Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
`
1 2 3 4 5 Pagina următoare >
Părerea noastră
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 3140 rezultate
- Începe construirea parcurilor industriale din județ. Firmele care le vor ocupa pot primi fonduri UE 20/05/2024
- Mesajul președintelui Consiliului Județean, Ilie Bolojan, pentru bihoreni (FOTO) 20/05/2024
- Salvator premiat: Un pompier din Bihor de 23 de ani este campion naţional la culturism (FOTO) 18/05/2024
- Banii Oradiei: Oraș în dezvoltare, dar și în criză, Oradea interbelică a avut de gestionat bugete fluctuante 17/05/2024
- Prietenii pompierilor, în acţiune: Zeci de elevi din Bihor s-au întrecut în aptitudini de salvatori (FOTO) 16/05/2024
- Spargere la un service pentru calculatoare din Marghita: Hoţul a furat banii din casele de marcat 16/05/2024
- „Floare de Lotus”: Peste 400 de copii din țară s-au întrecut în Oradea la gimnastică și dans (FOTO) 15/05/2024
- Cod galben de averse, vânt și grindină în câteva localități din Bihor 15/05/2024
- Incendiu la un tren, în Bihor. Toți pasagerii s-au evacuat 13/05/2024
- Săptămâna verde și vizitele copiilor la stațiile AVE (FOTO) 13/05/2024
- Primărie pe datorie: Dacă ar trăi din banii lor, un sfert dintre localitățile bihorene ar intra în faliment 09/05/2024
- Ilie Bolojan și Beneamin Rus au semnat contractul pentru o investiție de peste 20 milioane de lei în Bihor: „Va fi o ancoră economică” 07/05/2024
- Avertizare meteo imediată: cod galben de furtuni în Bihor 07/05/2024
- Liceeni olandezi, voluntari în Bihor: În loc de sejururi de vis, au ales să facă bine! (FOTO) 03/05/2024
- Pot să înceapă și lucrările pentru realizarea Parcului Industrial din Marghita: a fost semnat contractul de proiectare și execuție 02/05/2024
- Candidaturi respinse, candidaturi ratate, liste incomplete... Cine concurează la alegerile locale din 9 iunie în Bihor și Oradea 02/05/2024
- Violatorul unei fetiţe de 11 ani din Bihor, condamnat la 6 ani de închisoare. Fetiţa a născut un copil în urma abuzului, iar procurorii au vrut să-l lase liber pe făptaş 30/04/2024
- PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată 30/04/2024
- Judecătorii au pus-o la plată pe farmacista şefă din Spitalul Marghita: peste 75.000 euro pentru că a decontat servicii medicale fictive! 30/04/2024
- Contract semnat cu firma orădeană Dumexim pentru construirea parcului industrial din Beiuș 27/04/2024
- Laude de la ministrul Boloș și șefii ADNR Nord-Vest pentru CJ și alte instituții din Bihor: „Crește inima în mine văzând roadele muncii din acești ani” (FOTO) 26/04/2024
- Încă un PNL-ist din Consiliul Județean Bihor a trecut la PSD. Ce l-a nemulțumit pe Florin Ciora 26/04/2024
- Schimbări în salubritatea din Bihor: Deșeurile reziduale și cele reciclabile vor fi ridicate mai rar în satele din județ 24/04/2024
- Au ales... banii! Cât vor câștiga judecătorii și procurorii din Bihor care s-au înghesuit la șefia Birourilor Electorale 23/04/2024
- Avocatul Gligor Sabău şi-a lansat candidatura la funcţia de primar al municipiului Beiuş: „Împreună, construim Beiuşul!” (VIDEO) 22/04/2024
- Regii în Bihor: În perioada interbelică, familia regală a vizitat de mai multe ori Oradea şi Bihorul. Ce statui s-au ridicat în urma lor (FOTO) 21/04/2024
- CJ Bihor a stabilit constructorii Parcului Industrial din Ștei, cărora le-ar plăti peste 20 milioane lei 19/04/2024
- 1919 în Oradea: Pe 20 aprilie, se împlinesc 105 ani de la intrarea Armatei Române în Oradea. Care a fost atmosfera atunci? (FOTO) 19/04/2024
- Noua listă a locurilor de muncă disponibile în Bihor. Printre angajatori, Nokian Tyres și Curtea de Apel Oradea (DOCUMENT) 17/04/2024
- Cine va construi Parcul de Specializare Inteligentă Marghita? Oferta câștigătoare e peste 21,7 milioane lei 15/04/2024
- Parchetul Bihor, locul 1 la dosare economice: Peste 17 milioane lei recuperaţi de la evazionişti anul trecut 15/04/2024
- AMT Bihor și-a prezentat candidații la Consiliul Județean și la Primăria Oradea, explicând de ce nu acceptă o coabitare pe listele UDMR 11/04/2024
- A fost semnat contractul de finanțare pentru construirea Parcului Industrial din Aleșd. Urmează finanțările pentru cele din Beiuș, Marghita și Ștei 10/04/2024
- O fată de 15 ani din Marghita a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Ați văzut-o? 03/04/2024
- Un pompier şi o asociaţie organizează un eveniment caritabil pentru o fetiţă bolnavă din Marghita (FOTO) 03/04/2024
- Concert de Paște, în Oradea: Grupul Tronos în deschiderea celei de-a doua ediții a proiectului "Lumină din Lumină" (VIDEO) 29/03/2024
- Un bărbat din Bihor a fost reținut fiindcă a lovit intenționat cu mașina câinele unei consătene 28/03/2024
- Bărbatul reţinut pentru că a spânzurat trei câini într-un sat din Bihor a fost plasat sub control judiciar. Ce interdicție i-a pus judecătorul 28/03/2024
- Şobolanii din siloz: Şeful Comcereal Bihor a făcut dispărută rezerva de grâu a statului, dar scapă nesancționat 28/03/2024
- Caz halucinant în Bihor: Un bărbat a spânzurat câinele vecinului care i-a intrat în curte. O vecină, care l-a văzut, i-a cerut să-i spânzure şi pe ai ei 27/03/2024
- Floare de Lotus: Peste 170 de copii din Bihor și-au demonstrat aptitudinile în gimnastică aerobică și dans (FOTO) 26/03/2024
- Traian Bulzan, șeful Secției Drumuri Naționale Oradea: „În Bihor se va circula incomparabil mai bine” 26/03/2024
- S-a deschis șantierul pentru modernizarea Bibliotecii Județene. Primele lucrări, în holul clădirii (FOTO) 25/03/2024
- Weekend „ameţit” în Bihor: Patru şoferi au fost prinşi drogaţi la volan, un bărbat din Oradea a ajuns în arest 25/03/2024
- Comunicat finalizare proiect: Centru Educațional Multifuncțional „Octavian Goga” 25/03/2024
- Comunicat finalizare proiect: Centru Multifuncțional Recreativ Marghita 25/03/2024
- Comunicat finalizare proiect: Reabilitarea, modernizarea și dotarea spațiilor Bibliotecii Municipale ”loan Munteanu” din Marghita 25/03/2024
- Prins fără permis la volanul unei mașini radiate, un bărbat din Bihor a fost reținut. Ce au mai descoperit polițiștii 22/03/2024
- Bihorul plantează: Angajați din instituții publice și dintr-o multinațională au împădurit o fostă pășune de lângă Oradea (FOTO/VIDEO) 16/03/2024
- Fonduri UE de peste 16,5 milioane euro disponibile pentru IMM-urile care vor activa în cele patru noi parcuri industriale din Bihor 14/03/2024
- Șefă nouă la Parchetul Oradea: Procuroarea Ionela Galchiş a preluat conducerea unităţii 13/03/2024
- Parcurile industriale din Aleșd și Beiuș vor fi construite de Dumexim. Investiția este de aproape 41 milioane lei (FOTO) 12/03/2024
- Trei tineri reținuți de polițiștii din Bihor într-o singură zi, după ce au fost prinși conducând fără permis, drogați sau cu numere false 10/03/2024
- Surpriză pentru un copil de 6 ani din Bihor: De ziua lui, au descins poliţiştii, "înarmaţi" cu tort (FOTO) 10/03/2024
- O nouă piață volantă de cartier, în Oradea. Află unde va fi situată și ce program va avea! 08/03/2024
- „Suntem împietriți de durere!”. Medicul bihorean Vindis László este victima accidentului mortal de joi seara 08/03/2024
- Județul Bihor va avea sistem de rachete anti-grindină, cu puncte de lansare în șase localități 07/03/2024
- 15 primării din Bihor primesc bani să facă, în total, peste 100 km de piste pentru bicicliști 04/03/2024
- Cei mai activi voluntari din domeniul social au fost premiaţi de Direcţia de Asistenţă Socială Oradea la Sinagoga Sion (FOTO) 01/03/2024
- O bihoreancă este căutată de familie și Poliție. Nimeni nu mai știe nimic de ea din 2017 01/03/2024
- Un magazin Penny din Bihor a fost închis din cauza mizeriei, a excrementelor de șoareci şi a spaţiilor insalubre (FOTO/VIDEO) 29/02/2024
- Săptămâna Protecției Civile în Bihor: Pompierii țin lecții deschise cu regulile în caz de dezastre 26/02/2024
- Prins fără permis la volan, un bărbat din Bihor şi-a procurat unul din Spania. Cât a costat documentul măsluit 21/02/2024
- Un bărbat din Bihor, pe lista prădătorilor sexuali dați în urmărire 19/02/2024
- Ce firmă va moderniza Biblioteca Județeană din Oradea, cu peste 10 milioane de lei (FOTO) 19/02/2024
- Bihorul: comitat, regiune, județ... Scurtă istorie administrativă a acestor ținuturi (FOTO) 18/02/2024
- Un hoţ din Bihor a spart două case de cinci ori. Poliţiştii l-au reţinut pentru 24 ore, dar procurorii îi dau drumul 16/02/2024
- Acţiune rutieră în oglindă în Bihor, Cluj, Arad şi Satu Mare: 15 radare în cascadă, pe cinci drumuri naționale din judeţ, aproape 360 de amenzi 16/02/2024
- „Adăpostul Grivei nu este nici hotel, nici pensiune”. Ce spune şeful ADP Oradea, Liviu Andrica, despre doleanțele iubitorilor de câini 16/02/2024
- Încep lucrările pentru construirea unei autogări și în Săcueni (FOTO) 12/02/2024
- Modificări ale tarifelor AVE Bihor de la 1 ianuarie 2024 12/02/2024
- Abia eliberat, un bărbat din Bihor şi-a jefuit un fost tovarăş din puşcărie 08/02/2024
- Se compară cu Bihorul și nu au motive de satisfacție: Consiliul Județean Bihor are bugetul cel mai puternic orientat pentru investiții 07/02/2024
- ADLO caută amplasament pentru amenajarea celui de-al cincilea parc industrial din Oradea 05/02/2024
- AVE Bihor: Care este rolul centrelor de colectare cu aport voluntar și la ce ne ajută (FOTO) 05/02/2024
- Un adolescent de 16 ani din Bihor, arestat pentru tâlhărie: A intrat în casă peste o bunicuță, a bătut-o cu o bâtă și i-a furat banii și telefonul! 02/02/2024
- L-au închis dimineaţa şi i-au dat drumul la prânz! De ce a fost eliberat după doar câteva ore un urmărit naţional din Bihor 02/02/2024
- Bugetul record al Consiliului Județean Bihor pe 2024, aprobat tot în timp record: un minut pentru 2,5 miliarde lei 31/01/2024
- „Teatrul vine la tine”: Spectacole de teatru gratuite în satele din Bihor 30/01/2024
- Soluţii de criză: Patronul unei cafenele din Marghita, prins că vindea la fir ţigări rulate din tutun de contrabandă 29/01/2024
- Codaș la oraș? Procurorul Lup se vrea ba judecător, ba anchetator la Oradea 28/01/2024
- Un șofer a fost prins conducând cu permisul suspendat, în Bihor. Polițiștii au descoperit că mai are două dosare penale și l-au reținut 25/01/2024
- Unire fără horă: Circa 200 de orădeni au participat, pe lapoviță, la festivităţile de Mica Unire (FOTO) 24/01/2024
- Ce investiții vor fi gata în 2024 în Bihor și ce lucrări spune Ilie Bolojan că vor începe. Printre cele din urmă, drumul expres Oradea-Arad 24/01/2024
- Cum va fi sărbătorită Mica Unire în Oradea și în Marghita. Programul evenimentelor 23/01/2024
- Disidența liberală: Încă un consilier județean bihorean ar putea pleca din PNL 23/01/2024
- „Trenul de Cluj”, în sens invers: medicii Spitalului Județean din Oradea tratează pacienți clujeni (FOTO) 22/01/2024
- FC Bihor a semnat parteneriate cu trei cluburi importante din judeţ: CS Bihorul Beiuş, Crişul Aleşd şi CSO Ştei 20/01/2024
- Arestul Poliţiei Bihor a devenit loc de „pelerinaj” pentru şoferi: Încă un tânăr prins fără permis, în satul Mişca 17/01/2024
- Un an complicat: Viața economică și socială riscă să fie perturbată în 2024 din cauza alegerilor. Ce ne așteaptă în Bihor? 17/01/2024
- Consiliul Județean Bihor a publicat proiectul de buget pe 2024. Investițiile cresc cu 70% (DOCUMENT) 16/01/2024
- Fondul Științescu: Șase școli și ONG-uri din Bihor primesc bani pentru proiecte de cercetare 12/01/2024
- Reglare de conturi? Cinci bărbați din Bihor s-au luat la bătaie într-o benzinărie și au fost reținuți de polițiști 12/01/2024
- Cum a apărut trenul de Cluj: Istoria căii ferate Episcopia-Bihor - Cluj, intrată azi într-o amplă modernizare (FOTO) 12/01/2024
- 7.600 de posturi deblocate în sistemul sanitar. Spitalul Județean din Oradea speră să poată angaja 190 de persoane, Sanitas vrea grevă 11/01/2024
- O maşină s-a răsturnat pe DN 19, în Bihor, iar o persoană a fost rănită. Şoferul era beat şi a fost reţinut 11/01/2024
- De două ori penal: Un tânăr de 18 ani din Bihor a fost prins fără permis la volanul unei maşini cu număr fals. Poliţiştii l-au "cazat" în Arest 08/01/2024
- Cum vor circula trenurile pe linia Oradea - Cluj începând de luni, 8 ianuarie, și pe ce tronsoane vor fi înlocuite cu autobuze 05/01/2024
- Procurorul din Marghita care nu a vrut să aresteze violatorul unei fetiţe a cerut să fie numit judecător 30/12/2023
- Poliţiştii au ieşit la "vânătoare" de artificii şi petarde. Peste 1.100 de obiecte pirotehnice au fost confiscate, trei bişniţari sunt în anchetă (FOTO) 29/12/2023
1 2 3 4 5 Pagina următoare >
- Fraţii Micula, un nou proces câştigat împotriva României la Washington 12:50, 20 Mai 2024
- Gata de zbor! Proaspăt modernizat, Aeroportul Oradea este de nerecunoscut: arată și funcționează ca unul cu adevărat european (FOTO) 07:59, 21 Mai 2024
- S-au reluat lucrările la centura Aleșd, după un an de blocaje! (FOTO) 18:31, 20 Mai 2024
- Adrian Madar, candidatul PSD la Primăria Oradea: "Îi propun domnului Florin Birta o dezbatere pe teme de mare interes pentru orădeni!" 14:55, 20 Mai 2024
- Aeroportul Oradea a fost redeschis cu o nouă aerogară. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO) 15:18, 18 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Cartierul Nufărul I din Oradea ar urma să fie reabilitat prin trei proiecte europene în valoare de 40 milioane euro 18:01, 19 Mai 2024
- Centura Sântandrei va fi deschisă traficului începând de duminică, de la ora 18 (FOTO) 20:35, 17 Mai 2024
- Uniți în fața platformelor online: Drepturile editorilor de publicații de presă din România vor fi reprezentate de Asociația AGDE 10:20, 21 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 10:00, 21 Mai 2024
- Penali pentru Bihor: Candidați cu antecedente pe listele PSD și PNL pentru Consiliul Județean 09:37, 21 Mai 2024
- Statuia lui Mihai Viteazul a fost urcată pe soclul amenajat în piața din Oradea ce-i va purta numele (FOTO/VIDEO) 08:50, 21 Mai 2024
- Leonard Zăicescu despre antisemitismul din România: Antisemiții continuă să rămână pedepsiți
- De ce este important Parlamentul European – dezbatere la Iași cu candidații din Moldova
- Românca închisă în China se stinge în indiferența autorităților române. „Cum să rămâi indiferent știind că i-au căzut dinții din gură din pricina inaniției?”
- România nu mai poate reabilita criminali de război. Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Holocaustului: Sunt tineri care nu au habar de pogrom
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 10:00, 21 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:50, 16 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:40, 15 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Grigore Nu am nimic, TU?? Postat 21 Mai 2024, 10:37 de Sandu2100
- Impaciuitorul Dacă nu ai aflat încă celea ferată Episcopia-Cluj... Postat 21 Mai 2024, 10:27 de Sandu2100
- KP aka mama Omida După cum a spus și Bolojan și Birta,... Postat 21 Mai 2024, 10:19 de Sandu2100
- Tram-Tren o ABERAȚIE Am încercat să comentez la articolul „... Postat 21 Mai 2024, 10:17 de Impaciuitorul
- KP aka mama Omida Doar în capul tău, în rest e bine la... Postat 21 Mai 2024, 10:15 de Sandu2100
Bihoreanul tipărit
- Gata de zbor! Proaspăt modernizat, Aeroportul Oradea este de nerecunoscut: arată și funcționează ca unul cu adevărat european (FOTO) 07:59, 21 Mai 2024
- George Tătar, președintele FC Bihor Oradea, înaintea barajului pentru promovare: „Microbiștii trebuie doar să fie alături de echipă” 10:20, 20 Mai 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Modernizat cu fonduri europene, Aeroportul s-a redeschis cu surprize plăcute pentru pasageri 00:00, 20 Mai 2024
- Banii Oradiei: Oraș în dezvoltare, dar și în criză, Oradea interbelică a avut de gestionat bugete fluctuante 08:01, 17 Mai 2024
ACTUAL
- Uniți în fața platformelor online: Drepturile editorilor de publicații de presă din România vor fi reprezentate de Asociația AGDE 10:20, 21 Mai 2024
- Temperaturi destul de ridicate, dar și ploi. Prognoza meteo publicată de ANM 15:41, 20 Mai 2024
- Președintele Iranului a murit într-un accident de elicopter (VIDEO) 14:29, 20 Mai 2024
- Navă scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari au fost dați dispăruți 17:10, 18 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- CSM Oradea a învins CSM Alexandria cu 31-29 şi s-a calificat la barajul de promovare în Liga Naţională de handbal masculin 23:57, 20 Mai 2024
- Înfrângere cruntă pentru CSM CSU Oradea în finala de baschet: Clujenii au marcat 108 puncte și sunt la un pas de trofeu (FOTO) 21:10, 20 Mai 2024
- Un tânăr de 20 de ani din Oradea a devenit campion mondial la MMA amatori (VIDEO) 19:25, 20 Mai 2024
- FC Bihor s-a deplasat la Dolj, pentru prima manşă a barajului de promovare cu ACSO Filiaşi 16:26, 20 Mai 2024
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: Gropile din carosabil, problema șoferilor de zeci de ani (FOTO) 18:46, 13 Mai 2024
- Bihorul, mai curat: Să participăm la „Luna curățeniei în Bihor”! 17:05, 12 Mai 2024
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
Bihor
- Statuia lui Mihai Viteazul a fost urcată pe soclul amenajat în piața din Oradea ce-i va purta numele (FOTO/VIDEO) 08:50, 21 Mai 2024
- Nouă policlinică în Beiuș, cu ecografie, CT și RMN, precum și cabinete în 9 specialități medicale (FOTO) 20:01, 20 Mai 2024
- S-au reluat lucrările la centura Aleșd, după un an de blocaje! (FOTO) 18:31, 20 Mai 2024
- Începe construirea parcurilor industriale din județ. Firmele care le vor ocupa pot primi fonduri UE 18:13, 20 Mai 2024
Stiri Oradea
- Statuia lui Mihai Viteazul a fost urcată pe soclul amenajat în piața din Oradea ce-i va purta numele (FOTO/VIDEO) 08:50, 21 Mai 2024
- Statuia voievodului Mihai Viteazul va fi dezvelită joi în piațeta din Centrul Civic al Oradiei 17:15, 20 Mai 2024
- Adrian Madar, candidatul PSD la Primăria Oradea: "Îi propun domnului Florin Birta o dezbatere pe teme de mare interes pentru orădeni!" 14:55, 20 Mai 2024
- S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul „Florica Ungur” din Oradea 12:20, 20 Mai 2024
Timp Liber
- „Încet și cu foc”: călătorie muzicală, marți, la Oradea, cu Victor Sandu la violoncel și Camelia Andone la pian 15:25, 20 Mai 2024
- S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul „Florica Ungur” din Oradea 12:20, 20 Mai 2024
- Unde ieșim săptămâna asta: Joi seara, Lord Of The Dance la Oradea Arena 09:40, 20 Mai 2024
- Gentlemeni pe motor: Zeci de motocicliști îmbrăcați elegant au pornit în paradă prin Oradea și Băile Felix (FOTO/VIDEO) 20:15, 19 Mai 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare anunță întreruperea furnizării energiei termice pentru 5 puncte termice din Oradea 14:39, 20 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pentru două puncte termice 10:15, 16 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pe Bulevardul Decebal, Simion Bărnuțiu și alte străzi 09:09, 15 Mai 2024
- Termoficare Oradea: se întrerupe furnizarea apei calde pentru punctul termic nr. 868 10:01, 14 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5777 RON
- 1 EUR = 4.9748 RON
- 1 HUF = 0.0129 RON