URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
15 Aprilie 2024, 00:00

Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Tragedie cu repetiție în Bihor, unde un copil a ajuns în stare gravă la spital. Cine e de vină?

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, 15 aprilie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:

Tragedie cu repetiție

Nu ne învățăm minte! Un copil din Bihor a ajuns în stare gravă la spital, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el.

Capul micuțului Darius Miculiță a fost zdrobit de greutatea porții metalice de pe terenul de fotbal din Ciumeghiu, unde băiețelul de 6 ani a zbughit-o la joacă cu prietenii, tragedie care, la fel ca în cazul copilei din Dobrești care a murit în condiții similare în 2019, putea fi evitată dacă porțile erau culcate la pământ, cum ar fi trebuit să fie. BIHOREANUL întreabă: cine e de vină?

Şpagă „de-un grătar”

Doi ingineri din Sucursala Oradea a Societății de Distribuție Energie Electrică Transilvania Nord-Vest au fost trimişi în judecată de Parchetul Bihor pentru luare de mită.

Procurorii susţin că Ionel Cioflan şi Claudiu Buz îşi chemau „clienţii” la întâlniri pe teren, unde le cereau bani „de-un grătar” ca să le elibereze avizele de amplasament necesare obţinerii autorizaţiilor de construire. BIHOREANUL vă arată ce spune rechizitoriul.

„Autostrăzi” pentru cicliști

Pasionaților de ciclism în natură li se pregătesc nu mai puțin de 330 kilometri de piste în Bihor.

Inspirate din modele de afară și finanțate prin PNRR, traseele velo, care ar urma să fie gata în doi ani, vor merge din Oradea până în inima Apusenilor, pe foste căi ferate, dar și până în Ungaria, pe digurile unor ape. BIHOREANUL vă prezintă traseele.

Bungău al IV-lea

Rectorul Constantin Bungău se pregătește pentru un nou mandat în fruntea Universității din Oradea, primul de 5 ani.

Rectorul în funcție din 2012 este singurul candidat la alegerile care vor avea loc luna viitoare și își propune să continue să atragă studenți din străinătate, dar și să facă din Universitate o instituție mai prezentă în comunitatea locală. „Oradea nu trebuie să fie doar un oraș Art Nouveau, ci și unul universitar”, spune el.

TIMP LIBER: Oradea să trăiască!

Orădenii sunt aşteptaţi, sâmbăta aceasta, la o mare sărbătoare românească, la 105 ani de la eliberarea oraşului.

Momentul intrării generalului Traian Moşoiu în Oradea va fi reconstituit, va avea loc o paradă cu vehicule și elicoptere militare, iar seara sunt programate un concert extraordinar cu Andra şi invitaţii ei, o retragere cu torţe şi un foc de artificii.

Din Oradea, în lume!

Polish Airlines a semnat contractul pentru a opera zboruri de la Oradea la Varșovia, conectând pasagerii de aici cu destinații importante din Europa, America ori Asia.

Wojciech Worona, director adjunct în departamentul Network Planning al LOT Polish Airlines, explică, într-un interviu, care sunt avantajele noilor zboruri.

Poftă de excelență

Platforma carne-online.ro, prin care Distri Fresh International Oradea livrează cărnuri, mezeluri și brânzeturi fine, a devenit cel mai căutat e-shop de profil din România.

În primul an de la lansare, platforma a onorat peste 2.000 de comenzi pentru profesioniștii HoReCa, gurmanzi și organizatori de evenimente, iar în curând Distri Fresh pregătește pentru orădeni un show dedicat pizzei, toate preparatele urmând să fie oferite publicului.

ORADEA MARE

1919 în Oradea

Intrarea Armatei Române în Oradea a fost un eveniment care a schimbat istoria acestor locuri. Primul an interbelic a fost unul complicat pentru orădeni, fiind marcat deopotrivă de dictatură și democrație, de conflicte și pace, dar și de apartenența la două țări.

La 105 ani de la aceste evenimente, BIHOREANUL găzduiește un nou număr al suplimentului Oradea Mare, dedicat faptelor care s-au petrecut atunci, actorilor implicați, dar și oamenilor simpli. O impresionantă filă de istorie...

Regii în Bihor

În perioada interbelică, Oradea și județul Bihor au fost de mai multe ori pe agenda familiei regale.

Regele Ferdinand I, Regina Maria, Carol - atât în calitatea de Principe moștenitor, cât și în cea de Rege - și Principele Mihai au trecut prin aceste locuri pentru momente festive, dar și în inspecție ori chiar... din întâmplare.

OPINII

Mircea Chirilă: Cu copacii suntem în pom

Acum, când s-a pus problema regenerării urbane a cartierului Nufărul, s-a constatat că, din cei 600 de copaci care urmau să fie tăiați, au ajuns în vizorul drujbelor peste 2.500, pentru că starea lor era foarte degradată. Nici nu-i de mirare, că la câte rețele s-au băgat în cartier, ba de gaz, ba de termoficare, ba de apă și canal, săpașii veniți să scurme pământul numai de rădăcinile copacilor n-au avut grijă.

Adrian Criș: Socoteli cu LOT și HiSky

Prima pornire e să exclami că prețul este cât nu face. Vestea că LOT a scos la vânzare bilete Oradea - Varșovia cu pornire de la 82 euro pare să prefigureze un dezastru. Doar suntem prea săraci să ne permitem altceva decât low-cost, nu? S-ar putea, însă, ca lucrurile să nu stea chiar așa, ba dimpotrivă, să fie premisa unui succes.

PREMIILE LUI BIHOREL

Uite cine vorbește! Profesorul de matematică Florin Nicoară s-a trezit să acuze politizarea din învățământ; Fosta judecătoare Adina Cioflan vrea notariat fără examen, dar nu oricunde! Puzderie de magistrați vor în birourile electorale din Bihor. Nu de alta, dar se plătește bine! Pastorul penticostal Alfred Cicort-Lucaciu a scăpat de dosarul penal; Prăduială de Paleu: Cum sunt tocați banii publici pentru apropiații primarului Somogyi; Minune dumnezeiască! O cerșetoare surdo-mută de pe străzile din Oradea a prins glas în duba Poliției.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON