URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Noiembrie 2023, 15:06

Aveți grijă de părinți și de bunici! Doi vârstnici din Bihor, salvați de pompieri după ce au căzut în casă și nu s-au mai putut ridica

Aveți grijă de părinți și de bunici! Doi vârstnici din Bihor, salvați de pompieri după ce au căzut în casă și nu s-au mai putut ridica foto generic, arhiva ISU
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O femeie din Oradea și un bărbat din Salonta, ambii cu probleme medicale, au fost ajutați de pompieri, după ce au căzut în propriile lor case și nu s-au mai putut ridica, în noaptea de duminică spre luni.

Apelul la 112 pentru primul caz a fost făcut în jurul orei 03.05, când o persoană a semnalat faptul că o septuagenară s-ar fi putut afla într-o situație de urgență.

„Un echipaj de pompieri militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea s-a deplasat de urgență, pe strada Petre Ispirescu din municipiu, unde, utilizând echipamentele din dotare, au facilitat accesul echipajului medical în apartamentul indicat de apelant, situat la etajul 3 al unui bloc de locuințe. În momentul pătrunderii în apartament, pompierii au găsit-o pe proprietară, pe jos, în hol, în stare de conștiență, dar prezentând  probleme de natură medicală”, se explică într-un comunicat transmis luni de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor.

Femeia în vârstă de 74 de ani a fost evaluată și asistată medical de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Un caz similar s-a înregistrat o oră și jumătate mai târziu, în jurul orei 04.30, la caz, pe strada Petre Păulescu din Salonta, intervenind două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Salonta.

„Utilizând accesorii și echipamente din dotarea modulului de descarcerare, pompierii militari au pătruns în locuința indicată de apelantul numărului unic 112, găsindu-l pe proprietar căzut în hol, în stare de conştienţă, dar în imposibilitatea de a se mişca din cauza unor probleme de sănătate”, explică ISU.

Și acest bărbat, în vârstă de 75 de ani, a primit îngrijiri de la paramedici, însă a refuzat să fie transportat la spital.

Aveți grijă de vârstnici!

În context, pompierii militari bihoreni reamintesc rudelor și îngrijitorilor persoanelor în etate, măsurile menite a proteja sănătatea și viața vârstnicilor. Le regăsiți integral mai jos:

- Sunați-i cel puțin o dată pe zi și asigurați-vă că păstrează un telefon în apropiere, pentru a putea apela 112 și/sau un membru al familiei ori un vecin/prieten, în caz de necesitate!

- Achiziționați un sistem GPS prin care îi puteți urmări dacă sunt dezorientați și se rătăcesc sau un sistem de alarmă care vă va alerta dacă părăsesc un perimetru desemnat.

- Preveniți riscul de cădere, fixând covoarele/preșurile pe podea cu un suport cauciucat! 

-Plasați covorașe de cauciuc în interiorul căzii pentru a preveni alunecarea, precum și covoare antiderapante lângă cadă!

- Montați-le benzi led cu senzori de mișcare lângă pat și pe traseul dinspre dormitor spre baie pentru a preveni căderile în timpul deplasărilor nocturne!

- Instalați detectoare de fum cu alarmă fonică și luminoasă. Majoritatea incendiilor fatale apar atunci când oamenii dorm!

- Amenajați-le spațiul astfel încât să se poată evacua cu ușurință, în caz de urgență! În cazul în care locuiesc într-o casă cu etaj, amenajați-le o cameră la parter, pentru a le facilita evacuarea!

- Pregătiți-i! Simulați cu ei exerciții de incendiu pentru a vă asigura că știu ce să facă în cazul unui incendiu la domiciliu!

- Conștientizați-i cu privire la riscul utilizării lumânărilor și de importanța supravegherii acestora. Oferiți-le alternativa lumânărilor și candelelor electrice!

- Asigurați-vă că pot deschide toate ușile și ferestrele din casă: încuietorile ar trebui să se deschidă ușor din interior!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON