de pietoni 30/01/2024
- Accident grav pe DN79, în Gepiu: Două femei au murit 29/01/2024
- Foc pus intenționat într-o casă din Bihor. Proprietarii sunt la muncă în străinătate (FOTO) 29/01/2024
- Handbaliştii de la CSM Oradea îşi cunosc programul jocurilor din play-off-ul Diviziei A 27/01/2024
- Ministrul de Externe al Slovaciei, în vizită la Oradea: „Slovacia va insista să fiți primiți ca membri deplini în Schengen” (FOTO) 26/01/2024
- Migranți opriți de polițiștii de frontieră din Salonta. Aveau cu ei și un bebeluș de două luni 26/01/2024
- Băut și fără permis de conducere, un bihorean a furat o maşină şi a plecat la plimbare. Poliţiştii l-au găsit după ce a "aterizat" cu autoturismul în câmp 26/01/2024
- Ce investiții vor fi gata în 2024 în Bihor și ce lucrări spune Ilie Bolojan că vor începe. Printre cele din urmă, drumul expres Oradea-Arad 24/01/2024
- Trei medalii de bronz pentru pugiliștii de la Basti Box, la turneele din Serbia și Ungaria 22/01/2024
- Fermierii şi transportatorii bihoreni continuă protestele. Sâmbătă, se mută în Piaţa Unirii! 18/01/2024
- Au venit banii! AJOFM Bihor începe să-și achite datoriile față de firmele din județ 17/01/2024
- Atletul Mihai Sorin Dringo a fost desemnat cel mai bun sportiv al anului 2023 în judeţul Bihor 15/01/2024
- Protestele continuă. Fermierii și transportatorii circulă încolonaţi pe mai multe drumuri din Bihor 15/01/2024
- Tamponări cu surprize în Bihor: Doi şoferi drogaţi la volan au ajuns în Arestul Poliţiei 15/01/2024
- Bihorel: De ce s-au refugiat dropiile din Bărăgan în Bihor 14/01/2024
- „Ne-a ajuns cuțitul la os!”. Protest de amploare în Oradea, fermierii și transportatorii sunt nemulțumiți de scumpiri (FOTO/VIDEO) 14/01/2024
- Sondaj de Salonta: Primăria locală, interesată de cum sunt interceptate telefoanele 14/01/2024
- „Suntem în prag de faliment!”: Fermierii și transportatorii din Bihor au ieșit la protest, pe două drumuri naționale din județ (VIDEO) 13/01/2024
- Cum a apărut trenul de Cluj: Istoria căii ferate Episcopia-Bihor - Cluj, intrată azi într-o amplă modernizare (FOTO) 12/01/2024
- Un asistent de la Spitalul Județean din Oradea a ajuns la închisoare pentru șpăgi de 30.000 de euro. Vezi ce le promitea victimelor! 11/01/2024
- Tragedie la Salonta: Un bărbat a murit, prins în măcinătoarea de porumb 11/01/2024
- FC Bihor s-a reunit la Stadionul Municipal cu trei jucători noi, aduși din Liga a II-a (FOTO) 10/01/2024
- Primul transfer la FC Bihor în 2024: Eric Vînău, un component al lotului naţional de juniori 09/01/2024
- Consiliul Județean Bihor a luat un credit de 250 milioane de lei pentru investiții, până la decontarea banilor europeni. Despre ce proiecte este vorba 09/01/2024
- Calendarul BIHOREANULUI pe 2024: O nouă ediție de colecție, cu principalele personaje ale zilei (FOTO) 09/01/2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Cum funcționează cea mai complexă investiție din Oradea ultimelor trei decenii 08/01/2024
- Accident mortal în Bihor, pe DN 79 07/01/2024
- Dropia iubește Bihorul! Cel mai mare stol de dropii din România ultimilor 30 de ani, observat lângă Salonta (FOTO/VIDEO) 07/01/2024
- Gata vacanţa şi pentru handbaliştii de la CSM Oradea 05/01/2024
- Baschet: CSM CSU Oradea susţine primul joc din 2024, împotriva penultimei clasate, CSM Petrolul 04/01/2024
- O nouă expoziţie de fotografie la Filarmonica de Stat din Oradea, organizată de fotograful Ovi D. Pop (FOTO) 04/01/2024
- Muzică pentru toți: Filarmonica Oradea a ajuns la Centenar, află povestea înființării ei! 01/01/2024
- Val de pensionări în Poliţia Bihor! Pleacă peste 50 de ofițeri și subofițeri, în frunte cu adjunctul Adrian Bucur și șeful BCCO, Mugur Poinar 29/12/2023
- Adolescent de 14 ani, tâlhărit pe o stradă din Salonta. Autorul e un minor multirecidivist şi a ajuns în Arestul Poliţiei 29/12/2023
- Plugușor, plugușor, da’ nu-i ușor! 28/12/2023
- În al 12-lea ceas: Câți bani pierd Primăria Oradea și CJ Bihor la proiectele nefinalizate până la 31 decembrie 27/12/2023
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! Un bilanț al lucrărilor făcute pe bani europeni, la final de an 27/12/2023
- Talent la 10 ani: Un artist orădean şi-a expus tablourile în Dubai şi a fost invitat să-și prezinte noi creații, în 2024, la New York (FOTO) 26/12/2023
- Bolojan: drumul expres Oradea – Arad va fi scos la licitație luna viitoare. Încep exproprierile 23/12/2023
- Încă 12 platforme pentru colectarea gratuită a deșeurilor, date în folosință în Bihor. Vezi în ce localități! (FOTO) 21/12/2023
- A intrat peste ea în casă, a bătut-o și a violat-o! Caz oripilant într-un sat din Bihor, agresorul a fost recent eliberat din închisoare 21/12/2023
- Al treilea caz de rujeolă în Bihor, la o femeie vaccinată 20/12/2023
- Accident la alveola de calmare a traficului de lângă Ciumeghiu: O şoferiţă a lovit bordura, a rupt un stâlp de curent şi a ajuns în şanţ 20/12/2023
- Proiectul strategic pe sănătate al județului Bihor a fost finalizat și aduce noutăți revoluționare pentru sistem. Vezi noutățile! 18/12/2023
- Piața Unirii, plină în prima seară de concerte din „Orașul faptelor bune”: Un bihorean a cântat cu The Motans, iar lângă brad o tânără a spus „da” (FOTO/VIDEO) 17/12/2023
- „Orașul faptelor bune”: Cine concertează în serile de sâmbătă și duminică, în Piața Unirii din Oradea 15/12/2023
- Pa, pa, Pantea! Șefului Parchetului din Beiuș nu i-a ieșit „schema” cu mutarea la Oradea 13/12/2023
- Cunoscutul hairstilist orădean Cornel Mailat a fost găsit mort în locuinţă 08/12/2023
- Concurs special de baschet la Oradea: Elevi cu dizabilități din 8 județe au ocupat terenul de la „Antonio Alexe” (FOTO) 07/12/2023
- E vremea colindelor! Crăciunul este întâmpinat în Oradea cu o mulțime de concerte de colinde și cântece de iarnă 05/12/2023
- Trei medalii şi un titlu naţional pentru pugiliştii de la Basti Box Salonta 05/12/2023
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Vezi cine vine la Târgul de Crăciun și ce alte evenimente atractive animă orașul! 04/12/2023
- Lotus Băile Felix şi Crişul Sântandrei încheie anul tot pe poziţii de play-off 03/12/2023
- FC Bihor şi-a realizat norma de patru goluri marcate şi la Periam (FOTO) 01/12/2023
- Cel mai mare contract de finanțare semnat de Consiliul Județean Bihor până în prezent: 130 milioane euro. Vezi pe ce merg banii! 01/12/2023
- Sapient Group, partener principal la un important eveniment de cultură gastronomică (FOTO) 01/12/2023
- FC Bihor îşi încheie evoluţia din acest an în campionat chiar de Ziua Naţională, la Periam, în judeţul Timiş 30/11/2023
- Vacanță... la coadă: Aglomerație la frontiera cu Ungaria, inclusiv la Borș I și Borș II 30/11/2023
- „Bihorul colindă” din nou: Se organizează 37 de concerte cu colinde în mai toate zonele județului 28/11/2023
- Tribunalul Bihor, decizie în mega-dosarul de braconaj al Parchetului Salonta: Omul de afaceri Mircea Hadade e liber, 14 inculpaţi rămân sub control judiciar 27/11/2023
- Aveți grijă de părinți și de bunici! Doi vârstnici din Bihor, salvați de pompieri după ce au căzut în casă și nu s-au mai putut ridica 27/11/2023
- Se toarnă asfalt pe drumul dintre Oșorhei și Copăcel. Investiția va fi cofinanțată din fonduri europene (FOTO) 23/11/2023
- Roxana Hamza a cucerit bronzul la Europenele de Box U22 din Muntenegru 22/11/2023
- S-a încheiat concursul pentru şefiile parchetelor: Monica Matei este noul procuror general al Parchetului Curţii de Apel Oradea 21/11/2023
- „Warboy”, o călătorie în timp, în Munţii Apuseni. Cel mai nou film al regizorului bihorean Marian Crişan poate fi văzut la Oradea (FOTO) 20/11/2023
- Poveşti vânătoreşti: Spectacol la judecata propunerii de arestare a braconierilor VIP-uri 20/11/2023
- Judecătoria Salonta a refuzat arestarea a 15 braconieri din mega-dosarul Parchetului local, deși li se impută sute de infracțiuni și fapte șocante 18/11/2023
- Platformă de depozitare gratuită a deșeurilor voluminoase, deschisă la Salonta (FOTO) 17/11/2023
- Milionarul orădean Florin Panea, patronul Leonardo, inculpat pentru o fraudă uriaşă. Procurorii i-au pus toată averea sub sechestru 17/11/2023
- Stingeţi lumina! La Tribunalul Bihor nu mai e cine să judece la Secția penală 17/11/2023
- Patru medalii pentru pugiliştii de la Basti Box Salonta la ediţia din acest an a "Gongului de Aur" din Macedonia de Nord 16/11/2023
- Mega-dosarul de braconaj: medici, fermieri, oameni de afaceri și un fost consilier județean PSD, printre cele 15 persoane propuse spre arestare 16/11/2023
- Guvernul a dat ultima aprobare pentru Drumul Expres Oradea – Arad. Lucrările pot fi scoase la licitație (VIDEO) 16/11/2023
- 20 de persoane au fost reținute, în cea mai amplă anchetă de braconaj din Bihor! Au fost găsite trofee de cerbi și căprioare, precum și unul de urs (FOTO) 15/11/2023
- Protest cu lacrimi în faţa Palatului de Justiţie din Oradea: „A ucis doi oameni şi e liber pentru că nu a băut. Schimbați legile!” (FOTO/VIDEO) 15/11/2023
- „Be cool” la volan! Instructori de raliu și polițiști se vor întâlni cu liceenii din Bihor ca să-i înveţe despre conducerea preventivă (FOTO) 14/11/2023
- Invitație la „Warboy”: Orădenii sunt chemați să descopere noul film al regizorului Marian Crișan (FOTO/VIDEO) 14/11/2023
- Patru morţi, printre care un copil de 6 ani, în două accidente petrecute în Bihor, dar nici un condamnat. Se anunță proteste! 13/11/2023
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: A venit vremea ORA Jazz Festival 13/11/2023
- Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Viziunea lui Bolovan despre cerșetorii din Anglia care ne caută orașul 13/11/2023
- 72 de clasări pe podium pentru CS Shotokan Karate la Pepe's Memorial Cup 07/11/2023
- A reînviat Cleopatra: Nou local cu servicii erotice, în buricul Oradiei 07/11/2023
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Târg de nunți în weekend la ERA Park 06/11/2023
- Un nou meci de Superligă pe stadionul Iuliu Bodola: UTA - Dinamo, luni, de la ora 18 05/11/2023
- FC Bihor a făcut egal cu Dinamo, scor 1-1, şi a obţinut primul punct în faza grupelor Cupei României! (FOTO) 04/11/2023
- Bihoreanul Andrei Marcu a devenit vicecampion balcanic la box juniori! (FOTO) 03/11/2023
- Se deschide prima platformă din afara Oradiei unde bihorenii pot depozita, gratis, tot felul de deșeuri voluminoase (FOTO) 03/11/2023
- Dinamo vine la Oradea pentru jocurile cu FC Bihor şi UTA. Programul „câinilor roşii” 02/11/2023
- Salvați „soldatul” Pantea! Șefii încearcă să-l aducă la Oradea pe prim-procurorul abuziv din Beiuș, chiar cu riscul blocării activității 01/11/2023
- Noul proiect al legii pensiilor. Iată principalele prevederi! 31/10/2023
- „Ciupitul la cântar”: Nereguli în magazinele Lidl din Bihor, inclusiv produse în cantități mai mici decât cele trecute pe ambalaje (FOTO/VIDEO) 31/10/2023
- Cinci sportivi salontani au devenit campioni europeni la fotbal-tenis 30/10/2023
- Inaugurarea „celui mai spectaculos drum din Bihor”, cu un vicepreședinte și doi foști președinți ai Consiliului Județean (FOTO/VIDEO) 30/10/2023
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: ONFest01, festivalul tinerilor orădeni 30/10/2023
- Podurile Oradiei: BIHOREANUL vă spune poveștile, prea puțin știute, ale numeroaselor poduri din oraș (FOTO) 29/10/2023
- Monstrul din Bihor care a profitat de fetiţa de 6 ani a concubinei sale a fost arestat 28/10/2023
- Poveste cumplită în Bihor: O fetiță de 6 ani a fost agresată sexual de concubinul mamei. Femeia știa! 27/10/2023
- Opt pugilişti de la Basti Box Salonta reprezintă România la turneul memorial Jerzy Hady din Polonia 27/10/2023
- Bani băgați la apă: După un an, 3 dintre cele 7 bazine de înot construite în orașele din județ încă nu funcționează! (FOTO) 27/10/2023
- Un copil în vârstă de 10 ani din Oradea și-a expus picturile la Paris (FOTO) 26/10/2023
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 Pagina următoare >
- Candidaţii UDMR pentru Oradea şi Bihor s-au înscris în cursa electorală. Kelemen Hunor: "Sunt oameni cu care puteţi merge la drum lung" (FOTO) 20:08, 28 Apr 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Cum se prezintă „harta electorală” a județului și ce spun sondajele locale 00:00, 29 Apr 2024
- Dosare cu picioare: Înregistrarea cu Victor Micula trăgând cu arma pe pod a dispărut de la dosar (VIDEO) 09:11, 29 Apr 2024
- Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Vicele de la Județ joacă în filmul „Misiune imposibilă” 08:00, 29 Apr 2024
- Tramvai la scară: Lucrările la rețeaua tram-tren din Oradea vor începe anul viitor, fără case expropriate în Rogerius 08:00, 24 Apr 2024
- E oficial: Ilie Bolojan candidează din nou la șefia Consiliului Județean Bihor, iar Florin Birta, la Primăria Oradea! 17:31, 25 Apr 2024
- 105 ani de la Eliberarea Oradiei: Fostul premier Nicolae Ciucă a venit la festivități, mii de persoane au ieșit în centrul orașului (FOTO/VIDEO) 12:34, 20 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
- Cum va fi vremea de Paște. Anunțul meteorologilor 16:31, 29 Apr 2024
- Ne enervează: Hoții de flori devastează și curțile școlilor din Oradea (VIDEO) 16:00, 29 Apr 2024
- Actorul Gérard Depardieu, reţinut de poliţie pentru agresiune sexuală 15:43, 29 Apr 2024
- USR-iștii și-au înregistrat candidații la CJ Bihor, Primăria și Consiliul Local Oradea. Printre ei, deputatul Dehelean și... Thomas Becket (FOTO) 15:28, 29 Apr 2024
- Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone
- Prosumatorul de energie termică, un concept nou, ce ar putea schimba termoficarea în România | Interviu cu Sergei Faschevsky, Norsk Energi
- Ciolacu nu m-a jignit ca moldovean. Mă jignește, în schimb, ca român
- Putin n-ar fi ordonat uciderea lui Navalnîi. Dar sistemul său l-a ucis
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:42, 02 Apr 2024
- Anunţ Compania de Apă Oradea 11:35, 20 Mar 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 13 Mar 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- @pinonel "Asta se intampla cand ajunge orasul pe... Postat 29 Apr 2024, 16:15 de Biggie
- @oradeanBihor Limitat modelul de gandi, vedea lucrurile.... Postat 29 Apr 2024, 16:05 de CITITORUL
- Ajunge sa te uiti la poza acestui individ. Sau la poza lui simion sau sosoaca. Niste... Postat 29 Apr 2024, 15:54 de Biggie
- Iar cu bugetarea participativa Daca proiectele mari se fac greu, si se... Postat 29 Apr 2024, 15:06 de unu
- Deci urmeaza pasaj subteran si la intersectia Tudor Vladimirescu cu Onestilor peste alti 4 ani, si acea strada va deveni bulevard, axa prioritara pana dincolo de centura (cu alt pasaj) Imi place din interviul cu Birta initiativa... Postat 29 Apr 2024, 15:04 de unu
Bihoreanul tipărit
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Cum se prezintă „harta electorală” a județului și ce spun sondajele locale 00:00, 29 Apr 2024
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
- Acrobat pe cer! Spectacol periculos în Oradea: a mers pe sârmă între clădirea Primăriei și biserica de vizavi 08:01, 26 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
ACTUAL
- Cum va fi vremea de Paște. Anunțul meteorologilor 16:31, 29 Apr 2024
- Actorul Gérard Depardieu, reţinut de poliţie pentru agresiune sexuală 15:43, 29 Apr 2024
- Hotelul Continental Forum Oradea și-a înnoit camerele și sălile de conferințe. Vezi cum arată! (FOTO) 13:35, 29 Apr 2024
- Paul de România a fost depistat în Malta. El fugise din țară când a fost condamnat la închisoare 23:08, 28 Apr 2024
Stiri SPORTIVE
- Crişul Sântandrei a pierdut duelul de acasă cu CSM Sighet, iar Lotus Băile Felix nu a mai jucat (VIDEO) 14:17, 28 Apr 2024
- Orădeanul Alex Creț a obținut bronzul la Campionatul European de Judo și este cu un pas mai aproape de Jocurile Olimpice (FOTO) 12:49, 28 Apr 2024
- CSM Oradea a câştigat clar cel de-al doilea duel cu Rapid din finala mică a Superligii Naţionale de polo 10:28, 28 Apr 2024
- Semifinala Ligii Naționale de baschet: CSM CSU Oradea a învins CSO Voluntari, cu 96-76 22:20, 27 Apr 2024
BIHOREANUL TV
- Victorie la Timișoara: FC Bihor și-a asigurat, matematic, și locul întâi în seria a 8-a din Liga a III-a (FOTO/VIDEO)
- PNL Bihor și-a anunțat candidații la Consiliul Local Oradea și Consiliul Județean. Surprizele: chirurgul Dănuț Dejeu și un alt medic, care în urmă cu 3 ani a demisionat din partid (FOTO/VIDEO)
- Povestea emoţionantă a „vârfului de lance” care a depus jurământul militar, vineri, în Piața Unirii din Oradea (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
- Lăsați natura să vină la copii! 14:51, 27 Apr 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum a fost construit ansamblul de blocuri din Calea Averescu (FOTO) 09:46, 27 Apr 2024
- Exemplar rar de rață cu ochi de șoim, imortalizat pe Crișul Repede! 13:17, 26 Apr 2024
Bihor
- Cum va fi vremea de Paște. Anunțul meteorologilor 16:31, 29 Apr 2024
- Ne enervează: Hoții de flori devastează și curțile școlilor din Oradea (VIDEO) 16:00, 29 Apr 2024
- USR-iștii și-au înregistrat candidații la CJ Bihor, Primăria și Consiliul Local Oradea. Printre ei, deputatul Dehelean și... Thomas Becket (FOTO) 15:28, 29 Apr 2024
- Curtea de Apel Cluj: Şeful DNA, obligat să-l reangajeze pe procurorul Cristian Ardelean şi să-i plătească salariile pe 5 ani 15:00, 29 Apr 2024
Stiri Oradea
- Proiectul pasajului pe sub Bulevardul Decebal, estimat la 22,5 milioane euro, a fost depus spre finanțare pe fonduri europene (FOTO) 14:03, 29 Apr 2024
- Doi liceeni din Oradea, pe podium la Olimpiada de Robotică din Grecia (FOTO) 12:05, 29 Apr 2024
- Lupta cu hackerii. Primăria Oradea a reluat luni dimineaţă lucrul cu publicul, cu întârziere de circa o oră (FOTO) 10:35, 29 Apr 2024
- Stejar în dar: Peste 250 de elevi din Oradea au primit câte un puiet de stejar, ca să-l planteze și să-l vadă crescând (FOTO) 18:25, 28 Apr 2024
Timp Liber
- Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Evenimente dedicate sărbătorilor pascale 11:21, 29 Apr 2024
- Festivalul „Florica Ungur” și Art Oradea Festival sunt programate în luna mai. Au început înscrierile 16:38, 28 Apr 2024
- Contratenorul Viktor Iosif aduce un concert de arii de operă, la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea 14:53, 28 Apr 2024
- Oradea, capitala dansului: Peste 1.000 de sportivi din 25 de țări concurează pentru trofeele ORRO (FOTO) 23:38, 27 Apr 2024
Revista Familia
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
- Pragul Vaida #11, cu poeţii experimentali Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu 20:08, 12 Apr 2024
- Romanul „Sfârșitul lumii e un tren” de Daniela Rațiu va fi lansat sâmbătă la Oradea 20:01, 10 Apr 2024
- George C. Dumitru în dialog cu Mircea Pricăjan despre romanul „Rupturi” 16:31, 25 Mar 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare oprește furnizarea căldurii în Oradea și în Sânmartin 10:44, 29 Apr 2024
- Termoficare Oradea: se reia încălzirea începând de joi, însă nu la toate punctele termice 13:40, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde către o parte dintre consumatorii de pe câteva străzi din cartierul Nufărul 11:11, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea anunță întreruperea furnizării apei calde de consum în cartierul Nufărul I 10:59, 09 Apr 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6373 RON
- 1 EUR = 4.9765 RON
- 1 HUF = 0.0127 RON