URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Decembrie 2023, 10:56

Cod roşu de inundaţii în Bihor. Locuinţe şi subsoluri inundate şi aluviuni pe şosele (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ploile abundente din ultima zi au provocat pagube în Bihor. A fost inclusiv cod roşu de inundaţii în judeţ, în noaptea de miercuri spre joi, iar pompierii au fost chemaţi să intervină inclusiv în cursul dimineţii.

Mesaje Ro-Alert

"În urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase vizate de avertizările succesive de Cod Portocaliu și un Cod Roşu, manifestate pe parcursul zilei de miercuri, 13 decembrie a.c. şi al nopţii de miercuri spre joi, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor au desfăşurat, până în data de 14.12.2023, ora 09.00, zece misiuni de evacuare a apei din curţi, subsoluri şi de pe străzi inundate, alte două misiuni similare în sprijinul comunităţii fiind desfăşurate în aceste momente", anunţă un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor.

Populaţia aflată în zonele vizate de codul roşu a fost alertată prin Ro-Alert şi, atât pompierii, cât şi comitetele locale pentru situaţii de urgenţă au fost puse în gardă, fiind operaţionalizată grupa operativă a ISU.

Aluviuni pe şosea la Roşia

Potrivit informării, în seara zilei de miercuri, pompierii din cadrul Gărzii 1 Mai şi Gărzii Tinca au intervenit în localităţile Haieu şi Tinca, pentru evacuarea apei din două curţi, iar echipajele Detaşamentului de Pompieri Marghita au acţionat în localitate, pentru evacuarea apei dintr-o pivniţă, respectiv în Almaşu Mare, unde au evacuat apa acumulată pe o stradă.

Joi, între orele 00.10 - 09.00, angajaţii ISU au desfăşurat alte şase misiuni, în Marghita, unde au evacuat apa dintr-o locuinţă şi din curtea acesteia, în Oradea (pe strada Anghel Saligny şi din subsolul unei clădiri de pe strada Izvorului), în Aleşd, unde au evacuat apa din subsolul unui hotel din localitate, în Cheriu (pentru a evacua apa dintr-un garaj).

Cea mai gravă situaţie pare să fi fost la Roşia, unde pompierii din Beiuş "au acţionat cu lopeţi pentru înlăturarea aluviunilor de pe partea carosabilă şi pentru decolmatarea şanţurilor, pe o distanţă de circa patru kilometri".

În cursul dimineţii de joi, pompierii Detaşamentului 1 Oradea lucrau la evacuarea apei din demisolul unei şcoli din Husasău de Criş, iar echipajele Staţiei Aleşd acţionau pentru evacuarea apei dintr-un garaj de pe strada 1 Decembrie din localitate.

Bihorul, în continuare sub risc de inundaţii

Având în vedere că judeţul Bihor se află în continuare sub incidenţa avertizărilor ce vizează fenomene hidrologice deosebit de periculoase, ISU recomandă populaţiei să respecte regulile şi măsurile de prevenire şi limitare a efectelor inundaţiilor şi să sune imediat la 112 dacă au informaţii despre persoane care se află în pericol sau alte situaţii care pot afecta negativ comunităţile.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, județul Bihor se află sub avertizări de tip cod galben și cod portocaliu de inundații.

În județ, codul galben este valabil până vineri dimineață, la ora 6, pe râurile din bazinele hidrografice Someşul Mic – bazin amonte Ac. Gilău (judeţele: Bihor şi Cluj), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin amonte S.H. Ciucea şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ciucea (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad).

Codul portocaliu e valabil până joi, la ora 24, pentru râurile din bazinele hidrografice Someşul Mic – bazin amonte Ac. Gilău (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON