URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Martie 2024, 20:21

Reciclare cu penalizare: Ce obligații și amenzi aduce noul regulament de salubritate din Oradea

Reciclare cu penalizare: Ce obligații și amenzi aduce noul regulament de salubritate din Oradea RĂMÂNE CUM AM STABILIT. În ciuda opoziției consilierilor PSD și UDMR, exprimate prin abținere la vot, Consiliul Local a votat noul regulament de salubritate al Oradiei
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De săptămâna trecută, Oradea are un nou regulament de salubritate, care prevede că cetăţenii vor fi penalizaţi dacă nu colectează deşeurile separat. 

Votat exclusiv de consilierii liberali, regulamentul nu aduce tarife majorate pentru orădeni, însă primarul Florin Birta a spus că, totuşi, facturile de salubritate vor creşte în curând.

Plăteşti cât arunci... dar nu încă

Regulamentul reiterează regula deja aplicată în municipiu, a colectării separate a deşeurilor în cinci fracţii: reziduală, biodegradabilă, plastic şi metale, hârtii şi cartoane, respectiv sticle. De la 1 ianuarie 2025, orădenii vor arunca separat şi resturile textile, aşa cum obligă o directivă europeană şi prevede noul regulament local.

Toţi orădenii ar trebui să plătească facturile de salubritate în funcţie de câte deşeuri aruncă, aşa cum la case se întâmplă deja, şi cum prevede şi OUG 82/2021 privind regimul deşeurilor. Pentru orădenii de la blocuri regula nu se va aplica încă, deoarece municipalitatea aşteaptă un regulament naţional care să stabilească modalitatea de implementare.

Tarif dublu, dacă amesteci gunoaiele 

Pe de altă parte, regulamentul de salubritate prevede că orădenii care nu vor respecta colectarea separată vor fi penalizaţi. Echipe de control vor verifica pubelele şi, dacă vor constata că fracţiile sunt amestecate, vor pune un autocolant cu avertisment pe recipient. Utilizatorul va avea 2 ore la dispoziţie să retragă recipientul de pe domeniul public, iar apoi să separe deşeurile, urmând să-l scoată la o dată ulterioară corespunzătoare colectării fracţiei respective.

Cei prinşi a doua oară cu deşeurile amestecate vor fi penalizaţi cu dublul costului de ridicare, adică 30 lei pentru pubela de 60 litri, 70 lei pentru cea de 120 litri, 140 lei pentru recipientul de 240 litri şi 600 lei în cazul containerelor de 1.100 litri.

În numele grupului PSD, consilierul Adrian Madar a propus, în cadrul şedinţei, ca aceste penalităţi să fie aplicate doar de la 1 ianuarie 2025, iar până atunci Primăria şi RER Vest să îi înveţe pe orădeni cum se aruncă deşeurile. Propunerea lui a fost, însă, respinsă. "Aceste controale se fac deja, de doi ani, oamenii au fost informaţi", a replicat primarul Florin Birta (foto).

De ce se vor scumpi facturile 

UDMR, Szabó József În aceeaşi şedinţă, liderul grupului UDMR, Szabó József (foto), a cerut să afle dacă regulamentul va influenţa facturile orădenilor. "În 2024 sunt şanse să mărim taxele dacă votăm acest regulament?", a întrebat el. Răspunsul a fost aproape ca la radio Erevan: tarifele vor creşte, dar din alte motive! 

"Nu sunt şanse să mărim taxele de salubritate din cauza regulamentului. Ele se vor mări, dar din cauza creşterii taxei pentru economie circulară care a fost amânată de Guvernul României de mai mulţi ani, iar în acest an s-a mărit cu 100%", a explicat primarul Birta. 

De la 1 ianuarie 2024, fiecare tonă de deşeuri aruncată la groapa de gunoi costă în plus 160 lei, prin aşa numita taxă de economie circulară, menită să descurajeze abandonarea deşeurilor. Viitoarele tarife de salubritate urmează să fie stabilite într-o şedinţă viitoare, a mai spus edilul. 

Dezvăluind, astfel, că regulamentul nu va fi singura noutate din salubritatea orădeană în această primăvară...


COALIŢIA ANTI-REGULAMENT

Preşedinţii de asociaţii se opun 

Noul regulament de salubritate este deja contestat. Coaliţia Rogerius, care reuneşte asociaţii de proprietari din municipiu, a cerut Prefecturii să-l anuleze, pe motiv că a fost votat de Consiliul Local fără ca în prealabil să fie organizată o dezbatere publică şi fără să justifice urgenţa aprobării lui într-o şedinţă extraordinară.

"A trăi în Oradea este o amendă", a declarat preşedintele coaliţiei, Ioan Horvath, cu referire la faptul că regulamentul prevede penalităţi pentru orădenii care nu colectează separat deşeurile. 

Oamenii reclamă faptul că la ţarcuri au acces şi persoane din afara asociaţiilor pe care le deservesc. "La noi, 90% dintre locatari respectă colectarea separată. Nu poţi să stai tot timpul să urmăreşti oamenii care aruncă gunoaie. Amenda nu este o rezolvare, am putea fi amendaţi din două în două zile, dacă infrastructura e cum e", a spus Felicia Bulzan (foto), preşedinta Asociaţiei 1 Decembrie nr. 11.

"Cu amenda nu sunt de acord. Primăria să asigure logistica, apoi să amendeze", a spus şi Silvia Ardelean, preşedinta Asociaţiei 108 Tuşnadului. Reprezentanţii coaliţiei mai critică Primăria şi pentru că n-a organizat o întâlnire cu preşedinţii de asociaţii din 2018, pentru a le afla opiniile. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Pinonel
Poate ar fi cazul sa te muți in Bangladesh, nu te poți adapta la standarde europene.
Postat 01 Aprilie 2024, 18:54 de Sandu2100
link cu filmulet recuperare ambalaje
https://www.tiktok.com/@petre123heihei/video/7348128186053430560?is_from_webapp=1&sender_device=pc&web_id=7352817821905585697
Postat 01 Aprilie 2024, 12:00 de pinonel
Un exemplu de cum se recupereaza ambalajele in Norvegia
Poate urmaresc filmuletul si penalii care ne conduc! Sa nu mai zic de ,,uzina" care selecteaza si sorteaza automat zeci de fractii si cu care ne minte birtinezul de 20 de ani. Afara sunt ceva banal. Hingherii nostri nu stiu altceva decat amenzi. Apropo de amenzi. Frate Samuel, ti-am vazut comunitarii ieri, dupa ce au iesit de la moschee s-au dus la facut bani in parcarea PRIVATA(!!!) de la Penny de pe Seleusului. Repet: PRIVATA! Maine vor veni sa ne imparta amenzi ca nu am parcat regulamentar in curte (tot o proprietate privata).
Postat 01 Aprilie 2024, 11:58 de pinonel
La noi
E foarte complicat sa arunci separat materialul ce se poate recicla de resturi menanjere sa numai arunci molozul in tomberon !! Vrem sa salvam pamantul dar unii nu s capabil sau nu au nici macar un pic de interes pentru reciclare
Postat 01 Aprilie 2024, 04:40 de Otello
Selectare
Ar trebui selectat cei incompetenți ,structura de la nivelul primăriei și consiliului județean! Totul pentru ei și nimic pentru cetățeanul de rând!
Postat 01 Aprilie 2024, 00:35 de levente49
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON