URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Octombrie 2023, 15:11

„Adevăraţii eroi”: Ziua Armatei a fost sărbătorită şi la Oradea (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ziua Armatei Române a fost celebrată miercuri în Parcul 1 Decembrie din Oradea, lângă Statuia Ostaşului Român. În acest an nu s-a organizat nicio expoziție cu tehnică militară. 

Ceremonia a început la ora 12, în prezenţa militarilor Centrului 54 Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei şi Centrului Militar Judeţean, precum şi reprezentanților Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere.

La eveniment au asistat oficialităţi precum prefectul Dumitru Ţiplea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Mircea Mălan, primarul Oradiei, Florin Birta, alături de fețe religioase, ca episcopul greco-catolic Virgil Bercea.

După intonarea imnului naţional şi o slujbă oficiată de preotul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor, Iuliu Mititean, despre importanţa Armatei în istoria României a vorbit prefectul Dumitru Ţiplea.

„În această zi specială ne reamintim de sacrificiile celor care şi-au dat viaţa pentru patrie şi de contribuţiile imense ale celor care servesc în armată. Ei reprezintă adevăraţii eroi ai României şi le suntem profund recunoscători pentru curajul şi devotamentul lor", a spus prefectul.

Comandantul Garnizoanei Oradea, locotenent-colonel Vasile Simion, a vorbit despre însemnătatea zilei de 25 octombrie. „Ziua Armatei României este un prilej de a omagia jertfa eroilor militari din toate timpurile, inclusiv pe aceia din prezent, care au căzut la datorie pentru a apăra valorile instituţiei militare şi ale patriei. Toţi suntem fii ai neamului. Noi punem patria mai presus decât orice. (...) Dragi camarazi, de Ziua Armatei Române vă transmit mulţumiri pentu modul în care v-aţi îndeplinit misiunile încredinţate. La mulţi ani!", a spus acesta.

În faţa publicului - format din oficialităţi, zeci de elevi de la şcoli din oraş şi alți circa 20 de orădeni - a vorbit şi preşedintele Asociaţiei "Cultul Eroilor" Regina Maria filiala Bihor, colonelul (rz.) Dan Poinar.

„În acest moment, România face parte din cea mai puternică alianţă militară (n.r. NATO). România are acum cele mai solide garanţii de securitate pe care le-a avut vreodată în istoria ei, iar acesta este un lucru îmbucurător. Îmbucurător este şi faptul că militarii români care sunt încadraţi în comandamentele din structurile NATO şi îşi desfăşoară activitatea în teatrele de operaţiuni, în misiuni NATO ori ale ONU, sunt apreciaţi la superlativ. Acest lucru trebuie să constituie o mândrie atât pentru voi, dragi militari, cât şi pentru noi toţi", a transmis Poinar.  

În alţi ani, înainte de pandemia de Covid-19, elevii prezenţi la manifestări au avut ocazia să testeze mai multe echipamente militare aduse de reprezentanţii Garnizoanei. Anul acesta, însă, tehnica militară nu a mai fost expusă. 

Ceremonia s-a încheiat după aproape o oră, cu depunerea unor coroane şi jerbe pe soclul statuii - din partea Parlamentului României, Instituţiei Prefectului Bihor, Consiliului Judeţean Bihor, Primăriei Oradea, Garnizoanei Oradea, Asociaţiei Cultul Eroilor "Regina Maria" Bihor ori Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere - urmată de defilarea detaşamentului de onoare.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Fortele armate
Datorita lui putin, Polonia isi dezvolta cea mai puternica armata din Europa.
Postat 25 Octombrie 2023, 22:14 de Timi
Ziua Armatei
Armata Romana se bucura de gradul cel mai mare de incredere in randul romanilor.
Postat 25 Octombrie 2023, 18:09 de Riviera
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON