URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 12 AUGUST 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am o mare admiraţie pentru cei care nu cred în Covid, care nu dau doi bani pe regulile stabilite de Guvern şi care au reuşit să afle, prin propriile mijloace, că Uniunea Europeană ne dă bani grei, chipurile,  pentru fiecare mort care ar fi decedat din cauza coronavirusului...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
I-am zis-o, încă din faza în care încă oscila (sau nu voia să confirme ce plănuiește), că e condamnat să candideze la Consiliul Județean. Bolojan era condamnat să preia Județul fiindcă doar el poate să repare, într-un timp record și cu barda, ceea ce au stricat acolo o serie de nepricepuți, corupți și ticăloși, dintre care nu cei din urmă sunt chiar înaintașii săi liberali (liberali după carnetul de partid, căci nu aveau decât anvergura unor popi de țară).
Zic şi eu
Adrian Cris
Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Cu cariera politică limitată de la centru, Ilie Bolojan pare să-şi fi atins poziţia maximă în partid. Popularitatea sa la nivel naţional ca primar harnic acţionează parcă împotriva sa în PNL. Sondajele spun că nu ar fi avut probleme să câştige un nou mandat la primărie şi să tragă după el o majoritate confortabilă în Consiliul Local, dar nu cred că-şi doreşte să ajungă cel mai longeviv primar din România...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre candidatura surpriză a lui Ilie Bolojan la președinția Consiliului Județean Bihor?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, Legea nr. 136/2020, cunoscută popular ca legea carantinei şi izolării la domiciliu, adoptată în urma unei decizii din 25 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, prevede că izolarea unei persoane fără acordul acesteia se poate dispune doar pentru 48 de ore, într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului străbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
05 Iunie 2020, 14:29

Dependenţa de nicotină: Cum ajungi să tragi în piept peste 4.000 de substanţe

Dependenţa de nicotină: Cum ajungi să tragi în piept peste 4.000 de substanţe (foto: generic, sursa: thehill.com)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În fumul de ţigară au fost identificate peste 4.000 de substanţe, multe dintre ele toxice. Un fumător care fumează un pachet de ţigări pe zi pufăie de circa 70.000 de ori într-un an, toate mucoasele gurii, nasului, faringelui şi arborelui traheo-bronşic fiind expuse repetat fumului. Unele substanţe acţionează direct pe aceste mucoase, în timp ce altele sunt absorbite în sânge sau sunt dizolvate în salivă şi înghiţite.

Răspunsul organismului la inhalarea fumului de ţigară este complex şi multiplu, actualmente cercetările vizând mai mult reacţiile la nicotină şi monoxid de carbon. Efectele celorlalte substanţe toxice este mai puţin cunoscut. Nicotina este un alcaloid toxic cu efecte stimulente şi antidepresive, care determină creşterea tensiunii arteriale şi a pulsului, creşterea concentraţiei sanguine a glucozei şi a unor hormoni şi vasoconstricţie periferică.

Monoxidul de carbon este un gaz toxic care determină scăderea funcţiilor sistemului nervos central (fumul de ţigară conţine 2-6% monoxid de carbon). În fumul de ţigară se mai găsesc şi unele substanţe care au produs experimental cancer la câteva specii de animale, cum sunt hidrocarburile aromatice, aminele aromatice sau nitrozaminele. Alte substanţe au efect iritant pulmonar (fenol, cresol, acid hidrocianic, acetaldehidă, acroleină etc.). Studiile efectuate în diverse ţări arată că fumătorii au o durată de viaţă semnificativ mai mică decât nefumătorii şi că mortalitatea la femeile fumătoare tinde să o egaleze pe cea a bărbaţilor fumători. Fumatul reprezintă o problemă majoră de sănătate, fiind cauza a unul din 6 decese în ţările dezvoltate şi cu impact din ce în ce mai mare şi în restul ţărilor. Cele mai frecvente afecţiuni legate de fumat şi care reprezintă cauze majore de deces sunt bolile coronariene şi cancerul pulmonar.

Atenţie!

S-a demonstrat că există un anumit comportament al fumătorilor, aceştia de regulă fiind consumatori de alcool şi cafea în cantitate mai mare decât nefumătorii. La femeile fumătoare menopauza se instalează mai devreme decât la cele nefumătoare. Rezistenţa la efort a fumătorilor este mai scăzută, iar sistemul imunitar mai slăbit decât la nefumători.

Reţineţi!

Deşi aproape fiecare fumător poate da numeroase exemple de oameni care au fumat o viaţă întreagă şi au murit la vârste înaintate, puţini se gândesc la consecinţele asupra propriului organism, consolându-se cu ideea că ei nu vor păţi nimic.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1033 RON
  • 1 EUR = 4.8347 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON