URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Februarie 2024, 17:45

Încep lucrările pentru construirea unei autogări și în Săcueni (FOTO)

Încep lucrările pentru construirea unei autogări și în Săcueni (FOTO) randare, sursa: Consiliul Județean Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Agenția de Dezvoltare Durabilă din subordinea Consiliului Județean Bihor a emis, luni, ordinul de începere a lucrărilor pentru construirea unei autogări și în Săcueni, a anunțat administrația județeană, precizând că directorul ADD, Vitalyos Barna, și reprezentanții constructorului au fost prezenți în cursul zilei pe amplasamentul viitoarei autogări.

Potrivit CJ Bihor, aceasta va avea patru peroane, precum și o clădire cu o suprafață de 100 de metri pătrați care va cuprinde o sală de așteptare, grupuri sanitare și două spații comerciale.

Proiectul autogării din Săcueni va fi derulat de o asociere din care fac parte Evalstar Serv, Biroul individual de arhitectură Daraban Radu Ioan și DHElectric System, contra sumei de 1,455 milioane lei (cu TVA inclus), din care 1 milion de lei este contribuția CJ Bihor, restul sumei fiind alocată de Primăria Săcueni.

Termenul pentru execuția lucrărilor este de 6 luni.

În ultimii doi ani, CJ Bihor a construit încă două autogări, în municipiile Marghita și Beiuș, care au fost predate în administrarea primăriilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
si chiar si ZMO
..Osorhei, Ineu, Nojorid, Paleu, Biharea, Bors.
Postat 12 Februarie 2024, 19:11 de unu
de astfel de proiecte are nevoie judetul
...peste tot! la fel ca si centrele de desuri, Salonta, Tinca, Stei, Vartop, Vascau, Bratca, Borod, Vad, Alesd, Tileagd, Nojorid, Sinteu, Suplacu, Valea lui Mihai.
Postat 12 Februarie 2024, 18:27 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON