URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
05 Februarie 2024, 09:03

AVE Bihor: Care este rolul centrelor de colectare cu aport voluntar și la ce ne ajută (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe lângă cele trei tipuri de deșeuri pe care le separați în casele dvs., adică cele reciclabile (hârtie/carton, plastic/metal și sticlă), biodegradabile și reziduale, există un anumit tip de deșeu care nu se încadrează în nicio categorie. Este vorba despre deșeurile voluminoase, pe care le putem duce la centrele de colectare cu aport voluntar din zona în care locuim.

Deșeurile voluminoase sunt acele deșeuri produse în gospodărie, care nu au cum să fie colectate în pubelele obișnuite din cauza dimensiunilor mari. Această fracție cuprinde acele obiecte mari din gospodării de care dorim să ne debarasăm. Acestea nu încap în mașinile de colectare, astfel că este inutil să le lăsați lângă țarcurile de colectare a deșeurilor de la blocuri și nici lângă pubelele scoase în fața casei. În niciun caz nu trebuie abandonate în natură! 

Soluții în cazul deșeurilor voluminoase

Deșeurile voluminoase pot fi transportate la stațiile de sortare și transfer ale AVE Bihor din Salonta, Marghita, Beiuș și Săcueni. Puteți de asemenea să le duceți la Centrele de Colectare Deșeuri cu Aport Voluntar din comunele de care aparțineți (prescurtat CAV).

Categorii de deșeuri care pot fi colectate în cadrul CAV-urilor: saltele, geamuri, uși, deșeuri din lemn, mobilier, deșeuri de sticlă, deșeuri metalice (jante auto, capace de fier), cauciucuri uzate, frigidere, cuptoare, deșeuri din construcții și demolări.

Valorificarea deșeurilor voluminoase

Deșeurile voluminoase sunt evaluate și dezmembrate manual, iar diversele componente sunt trimise către valorificare/reciclare. De exemplu, lemnul provenit din mobilier este transportat către doi producători din industria lemnului, arcurile de la canapele și alte deșeuri metalice sunt transportate la reciclatorii de fier, iar textilele sunt transportate către fabricile de ciment unde sunt incinerate și înlocuiesc astfel combustibilii clasici.

Rețea de centre de CAV-uri în Bihor

În județul Bihor va exista o rețea de 32 de centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, conform proiectului realizat de Consiliul Județean Bihor și A.D.I. Ecolect Group, în parteneriat cu primăriile.

Centrele operate de AVE Bihor vor fi Salonta, Marghita și Beiuș, unde vor putea depozita gratuit deșeuri locuitorii din comunele învecinate. Programul de funcționare al acestor centre îl găsiți pe paginile oficiale ale primăriilor.

AVE Bihor - Schimbarea începe cu noi!

AVE BIHOR

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON