`
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 7283 rezultate
- Proiectul strategic pe sănătate al județului Bihor a fost finalizat și aduce noutăți revoluționare pentru sistem. Vezi noutățile! 18/12/2023
- Casă distrusă în comuna Girişu de Criş, în urma unui incendiu provocat de un coș de fum (FOTO/VIDEO) 18/12/2023
- „Noi umblăm a corinda și cu drag a vă cânta”: Concert de colinde din Bihor, Maramureș și Bucovina 17/12/2023
- O moarte îngropată: Primarul din Sălard pune decesul unei subalterne pe seama ambulanței care a venit târziu 15/12/2023
- Flagrant la Borş ll: 1 kilogram de substanţe psihoactive au fost găsite într-o maşină. Un bărbat a fost arestat, altul e cercetat (FOTO/VIDEO) 14/12/2023
- Cod roşu de inundaţii în Bihor. Locuinţe şi subsoluri inundate şi aluviuni pe şosele (FOTO/VIDEO) 14/12/2023
- „Uniți împotriva violenței”: Expoziție de pictură a elevilor de la Liceul de Arte 13/12/2023
- Încă un incendiu cauzat de coșul de fum în Bihor: Acoperișul unei case din Gălășeni s-a făcut scrum 13/12/2023
- Ghibu, școala altfel: Ce metode „magice” aplică un colegiu din Oradea pentru a îmbunătăți performanțele elevilor (FOTO) 13/12/2023
- Un bărbat din Valea lui Mihai a fost dat dispărut. Dacă l-ați văzut, sunați la 112! 12/12/2023
- Agitație la frontieră: Migranți, deșeuri și un tractor de 70.000 de euro căutat de autorități 12/12/2023
- Trei incendii în doar şapte ore în Bihor. Două au fost provocate de jarul căzut din sobă 12/12/2023
- Tânărul de 18 ani din Oradea care a dispărut duminică de acasă a fost găsit mort 12/12/2023
- Unde ieșim săptămâna asta: Niciodată Sărbătorile n-au fost mai bogate în evenimente! 11/12/2023
- L-ați văzut? Un tânăr de 18 ani din Oradea este căutat de familie și de Poliție 10/12/2023
- Acțiune caritabilă Pro Bambini: Peste 100 de porții de mâncare și colinde pentru oamenii străzii (FOTO) 10/12/2023
- Emoționant: O pisică salvată din incendiu s-a întors în foc ca să-și recupereze puii! 09/12/2023
- Accident grav în Bihor. O persoană a murit, alta e în stare gravă (FOTO) 08/12/2023
- Cum s-a petrecut accidentul mortal de la Rieni 08/12/2023
- Accident groaznic la o exploatare minieră din Bihor: După explozia roții unui utilaj, un bărbat a fost lovit în cap și a rămas fără un ochi 08/12/2023
- Incendiu violent la o casă în Oradea (FOTO) 07/12/2023
- Accident cu patru victime în Bihor, un bărbat a murit: Un camion, o furgonetă și un autoturism s-au lovit 07/12/2023
- Peste 100 de tone de deșeuri, oprite în vama Borș II 05/12/2023
- Pedeapsa primită de un poliţist din Bihor, care a rupt în bătaie un sătean. În trecut, omul "legii" a furat cârlige şi banii din amenzi 05/12/2023
- Accident cumplit în Bihor: Un mal de pământ s-a surpat peste doi muncitori care montau conductele de canalizare, unul a murit 04/12/2023
- Colindători prin centrul Oradiei: Sute de copii și tineri vor participa la două parade de costume populare 04/12/2023
- L-ai văzut pe Geri? Un tânăr albanez, rezident în Oradea, a dispărut 04/12/2023
- Incendiu în Bihor. O femeie în vârstă de 90 de ani a fost salvată de un vecin 04/12/2023
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Vezi cine vine la Târgul de Crăciun și ce alte evenimente atractive animă orașul! 04/12/2023
- „Stop violenței împotriva copiilor”. Dialog cu Cristi Danileț și alți experți, la o conferință în Oradea 01/12/2023
- Ploile fac pagube în Bihor. Curți și subsoluri inundate în mai multe localități (FOTO/VIDEO) 01/12/2023
- Atenție, cod ROȘU de viituri și posibile inundații în Bihor! ALERTĂ EXTREMĂ dată prin Ro-Alert 01/12/2023
- Cătălin Cherecheș a fost prins în Germania. Fugarul era ajutat de o mătușă 28/11/2023
- „Bihorul colindă” din nou: Se organizează 37 de concerte cu colinde în mai toate zonele județului 28/11/2023
- Dacă îl vedeți, anunțați Poliția! Un tânăr de 23 de ani din Bihor a plecat de acasă și nu a mai revenit 27/11/2023
- Aveți grijă de părinți și de bunici! Doi vârstnici din Bihor, salvați de pompieri după ce au căzut în casă și nu s-au mai putut ridica 27/11/2023
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Începe Târgul de Crăciun 27/11/2023
- Caz șocant la o școală din Oradea: Pedagog înjunghiat de o elevă chiar în biroul unei directoare! 27/11/2023
- Accident grav, duminică seara, lângă Sudrigiu. Două persoane au fost transportate la spital (FOTO) 26/11/2023
- „Dragostea nu lovește”, eveniment organizat cu prilejul Zilei Internaționale Împotriva Violenței Domestice (FOTO) 26/11/2023
- Un bărbat din Oradea a fost reținut, după ce a fost prins că șofa cu permisul suspendat, iar polițiștii au indicii că era și drogat 24/11/2023
- Incendiu la miezul nopții, într-o gospodărie din Bihor: Proprietarul a fost trezit de o vecină și a reușit să scape (FOTO) 24/11/2023
- Cod roșu în parcarea subterană de pe strada Independenței din Oradea: Exercițiu ISU cu 26 de posibile victime, o mașină explodată și alte două incendiate (FOTO) 23/11/2023
- Percheziţii în Bihor: Monstrul din Hotar, judecat în libertate pentru că a violat trei copii, a fost ridicat pentru noi acuzaţii oribile. Petru Lucaci ar fi drogat şi abuzat alte trei adolescente (VIDEO) 23/11/2023
- Atenție, nu parcați, plan roșu de intervenție! Exercițiu de amploare al pompierilor AZI, în parcarea subterană din strada Independenței din Oradea 23/11/2023
- Percheziţii ale procurorilor DIICOT în Bihor şi Satu Mare: Mai mulţi suspecţi şi martori au fost ridicaţi pentru audieri (VIDEO) 23/11/2023
- Accident la ieșire din Oradea: Un bărbat a fost lovit de o autoutilitară 23/11/2023
- Necinste cu FB: Sancționat pentru că a cerut bani de la elevi, directorul de la Economic a primit calificativ „foarte bine” 23/11/2023
- Încă trei camioane cu deșeuri au fost oprite la Borș II (FOTO) 21/11/2023
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Concert caritabil „Muzică pentru viață” 20/11/2023
- Peste 70 de tone de deșeuri, oprite în Borș II. Gunoaiele trebuiau să ajungă la o firmă din Oradea și la o mănăstire 19/11/2023
- Doi căței au căzut într-o fântână adâncă într-un sat din Bihor. Cum i-au salvat pompierii (FOTO) 18/11/2023
- Accident grav în Oradea: O femeie și un copil au fost loviți de tramvai în zona McDonald's Nufărul. Băiatul a rămas încarcerat (FOTO/VIDEO) 17/11/2023
- Accident pe DN76, în Bihor, între un camion cu butelii și o autoutilitară. Unul dintre șoferi a fost descarcerat (FOTO/VIDEO) 17/11/2023
- Radare în cascadă pe două drumuri din Bihor: poliţiştii au dat aproape 100 de amenzi în şase ore 17/11/2023
- Corigenți bursieri: Aproape 300 de elevi din Bihor cu medii de corigență primesc burse de merit de sute de lei 16/11/2023
- „Be cool” la volan! Instructori de raliu și polițiști se vor întâlni cu liceenii din Bihor ca să-i înveţe despre conducerea preventivă (FOTO) 14/11/2023
- Sunt drogat, ce mă fac? Tot mai mulți copii consumatori de droguri din Bihor ajung la Urgențe, iar autoritățile sunt depășite de situație 14/11/2023
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: A venit vremea ORA Jazz Festival 13/11/2023
- Doi căței au fost salvați de pompierii bihoreni dintr-un bazin cu deșeuri. Femeia care a sunat la 112 îi va adopta 13/11/2023
- Cauza accidentului din Petrileni: Femeia care a murit a pierdut controlul mașinii 11/11/2023
- Atenție la dronă! Polițiștii din Bihor au prins vitezomanii din aer. Zeci de permise reținute în doar câteva ore 10/11/2023
- Condamnat în uniformă: Un fost şef de post din Bihor găsit vinovat pentru agresarea unui adolescent s-a întors la muncă! 09/11/2023
- Casa Corpului Didactic Bihor are prima filială din județ, la Beiuș (FOTO) 08/11/2023
- Angajăm urgent! Firmele din Bihor nu mai găsesc muncitori nici când le oferă salarii spre 1.000 de euro 08/11/2023
- Incendii izbucnite în miez de noapte, în două localități din Bihor 07/11/2023
- Salvat fără voia lui: Un bihorean de 46 de ani, scos de pompieri din casa cuprinsă de un incendiu provocat de fumat (FOTO/VIDEO) 06/11/2023
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Târg de nunți în weekend la ERA Park 06/11/2023
- Minciuna cu șanțul: Pentru canalizare nu s-a putut, dar pentru gaz se poate sparge trotuarul! (FOTO) 05/11/2023
- O casă din Răbăgani, de pe marginea DN76, a fost lovită de două mașini în mai puțin de 24 de ore. Proprietara: „Sunt disperată!” (FOTO/VIDEO) 04/11/2023
- Controale la stații, depozite și transportatori de carburanți din Bihor: 20 de firme închise temporar și amenzi de aproape 1 milion de lei 03/11/2023
- Salvați „soldatul” Pantea! Șefii încearcă să-l aducă la Oradea pe prim-procurorul abuziv din Beiuș, chiar cu riscul blocării activității 01/11/2023
- Restricții în jurul stadionului Iuliu Bodola, din cauza meciului între UTA și Craiova 31/10/2023
- Pensionat cu forța, fostul inspector școlar general Virgil Blage a dat în judecată IȘJ Bihor și Colegiul Economic 31/10/2023
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: ONFest01, festivalul tinerilor orădeni 30/10/2023
- Atletul orădean Mark Fandly a organizat prima sa competiţie: "Halloween Cros" 30/10/2023
- Trei căţeluşi salvaţi în misiuni de poliţişti şi-au găsit stăpâni în doar o oră, în centrul Oradiei (FOTO) 29/10/2023
- Dorian Popa, testat pozitiv la cannabis. Conducea un Lamborghini îmbrăcat doar în chiloți 28/10/2023
- Vrei să fii poliţist? Află paşii pe care trebuie să-i urmezi chiar de la poliţiştii din Bihor! 26/10/2023
- Premieră: familiile pacienților UPU din Oradea vor primi în timp real informații despre starea acestora. Dr. Borcea avertizează privind abuzarea Urgențelor 26/10/2023
- Bărbatul lovit de un TIR pe DN 79, în localitatea Gepiu, a murit la spital 26/10/2023
- Un poliţist din Oradea şi fratele său, prinşi în flagrant în timp ce spărgeau casa unui om de afaceri. Procurorii îl acuză pe "omul legii" de şantaje, trafic de influenţă şi fals 25/10/2023
- „Adevăraţii eroi”: Ziua Armatei a fost sărbătorită şi la Oradea (FOTO/VIDEO) 25/10/2023
- Tragedie în Oradea. O femeie de 36 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de pe strada Tudor Vladimirescu 25/10/2023
- UPDATE: Bărbatul s-a prezentat de bunăvoie la Poliție - Îl cunoașteți pe bărbatul din imagine? Procurorii și polițiștii din Oradea cer ajutorul populației pentru identificarea unui cetățean bănuit de loviri și hărțuire 24/10/2023
- Spre Ungaria. 36 de migranți au fost opriți lângă gara din Episcopia Bihor 24/10/2023
- Bombă găsită în Cihei și incendiu izbucnit în Nojorid. Intervențiile pompierilor bihoreni 24/10/2023
- Școală pentru alegeri: Noua școală din Finiș e gata, dar primarul nu umblă după avize pentru a o deschide 24/10/2023
- Procuror dictator: În loc să se ocupe de infractori, șeful Parchetului Beiuș le-a făcut dosare penale contestatarilor protejatei sale (VIDEO) 24/10/2023
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Festivalul berii, festivalul cafelei și petreceri de Halloween 23/10/2023
- Accident în Oradea, lângă Pasajul Magheru: Un elev pe bicicletă a fost lovit de o mașină, pe o trecere de pietoni 23/10/2023
- Adjuncta șefului ITM Bihor, Nadia Racz, reținută de DNA Oradea, alături de alte 3 funcționare! Ce acuzații le aduc procurorii 20/10/2023
- Mobilizare într-un sat din Bihor: O fetiță de un an și jumătate, dispărută din curte, a fost găsită după căutări cu drona 20/10/2023
- „Fugă” ingenioasă, oprită în Borș: 8 străini au vrut să treacă ilegal în Ungaria, ascunși în portbagajele unor mașini transportate pe o platformă (FOTO/VIDEO) 20/10/2023
- Partida momentului la Oradea. De la ce oră se face accesul pe stadion și ce reguli trebuie respectate la meciul dintre UTA și Rapid 19/10/2023
- Mercedes dat în urmărire în Suedia, găsit la intrarea în România prin vama Borș 19/10/2023
- Caravana SMURD ajunge în Bihor: Cetățenii pot învăța cum să acorde primul ajutor 19/10/2023
- 20 de cetăţeni străini care au intrat în România cu viză de muncă, prinşi când voiau să fugă ilegal în Ungaria, ascunşi într-un microbuz 19/10/2023
- Crișana... degeaba: Obligat de justiție, CJ Bihor a reînființat Ansamblul Crișana de mântuială, punându-l să... stea 19/10/2023
- Percheziții DNA la ITM Bihor! Sunt vizate mai multe angajate (FOTO) 17/10/2023
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 Pagina următoare >
- Prăpăd de la scântei: Detaliile incendiului care a mistuit depozitele companiilor Cargus şi Black Sea din Oradea. Cine e vinovatul? (FOTO/VIDEO) 08:41, 03 Mai 2024
- Polonezi veniți la off-road în Apuseni, amendați de rangerii parcului natural (FOTO) 11:30, 03 Mai 2024
- Bihorel: Cu șeful Poliției Ștei, ți-o iei! 13:11, 03 Mai 2024
- Tehnologia dă bătăi de cap: Rețeaua de calculatoare a Primăriei Oradea întâmpină probleme după probleme 14:48, 03 Mai 2024
- Tramvai la scară: Lucrările la rețeaua tram-tren din Oradea vor începe anul viitor, fără case expropriate în Rogerius 08:00, 24 Apr 2024
- E oficial: Ilie Bolojan candidează din nou la șefia Consiliului Județean Bihor, iar Florin Birta, la Primăria Oradea! 17:31, 25 Apr 2024
- 105 ani de la Eliberarea Oradiei: Fostul premier Nicolae Ciucă a venit la festivități, mii de persoane au ieșit în centrul orașului (FOTO/VIDEO) 12:34, 20 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
- 10 elevi, 10 premii pentru Bihor la olimpiada națională de geografie. Județul este pe locul 2 în țară, în urma rezultatelor (FOTO) 19:42, 03 Mai 2024
- Liceeni olandezi, voluntari în Bihor: În loc de sejururi de vis, au ales să facă bine! (FOTO) 18:05, 03 Mai 2024
- Mesajul de Paște al episcopului Virgil Bercea și programul de sărbători de la Catedrala greco-catolică „Sf. Nicolae” Oradea (VIDEO) 16:21, 03 Mai 2024
- Tehnologia dă bătăi de cap: Rețeaua de calculatoare a Primăriei Oradea întâmpină probleme după probleme 14:48, 03 Mai 2024
- Ziua Mondială a Libertății Presei. Despre jurnaliștii corecți și despre propagandiști
- De ce a lăsat un șofer român de tir munca în Europa pașnică pentru a-i ajuta pe ucrainenii din zona de război
- Mașinile electrice continuă să se vândă, în ciuda știrilor care spun altfel. 17 milioane doar în acest an
- Cine este cel care a „împins” către Parlament legea prin care copiii pot fi dați în grija unui părinte abuzator
Ştiri de la CAO
- Săptămâna Verde la Compania de Apă Oradea (FOTO) 10:57, 30 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:42, 02 Apr 2024
- Anunţ Compania de Apă Oradea 11:35, 20 Mar 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- @Petre93 Alt obsedat care crede ca eu sunt sandu1000.... Postat 03 Mai 2024, 22:14 de Biggie
- Luptam și reușim să rămânem în picioare Felicitări câștigătorului!! Divingarden... Postat 03 Mai 2024, 21:51 de Sharpcata92
- Riviera Ai sa menționezi de mine :::))))) Postat 03 Mai 2024, 18:16 de Sandu2100
- @Florea/piranda/sodelca/Adrian_adi Ba, lepra iredentista, tu vreun grof peste... Postat 03 Mai 2024, 18:08 de Riviera
- Florea nost Nu mai bine te legi de mine decât de Poiu... Postat 03 Mai 2024, 17:35 de Sandu2100
Bihoreanul tipărit
- Prăpăd de la scântei: Detaliile incendiului care a mistuit depozitele companiilor Cargus şi Black Sea din Oradea. Cine e vinovatul? (FOTO/VIDEO) 08:41, 03 Mai 2024
- Fabrica de inovație: În Parcul Științific și Tehnologic din Oradea companiile vor „produce” doar cercetare (FOTO) 08:00, 02 Mai 2024
- Euro-fraudă la Universitate: Închisoare cu suspendare pentru un universitar orădean acuzat de fraudă cu fonduri europene 08:31, 01 Mai 2024
- De toate pentru toți: Partidele din Bihor au „ales” cu cine candidează la alegerile din 9 iunie. Vezi cine sunt favoriții! (FOTO) 08:01, 30 Apr 2024
ACTUAL
- Vinerea Mare: Ce semnifică această zi și ce rugăciune se rostește 10:42, 03 Mai 2024
- Klaus Iohannis va fi premiat la Washington pentru „conducerea exemplară a României” 16:31, 02 Mai 2024
- Klaus Iohannis se pensionează din învățământ: Postul pe care l-a ținut rezervat peste 20 de ani devine vacant 21:22, 30 Apr 2024
- „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% dintre localitățile țării”, spune Marcel Ciolacu, după ce legea care le interzice în multe localități a intrat în vigoare 15:31, 30 Apr 2024
Stiri SPORTIVE
- Oradea are doi campioni mondiali: Sportivii de la CS Crișul, medaliați la Campionatul Mondial de Kempo din Antalya 10:02, 03 Mai 2024
- Trei meciuri în 8 zile: Fotbaliştii de la FC Bihor încep seria jocurilor vineri, cu CSC Peciu Nou 18:20, 02 Mai 2024
- Echipa U14 a clubului FC Bihor a fost revelaţia prestigiosului turneu „Elite Neon Cup” din Atena (FOTO) 15:13, 02 Mai 2024
- Și-a învins adversarul în mai puțin de o repriză! Adrian Maxim a triumfat la Bistrița (FOTO) 14:01, 02 Mai 2024
BIHOREANUL TV
- Finala concursului de dirijori, deschisă publicului, joi, la Teatrul Regina Maria din Oradea (VIDEO)
- Dosare cu picioare: Înregistrarea cu Victor Micula trăgând cu arma pe pod a dispărut de la dosar (VIDEO)
- Victorie la Timișoara: FC Bihor și-a asigurat, matematic, și locul întâi în seria a 8-a din Liga a III-a (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
- Lăsați natura să vină la copii! 14:51, 27 Apr 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum a fost construit ansamblul de blocuri din Calea Averescu (FOTO) 09:46, 27 Apr 2024
- Exemplar rar de rață cu ochi de șoim, imortalizat pe Crișul Repede! 13:17, 26 Apr 2024
Bihor
- Liceeni olandezi, voluntari în Bihor: În loc de sejururi de vis, au ales să facă bine! (FOTO) 18:05, 03 Mai 2024
- Polonezi veniți la off-road în Apuseni, amendați de rangerii parcului natural (FOTO) 11:30, 03 Mai 2024
- Prăpăd de la scântei: Detaliile incendiului care a mistuit depozitele companiilor Cargus şi Black Sea din Oradea. Cine e vinovatul? (FOTO/VIDEO) 08:41, 03 Mai 2024
- Pot să înceapă și lucrările pentru realizarea Parcului Industrial din Marghita: a fost semnat contractul de proiectare și execuție 19:45, 02 Mai 2024
Stiri Oradea
- Mesajul de Paște al episcopului Virgil Bercea și programul de sărbători de la Catedrala greco-catolică „Sf. Nicolae” Oradea (VIDEO) 16:21, 03 Mai 2024
- Prăpăd de la scântei: Detaliile incendiului care a mistuit depozitele companiilor Cargus şi Black Sea din Oradea. Cine e vinovatul? (FOTO/VIDEO) 08:41, 03 Mai 2024
- Ziua porților deschise la creșele din Oradea. Părinții pot vedea cum arată și ce servicii oferă unitățile de învățământ antepreșcolar 10:31, 02 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor în Oradea: O mulțime de obiective turistice vor putea fi vizitate gratuit 19:34, 01 Mai 2024
Timp Liber
- Concert de orgă cu lucrări din perioada romantică franceză, la Catedrala Romano-Catolică din Oradea 13:08, 02 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor în Oradea: O mulțime de obiective turistice vor putea fi vizitate gratuit 19:34, 01 Mai 2024
- Finala concursului de dirijori, deschisă publicului, joi, la Teatrul Regina Maria din Oradea (VIDEO) 15:08, 30 Apr 2024
- Lord of the Dance la Oradea: Campania cu prețuri speciale continuă până de Paște! 16:50, 29 Apr 2024
Revista Familia
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
- Pragul Vaida #11, cu poeţii experimentali Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu 20:08, 12 Apr 2024
- Romanul „Sfârșitul lumii e un tren” de Daniela Rațiu va fi lansat sâmbătă la Oradea 20:01, 10 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare oprește furnizarea căldurii în Oradea și în Sânmartin 10:44, 29 Apr 2024
- Termoficare Oradea: se reia încălzirea începând de joi, însă nu la toate punctele termice 13:40, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde către o parte dintre consumatorii de pe câteva străzi din cartierul Nufărul 11:11, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea anunță întreruperea furnizării apei calde de consum în cartierul Nufărul I 10:59, 09 Apr 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.65 RON
- 1 EUR = 4.9764 RON
- 1 HUF = 0.0128 RON