În acest an, 1 Mai și Paștele vor fi sărbătorite în aceeași săptămână, ceea ce înseamnă că românii se vor bucura de mai multe zile libere, în special bugetarii, care vor avea cu una în plus față de restul angajaților.
Astfel, ziua de 1 Mai (miercuri) va fi zi liberă legală, ziua de joi, 2 mai, va fi zi liberă doar pentru bugetari, conform unei hotărâri a Guvernului, ziua de 3 mai, Vinerea Mare, va fi liberă pentru toți, evident la fel și weekendul 4-5 mai, duminica fiind sărbătorit Paștele ortodox. De asemenea, va fi liberă și ziua de luni, 6 mai, a doua zi de Paște.
Cu tot cu „puntea” creată cu ziua de joi, bugetarii vor o minivacanță de 6 zile, iar ceilalți angajați vor avea 5 zile libere.
Potrivit Hotnews.ro, în total în 2024 românii au 17 zile libere legale, din care doar 10 pică în timpul săptămânii.
Pe lângă acestea, Guvernul mai decide deseori - în funcție de calendarul sărbătorilor legale - să acorde zile libere pentru bugetari, realizând „punți” cu weekendul.
Astfel, după cea de Paște, a doua minivacanță va fi în luna august a acestui an, Concret, 16 august pică într-o zi de vineri, imediat după sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria) care este joi. Împreună cu weekendul rezultă o minivacanță de 4 zile pentru bugetari.
A treia minivacanță va fi de Crăciun. În condițiile în care Crăciunul (25 decembrie) și a doua zi de Crăciun (26 decembrie) pică miercurea și respectiv joia, Guvernul decide ca și ziua de vineri, 27 decembrie, să fie liberă pentru bugetari, rezultând o altă minivacanță de 5 zile.
După minivacanța de Paște, românii vor mai avea 8 zile libere legale în 2024, din care doar 4 vor pica în timpul săptămânii.
Zilele libere legale rămase în 2024:
1 mai – Ziua Muncii (miercuri)
3 mai – Vinerea Mare (vineri)
5 mai – Paștele ortodox (duminică)
6 mai – A doua zi de Paște ortodox (luni)
1 iunie – Ziua copilului (sâmbătă)
23 iunie – Rusaliile (duminică)
24 iunie – A doua zi de Rusalii (luni)
15 august – Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria) (joi)
30 noiembrie – Sfântul Andrei (sâmbătă)
1 decembrie – Ziua Marii Uniri (duminică)
25 decembrie – Crăciunul (miercuri)
26 decembrie – A doua zi de Crăciun (joi)
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.