URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Iunie 2020, 09:23

Dreptul martorului la tăcere. Decizie CCR

Dreptul martorului la tăcere. Decizie CCR (foto: generic, sursa: pisariklawfirm.com)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În data de 2 iunie 2020 Curtea Constituţională a pronunţat o decizie foarte importantă pentru protejarea dreptului cetăţeanului de a nu se auto-incrimina. Mai concret, Curtea, cu majoritate de voturi, a stabilit că soluţia legislativă cuprinsă în art. 118 din Codul de procedură penală, care nu reglementează dreptul martorului la tăcere şi la ne-auto-incriminare, este neconstituţională.

Potrivit acestui text legal, declaraţia de martor - dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat - nu poate fi folosită împotriva sa.

În practică, această dispoziţie legală era de multe ori interpretată abuziv. Astfel, se dispunea doar începerea urmăririi penale in rem (adică cu un autor neidentificat încă), iar persoana care era vizată, în realitate, de anchetă era chemată să dea declaraţie în calitate de "martor".

Persoana respectivă nu putea să refuze să dea declaraţie deoarece era pasibilă de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. Pe de altă parte, în multe situaţii nu se permitea nici prezenţa unui avocat la respectiva declaraţie, cu motivarea că martorul nu are dreptul de a fi apărat, deoarece nu este acuzat de nimic.

Pe baza informaţiilor obţinute din respectiva declaraţie de "martor", organele de anchetă efectuau urmărirea penală, identificau probe în acuzare pentru ca, aproape de finalizarea dosarului, să transforme respectiva persoană din "martor" în "suspect", dispunând începerea urmării penale in personam.

"Martorul" devenit acuzat nu prea mai avea mult timp să se apere, fiind relativ repede dispusă o soluţie de trimitere în judecată, suspectul devenind veritabil inculpat.

Din această perspectivă, decizia Curţii Constituţionale pune capăt practicilor abuzive, consacrând legislativ dreptul persoanei de nu da declaraţii într-un dosar care finalmente are ca "personaj principal în umbră" chiar propria persoană.

Urmează să aşteptăm motivarea deciziei şi publicarea acesteia în Monitorul Oficial, dată de la care va deveni obligatorie în toate dosarele penale.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON