URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 16 DECEMBRIE 2017

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La actualul nivel de dezvoltare, Oradea are nevoie de ajutor de la Bucureşti în tot mai mică măsură. Probabil cel mai mare cadou ar fi să fie lăsată în pace. Dacă sistemul de redistribuire a  veniturilor nu ar fi fost bulversat de "revoluţia fiscală", lucrurile ar fi mers, în continuare, decent.
Zic şi eu
Adrian Cris
La 99 de ani de la momentul astral al Marii Uniri, ţara nu ne leagă nici prin şosele, căi ferate şi aeroporturi care să faciliteze o bună circulaţie a oamenilor şi mărfurilor, nici printr-o educaţie care să ofere şanse egale, nici printr-un sistem sanitar care să nu ne îmbolnăvească şi mai grav pe unii, în timp ce alţii ne tratăm la Viena ori Istanbul, nici printr-o administraţie care să ne uşureze viaţa în loc să ne facă zile fripte.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În aprilie 1972, Charlie Chaplin se întorcea în America după un exil de 20 de ani. Fusese alungat în 1952 de senatorul McCarthy din pricina unor presupuse simpatii comuniste. Charlie Chaplin n-a fost cetăţean american - era născut în Londra - însă americanii l-au iubit ca pe unul de-al lor. Dar, cu toată dragostea, nu l-au putut salva atunci când urgia statului s-a stârnit împotriva sa. În aprilie 1992, Regele Mihai se întorcea în România după un exil de 45 de ani. Fusese alungat în 1947 de noul regim comunist, condus de Petru Groza...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu proiectul de amenajare a Pieței Ferdinand?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Una dintre dilemele pe care le au cetăţenii români, chiar şi cu asigurări de sănătate achitate la zi prin CAS, este cine le plăteşte cheltuielile de spitalizare şi de tratament dacă au fost victimele unui accident sau unei agresiuni, în condiţiile în care furnizorii de servicii medicale îi "taxează" atunci când autorii acestor fapte nu sunt identificaţi.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât  nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Acum că se apropie Crăciunul, iar magazinele vor fi acoperite cu funde roşii şi globuri argintii, nu strică să discutăm puţin despre tehnicile folosite de magazine pentru a stoarce cât mai mulţi bani de la cumpărători.

Oradea noastră

Oradea ieri, Oradea azi: Cine a fost Ion Bradu, tatăl scriitorului Mircea Bradu
Oradea noastră
Folcloristul Ion Bradu este o personalitate mai puţin cunoscută peisajului cultural orădean, deşi activitatea sa, centrată asupra lumii rurale bihorene, a cuprins inclusiv episoade legate de Oradea. Născut la Nojorid în 1911, Ion Bradu a urmat şcoala primară în oraşul de pe Criş sub îndrumarea profesorului Gavril Pop, de la care a învăţat primele noţiuni despre folclor. 
10 Decembrie 2017, 18:30
Cercetăşia, educaţie pentru viaţă
Oradea noastră
"Tabăra ar trebui să dureze 3 săptămâni, nu 3 zile. Ne putem muta la o cabană?", le-a spus Alex părinţilor săi, după un weekend pe munte, alături de alţi cercetaşi. La 8 ani, ştie ce este cercetăşia, de aproape 2 ani fiind membru al Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României. De mai bine de 20 de ani, organizaţia are o filială şi la noi - Centrul Local Oradea.
09 Decembrie 2017, 13:21
Noua preşedintă a Uniunii Artiştilor Plastici, Vioara Bara, vrea să 'dezmorţească' artiştii: 'Trebuie să-i învăţăm pe orădeni să ne iubească'
Oradea noastră
În galeria pe care o deţine în corpul C al Cetăţii, Uniunea Artiştilor Plastici Oradea a vernisat recent Salonul Anual de Artă, în care sunt expuse lucrări de pictură, grafică şi sculptură realizate de 53 de artişti orădeni. A fost primul Salon organizat de noua preşedintă a UAP Oradea, Vioara Bara, reputată pictoriţă şi scenografă a Teatrului Regina Maria. Bucuroasă că a reuşit să reunească în expoziţie jumătate din membrii Uniunii, artista vrea ca de acum înainte orădenii să audă mai des despre artiştii propriului oraş. "Trebuie să devenim mai vizibili, este vina noastră că până acum nu am fost", admite pictoriţa.
07 Decembrie 2017, 18:25
Lecţia de reciclare: Colectarea selectivă a deşeurilor se transformă în obicei în tot mai multe şcoli din Oradea
Oradea noastră
Pe lângă matematică, istorie, engleză şi alte discipline, tot mai mulţi elevi orădeni învaţă o altă lecţie importantă: colectarea selectivă a deşeurilor. Constrânşi să se încadreze într-un buget fix, directorii de şcoli caută să reducă cheltuielile, aşa dându-şi seama unii dintre ei că facturile pentru salubritate pot fi reduse dacă în loc să arunce de-a valma deşeurile, elevii şi profesorii le pregătesc pentru reciclare. În ultima lună, patru şcoli orădene au cerut operatorului licenţiat RER Ecologic Service să le suplimenteze numărul containerelor galbene, pentru colectarea materialelor refolosibile.
05 Decembrie 2017, 09:49
Punct ochit, punct... folosit! Orădenii se înghesuie să fie 'clienţi' fără plată ai punctului de colectare separată deschis de RER
Oradea noastră
Investiţia de 150.000 euro făcută de RER Ecologic Service în amenajarea primului punct de colectare separată a deşeurilor din Oradea îşi dovedeşte utilitatea. Cel puţin zece orădeni predau, zilnic, felurite resturi, cel mai adesea moloz şi alte deşeuri rămase în urma renovărilor. Pentru a scăpa de gunoaie, oamenii nu plătesc niciun leu. Aşadar, este lesne de înţeles că platforma e tot mai căutată...
04 Decembrie 2017, 13:54
RER Ecologic Service, fără vacanţă: Joi şi vineri, deşeurile se vor colecta după programul obişnuit
Oradea noastră
Minivacanţa din această săptămână nu afectează în niciun fel curăţenia oraşului. Muncitorii operatorului licenţiat de salubritate RER Ecologic Service responsabili de colectarea deşeurilor de la orădeni vor lucra după programul obişnuit al zilelor de joi şi vineri, astfel că vor goli recipientele şi sacii orădenilor programaţi în aceste zile.
29 Noiembrie 2017, 18:40
Continuăm dezvoltarea Oradiei
Oradea noastră
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea este o structură în subordinea Consiliului Local Oradea, care organizează, facilitează și susține infrastructura necesară businessului cu capital local sau străin. Este rezultatul unui proiect demarat în anul 2008, prin care am deschis orașul investițiilor, astfel că acum în cele trei parcuri industriale avem 76 de rezidenți, care au investit 257 milioane euro și au creat peste 6.000 de locuri de muncă.
26 Noiembrie 2017, 15:31
Oradea ieri, Oradea azi: Primele felinare au apărut în 1852 în oraşul de pe Criş
Oradea noastră
Iluminarea pe timp de noapte a străzilor Oradiei a fost unul dintre elementele care au creat oraşul modern. Până în prima jumătate a secolului al XIX-lea, urbea era aproape complet întunecată pe timpul nopţii, excepţie făcând câteva curţi. Cea mai veche propunere de montare a unor felinare pe gaz a avut-o în 1803 contele Rhédey Lajos, care avea o grădină publică pe locul Grădinii Zoologice de azi. Totuşi, Primăria a montat abia în anul 1852, în zona centrală, 25 de corpuri de iluminat...
26 Noiembrie 2017, 10:28
Interviu cu directorul OTL, Viorel Pop: 'Anul viitor vom cumpăra tramvaie noi în Oradea'
Oradea noastră
La câteva zile după ce a câştigat concursul pentru funcţia de director general al OTL, Viorel Mircea Pop s-a trezit în mijlocul celui mai mare protest al angajaţilor din ultimii ani, unul nelegal, care a blocat, timp de două zile, pe 17 şi 18 octombrie, transportul public în Oradea. Inginer de meserie, fost director tehnic din 2009, Pop crede că gestul angajaţilor n-a fost corect şi spune că situaţia e în continuare "tensionată". Chiar şi aşa, este optimist că va putea moderniza sistemul de transport şi că anul viitor oraşul va avea chiar şi tramvaie noi-nouţe.
24 Noiembrie 2017, 12:10
Cu biţa la... culcare! S-a deschis primul „hotel” de biciclete în Oradea
Oradea noastră
Orădenii care nu ştiu unde să-şi ţină bicicletele în timpul iernii au acum o soluţie: în oraş s-a deschis primul „hotel” de biciclete! Firma Freestyle Sport, care deţine în Oradea trei magazine specializate în comercializarea de articole sportive, a lansat un serviciu inedit, în premieră locală. Contra unei chirii lunare de 40 de lei, orice orădean îşi poate lăsa biţa într-un depozit al magazinului.
22 Noiembrie 2017, 19:15
Cetăţeanul de la RER: O faptă bună l-a făcut pe un gunoier orădean vedetă pe Facebook
Oradea noastră
O păţanie povestită zilele trecute în grupul de Facebook "Oradea suntem noi" a adunat zeci de mesaje de felicitări. Numeroşi orădeni au lăudat un angajat al societăţii de salubritate RER Ecologic Service, care a făcut o faptă bună: a returnat un portofel găsit într-un coş de gunoi. "Făptaşul" - Nicolae Hendre - nici nu a ştiut câte aprecieri a primit. Nu doar că nu are cont pe reţeaua de socializare, dar nici nu ştie să citească. Dar gestul i s-a părut firesc...
22 Noiembrie 2017, 11:06
Mizeria e legea: Ţarcurile lăsate deschise de orădeni, 'prădate' de boschetari
Ne enervează
Fie pentru că orădenii nu închid în urma lor uşile ţarcurilor metalice ce adăpostesc containerele cu deşeuri, fie pentru că lacătele acestora sunt sparte de oamenii străzii, cert este că, atunci când merg să adune deşeurile, muncitorii RER descoperă în incinte, lângă recipiente, mici gropi de gunoaie.
20 Noiembrie 2017, 16:20
RER s-a pregătit de iarnă! 29 de utilaje, dintre care 4 noi, vor interveni pentru deszăpezirea Oradiei (FOTO/VIDEO)
Oradea noastră
Operatorul licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service, responsabil şi cu deszăpezirea Oradiei, a trecut cu brio de inspecţia de iarnă a Primăriei, condusă de viceprimarul Florin Birta. În total, societatea a pregătit pentru intervenţiile în zilele cu ninsoare 29 de utilaje, dintre care 4 noi, dar şi stocuri suficiente de materiale antiderapante. Ca o noutate, din acest an, RER Ecologic Service şi-a dublat numărul de baze de iarnă, de la două la patru, astfel că utilajele nu vor mai pierde timp străbătând oraşul pentru a se realimenta cu sare, nisip sau clorură.
17 Noiembrie 2017, 13:47
Cu vocea artei: Deşi s-a născut surd, artistul orădean Remus Ilisie vrea să-şi convingă concitadinii că pot comunica şi cu cei care nu-i aud
Oradea noastră
Deşi s-a născut surd, artistul orădean Remus Ilisie vrea să-şi convingă concitadinii că pot comunica şi cu cei care nu-i aud. Acum în vârstă de 37 de ani, Remus le vorbeşte orădenilor prin artă. Pictor, actor, scenarist şi regizor, orădeanul demonstrează că, de fapt, are multe de spus. Mai nou, îşi mobilizează semenii aflaţi în aceeaşi situaţie, îndemnându-i să se facă auziţi şi să le arate celor sănătoşi că sunt deschişi la comunicare.
12 Noiembrie 2017, 09:02
Despre cicloturism, numai de bine
Oradea noastră
Cicloturismul îți oferă libertate: libertatea de a-ţi alege singur traseul, de a străbate distanțe prin natură, de a admira peisaje, de a vizita obiective turistice mai puțin promovate, de a cunoaște localnici.
11 Noiembrie 2017, 16:05
Reguli 'albe': Primăria Oradea şi RER Ecologic Service au stabilit normele de deszăpezire pentru iarna ce urmează
Oradea noastră
Regulile sunt clare, iarna poate să vină! În ultima şedinţă din luna octombrie, aleşii orădenilor au aprobat setul de măsuri ce trebuie respectate pentru ca oraşul să treacă fără incidente peste iarnă. Programul de deszăpezire pe care RER Ecologic Service trebuie să-l aplice nu diferă faţă de cel de anul trecut, străzile urmând să fie curăţate tot în funcţie de priorităţi.
10 Noiembrie 2017, 16:02
Mai multe străzi la curăţenie
Oradea noastră
Din această lună, operatorul licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service, va asigura curăţenia pe noi străzi din oraş. Acestea au fost asfaltate, în ultimele luni, de firme contractate de Primărie, aşadar au fost cuprinse în programul local de salubrizare.
10 Noiembrie 2017, 11:48
Conectaţi-vă la RER: Orădenii sunt înștiințați prin SMS când trebuie să scoată sacii galbeni, cu reciclabile
Oradea noastră
Pentru a veni în ajutorul orădenilor, operatorul licenţiat de salubritate RER Ecologic Service a introdus cu un an în urmă un serviciu gratuit prin care îşi anunţă clienţii persoane fizice, prin SMS, când anume trebuie să scoată în stradă sacii galbeni cu fracţia uscată (reciclabile). Doar jumătate din clienţi beneficiază, însă, de această facilitate, pentru că zeci de mii de orădeni nu şi-au declarat un număr de telefon mobil...
08 Noiembrie 2017, 19:01
Pentru un oraş curat: RER deschide un punct de colectare unde orădenii vor putea arunca, gratuit, 12 tipuri de deşeuri
Oradea noastră
Nu ştiţi unde să aruncaţi mobila veche, când vă înnoiţi locuinţa? Resturile vegetale rămase în urma curăţeniei prin curte sau gresia veche pe care aţi schimbat-o? În curând, veţi avea parte de un răspuns unic: la noul punct de colectare separată pe care RER Ecologic Service îl va deschide lângă cimitirul municipal!
Tu ceri, Primăria face! Locuitorii vor putea propune, dar şi să decidă, ce investiţii se vor realiza în Oradea
Oradea noastră
Oradea a intrat în rândul oraşelor care îşi ascultă cetăţenii. Municipalitatea va implementa procesul de bugetare participativă, ceea ce înseamnă că Primăria va finanţa, în 2018 şi 2019, câte 10 proiecte propuse de orădeni. O primă sondare pe această temă scoate la iveală că oamenii vor, întâi de toate, străzi asfaltate...
06 Noiembrie 2017, 09:01
Buturuga şi duhoarea
Oradea noastră
Probabil că unii dintre dumneavoastră vă mai amintiţi campania de semnături pe care am început-o în iunie 2015, din cauza mirosului greu de dejecţii porcine emanat de SC Nutripork peste cartierele Oradiei şi zona metropolitană. Aproape 3.500 de orădeni au semnat online petiţia "Spune NU Mirosului Infect din Oradea" şi peste 800 au semnat fizic, cu date de identificare, în incinta parcului Don Orione din Ioşia.
22 Octombrie 2017, 16:40
Oradea ieri, Oradea azi: Cum s-a transformat, peste ani, cartierul păsărilor
Oradea noastră
Străzile aflate între Calea Aradului şi fosta platformă industrială Înfrăţirea au o poveste aparte. Această parte a oraşului s-a dezvoltat în secolul al XIX-lea ca o zonă periferică, destinată în special activităţilor manufacturiere. Pe o hartă din 1887, acest perimetru apare cu numele Külváros, adică Suburbie.
22 Octombrie 2017, 15:22
Expertă în extreme: O cercetătoare din Oradea studiază schimbările climatice în Norvegia
Oradea noastră
Valurile de căldură care sufocă Europa în ultimul timp sunt un adevărat pericol pentru sănătatea umană. Inclusiv a orădenilor, care vară de vară sunt afectaţi de temperaturi tot mai înalte, aşa că ar trebui să fie mai atenţi la acest aspect. Sfatul îl transmite tocmai una de-a lor, Iulia Mărginean, singurul cercetător român la Centrul pentru Cercetări Climatice Internaţionale, cu sediul în Oslo, Norvegia. 
21 Octombrie 2017, 13:09
Maşini cu priză: Deşi în judeţ nu există încă nicio staţie de alimentare, bihorenii sunt tot mai interesaţi de autoturismele electrice
Oradea noastră
Lumea este în faţa unei noi revoluţii. În ultimii doi ani, numeroase oraşe europene au anunţat planuri pentru interzicerea maşinilor cu motoare diesel, iar guvernele din Franţa şi Marea Britanie au făcut un pas chiar mai mare, hotărând ca din anul 2040 să interzică şi maşinile pe benzină. Aşadar, regula viitorului pare clară: pe şosele vor circula doar vehicule electrice. Deşi în judeţ nu există încă nicio staţie de alimentare a maşinilor electrice, bihorenii sunt tot mai interesaţi de autoturismele nepoluante.
20 Octombrie 2017, 12:02
Dispărută pe vecie: În fosta rezervaţie naturală Peţea, unde înflorea nufărul termal, n-a mai rămas urmă de viaţă
Oradea noastră
Rezervaţia pârâul Peţea din Băile 1 Mai, celebră pentru nufărul termal specific locului, era unul dintre locurile preferate ale Annei Marossy, cel mai reputat biolog şi ecologist orădean. Cum pe 18 octombrie se vor împlini doi ani de când aceasta a trecut în nefiinţă, bihorenii sunt invitaţi s-o comemoreze în inima rezervaţiei, pe malul lacului Ochiul Mare, unde odinioară înflorea gingaşa floare. Să vadă cu ochii lor cum, asemenea celei care a încercat să ocrotească locul, rezervaţia s-a stins de tot...
17 Octombrie 2017, 13:01
Oradea tricoloră: Oraşul s-a umplut cu steaguri (FOTO)
Oradea noastră
Cu ocazia Zilei oraşului, centrul Oradiei s-a umplut, săptămâna trecută, de steaguri cochete. Stâlpii din Piaţa Unirii au de acum, fiecare, câte un tricolor roşu-galben-albastru
Oradea ieri, Oradea azi: Fabrica de spirt, de lapte și moara cu aburi (FOTO)
Oradea noastră
La jumătatea secolului XIX, partea de nord a cartierului Velența, adiacentă Căii Clujului, era principala zonă industrială a Oradiei. În jurul anului 1850, Antal Léderer și Ferenc Kálmán au cumpărat pe amplasamentul actualei străzi Miron Costin un mic atelier de producere a spirtului, ca să-l dezvolte. Noua fabrică, intitulată simplu, Léderer şi Kálmán, a pornit în 1857. Ca materie primă principală, folosea porumb adus din comitat (echivalentul județului pe atunci)...
07 Octombrie 2017, 14:26
Interviu cu Mihai Togor, noul şef al Gărzii de Mediu Bihor: 'Nu ascundem nimic sub preş'
Oradea noastră
Ecologiştii orădeni au primit o veste bună: în sfârşit, "limba" lor se vorbeşte şi în instituţiile de mediu! De la jumătatea lunii septembrie, Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii de Mediu este condus de Mihai Togor, cunoscut în ultimele două decenii pentru poziţiile "verzi" pe care le-a luat adesea în contradictoriu cu autorităţile publice. "Nu ascundem nimic sub preş", zice Togor, în interviul acordat pentru „Oradea Noastră”.
07 Octombrie 2017, 10:23
Toamna şi bucuria noastră
Oradea noastră
Toamna Orădeană, sau Zilele oraşului, aşa cum o ştiu mulţi orădeni, se transformă în acest an într-unul din cele mai frumoase festivaluri de toamnă din România. E timpul să ne mândrim cu frumuseţea, diversitatea şi istoria oraşului nostru, şi să răspândim bucuria de a locui aici. Anul acesta va fi unul cu adevărat special, iar energia va cuprinde tot oraşul.
05 Octombrie 2017, 21:39
Poluare îngropată: În loc să cureţe azbestul din Cartierul Tineretului, Primăria Oradea l-a îngropat!
Oradea noastră
Orădenii care au concesionat terenuri de la Primărie în Cartierul Tineretului pentru a-şi construi case s-au trezit cu o moştenire nedorită: solul e doldora de deşeuri din azbest, extrem de periculoase la inhalare, pentru că pot declanşa boli pulmonare grave, chiar şi cancer. Primăria Oradea n-a curăţat locul de reziduurile de azbest abandonate acolo în anii ‘90.
05 Octombrie 2017, 12:31
 1 2 3 4 5 Pagina următoare > 

FOTO BIHOREANUL

  • 'Revoluţia în imagini': Fotografii inedite cu Oradea la Revoluţie, expuse în Cetate (FOTO)
  • Luaţi exemplu! Agricultorii bihoreni au atras în judeţ 141 milioane euro (FOTO)
  • Accident cu trei răniţi lângă Beiuş: Şoferul unui BMW a ratat o depăşire, s-a lovit de o dubiţă, iar cele două maşini au ajuns în şanţ (FOTO)
  • Accident cu maşina Poliţiei în Oradea, în faţă la hotel Ramada (FOTO)
  • 300 de amenzi într-o zi: Poliţiştii români şi maghiari au împânzit şoselele de pe graniţă (FOTO)
  • Creştini… pe jumătate: După ce au ascultat colinde, consilierii judeţeni din Bihor şi-au reluat bătăliile obişnuite (FOTO)
  • Sute de fapte bune pe un singur hol: Târg de Crăciun la Celestica Oradea, susţinut de companie pentru ONG-urile din oraş (FOTO)
  • Fundaţia Pyramid Learning Center şi-a inaugurat cel de-al doilea centru pentru copiii cu autism şi AD-HD (FOTO)
  • CSM CSU Oradea a jucat slab şi a pierdut cu 81-87 în faţa timişorenilor. Achim anunţă măsuri în cadrul lotului! (FOTO)
  • Casa de Pensii Bihor, închisă: Toţi angajaţii au declanşat un protest spontan din cauza salariilor mici (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON