URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 08 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Februarie 2024, 10:18

Fabrica viitorului: Oradea vrea să devină primul oraș din România care se încălzește cu hidrogen

Fabrica viitorului: Oradea vrea să devină primul oraș din România care se încălzește cu hidrogen ÎN TON CU UE. Centrala de termoficare a Oradiei ar urma să ardă un amestec de hidrogen cu gaz metan, așa cum UE recomandă țărilor membre, pe care le încurajează să se încălzească folosind energii „verzi”
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce a pus apa geotermală la lucru, folosind-o în sistemul centralizat de încălzire, Oradea are ambiția să devină primul oraș din România care încălzește apartamentele cu tehnologia nouă a hidrogenului verde. 

În anii următori, Termoficare ar putea arde în centrala de gaz hidrogen extras din apa Crișului Repede, printr-o tehnică modernă și nepoluantă. 

Cum se face hidrogenul verde?

În ultimii ani, la nivel european se vorbește tot mai mult despre potențialul hidrogenului, un gaz incolor, inodor și insipid, de a se „afirma” pe piața energetică. În căutarea surselor nepoluante de încălzire și, totodată, care să asigure o independență față de Rusia, Uniunea Europeană are, din 2020, o strategie care stimulează producția de hidrogen din surse nepoluante. Prin finanțările acordate, UE și-a propus ca până în 2030 pe continent să se producă cel puțin 10 milioane de tone de hidrogen regenerabil. 

Hidrogenul poate fi produs prin mai multe metode, dar cea mai încurajată în momentul de față este electroliza apei, procesul chimic prin care, utilizând curentul electric, apa este descompusă în hidrogen și oxigen. Dacă energia electrică astfel folosită provine din surse regenerabile, cum sunt panourile fotovoltaice, hidrogenul produs este considerat „verde” sau „curat”. 

În România, deocamdată, hidrogen verde produc câteva companii private, pentru consum propriu, dar Oradea are ambiția să devină o deschizătoare de drumuri în domeniu. 

Mai eco, mai ieftin 

Compania municipală responsabilă de încălzirea centralizată are în plan să investească 127 milioane de lei pentru realizarea unei instalații de producție de hidrogen verde. „Este un proiect pilot, pentru că încă nu există în România o tehnologie testată pentru o producție de mare capacitate”, spune Călin Ungur (foto), directorul Termoficare Oradea. Niciun furnizor de energie termică din orașele românești nu a încercat încă să le încălzească prin arderea hidrogenului.

Concret, CET-ul orădean vrea să se doteze cu o instalație de producție hidrogen cu o capacitate de 10 MW, dar și de stocare a acestui gaz. Hidrogenul va fi folosit în amestec cu gazul metan, pentru a produce energia termică necesară încălzirii locuințelor din Oradea. 

Avantajul acestei inovații ține de costurile producției de energie. „Prin înlocuirea unei părți din gazul metan cu hidrogen se va reduce numărul de certificate verzi pe care trebuie să le achiziționăm”, explică Ungur. Orice furnizor de energie european este obligat să achiziționeze certificate verzi proporțional cu energia din surse poluante pe care o vinde. Cu cât produce mai multă energie „curată”, cu atât Termoficare va cumpăra mai puține certificate, deci își va reduce costul de producție al gigacaloriei. Cel puțin pe hârtie, inovația ar trebui să aducă avantaje în buzunarele orădenilor...

Cu apă din Criș

Instalația de hidrogen verde de la CET Oradea va fi compusă dintr-un ansamblu electrolizor unde în fiecare oră se vor produce 2.000 metri cubi de hidrogen (circa 180 kg pe oră) și un ansamblu de stocare, compus din 20 de rezervoare, unde gazul va fi comprimat.

Pentru că apa necesară electrolizei trebuie să fie cât mai pură, instalația va avea integrată și un pachet de tratare. Pentru 1.000 metri cubi de gaz, se vor consuma 1.300 litri de apă luați râul Crișul Repede. „Fabrica” de hidrogen nu va fi poluantă, deoarece în afară de apa uzată rămasă în urma electrolizei și care va fi deversată în Criș, fără a avea nevoie de alte tratamente, nu va produce alte deșeuri. 

Amenajarea instalației se va face pe o platformă betonată ce va lua locul unor clădiri existente în prezent pe platforma CET, dar care vor fi demolate. De asemenea, pentru noua construcție, peste 50 de copaci din curtea Termoficare vor fi puși la pământ. 

Se caută finanțare

Pentru a „desface” hidrogenul din apă, Termoficare Oradea va folosi curent obținut din energia soarelui și captat în panouri fotovoltaice. „Pentru început, vom folosi energia electrică produsă de oraș, prin panourile proprii, iar dacă nu va fi suficientă, vom cumpăra energie similară produsă de alții, ca să respectăm condițiile pentru generarea de hidrogen verde”, mai spune directorul companiei. 

Investiția a primit, în faza de proiect, acordul Agenției pentru Protecția Mediului Bihor, iar finanțarea pentru fabrica de hidrogen ar urma să fie asigurată din fonduri europene, dar încă nu există un contract semnat. „După ce vom avea finanțarea contractată, în 24 de luni vom implementa proiectul”, spune Ungur. La cât de mult promovează UE tranziția spre energia verde, Oradea chiar are șanse să atragă banii...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Ideea nu e chiar rea
Chiar am văzut show-uri unde se vb de mașinile pe hidrogen. Nu poluează deloc, elimină doar apă. Atât că deocamdată hidrogenul e cam scump, și mașinile pe hidrogen sunt scumpe, populația fiind încurajată să-și ia mașini electrice. Și din cele care există pe hidrogen, sunt are funcționează tot pe motor electric, deci o combinație între cele două tehnologii. Sper să se dezvolte ideea cu hidrogenul și să se extindă ideea cu motoarele pe hidrogen la mașini. Că direcția electricelor nu e bună.
Postat 29 Februarie 2024, 06:55 de Vio_427
.
Oare de ce simt "miros" de Chevron!?
Postat 28 Februarie 2024, 23:29 de Maikeltroll
Ce nu zice dl Ungur,
e ca amestecul folosit la ardere, este intre 15-30% hidrogen (in functie de instalatie) si restul gaz. Deci vor scadea emisiile poluante cu aprox 5-10%. Daca noi dam banii, recuperam investitia din neplata certificatelor verzi in 15 ani. Deci niciodata, ca in 15 ani pleznesc toate. Daca da UE banii, vedem cat e contributia noastra si calculam atunci ROICul. Daca in plus socotim ca pt a produce hidrogenul, consumam curentul electric produs fotovoltaic in loc sa-l vindem, pare ca nici daca ne da UE toti banii, nu e rentabila investitia. Voiam si eu ceva de genul, la scara mica, dar am calculat ca nu merita. As vrea si eu sa vad un calcul de rentabilitate facut de Termoficare, nu vorbe goale.
Postat 28 Februarie 2024, 19:46 de Kid
Doar să nu devină un mare fiasco...
Calculele pe hârtie sunt foarte promițătoare, se va investi se va pune instalația în funcțiune și vor veni surprizele. Nu va produce cantitatea estimată, instalația de purificare nu va trata la randamentul promis, etc. Și cea mai mare surpriză, buzunarul orădenilor nu va simți nimic din scăderea costului de producție că Bolojan va zice că va folosi profitul pentru investiții care oricum sunt acoperite din fonduri UE. Sigur se a compensa și cu renunțarea la subvenționarea prețului de către primărie. Adică uite invenție, dar noi nu vom simți nimca.
Postat 28 Februarie 2024, 14:22 de zsizsi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7282 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON