URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Accident în Bihor: Un adolescent de 15 ani a urcat la volan și n-a putut controla mașina când a fost depășit. El și pasagerul său au ajuns la spital
Știri Bihor
Un adolescent de 15 ani care a urcat la volan, evident fără a deține permis de conducere, a provocat un accident rutier în weekend, în urma căruia atât el, cât și pasagerul său, tot un adolescent, au ajuns la spital.
15 Aprilie 2024, 12:31
Poftă de excelență: Platforma carne-online.ro a Distri Fresh International Oradea, cel mai căutat e-shop de profil din România (FOTO)
Jos pălăria
Platforma carne-online.ro, prin care Distri Fresh International Oradea livrează cărnuri, mezeluri și brânzeturi fine, a devenit cel mai căutat e-shop de profil din România. În primul an de la lansare, platforma a onorat peste 2.000 de comenzi pentru profesioniștii HoReCa, gurmanzi și organizatori de evenimente, iar în curând Distri Fresh pregătește pentru orădeni un show dedicat pizzei, toate preparatele urmând să fie oferite publicului.
15 Aprilie 2024, 12:11
Din Oradea, în lume! Wojciech Worona, director în cadrul LOT Polish Airlines, prezintă avantajele noilor zboruri Oradea-Varșovia
Advertorial
O delegație a Polish Airlines - compania aeriană națională a Poloniei - s-a aflat vineri la Oradea, unde a semnat cu reprezentanții Consiliului Județean Bihor contractul pentru lansarea, începând din 3 iunie, a zborurilor Oradea - Varșovia. Acestea vor conecta, de fapt, orașul la rețeaua internațională de transport aerian, prin cel mai mare hub din Europa central-estică. Wojciech Worona, director adjunct în departamentul Network Planning al LOT Polish Airlines, explică, într-un interviu, care sunt avantajele noilor zboruri. 
15 Aprilie 2024, 11:35
Mașină în flăcări pe o stradă din Oradea. Focul a fost pus intenționat!
Știri Bihor
Un incident grav a avut loc luni dimineață în Oradea, acesta fiind provocat fie din răzbunare, fie de o persoană pur și simplu răuvoitoare. O mașină parcată pe strada Radu Enescu a fost incendiată intenționat și distrusă aproape în totalitate de flăcări.
15 Aprilie 2024, 11:23
Oradea are nevoie urgent de acțiuni concrete pentru a reduce costul vieții
Politic
În municipiul Oradea există o situația paradoxală, dacă ne raportăm la nivelul investițiilor și nivelul de trai al orădenilor. Cifrele ne arată că, deși bugetul de investiții al orașului a fost unul ridicat și în creștere, nivelul de trai și salariile oamenilor sunt în coada clasamentului național.
15 Aprilie 2024, 10:56
Uite cine vorbește! Profesorul de matematică Florin Nicoară s-a trezit să acuze politizarea din învățământ
Bihorel
Hotărâți să demonstreze că au ce oferi alegătorilor, candidații USR Bihor la Primăria Oradea (Daniel Palaghianu), la șefia Consiliului Județean Bihor (Alex Orjan) și la alegerile europarlamentare (Mihai Șvab) au vorbit miercurea trecută, într-o conferință de presă, despre propunerile lor pentru sistemul de educație, din pricina căruia pleacă tinerii din țară, dar fără a distinge faptul că regulile sunt dictate de Guvern și de Minister, nu de primar, nici de președintele CJ sau de un eurodeputat.
15 Aprilie 2024, 10:41
Problema copiilor-problemă: Ce pot face școlile când un elev este violent cu colegii sau deranjează lecțiile
Știri Bihor
Fie pentru că nu au „stare” și deranjează orele, fie că sunt de-a dreptul violenți, „elevii-problemă”, adesea diagnosticați cu diferite tulburări de comportament, sunt încă un subiect greu de gestionat în școlile românești, inclusiv în Bihor. Profesorii nu pot să îi stăpânească, colegii nu le pot deveni prieteni, iar ceilalți părinți nu le agreează prezența. O situație de acest gen este reclamată și la Liceul din Bratca, unde un elev are un comportament nepotrivit, iar părinții celorlalți copii acuză autoritățile că nu le asigură colegilor lui un mediu propice pentru învățare.
15 Aprilie 2024, 10:00
AVE Bihor: ce facem cu deşeurile periculoase din gospodărie?
AVE Bihor
Nu o dată angajaţii AVE Bihor din staţiile de sortare s-au confruntat cu situaţia în care deşeuri periculoase au ajuns pe liniile de sortare. Ceea ce reprezintă un pericol pentru sănătatea angajaţilor noştri, dar şi o piedică serioasă în calea sortării corecte a deşeurilor reciclabile. Facem un apel pe această cale ca cetăţenii care au abonament de salubritate să nu arunce nici măcar în recipientul rezidual acele deşeuri care conţin substanţe toxice, inflamabile sau explozive.
15 Aprilie 2024, 09:23
Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Nicu Alifantis, Horațiu Mălăele și Andra vin să ne încânte!
Timp liber
Oradea va avea oaspeți de seamă în această săptămână, cum ar fi Nicu Alifantis, Horațiu Mălăele și Andra, aceasta din urmă fiind invitata specială în cadrul manifestărilor organizate pe 20 aprilie de Ziua eliberării orașului. 
15 Aprilie 2024, 08:51
Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Părintele șuvițat nu poate explica de ce alimentele sunt mai scumpe decât în Occident
Bihorel
Părintele șuvițat a fost întrebat cum se explică faptul că mâncarea la noi e mai scumpă decât în Occident. „E o enigmă pe care cu greu o putem explica. Eu, după o îndelungă chibzuință, am o teorie. Cu cât consumăm mai puțină mâncare, cu atât e mai scumpă. Iar noi consumăm puțin pentru că preferăm să ne mâncăm între noi”.
15 Aprilie 2024, 07:58
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Tragedie cu repetiție în Bihor, unde un copil a ajuns în stare gravă la spital. Cine e de vină?
Bihoreanul tipărit
Luni, 15 aprilie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii: Indolența autorităților a băgat în spital un copil de 6 ani; Rectorul Constantin Bungău - al patrulea mandat în fruntea Universității din Oradea; Cum cereau mită doi ingineri de la Electrica Oradea; În numai doi ani, pasionații de ciclism în natură vor avea 330 kilometri de piste în Bihor; Publicație aniversară dedicată împlinirii a 105 ani de la intrarea Armatei Române în Oradea...
15 Aprilie 2024, 00:00
Avioane militare Typhoon ale Marii Britanii, staționate în România, au fost trimise să apere Israelul
Actual
Patru dintre cele șase aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale Britanice, aflate la baza aeriană Mihail Kogălniceanu din România, au fost dislocate vineri în Orientul Mijlociu și au acționat sâmbătă noaptea pentru apărarea Israelului, informează Digi24 și Libertatea.ro.
14 Aprilie 2024, 22:31
Oradea ieri, Oradea azi: Un oraș al contrastelor, încă din perioada interbelică (FOTO)
Oradea noastră
În aprilie 1938, corespondentul orădean al ziarului Universul constata existenţa unor diferenţe edilitare majore în centrul oraşului. Cele două pieţe centrale, Unirii şi Regina Maria (azi Regele Ferdinand I) erau elegante, având în centru câte un monument: statuia ecvestră a Regelui Ferdinand I şi, respectiv, pe cea a Reginei Maria.
14 Aprilie 2024, 18:41
Avion cu motor va zbura și din Bihor
Opinii
Dacă suntem prea prost îmbrăcați pentru Qatar Airways? Dacă sacoșele de rafie nu cadrează cu standardul lui Turkish Airlines? Dacă poziția prea apropiată de Debrețin nu e pe placul lui Wizz Air? Dacă Ryanair e un low cost la fel de scump ca orice companie de linie, dar mult mai imprevizibil? Dacă, dacă, dacă... Atunci mai bine zburăm de la Oradea cu frații noștri moldoveni de la HiSky!
14 Aprilie 2024, 17:18
Seară muzicală la Palatul Baroc din Oradea. Concertează violonistul Artur Kaganovskiy
Timp liber
Palatul Baroc din Oradea va găzdui o seară de concerte, miercuri, 24 aprilie, de la ora 19. Între invitaţi se va număra și violonistul Artur Kaganovskiy.
14 Aprilie 2024, 16:05
Când începe Târgul de Paște din Oradea, cu bunătăți tradiționale, labirint și food truck-uri
Timp liber
Cetatea Oradea va găzdui nu peste mult timp o nouă ediție a Târgului de Paște. Acesta va fi deschis pe 26 aprilie, deci cu două zile înainte de Florii, și se va ține până pe 6 mai, în a doua zi de Paște.
14 Aprilie 2024, 15:00
Influencerița Alina Ceușan este însărcinată din nou. A făcut anunțul printr-o scrisoare către fiul ei, Rock (VIDEO)
Magazin
Influencerița Alina Ceușan așteaptă al doilea copil. Ea a făcut anunțul prin intermediul unei scrisori către fiul său, Rock, pe care a publicat-o pe contul ei de Instagram, cu aproape 1 milion de urmăritori, alături de un clip video cu mai multe ipostaze de familie, dar și cu momentul în care Alina află că este însărcinată din nou. 
14 Aprilie 2024, 14:01
Cereţi ce vreţi! Primăria Oradea lansează selecţia de proiecte de bugetare participativă pentru anul 2024
Știri Oradea
Orădenii pot să propună, din nou, proiectele pe care le doresc implementate în oraş în cadrul campaniei de bugetare participativă organizate pentru anul 2024. Municipalitatea orădeană a lansat la sfârşitul lunii martie platforma online "Oradea - Bugetare participativă 2024". Propunerile vor putea fi depuse online, timp de două uni, începând din 22 aprilie.
14 Aprilie 2024, 13:31
Tenis: Echipa României s-a calificat în premieră la turneul final Billie Jean King Cup (VIDEO)
Actual
Performanță notabilă pentru echipa națională de tenis a României, care s-a calificat pentru prima oară la turneul final Billie Jean King Cup (fosta Fed Cup), fiind una dintre cele 12 echipe care se vor întrece în noiembrie în această fază a competiției.
14 Aprilie 2024, 12:35
Bihorel: Dacă vă e dor de păcănele, veniți la Oradea!
Bihorel
Guvernanții au avut nevoie de un an ca să fete o mărgică. După ce Ciolacu și Ciucă s-au bătut cu pumnii-n piept că vor desființa păcănelele, iată că legea s-a îndulcit. Poate pentru că pe traseul slujbaș-premier și alții s-au mai dedulcit, că altă explicație nu există. 
14 Aprilie 2024, 11:48
Ghid spre aurore: Orădeanul Horia Bogdan duce fotografi profesioniști sau amatori în locuri naturale spectaculoase (FOTO)
Oradea noastră
Peisajele de coastă din Irlanda de Nord, dunele de nisip din Namibia sau fiordurile îngheţate din Scandinavia sunt câteva dintre frumuseţile naturii pe care fotograful Horia Bogdan nu doar le cunoaşte, ci le prezintă şi altor împătimiţi ai naturii.
14 Aprilie 2024, 10:31
CSM Oradea a pierdut cu 35-44 pe terenul liderului play-off-ului Diviziei A la handbal
Știri Sportive
Handbaliştii de la CSM Oradea au cedat jocul pe care l-au susţinut sâmbătă la Odorheiu Secuiesc, pe terenul liderului play-off-ului Diviziei A. Doar în prima repriză au reuşit bihorenii să facă faţă adversarilor, pentru că în repriza a doua gazdele au controlat disputa şi s-au impus în final cu scorul de 44-35.
14 Aprilie 2024, 10:11
Lotus Băile Felix şi Crişul Sântandrei au pierdut jocurile din acest weekend
Știri Sportive
Dacă FC Bihor s-a impus sâmbătă în deplasare, celelalte două echipe bihorene din Liga a III-a, cele care fac parte din Seria a 10-a, au pierdut în acest weekend. După ce vineri Lotus Băile Felix a cedat cu 0-3 în deplasare, la Cluj Napoca, pe terenul celor de la Sănătatea, în play-out, o zi mai târziu şi Crişul Sântandrei a fost nevoit să se recunoască învins, dar acasă în faţa liderului SCM Zalău, cu scorul de 1-2, în play-off.
14 Aprilie 2024, 09:45
Iranul a atacat Israelul cu peste 300 de drone și rachete. Aproape toate au fost interceptate (VIDEO)
Actual
Iranul a lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică peste 300 de drone şi rachete împotriva Israelului, ca răspuns la o lovitură împotriva consulatului iranian din Damasc. Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Avichay Adraee, a declarat că Iranul a lansat peste 300 de „amenințări de diferite tipuri" către Israel, inclusiv rachete balistice, drone și rachete de croazieră, conform The Guardian.
14 Aprilie 2024, 09:25
„Artist universal”: Fotograful orădean Ovi D. Pop a primit premiul Leonardo Da Vinci, pentru activitatea lui internațională (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Cel mai premiat artist fotograf din România, orădeanul Ovi D. Pop, a primit o nouă distincție cu care se poate lăuda: premiul internațional Leonardo Da Vinci, acordat de o fundație din Milano, Italia, pentru artiști din lumea întreagă. Ovi D. Pop a fost omagiat pentru activitatea lui internațională, fiind un fotograf premiat în toată lumea. Când și-a ridicat premiul, artistul a amuzat audiența, spunând că a avut un „semn” prevestitor pentru această distincție: în Oradea, locuiește pe strada... Leonardo Da Vinci.
FC Bihor a câştigat clar, cu 3-0, la Peciu Nou şi a făcut un nou pas important către barajul de promovare
Știri Sportive
Fotbaliştii de la FC Bihor au făcut un joc excelent, sâmbătă, la Peciu Nou şi s-au impus la un scor clar, cu 3-0, pe terenul unei echipe incomode, care nu prea a pierdut puncte pe teren propriu şi care încă mai are şanse la baraj. Elevii antrenorului Florin Farcaş au dominat partida şi au marcat prin Sergiu Jurj, Vadim Calugher şi Luca Tincău. Cum Poli Timişoara a remizat acasă cu Phoenix Buziaş, roş-albaştrii orădeni s-au desprins acum la 9 puncte în fruntea clasamentului.
13 Aprilie 2024, 21:40
Bihorel: Pe patronul de la Leonardo vor să-l încalțe definitiv
Bihorel
Domnul Florin Panea, patronul lanțului de magazine de pantofi Leonardo, a intrat încălțat în Codul Penal, iar acum procurorii l-au trimis în judecată pentru o evaziune de peste 26,5 de milioane de lei. 
13 Aprilie 2024, 20:00
Se apropie minivacanța de 1 Mai și Paște. Calendarul cu celelalte zile libere legale din acest an
Actual
În acest an, 1 Mai și Paștele vor fi sărbătorite în aceeași săptămână, ceea ce înseamnă că românii se vor bucura de mai multe zile libere, în special bugetarii, care vor avea cu una în plus față de restul angajaților.
13 Aprilie 2024, 19:01
Domnişoara munţilor: A devenit campioană naţională la alergare montană după numai 2 ani de când s-a apucat de sport (FOTO)
Bihoreanul tipărit
O tânără din Oradea a devenit campioană națională la alergare montană la doar doi ani de când s-a apucat să alerge prin oraș. Mădălina Amariei a început să fugă prin Parcul I.C. Brătianu ca să scape de stările depresive provocate de pierderea câinelui, iar după câteva competiții la care a participat a îndrăznit să țintească la performanță. 
13 Aprilie 2024, 18:15
„Un compozitor la Carnaval”: concert interactiv, cu două pianiste și cu actorul Bob Rădulescu, în rol de povestitor
Timp liber
Filarmonica de Stat Oradea organizează două concerte interactive pentru elevii de gimnaziu și liceu, intitulate „Un compozitor la Carnaval”, miercuri, 17 aprilie, de la orele 9 și 11, și vineri, 19 aprilie, de la orele 9 și 11. Concertele vor fi conduse de către dirijoarea Dalma Toadere, iar „personaje” vor fi pianistele Camelia Andone și Ana-Ruth Micula, orchestra și actorul Bogdan Bob Rădulescu, care va interpreta rolul de povestitor.
13 Aprilie 2024, 17:11
Swimathon Oradea: S-a dat startul înscrierilor pentru înotători
Știri Bihor
Fundaţia Comunitară Oradea organizează pe 15 iunie, la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu, o nouă ediţie a Swimathon, un maraton de înot în cadrul căruia se vor strânge fonduri pentru 16 proiecte dedicate comunităţii bihorene.
13 Aprilie 2024, 16:01
Incendiu la o fabrică din Parcul Industrial I din Oradea, în schimbul de noapte. 60 de angajați s-au autoevacuat
Știri Bihor
Un incendiu a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă într-o fabrică situată pe strada Nicolae Filipescu din Parcul Industrial I, iar zeci de angajați din tura de noapte s-au autoevacuat. Pompierii au intervenit pentru stingerea focului și, din fericire, nimeni nu a fost rănit.
13 Aprilie 2024, 14:55
O nouă poluare masivă pe Peța: Pârâul s-a umplut de pești morți, din Oradea până în Sântandrei (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
La doar două săptămâni după ce în pârâul Peța din Oradea au fost găsite peste 150 de kilograme de pești morți, situația s-a repetat sâmbătă dimineață. Un cititor al BIHOREANULUI a sesizat că sute de pești plutesc pe pârâu, la intrarea în comuna Sântandrei, iar Garda de Mediu Bihor a mers în control, depistând și sursa poluării: o rețea de canalizare pluvială din Oradea, prin care sunt evacuate dejecții menajere.
A murit creatorul de modă Roberto Cavalli (VIDEO)
Actual
Celebrul creator de modă italian Roberto Cavalli a murit vineri, la vârsta de 83 de ani, în locuința sa din orașul natal Florența, după o boală lungă, relatează agenția italiană de presă ANSA. 
13 Aprilie 2024, 13:45
Un adolescent de 16 ani din Bihor a încercat să iasă ilegal din țară ascuns printre saci de pufuleți
Știri Bihor
Polițiștii de frontieră bihoreni au oprit la punctul de trecere Borș II un adolescent de 16 ani din Bihor care încerca să iasă ilegal din țară, fără acordul părinților. El era ascuns pe bancheta din spate a unui autoturism, sub saci cu pufuleți, și voia să ajungă la muncă, într-un stat din vestul Europei, la fel ca celelalte persoane din mașina respectivă. Află ce măsuri au luat polițiștii!
13 Aprilie 2024, 13:35
Exercițiu la Facultatea de Drept: Studenți din Oradea și Alba Iulia au simulat un proces de divorț (FOTO)
Educatie
Așa cum obișnuiesc în fiecare an, studenții Facultății de Drept din Oradea au concurat „îmbrăcând” roluri pe care le-ar putea avea, după absolvirea studiilor. Alături de colegi din Alba Iulia, ei au simulat un proces de divorț, la finalul competiției cei mai buni dintre ei fiind premiați cu bani, cărți și reviste de specialitate.
O firmă controlată de proprietarul grupului Selina a pierdut procesul cu Primăria Oradea pentru construirea, cu 135 de milioane de euro, a noului spital de Infecțioase
Știri Bihor
Municipalitatea orădeană a câștigat la Curtea de Apel procesul intentat de firma Precon Transilvania, care a cerut anularea rezultatului licitației pentru construirea noului spital de Boli Infecțioase din strada Vlădeasa, după ce anterior și Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor respinsese o cerere similară a firmei. Miza a fost uriașă, căci cele 135 milioane euro din PNRR pentru acest obiectiv pot fi cheltuite doar până la finele anului 2026, iar proiectarea și executarea lucrărilor durează 36 de luni.
13 Aprilie 2024, 12:21
Pregătiri de sărbătoare. Oradea se împodobeşte cu sute de steaguri, cocarde şi ghirlande tricolore, pentru festivităţile de 20 aprilie (FOTO)
Știri Bihor
Municipalitatea orădeană a început împodobirea oraşului pentru festivităţile de 20 aprilie ocazionate de împlinirea a 105 ani de la intrarea în oraş a trupelor române conduse de generalul Traian Moşoiu şi instaurarea administraţiei româneşti în Oradea. Zona centrală a oraşului urmează să fie împodobită cu 100 de drapele, 130 de cocarde şi 300 metri de ghirlande tricolore.
13 Aprilie 2024, 11:51
Parcare cu obturare: Au pus lumini de semnalizare, apoi le-au acoperit cu o țeavă! (FOTO)
Bihorel
Cea mai nouă parcare din Oradea, cea de lângă Catedrala Ortodoxă de lângă Cetate, testează vigilenţa şoferilor. Primăria a montat deasupra fiecărui loc de parcare câte un bec care ar trebui să semnalizeze dacă este liber sau ocupat, prin culorile verde şi roşu, astfel încât şoferii să ştie spre ce culoar să se îndrepte şi unde nici nu are rost să intre, ca să nu piardă vremea.
O familie din Oradea are nevoie de ajutor, după incendiul fatal de pe strada Pavilioanele CFR (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Apropiaţii unei familii din cartierul Episcopia au lansat, vineri, o campanie umanitară în încercarea de a aduna donaţii pentru repararea casei acesteia, distruse în urma unui incendiu ce a avut loc în urmă cu o săptămână și în care un bărbat a murit. 
13 Aprilie 2024, 09:15
Nouă medalii, dintre care cinci de aur pentru arcaşii de la Menumorut Biharia, la Naţionalele probei sportive 3D Indoor (FOTO)
Știri Sportive
Sportivii clubului Menumorut Biharia şi-au adjudecat nouă medalii, dintre care cinci de aur, la întrecerile Campionatului Naţional de tir cu arcul, proba sportivă 3D Indoor, care au avut loc la sala de sport din Paleu. În schimb, arcaşii clubului organizator, CS Nomad Archers, au ocupat podiumul la seniori, la proba arc tradiţional confecţionat din materiale moderne fără fereastră.
De la Oradea la New York, Paris ori Istanbul, via Varșovia. S-a semnat contractul cu Polish Airlines (FOTO)
Știri Bihor
Reprezentanții Polish Airlines au venit vineri la Oradea și au semnat, la Aeroportul Oradea, contractul pentru operarea, pe o perioadă de 4 ani, ca serviciu public și cu sprijin financiar, a unor zboruri care vor lega Oradea de Varșovia, scopul fiind conectarea orașului alte destinații internaționale importante, prin hubul „Chopin” din capitala Poloniei. Compania aeriană a pus în vânzare biletele, inclusiv pentru zboruri cu conexiune, spre destinații ca New York, Toronto, Istanbul, Paris, Oslo și altele. 
Sintezis premium: Compania din Oradea aduce pe piața românească cele mai recente inovații tehnologice (FOTO/VIDEO)
Advertorial
Eveniment internațional al Sintezis Oradea, unul dintre principalii furnizori de soluții informatice complete dedicate industriei de retail din România Compania orădeană a prezentat pentru clienți din întreaga țară și furnizori de top veniți din China, SUA, Spania, Germania, Elveția și Ungaria o nouă gamă de produse pe care le va introduce pe piață în următorii ani.
12 Aprilie 2024, 20:27
Pragul Vaida #11, cu poeţii experimentali Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu
Revista Familia
La ediţia a 11-a a clubului de lectură Pragul Vaida, publicul orădean va avea ocazia să-i întâlnească pe Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu, doi dintre poeţii contemporani autohtoni cei mai nonconformişti din punct de vedere discursiv.
12 Aprilie 2024, 20:08
Se știe cine va fi viitorul rector al Universității din Oradea! Un singur profesor și-a depus candidatura
Educatie
Peste o lună, la Universitatea din Oradea vor avea loc alegeri pentru viitorul rector, iar numele câștigătorului este deja cunoscut. Nu de alta, dar un singur profesor și-a depus candidatura, fiind vorba de actualul rector, Constantin Bungău.
12 Aprilie 2024, 19:30
A decedat cunoscuta creatoare de modă orădeancă Adina Junc (FOTO)
Știri Bihor
Cunoscuta creatoare de modă Adina Junc din Oradea a decedat, vineri, la vârsta de 50 de ani. Aceasta s-a luptat în ultimul an să trăiască, suferind de o boală necruțătoare.
12 Aprilie 2024, 18:31
Trei tineri în Bihor au fost arestați, unul are 14 ani: Au intrat mascați într-un depozit și au furat peste 1000 de litri de ierbicid, în valoare de 660.000 de lei!
Știri Bihor
Trei tineri cu vârste între 14 și 34 de ani au fost reținuți de polițiști și mai apoi arestați, după ce au fost prinși că au furat peste 1.100 de litri de soluție pentru ierbicidat, în valoare de peste 660.000 de lei. Cei trei sunt din comuna bihoreană Petreu și au intrat mascați într-un depozit din Cauaceu.
12 Aprilie 2024, 17:42
Monede comemorative de aur și argint din Republica Moldova, prezentate pentru prima oară la Oradea
Știri Bihor
Oradea va găzdui marţi, 16 aprilie, de la ora 17:00, la Muzeul Oraşului din Cetate, vernisajul unei expoziţii de monede comemorative emise de către Banca Naţională a Moldovei şi prezentate pentru prima oară într-un muzeu din afara ţării de peste Prut. Expoziţia intitulată "Colecţia de monede emise de Moldova Suverană: 195 monede de aur şi argint" deschide seria de manifestări festive dedicate celor 105 ani de la eliberarea oraşului Oradea organizate de Primărie.
12 Aprilie 2024, 16:29
Târgul Blănoşilor: Un nou târg caritabil pentru animalele fără stăpân, la ERA Park Oradea
Știri Oradea
Centrul comercial ERA Park Oradea, din Calea Aradului nr. 62, va găzdui duminică, 14 aprilie, o nouă ediţie a târgului caritabil dedicat animalelor fără stăpân, şi toată lumea este invitată să treacă pe la standuri.
12 Aprilie 2024, 15:30
Grădiniţa 45 şi Creşa 6 din Oradea vor fi reabilitate printr-un proiect european de 24 milioane lei
Știri Oradea
Grădiniţa 45 şi Creşa 6, situate în strada Aluminei 100 din Oradea, vor fi reabilitate printr-un proiect european de aproape 24 milioane lei. Modernizarea clădirilor celor două instituţii preşcolare învecinate va fi finanţată prin Programul Regional Nord-Vest 2021 - 2027. Lucrările vor dura 24 de luni.
12 Aprilie 2024, 14:37
  2 3 4  6  8 9 10  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON