URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

De ştiut

Dosarul electronic naţional II. Cum se va utiliza efectiv
De ştiut
Aşa cum am arătat săptămâna trecută, la nivelul Ministerului Justiţiei a fost demarat proiectul Dosarului Electronic Naţional, care va trebui să fie utilizabil în întreaga ţară de la 1 ianuarie 2022. În primul rând, cum spuneam, principalul beneficiu al Dosarului Electronic Naţional este faptul că se va utiliza o unică aplicaţie la toate instanţele din ţară, inclusiv la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În concret, odată ce va fi operaţional, sistemul îi va permite oricărui justiţiabil să primească şi să depună acte în format electronic, precum şi să-şi consulte dosarul la orice oră din zi sau din noapte.
08 Iulie 2021, 14:25
Efectele radiaţiei solare asupra organismului (Insolaţia)
De ştiut
Efectele radiaţiilor infraroşii pot fi benefice sau nocive, în funcţie de doză şi de sensibilitatea organismului. Asupra pielii, expunerea mai intensă poate determina eritem reversibil iniţial, dar la expuneri ulterioare prelungite pot apărea arsuri cu leziunile caracteristice şi riscul de suprainfecţie. Asupra sistemului nervos, efectul radiaţiilor este cunoscut sub denumirea de insolaţie.
04 Iulie 2021, 17:28
Din 2022, gata cu sula în justiție II. Dosarul electronic național
De ştiut
Ce înseamnă, concret, acest lucru? În primul rând, orice justiţiabil va putea să îşi consulte online dosarul. Pentru aceasta, se va loga cu un cod primit prin SMS şi va putea să vadă întregul conţinut. Dacă îşi va da acceptul, i se vor comunica citaţiile şi unele acte din dosar, inclusiv hotărârea judecătorească, în format electronic, cu respectarea unor standarde care să confirme remiterea efectivă a acestora.
03 Iulie 2021, 17:18
Învăţăm să colectăm! AVE Bihor le explică bihorenilor cum să reducă la jumătate costul facturii de salubritate (FOTO)
De ştiut
AVE Bihor a dus lecţia de colectare separată a deşeurilor în clasele din judeţ şi în faţa scărilor de bloc. Un experiment făcut de angajaţii companiei a demonstrat că o şcoală sau o asociaţie de proprietari poate să-şi reducă la jumătate factura de salubritate, dacă respectă regulile colectării deşeurilor şi aruncă fiecare mizerie la locul ei.
Canicula: Cum să eviți efectele negative
De ştiut
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici. Există câteva reguli de profilaxie a efectelor negative determinate de caniculă...
25 Iunie 2021, 19:11
Diabetul zaharat IV: complicaţile cronice ale acestei boli
De ştiut
Complicaţiile cronice ale diabetului sunt macroangiopatia, microangiopatia şi neuropatia diabetică. Prin angiopatie diabetică se înţelege totalitatea alterărilor vasculare secundare tulburărilor metabolice produse de deficitul absolut sau relativ de insulină, cu accent pe vasele mici (microangiopatia) şi cele mari (macroangiopatia)...
19 Iunie 2021, 18:31
Din 2022, gata cu sula în justiţie!
De ştiut
Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, sula este o unealtă alcătuită dintr-o tijă mare şi subţire de oţel, dreaptă sau curbă, ascuţită la vârf, fixată într-un mâner şi folosită în pielărie (cizmărie, cojocărie etc) pentru a găuri pielea ori talpa spre a putea trece acul cu aţa prin ele. Poate multă lume nu ştie, dar sula s-a utilizat şi încă se utilizează şi astăzi pe scară largă inclusiv în justiţie, la găurirea coperţilor de dosare, pentru a putea fi realizată operaţiunea de coasere a acestora...
17 Iunie 2021, 12:01
Model de urmat! Batăr, pe calea cea bună: comuna amendată de mai multe ori pentru gunoaie a devenit una responsabilă faţă de mediu
De ştiut
Batăr, pe calea cea bună: din comuna amendată de mai multe ori pentru gunoaie, una responsabilă faţă de mediu. Cu ajutorul companiei de salubritate AVE Bihor, Primăria şi şcoala din Batăr au derulat campanii de conştientizare a necesităţii de colectare separată a deşeurilor, iar localnicii au aflat ce avantaje au dacă respectă regulile. 
Diabetul zaharat III. Tratamentul cu medicamente vs tratamentul cu insulină
De ştiut
Tratamentul medicamentos al diabetului zaharat cuprinde antidiabeticele orale şi insulinele. Diabetul non-insulino-dependent care nu poate fi controlat prin regimul dietetic răspunde bine la grupa medicamentelor pe bază de derivate de sulfoniluree (cum este tolbutamidul sau glipizidul), care sunt uşor de folosit şi, după majoritatea specialiştilor, sigure. Vezi mai departe ce mediamente se folosesc și când este nevoie de tratament cu insulină...
13 Iunie 2021, 19:50
Brăţările electronice şi cum vor fi utilizate
De ştiut
În data de 18 mai 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, cunoscută popular ca "legea brăţărilor electronice". Prin această lege se stabilesc condiţiile în care persoanele arestate la domiciliu sau aflate sub control judiciar, precum şi cele împotriva cărora s-a emis un ordin de protecţie, sunt obligate să poarte un dispozitiv electronic ce permite localizarea lor.
13 Iunie 2021, 16:58
Cauți gresie și faianță la preț bun? Vino la Interioo, din ERA, și ai super ofertă la produsele Tubadzin
De ştiut
Preţuri speciale, în exclusivitate la Interioo, la colecţiile anului 2021 provenite de la Tubadzin, principalul producător polonez de plăci ceramice, lider în inovaţie şi inspiraţie în design interior, cu ocazia Zilelor Tubadzin la Interioo.
09 Iunie 2021, 08:12
Ce tratament dietetic recomandă medicul pentru diabetul zaharat
De ştiut
Tratamentul diabetului zaharat vizează normalizarea glicemiei. Bolnavul trebuie să ştie şi să fie convins de importanţa respectării dietei şi a tratamentului, fiind de asemenea instruit să îşi controleze singur glicemia şi glicozuria (cantitatea de glucoză din urină). Bolnavul se va afla în evidenţa medicului specialist diabetolog, care va stabili dieta, tratamentul (cu medicamente antidiabetice orale sau cu insulină), ritmicitatea controalelor şi monitorizarea în vederea prevenirii sau tratamentului complicaţiilor.
06 Iunie 2021, 15:06
Schimbări majore în procesul penal IV. Două sisteme paralele
De ştiut
Sâmbătă, 15 mai, a intrat în vigoare Legea nr. 130/2021 prin care procedura penală a fost modificată ca efect al deciziei din 7 aprilie a Curţii Constituţionale prin care s-a stabilit că, în materie penală, "este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt şi în drept, la data pronunţării". Conform noii legi, în procesele clasice în care procurorul formulează o acuzaţie împotriva unui inculpat, iar judecătorii sunt chemaţi să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei acestuia, noua lege impune ca hotărârea să fie motivată la momentul pronunţării şi să fie înmânată cât mai repede părţilor din procesul penal, aspecte pe care le-am detaliat săptămâna trecută.
05 Iunie 2021, 18:22
Nou centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilităţi, în Oradea: toate serviciile, inclusiv de Fizioterapie sau Kinetoterapie, sunt gratuite (FOTO)
De ştiut
Orădenii cu dizabilităţi au la dispoziţie un nou centru de zi unde pot beneficia, zilnic şi cu titlu gratuit, de activităţi, suport psihologic şi servicii de Fizioterapie, Kinetoterapie sau Ergoterapie, centrul funcţionând sub tutela Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor.
05 Iunie 2021, 14:56
Bulgaria, Turcia, Grecia, Italia... După pandemie, vacanţa 2021 sună bine!
De ştiut
Pandemia de Covid bate în retragere, iar românii au o poftă tot mai mare de vacanţă. Simplificarea condiţiilor de călătorie în Bulgaria, de la 1 iunie, a dublat cererea zilnică a turiştilor, iar pentru Turcia, care solicită, tot de la 1 iunie, test RT-PCR ori rapid antigen numai persoanelor nevaccinate, cererea este în creştere. Se caută vacanţe şi în ţări aflate pe lista verde, cum ar fi Italia, sau pentru Grecia, care a clarificat de mai multă vreme condiţiile de intrare pentru turişti.
04 Iunie 2021, 08:37
Drumul deşeurilor: AVE asigură infrastructura pentru reciclarea deşeurilor, cu condiţia să fie colectate corect
De ştiut
Deşeurile adunate de utilajele AVE Bihor de la clienţii săi din tot judeţul sunt sortate şi valorificate, cu condiţia să fie aruncate corect. Bihorenii care nu vor respecta colectarea separată a deşeurilor vor rămâne cu deşeurile la poartă şi vor primi un avertisment, care îi atenţionează că trebuie să separe resturile.
02 Iunie 2021, 12:08
Schimbări majore în procesul penal III. Cum se pronunţă achitarea sau condamnarea
De ştiut
Potrivit noului sistem de pronunţare a hotărârilor judecătoreşti în materie penală, în situaţia în care vorbim de un proces penal clasic, în care procurorul formulează o acuzaţie împotriva unui inculpat, iar judecătorii sunt chemaţi să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei acestuia, noua lege impune ca hotărârea să fie motivată la momentul pronunţării şi să fie înmânată cât mai repede părţilor din procesul penal.
30 Mai 2021, 20:12
Diabetul zaharat: Ce trebuie să știi despre această boală
De ştiut
Diabetul zaharat este cea mai frecventă boală endocrină, frecvenţa reală fiind mai greu de apreciat din cauza standardelor diferite de diagnostic. Considerând hiperglicemia matinală ca un criteriu de diagnostic, circa 1-2% din populaţie este afectată. Boala se caracterizează prin anomalii metabolice şi prin complicaţii tardive ce afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge.
30 Mai 2021, 17:57
'Zilele Kiwanis', un succes (FOTO)
De ştiut
În perioada 27-29 s-au desfasurat în Oradea "Zilele Kiwanis", organizate de DP Kiwanis România, în colaborare cu clubul Kiwanis Art Oradea. Voluntarele Kiwanis au adus bucurie mai multor copii care au luat parte la evenimente. 
30 Mai 2021, 13:35
Hello, Antalya! Ce obiective turistice poţi vedea în cea mai cunoscută regiune din Turcia. Zboruri direct din Oradea (FOTO)
Bihoreanul tipărit
Vacanţe de vis! Din 8 iunie, Oradea va avea curse aeriene charter directe spre Antalya. Pe lângă relaxarea din resorturi, anul acesta sunt la modă circuitele în care turiştii pot beneficia de diverse excursii tematice, Cappadocia, Pamukkale, Cetatea Myra, teatrul Aspendos sau presupusul mormânt al Sfântului Nicolae fiind câteva dintre ele.
Cancerul gastric: cine sunt cei mai predispuși să-l facă?
De ştiut
Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut.
21 Mai 2021, 10:00
Schimbări majore în procesul penal II. Cea mai rapidă lege
De ştiut
În 7 aprilie, Curtea Constituțională pronunța una dintre cele mai importante decizii din întreaga sa istorie, stabilind, în esență, că în materie penală „este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt și în drept, la data pronunțării”. Publicarea ei în lipsa unui act normativ care să modifice Codul de procedură penală în sensul celor stabilite de Curte prezenta cel puțin două riscuri majore. Exista posibilitatea reală ca persoane condamnate definitiv să nu poată fi încarcerate, sau ca persoane încarcerate deja să fie puse, chiar și temporar, în libertate.
19 Mai 2021, 18:00
Trecem în online! Fiscal Online invită clienţii să îşi conecteze din timp casele de marcat la serverele ANAF
De ştiut
După amânări succesive, marii contribuabili au termen până la 30 iunie, iar cei mici şi mijlocii până la 30 noiembrie, pentru conectarea caselor de marcat la serverele ANAF. Firmă de top specializată în montarea şi întreţinerea caselor de marcat, Fiscal Online le recomandă companiilor conectarea acestora la reţea din timp, pentru a evita aglomeraţia din ultimele zile, în condiţiile în care procedura durează circa 2 ore.
18 Mai 2021, 09:41
Turcia vă aşteaptă: Curse charter Oradea - Antalya, din 8 iunie. Vezi în ce condiţii! (FOTO)
De ştiut
Veşti bune pentru bihorenii care vor să-şi petreacă vacanţa în Antalya, una dintre cele mai populare regiuni turistice din Turcia. Reprezentanţii agenţiei Hello Holidays au anunţat curse charter chiar de pe Aeroportul din Oradea, începând din 8 iunie. Vezi câteva din destinații și oferte!
16 Mai 2021, 09:37
Ulcerul gastric: cum apare, cât e de periculos, cum îl tratăm?
De ştiut
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere. Majoritatea studiilor efectuate arată că deteriorarea mecanismelor de apărare ale mucoasei gastrice şi agresiunea directă asupra sa (în special a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene) sunt principalele cauze ale bolii.
13 Mai 2021, 15:37
Schimbări majore în procesul penal I: Hotărârea pronunțată trebuie să fie motivată
De ştiut
În aceste zile, Parlamentul României dezbate în regim de maximă urgență o propunere legislativă vizând modificări importante ale codului de procedură penală. Originea acestor modificări se află într-o decizie din 7 aprilie a.c. a Curții Constituționale, nepublicată încă, decizie prin care au fost declarate neconstituționale mai multe prevederi din codul de procedură penală, judecătorii constituționali statuând, în esență, că „este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt și în drept, la data pronunțării”.
12 Mai 2021, 15:59
Resturi cu valoare: Operatorul de salubritate AVE Bihor oferă o lecţie despre compostarea deşeurilor
De ştiut
Bihorenii pot transforma deşeurile biodegradabile pe care le produc în îngrăşământ pentru grădini. Compania de salubritate AVE Bihor transformă deşeurile clienţilor din mediul urban în compost şi îi învaţă pe bihorenii care stau la sate să valorifice în curtea proprie deşeurile biodegradabile.
Nu uitați! 25 mai, termen limită de depunere la Finanțe a declarației unice privind impozitul pe venit
Știri Bihor
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor le amintește contribuabililor că 25 mai este termenul limită pentru depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice (formularul 212) pentru anul trecut. Cei circa 4.000 de bihoreni așteptați cu declarațiile sunt îndemnați, în limita posibilităților, să le depună online, pentru a evita cozile la ghișee.
11 Mai 2021, 13:24
S-a deschis MM Gourmet în Oradea: Descoperă alimente premium din Italia, Spania sau Austria, pe care nu le găseşti în altă parte! (FOTO)
De ştiut
Gustul unei mese aparte, gustul cinelor în oraşe europene cu tradiţie culinară sau, pur şi simplu, gustul unor produse premium, realizate chiar şi artizanal de producători cu tradiţie de multe generaţii din Italia, Spania, Austria, Ungaria şi Franţa... Ţi-e dor de aceste arome sau poate vrei să le descoperi? Ai şansa să o faci chiar în Oradea, la noul magazin MM Gourmet. 
Tratamentul ulcerului duodenal. Atenţie, alegerea medicamentelor cade în sarcina medicului!
De ştiut
Tratamentul medicamentos al ulcerului duodenal are 4 obiective majore: ameliorarea durerii, accelerarea procesului de vindecare a leziunii ulceroase, prevenirea recăderilor şi a complicaţiilor.
01 Mai 2021, 15:58
  8 9 10  12  14 15 16  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON