URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

De ştiut

Refluxul gastroesofagian: cauze şi tratament
De ştiut
Refluxul gastroesofagian constă în reîntoarcerea conţinutului gastric sau duodenal în esofag şi reprezintă, probabil, cea mai frecventă afecţiune digestivă. Cauza cea mai importantă este insuficienta contracţie a sfincterului esofagian inferior (un "inel" muscular care închide esofagul inferior, nepermiţând alimentelor în curs de prelucrare din stomac să ajungă în esofag şi chiar în cavitatea bucală).
04 Iulie 2020, 16:31
Codul Administrativ: Prim-ministrul, omul care decide tot
De ştiut
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
03 Iulie 2020, 16:18
Alcoolismul, o problemă extrem de răspândită. Cum recunoaștem un alcoolic?
De ştiut
Alcoolismul este o problemă socială comună în general tuturor ţărilor şi care este generatoare de drame familiale şi costuri economice semnificative. Alcoolicul este un individ care are probleme în societate şi la locul de muncă din cauza consumului repetat de alcool. Negarea consumului de alcool este o caracteristică a acestora, doar anturajul putând confirma acest lucru.
25 Iunie 2020, 13:05
Dependenţa de nicotină: Care sunt tipurile de ţigări mai puţin periculoase
De ştiut
În ultimii 30 de ani, marile firme producătoare de ţigări au scăzut continuu cantitatea de tar (adică agregatul de particule existent în fumul de ţigară după înlăturarea nicotinei şi deshidratare) şi de nicotină din produsele lor. Azi, cele mai vândute ţigări sunt cele cu filtru şi cele cu conţinut scăzut de tar sau nicotină.
18 Iunie 2020, 20:01
Dreptul martorului la tăcere. Decizie CCR
De ştiut
În data de 2 iunie 2020 Curtea Constituţională a pronunţat o decizie foarte importantă pentru protejarea dreptului cetăţeanului de a nu se auto-incrimina. Mai concret, Curtea, cu majoritate de voturi, a stabilit că soluţia legislativă cuprinsă în art. 118 din Codul de procedură penală, care nu reglementează dreptul martorului la tăcere şi la ne-auto-incriminare, este neconstituţională.
17 Iunie 2020, 09:23
Încă un pas: Din Spațiul Privat Virtual se pot face plăți către ANAF cu cardul, prin ghiseul.ro
De ştiut
Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã a reușit să mai facă un pas în încercarea de a oferi servicii online utile contribuabililor. Din 11 iunie, persoanele înregistrate în Spațiul Privat Virtual pot face plata obligațiilor fiscale la buget direct cu cardul bancar prin interconectarea cu ghișeul.ro. Este vorba de peste 30 de impozite și contribuții ce pot fi plătite online.
15 Iunie 2020, 20:06
Dependenţa de nicotină: Fumatul, cel mai important factor de risc pentru numeroase boli
De ştiut
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă, de pildă, o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Fumatul este de asemenea o importantă cauză a bolilor cerebrovasculare, iar cancerul pulmonar are ca principală cauză același viciu.
12 Iunie 2020, 19:01
Justiția, „Covidul” și digitalizarea
De ştiut
La fel ca alte domenii, justiţia a fost afectată din plin de pandemia de Covid-19. Pe parcursul stării de urgenţă, respectiv între datele de 16 martie şi 14 mai, toate termenele procedurale au fost, într-o formă sau alta, suspendate şi au avut loc doar procesele considerate urgente.
11 Iunie 2020, 13:08
Dependenţa de nicotină: Cum ajungi să tragi în piept peste 4.000 de substanţe
De ştiut
În fumul de ţigară au fost identificate peste 4.000 de substanţe, multe dintre ele toxice. Un fumător care fumează un pachet de ţigări pe zi pufăie de circa 70.000 de ori într-un an, toate mucoasele gurii, nasului, faringelui şi arborelui traheo-bronşic fiind expuse repetat fumului. Unele substanţe acţionează direct pe aceste mucoase, în timp ce altele sunt absorbite în sânge sau sunt dizolvate în salivă şi înghiţite.
05 Iunie 2020, 14:29
Utilizarea măştilor pe perioada stării de alertă
De ştiut
În data de 22 mai 2020, la ceas de seară, a fost publicat în Monitorul Oficial, Ordinul comun nr. 784/2020 al Ministrului Afacerilor Interne şi al Ministrului Sănătăţii, Ordin prin care se aprobă un regulament pentru purtarea măştii de protecţie în locurile publice. Deşi starea de alertă a fost instituită pe data de 15 mai a.c., la momentul încetării stării de urgenţă, iar legea cadru de reglementare a acestei situaţii excepţionale a fost publicată în aceeaşi dată şi a intrat în vigoare luni, 18 mai, obligaţia de a purta mască a fost doar o obligaţie morală până sâmbătă, 23 mai, ordinul fiind publicat vineri seara.
04 Iunie 2020, 10:53
Dependenţa de nicotină
De ştiut
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
31 Mai 2020, 15:32
Amenzile în starea de alertă și Agentul 007
De ştiut
Nu trebuie să poarte mască persoana care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută, etc). Dincolo de faptul că nu se prevede ce înseamnă umiditate crescută sau temperatură ridicată, agentul trebuie să constate contravenția cu termometrul și barometrul? Mai mult, cum îl constată Agentul 007 pe „etc.”?!
26 Mai 2020, 12:29
Litiaza renală. ”Pietrele” la rinichi
De ştiut
Majoritatea calculilor renali (aşa-zisele "pietre" ale rinichilor) sunt formate din săruri de calciu, magneziu, acid uric şi cistină. Calculii cu oxalat de calciu şi fosfat de calciu reprezintă împreună 75-85% din total. Litiaza calcică este mai frecventă la bărbaţi, în jurul vârstei de 30 de ani; de obicei, la cei cu un singur calcul vor exista în timp şi alţii, rata medie a apariţiei unei noi formaţiuni fiind de 2-3 ani; litiaza calcică este frecvent familială.
23 Mai 2020, 16:35
A apărut ordinul privind obligativitatea purtării măștii în spațiile publice închise. Cine și cât timp e obligat să o poarte
Actual
Ordinul Ministerului Sănătății și al Ministerului Afacerilor Interne care prevede că este obligatorie purtarea măștii de protecție în orice spațiu public închis a fost publicat în Monitorul Oficial, la două zile de la emitere. Documentul are mai multe modificări față de forma inițială, fiind mai restrictiv în privința categoriilor exceptate de la purtarea măștii. Masca trebuie purtată în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, pe toată durata prezenţei în aceste spaţii.
23 Mai 2020, 14:14
Digitalizarea ANAF: Din Spațiul Privat Virtual se vor plăti cu cardul 30 de impozite și contribuții. În curând, procedură de identificare video!
Actual
Persoanele înregistrate în Spațiul Privat Virtual vor putea face plata obligațiilor fiscale la buget direct cu cardul bancar prin interconectarea cu ghișeul.ro, soluție care va permite achitarea a peste 30 de impozite și contribuții, arată un comunicat al ANAF. Totodată, Ministerul Finanțelor Publice  implementează înrolarea în SPV cu ajutorul identificării persoanelor în sistem video.
De ce sunt neconstituţionale amenzile aplicate în starea de urgenţă
De ştiut
În data de 13 mai a.c. a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 152/2020 a Curţii Constituţionale prin care s-a stabilit că textul legal în baza căruia s-au aplicat toate amenzile pe perioada stării de urgenţă este neconstituţional. Textul declarat neconstituţional prevedea că nerespectarea prevederilor art.9 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă [...], iar potrivit art.9 alin.(1) "conducătorii autorităţilor publice, ai celorlalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice au obligaţia să respecte şi să aplice toate măsurile stabilite în prezenta ordonanţă de urgenţă, în actele normative conexe, precum şi în ordonanţele militare sau în ordine, specifice stării instituite".
19 Mai 2020, 13:30
Vezi aici toate măsurile pe care trebuie să le respecți în perioada stării de alertă. Documente CNSU
Actual
România a intrat, în noaptea de joi spre vineri, în stare de alertă, în urma unei hotărâri adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență special pentru a reglementa măsurile care trebuie respectate în perioada următoare, în vederea limitării extinderii pandemiei de coronavirus. Vezi textul complet al hotărârii, dar și anexele, ca să afli ce restricții se ridică și care se mențin în perioada următoare!
Întrebări despre Covid-19 și răspunsuri ale Ministerului Sănătății din Franța
De ştiut
Virusul poate suferi mutații? Animalele domestice pot transmite noul coronavirus? Alimentele pot fi contaminate? Continuăm cu întrebările și răspunsurile despre Covid accesate de pe site-ul Ministerului Sănătății și Solidarității din Franța.
14 Mai 2020, 13:31
Efectele deciziei CCR cu privire la amenzile neconstituționale. Ce trebuie făcut?
De ştiut
Decizia Curţii Constituţionale era previzibilă, în condiţiile în care, aşa cum am spus de mai multe ori, legislaţia în materia stării de urgenţă este mai mult decât superficială. Dincolo de considerente de oportunitate şi de simpatii sau antipatii, decizia a fost dată cu unanimitatea voturilor judecătorilor Curţii şi este, juridic, corectă. Trebuie văzute acum efectele acestei decizii...
12 Mai 2020, 16:01
Mӧmax a redeschis magazinul din Oradea 
De ştiut
Mӧmax a redeschis pe 8 mai magazinele şi depozitele din Oradea şi din Timişoara. Reprezentanţii companiei anunţă că a fost implementat un sistem de măsuri de protecţie pentru angajaţi şi clienţi. Totodată, pe perioada lunii mai, magazinul oferă o reducere de 15% pentru produsele care nu sunt reduse deja.
09 Mai 2020, 17:15
Noi informaţii medicale despre coronavirus
De ştiut
Virusul nu circulă prin aer, dar poate rămâne în picăturile de salivă şi/sau secreţiile bronşice eliminate în timpul respiraţiei, vorbirii, tusei sau strănutului. Picăturile pot contamina persoana sau persoanele aflate la mai puţin de un metru distanţă sau se pot fixa pe diverse suprafeţe şi pe maini.
06 Mai 2020, 15:11
Starea de urgență. De la teorie la practică
De ştiut
România se află de aproape două luni în stare de urgență, iar zilele acestea se vehiculează diverse scenarii despre ce se va întâmpla după 15 mai. Până atunci, este bine să privim, comparativ, ce scrie în Constituție cu privire la starea de urgență și ce s-a întâmplat în realitate...
05 Mai 2020, 13:25
Tulburările anxioase: Tulburarea obsesiv-compulsivă
De ştiut
Tulburarea obsesiv-compulsivă face parte din tulburările anxioase şi se manifestă prin prezenţa unor obsesii care apar tot mai des. Obiceiurile personale ciudate sunt ceva obişnuit, dar atunci când acestea determină anxietate marcată care poate merge până la suferinţă personală şi durează mai mult de o oră pe zi, provocând tulburări sociale sau profesionale, avem indiciile acestei boli.
02 Mai 2020, 14:31
Reguli noi privind folosirea telefonului mobil la volan
De ştiut
Conform noii reglementări, mult mai clare şi în consonanţă cu reglementările din toate statele europene, conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceştia se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip "mâini libere". Nerespectarea acestei obligaţii este în continuare sancţionată drastic. Află detalii!
30 Aprilie 2020, 15:03
Amenzi (chiar) iluzorii în stare de urgenţă III. În aşteptarea deciziei Curţii Constituţionale
De ştiut
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia în materia amenzilor aplicate în timpul stării de urgenţă, în ciuda a ceea ce ni se transmite zilnic de către autorităţi, prezintă multe lacune. Efectele lipsei de profesionalism încep să se vadă şi, din păcate, probabil vor fi decontate mult timp după încheierea acestei stări excepţionale.
22 Aprilie 2020, 15:10
Tulburările anxioase: Cum gestionăm stresul posttraumatic
De ştiut
O altă formă de tulburare anxioasă este tulburarea anxioasă generalizată, care se deosebeşte de panică (unde simptomele apar brusc) prin faptul că bolnavii prezintă o anxietate difuză şi persistentă, fără fobii, atacuri de panică sau tulburare obsesiv-compulsivă. Simptomele variază de la un pacient la altul, dar de obicei există o stare de tensiune, hiperactivitate vegetativă, timiditate şi vigilenţă.
18 Aprilie 2020, 15:42
Amenzi iluzorii în stare de urgență II: multe dintre sancțiuni nu vor putea fi executate!
De ştiut
Săptămâna trecută am arătat că, în ciuda a ceea ce ni se transmite de către autorităţi  zilnic la televizor sau prin alte forme de comunicare în masă, legislaţia cu privire la amenzile aplicate în starea de urgenţă este, din păcate, extrem de prost făcută, aspect care conduce, finalmente, la neîncasarea de către stat a amenzilor aplicate.
16 Aprilie 2020, 17:01
DSP angajează medici, asistenţi şi farmacişti în Bihor în contextul pandemiei de coronavirus. Termenul limită e luni, la ora 12, vezi condiţiile!
Știri Bihor
Direcţia de Sănătate Publică Bihor a anunţat vineri că, în contextul stării de urgenţă, organizează selecţie pentru ocuparea mai multor posturi de medici, asistenţi şi farmacişti, iar înscrierile au loc în perioada 9-13 aprilie. Contractele de muncă se încheie pe o perioadă de cel mult două luni, cu posibilitate de prelungire.
10 Aprilie 2020, 16:38
Anunț al Ministerului Sănătății pentru cei cu afecțiuni tiroidiene: Euthyrox ajunge din nou în farmacii, nu vă faceți stocuri!
Actual
Pe fondul crizei de Euthyrox (un medicament utilizat de cei cu afecțiuni tiroidiene) din farmacii, Ministerul Sănătății anunță că, săptămâna următoare, respectiv în perioada 13-14 aprilie, vor fi livrate în țară peste 100.000 de cutii. Oficialii roagă bolnavii să nu își facă stocuri și să folosească acest medicament doar dacă le-a fost prescris de către medic.
09 Aprilie 2020, 14:32
Vezi aici regulile anunțate de Biserica Ortodoxă, pentru Florii și Paște!
Actual
Agenția de știri a Patriarhiei Române a anunțat, joi, îndrumările făcute de conducerea Bisericii Ortodoxe în perioada sărbătorilor de Florii și Paște. În esență, pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta, ramurile de salcie urmând să fie distribuite credincioșilor de către voluntari, spovedania și împărtășirea poate fi făcută doar la domiciliu, iar pentru vârstnici „Paștile” for fi duse acasă tot de voluntari. În ciuda pandemiei, Sfânta Lumină de la Ierusalim va intra și anul acesta în țară, tot voluntarii, echipați corespunzător, urmând să o distribuie în casele celor care o așteaptă în fața locuinței.
09 Aprilie 2020, 12:51
  12 13 14  16  18 19 20  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON