Justiția, „Covidul” și digitalizarea

La fel ca alte domenii, justiţia a fost afectată din plin de pandemia de Covid-19. Pe parcursul stării de urgenţă, respectiv între datele de 16 martie şi 14 mai, toate termenele procedurale au fost, într-o formă sau alta, suspendate şi au avut loc doar procesele considerate urgente.

Din 15 mai (prima zi după încetarea stării de urgenţă) au început să curgă toate termenele pentru declararea căilor de atac, şi tot de atunci activitatea a fost reluată în "parametri normali". Aceasta înseamnă că toate procesele se desfăşoară în condiţiile prevăzute în codurile de procedură, fiind însă fixate ore speciale pentru fiecare cauză în parte şi respectându-se norme sanitare specifice de distanţare fizică.

Ceea ce este paradoxal, însă, este faptul că între anii 2013 şi 2018 sistemul judiciar a refuzat în mod repetat să aplice prevederile Codului de procedură civilă din 2010 care impuneau fixarea de intervale orare pentru fiecare proces în parte.

Aceste dispoziţii legale au fost amânate succesiv, pentru ca în decembrie 2018 să fie abrogate. Iată că, la un an după această abrogare, sistemul se laudă că a găsit o soluţie pentru desfăşurarea proceselor în timp de pandemie, soluţie pe care a refuzat-o în condiţii de normalitate!

De asemenea, sistemul judiciar a descoperit brusc, la fel ca alte domenii, că se pot utiliza şi mijloace electronice pentru comunicarea actelor de procedură. Mai precis, toate instanţele impun acum aceste metode, spre deosebire de perioada ante-Covid, când doar anumite instanţe foloseau metodele electronice de comunicare.

Într-o isterie generală, se solicită trimiterea actelor doar prin email, fără a se vedea neajunsurile acestei comunicări, din care voi prezenta doar câteva. În primul rând, datorită "aglomerării electronice", actele trimise prin email pot ajunge la dosar şi după câteva zile. În al doilea rând, dacă există mai multe părţi în cauză, nicio instanţă nu va face copiile necesare pentru comunicarea actelor cu aceste părţi - să nu uităm că nu tot românul are email şi, mai ales, că nu tot românul indică adresa de email în documentele depuse la instanţă!

În al treilea rând, există documente care, dacă nu sunt depuse în original, judecătorul român mediu nu le "vede", spre exemplu taxa de timbru, care în multe situaţii nu este luată în calcul tocmai pentru că s-a achitat... online.

Să sperăm, însă, că aceste neajunsuri vor fi remediate în timp, din păcate cu victime colaterale, iar "Covid-ul" va rămâne în istorie drept cel mai bun ministru al Justiţiei după 1990.