URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Noiembrie 2023, 19:53

S-a încheiat concursul pentru şefiile parchetelor: Monica Matei este noul procuror general al Parchetului Curţii de Apel Oradea

S-a încheiat concursul pentru şefiile parchetelor: Monica Matei este noul procuror general al Parchetului Curţii de Apel Oradea foto:generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Procuroarea Monica Matei este noul procuror general al Parchetului Curţii de Apel Oradea, după ce a câştigat concursul pentru numirea în funcţii de conducere organizat de CSM în august - noiembrie 2023. Procurorul Ioan Bene va prelua şefia Parchetului Salonta, pe care îl conducea până acum cu delegaţie, iar procurorul militar Liviu Lascu rămâne şeful Parchetului Militar Cluj, pentru al doilea mandat.

Consiliul Superior al Magistraturii a făcut publice, marţi, rezultatele noului concurs organizat pentru funcţiile de conducere din parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii, printre care s-au numărat şi funcţiile de procuror general la Parchetul Curţii de Apel Oradea, cele de prim-procuror la Parchetele de pe lângă Judecătoriile Beiuş, Marghita respectiv Salonta şi cel de prim-procuror la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj. 

Lista este anonimizată, însă BIHOREANUL a aflat că şefia Parchetului Curţii de Apel Oradea a fost câştigată de procurorul general adjunct al unităţii, Monica Matei, care l-a avut ca şi contracandidat pe şeful Secţiei Urmărire Penală, Ovidiu Naghi, în prezent delegat la conducerea unităţii. Dacă la proiectul de management Naghi a obţinut 9,25, o notă mai mare decât Matei, care a primit 8,58, la proba scrisă procuroarea a luat nota 10, întrunind o medie de 9,29, în timp ce contracandidatul ei a primit 8,20 şi a obţinut media 8,73.

Absolventă a Facultăţii de Drept din Oradea, promoţia 1998, Monica Matei a intrat în magistratură în 2002, ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, apoi s-a transferat la Oradea, unde a ocupat, pentru scurt timp, funcţia de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Din 2008, ea este procuroare în cadrul Parchetului Curţii de Apel Oradea și, de anul trecut, deţine funcţia de procuror general adjunct.

Tot în urma concursului, prim-procurorul delegat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, Ioan Bene, va prelua funcţia cu mandat pentru trei ani, după ce a obţinut o medie de 8,63, fiind notat cu 9,46 pentru proiectul de management şi 7,80 la proba scrisă. Pentru Parchetele Beiuş şi Marghita nu au fost pretendenţi. 

De asemenea, procurorul militar orădean Liviu Lascu, aflat la şefia Parchetului Militar Cluj, a fost reconfirmat în funcţie pentru un nou mandat cu media 9,34, fiind notat cu 9,28 pentru proiectul de management şi 9,40 la proba scrisă. Lascu a concurat cu şefa Secţiei judiciare din unitate, Carmen Radmacher, care a obţinut media 8,89 (9,14 pentru proiect şi 8,60 la proba scrisă). Iniţial, în competiţie s-a înscris şi prim-procurorul militar adjunct al unităţii, Emil Oancea, care însă s-a retras pe parcurs.

Oficial, concursul se va încheia pe 22 noiembrie, iar câştigătorii urmează să fie validaţi în funcţie printr-o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON