`
< Pagina precedentă 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 6992 rezultate
- Trei clasări pe podium pentru Tengo Salonta la a doua etapă a Campionatului Naţional de Fotbal-tenis (FOTO/VIDEO) 06/05/2023
- Un nou derby local FC Bihor vs. Lotus Băile Felix, sâmbătă, la Stadionul „Iuliu Bodola” 05/05/2023
- CSM Oradea a pus în vânzare biletele pentru primele două meciuri ale finalei de baschet 05/05/2023
- Handbaliştii de la CSM Oradea îşi încheie evoluţia din Liga Zimbrilor la Baia Mare, în meciul cu Minaur 05/05/2023
- CSM Oradea este în finală! Baschetbaliștii orădeni au câștigat la Sibiu și vor trofeul Ligii Naționale 04/05/2023
- Victorie importantă pentru FC Bihor, în fața a 3.000 de spectatori (VIDEO) 03/05/2023
- Nou verdict în cazul înregistrărilor din DNA Oradea: Acţiunea disciplinară față de procurorii Man și Ardelean, anulată pentru a doua oară 03/05/2023
- Dezvăluiri din dosarul procurorilor DNA Oradea: Cum i-a urmărit statul pe ONG-iștii și jurnaliștii nemulțumiți de ghidul pentru presă făcut de CSM 03/05/2023
- FC Bihor luptă miercuri, pe teren propriu, pentru câştigarea Seriei a 10-a a Ligii a III-a 02/05/2023
- Oradea găzduieşte săptămâna aceasta turneul final al Campionatului Naţional de baschet feminin U18 02/05/2023
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: de la Street Food Festival, la teatru, spectacole și ateliere pentru toate vârstele 01/05/2023
- Încă un pas spre finală: CSM CSU Oradea a învins din nou Sibiul şi are 2-0 la general în semifinalele Ligii Naţionale de baschet 01/05/2023
- FC Bihor a câştigat la Satu Mare şi şi-a asigurat deja participarea la barajul de promovare în Liga a II-a! 30/04/2023
- 2-0 în semifinale: Încă o victorie clară pentru CSM Oradea în disputa cu Dinamo 29/04/2023
- Lotus a pierdut cu 0-1, vineri, pe terenul Gloriei Bistriţa 29/04/2023
- Victorie clară pentru CSM Oradea în prima partidă din semifinala Superligii de polo cu Dinamo! 28/04/2023
- Drumul spre finală: Victorie categorică a baschetbaliștilor de la CSM Oradea, în primul meci al semifinalei cu CSU Sibiu (FOTO) 28/04/2023
- Începe luna curățeniei în Bihor. Concursuri pentru primării și elevii din Bihor, la cea de-a treia ediție a campaniei derulate de CJ Bihor 27/04/2023
- Semifinale și la polo: CSM Oradea - Dinamo, vineri și sâmbătă, la Bazinul Olimpic 27/04/2023
- Fanii echipei CSM CSU Oradea, îndemnați să vină în roșu la meciurile cu Sibiul, din semifinalele Ligii Naționale 26/04/2023
- Polo: Două victorii şi un egal pentru fetele de la Crişul Oradea la cel de-al treilea turneu al Campionatului Național U15 26/04/2023
- Cel mai reformist și sancționat judecător din România revine în magistratură. Cristi Danileț vrea să-și reia activitatea la Tribunalul Bihor 25/04/2023
- Laviniu Chiş, dublu campion naţional de semimaraton! 25/04/2023
- Echipa de baschet a Oradiei și-a aflat adversara. Cu cine se va duela CSM CSU în semifinală 23/04/2023
- CSM Oradea a pus în vânzare biletele pentru semifinală. Când sunt programate primele meciuri 22/04/2023
- FC Bihor a câştigat din nou derby-ul judeţului, cu 4-3, pe terenul celor de la Lotus Băile Felix (FOTO) 22/04/2023
- Volei feminin: CSU Oradea participă la Târgu Mureş, la turneul semifinal al campionatului Diviziei A2 21/04/2023
- Un nou duel între Lotus Băile Felix şi FC Bihor, vineri, la Sânmartin 20/04/2023
- Evoluţie dezamăgitoare la ultimul joc de pe teren propriu din acest sezon pentru handbaliştii de la CSM Oradea 20/04/2023
- În careul de ași! CSM CSU Oradea s-a calificat în semifinalele Ligii Naționale de baschet 18/04/2023
- Handbaliştii de la CSM Oradea susţin ultimul joc de pe teren propriu din Liga Zimbrilor 18/04/2023
- Baschet: CSM Oradea poate obține marți calificarea în semifinalele Ligii Naționale 17/04/2023
- Unde ieşim săptămâna asta în Oradea: Deschiderea sezonului moto şi Retroparada Primăverii 2023 17/04/2023
- Fotbal: Lotus a dat lovitura la Satu Mare, în timp ce FC Bihor a pierdut la Bistriţa 15/04/2023
- O nouă victorie clară în faţa timişorenilor pentru CSM CSU Oradea: 88-63 14/04/2023
- Echipa de polo U15 a clubului Crişul Oradea a devenit campioană naţională! (FOTO) 14/04/2023
- Dueluri de foc pentru echipele bihorene de fotbal din Liga a III-a, în Vinerea Mare 13/04/2023
- CSM CSU Oradea a câştigat la pas primul duel cu SCM Timişoara din play-off-ul Ligii Naţionale 13/04/2023
- Baschet: CSM CSU Oradea începe miercuri seară seria jocurilor din play-off cu SCM Ohma Mozzart Bet Timişoara 11/04/2023
- A murit fostul jucător şi antrenor de polo orădean Marcel Cosma 11/04/2023
- Voleibaliştii de la ACS Pro Volley Oradea s-au situat pe locul 4 la turneul de baraj pentru promovarea în Divizia A1 10/04/2023
- După o evoluţie dezamăgitoare, CSM Oradea a cedat cu 24-36 jocul de acasă cu Steaua, din Liga Zimbrilor 10/04/2023
- Polo: CSM Oradea a încheiat turneul de la Braşov cu o victorie de moral în faţa rivalilor de la Steaua 09/04/2023
- Polo: CSM Oradea a remizat cu Dinamo, cu scorul de 12-12 09/04/2023
- Handbaliştii de la CSM Oradea primesc vizita Stelei 09/04/2023
- O nouă victorie pentru FC Bihor: 3-0 cu CSM Satu Mare şi „roş-albaştrii” s-au distanţat în fruntea clasamentului 08/04/2023
- A fost anulată amenda de 2.500 de euro dată clubului CSM Oradea după scandalul din derby-ul cu U BT Cluj 08/04/2023
- Victorie la patru goluri pentru CSM Oradea în primul turneu al Superligii de polo de la Braşov 08/04/2023
- Lotus Băile Felix a remizat cu Gloria Bistriţa şi a cucerit primul punct din play-off (VIDEO) 08/04/2023
- Oradea a pierdut derby-ul de la Cluj. Suporterii clujeni au scandat numele lui Guzman 07/04/2023
- Voleibaliştii de la ACS Pro Volley Oradea participă la turneul de promovare în Divizia A1 07/04/2023
- CSM Oradea participă la Braşov, la ultimul turneu al Grupei A din Superliga de polo 07/04/2023
- Baschet: CSM CSU Oradea joacă vineri seară la Cluj, în primul meci de după incidentele de la Oradea 06/04/2023
- Lotus Băile Felix şi FC Bihor joacă acasă în acest weekend, în play-off-ul Ligii a III-a 06/04/2023
- Judo: Orădeanul Alex Creț a obținut medalia de argint la Grand Prix-ul din Antalya (FOTO) 03/04/2023
- Polo: CSM Oradea a pierdut derby-ul de la Bucureşti cu Steaua, cu scorul de 8-9 03/04/2023
- A 23-a victorie consecutivă pentru CSM CSU Oradea în Liga Naţională 02/04/2023
- O nouă victorie pentru FC Bihor: 2-0 cu Lotus Băile Felix. Orădenii s-au distanţat în fruntea clasamentului (FOTO) 02/04/2023
- Un nou rezultat pozitiv: CSM Oradea a remizat la Focşani, pe terenul echipei de pe locul 5 din Liga Zimbrilor 02/04/2023
- Polo: CSM Oradea a învins clar Rapidul şi Dinamo în primele jocuri de la turneul Superligii de la Bucureşti 02/04/2023
- Scad şansele ca handbaliştii de la CSM Oradea să evolueze şi în sezonul următor în Liga Zimbrilor 01/04/2023
- CSM CSU Oradea joacă sâmbătă seară pe teren propriu cu SCM U Craiova 01/04/2023
- Play-off-ul Ligii a III-a începe cu un derby local: FC Bihor vs. Lotus Băile Felix 31/03/2023
- Sportul bihorean din nou îndoliat: Fostul campion la judo Adrian Merge a murit la doar 35 de ani! 31/03/2023
- CS Crişul ocupă locul III după primul turneu final al CN de polo U15, de la Bucureşti 31/03/2023
- Polo: CSM Oradea dispută la Bucureşti al treilea turneu din Superligă 31/03/2023
- Victorie după victorie: CSM CSU Oradea a câştigat la Sibiu şi rămâne liderul Ligii Naţionale de baschet 30/03/2023
- CSM Oradea a contestat amenda de 2.500 de euro primită după scandalul de la derby-ul cu U BT Cluj-Napoca 29/03/2023
- Un egal şi trei înfrângeri pentru CSU Oradea la turneul de la Bazinul Crişul al Superligii Naţionale feminine 29/03/2023
- Liga Naţională de baschet: CSM CSU Oradea joacă miercuri, de la ora 18, la Sibiu 28/03/2023
- Medalii de aur şi bronz pentru Laviniu Chiş la Campionatul Naţional de Atletism 10 km pe şosea 28/03/2023
- Giulia Safina Popa a câştigat turneul Tennis Europe U16 Joan Mir de la Torello, din Spania (FOTO) 28/03/2023
- Alex Creţ, un nou titlu de campion național la judo 27/03/2023
- Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: De ce s-a întors pruncu’ lu’ Fidel Castro cu ranga în arenă 27/03/2023
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Cum a fost descoperit un şef din Electrica Distribuție furând curent pentru vila personală 27/03/2023
- Polo: CSM Oradea s-a răzbunat pe Steaua și a câștigat derby-ul de acasă. Sistemul de sonorizare a dat din nou chix (FOTO) 26/03/2023
- Federația de Baschet așteaptă decizia organelor abilitate privind „episodul ranga” din Oradea Arena (VIDEO) 26/03/2023
- Polo: CSM Oradea a învins clar Rapidul în etapa a II-a a turneului Superligii Naţionale 26/03/2023
- Baschet: CSM CSU Oradea s-a impus în faţa Rapidului şi a obținut a 21-a victorie consecutivă 26/03/2023
- Handbaliştii de la CSM Oradea au obţinut prima victorie în Liga Zimbrilor: 30-26 cu CSM Odorheiu Secuiesc 26/03/2023
- FC Bihor s-a calificat în play-off de pe primul loc! A ajutat și o altă formație din județ să intre în această fază a campionatului 25/03/2023
- Și clujenii, și orădenii sunt pedepsiți după scandalul din Oradea Arena! Ce sancțiuni a stabilit Federația Română de Baschet 25/03/2023
- CSM Oradea a întrecut cu 13-6 echipa Dinamo în prima etapă a turneului de polo de la Bazinul „Ioan Alexandrescu” 25/03/2023
- Handbaliştii de la CSM Oradea speră într-un prim rezultat pozitiv în derby-ul codaşelor, cu CSM Odorhei 25/03/2023
- Jocuri dificile pentru echipele bihorene de fotbal în ultima etapă din sezonul regular al Ligii a III-a 25/03/2023
- Regal poloistic la Oradea: Şi Bazinul Crişul găzduieşte două turnee naţionale de senori 24/03/2023
- O medalie de aur şi una de argint pentru judoka de la CSM Oradea, la Cupa Europeană de judo de la Sarajevo (FOTO) 24/03/2023
- Cele mai bune echipe din poloul românesc evoluează în acest weekend la Oradea 23/03/2023
- CSM CSU Oradea a învins cu 84-69 FC Argeș Pitești și a stabilit un nou record 22/03/2023
- CSM CSU Oradea joacă miercuri în Oradea Arena, cu FC Argeş Piteşti 21/03/2023
- „CSM Oradea se dă fată mare”. Declarațiile dure ale antrenorului U-BT Cluj-Napoca, Mihai Silvășan, după scandalul din Oradea Arena (VIDEO) 21/03/2023
- Violențele de la meciul de baschet dintre Oradea și Cluj, în ancheta federației 21/03/2023
- Cinci poloişti de la CSM Oradea au contribuit la calificarea României pentru turneul final al Campionatului European U17 (FOTO) 21/03/2023
- IMAGINI cu baschetbalistul Karel Guzman intrând în Oradea Arena cu o rangă în mână. CSM: „Este recidivist” (VIDEO) 20/03/2023
- Bihorel: Poveste cu Silvășan și elevul lui, Guzman 20/03/2023
- Reacția baschetbalistului scandalagiu de la Cluj: „Am fost provocat, dar asta nu e o scuză” 20/03/2023
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Zilele Filmului Istoric și întâlnire cu Cristian Tudor Popescu 20/03/2023
- Detalii șocante despre baschetbalistul scandalagiu de la Cluj: După ce a fost descalificat, a vrut să intre în Oradea Arena cu o rangă! 19/03/2023
- Jucătorul clujean Karel Guzman, anchetat pentru ieșirea nervoasă de la Oradea (VIDEO) 19/03/2023
- Joc bun, dar o nouă înfrângere pentru handbaliştii de la CSM Oradea 19/03/2023
< Pagina precedentă 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Pagina următoare >
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- Candidații PNL la Primăria și Consiliul Local Paleu, sprijiniți de Bolojan: „Astfel de oameni dedicați îmi dau un confort, știu că dacă vor câștiga vor face treabă” (FOTO) 07:58, 10 Mai 2024
- Mang la Tribunal: Fostul șef al pensionarilor din PSD Bihor, Ioan Bercea, a deschis proces partidului 10:45, 10 Mai 2024
- Centura Sântandrei va fi deschisă circulației din 20 mai, anunță Ilie Bolojan (FOTO) 21:01, 09 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- Tehnologia dă bătăi de cap: Rețeaua de calculatoare a Primăriei Oradea întâmpină probleme după probleme 14:48, 03 Mai 2024
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Hailey și Justin Bieber vor fi părinți. Au anunțat sarcina într-un mod inedit (VIDEO) 18:55, 10 Mai 2024
- Donează şi dai o tură cu motorul! Bikerii unui club din Oradea vor plimba inimoşii care vor sprijini 65 de copii sărmani să ajungă la mare 18:31, 10 Mai 2024
- Polo: CSM Oradea joacă la Bucureşti pentru medaliile de bronz 17:45, 10 Mai 2024
- Cine sunt candidații pentru Primăria Capitalei și ce avere au. A început campania electorală
- Ce caută președintele chinez în Europa. Ștefan Popescu, analist de politică externă: „China are nevoie să nu existe un Occident unit.”
- De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington
- Cine a fost Olga Lengyel, supraviețuitoare de la Auschwitz, și cum se predă istoria Holocaustului în România
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:40, 09 Mai 2024
- Săptămâna Verde la Compania de Apă Oradea (FOTO) 10:57, 30 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- sanduivanov aka vasi13 Nu se știe. Postat 10 Mai 2024, 20:17 de Sandu2100
- Normal.. Kkp trebuia sa i găsească o hiba și acestui... Postat 10 Mai 2024, 19:51 de zorro
- Petre Tu vorbești de gașcă..indiferent ce se... Postat 10 Mai 2024, 19:46 de zorro
- Petre Tu vorbești de gașcă..indiferent ce se... Postat 10 Mai 2024, 19:45 de zorro
- Petre Tu vorbești de gașcă..indiferent ce se... Postat 10 Mai 2024, 19:45 de zorro
Bihoreanul tipărit
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Primărie pe datorie: Dacă ar trăi din banii lor, un sfert dintre localitățile bihorene ar intra în faliment 08:01, 09 Mai 2024
- Secrete din culise: Amănunte neștiute din dosarul condamnării actorului Andrian Locovei pentru viol asupra unei colege 08:01, 08 Mai 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: A fost sau nu a fost viol? Lumea Teatrului orădean, împărțită în tabere 00:00, 07 Mai 2024
ACTUAL
- Judecătoarea bihoreancă din dosarul „2 Mai”, acuzată de noi gafe: mama tinerei care a murit, întrebată dacă a fost la înmormântare 19:12, 09 Mai 2024
- Arhiepiscopul Teodosie, trimis în judecată de DNA, după o dezvăluire Recorder (VIDEO) 19:05, 08 Mai 2024
- Avertizări de inundații pe râuri din Bihor. Cod portocaliu în zona Crișului Pietros 18:40, 08 Mai 2024
- Medici: Florin Piersic are o infecție generalizată în organism, septicemie. Un nou mesaj din partea actorului 15:30, 08 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- Polo: CSM Oradea joacă la Bucureşti pentru medaliile de bronz 17:45, 10 Mai 2024
- Turneu de tenis pentru copii, sâmbătă, la Sântandrei 16:31, 10 Mai 2024
- FC Bihor joacă iar cu Poli Timişoara, sâmbătă de la ora 18 15:36, 10 Mai 2024
- Pugiliştii de la Basti Box Salonta s-au întors cu şapte medalii de la concursuri internaţionale 18:44, 09 Mai 2024
BIHOREANUL TV
- Filmul „21 de rubini” al preotului Ciprian Mega a fost publicat integral pe YouTube (VIDEO)
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO)
- Mesajul de Paște al episcopului Virgil Bercea și programul de sărbători de la Catedrala greco-catolică „Sf. Nicolae” Oradea (VIDEO)
Oradea Noastră
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
- Busu de Bihor: Autodidact în meteorologie, tânărul Roberto Popa prognozează cu acuratețe vremea pentru bihoreni 08:05, 07 Mai 2024
- Fața orașului: O familie de lebede și-a făcut un cuib neobișnuit în Oradea (FOTO) 16:00, 06 Mai 2024
Bihor
- Donează şi dai o tură cu motorul! Bikerii unui club din Oradea vor plimba inimoşii care vor sprijini 65 de copii sărmani să ajungă la mare 18:31, 10 Mai 2024
- Droguri cu kilogramele! Un traficant a fost prins în flagrant în Oradea și arestat (FOTO) 17:27, 10 Mai 2024
- Candidații la Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor s-au întâlnit cu patronii bihoreni, în prima dezbatere din campania electorală (FOTO) 17:09, 10 Mai 2024
- Incendiu puternic în Sântandrei: O femeie a murit (FOTO/VIDEO) 16:44, 10 Mai 2024
Stiri Oradea
- Candidații la Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor s-au întâlnit cu patronii bihoreni, în prima dezbatere din campania electorală (FOTO) 17:09, 10 Mai 2024
- Centrul Civic din Oradea înverzește: Se plantează arțari, stejari, magnolii, lavandă și trandafiri. Peste 4.000 mp semănați cu gazon (FOTO) 16:11, 10 Mai 2024
- Termen, luna iulie: 230 de locuri de parcare vor fi amenajate în locul garajelor demolate din zona străzii Milcovului (FOTO) 12:42, 10 Mai 2024
- Judeţul Bihor va avea o hartă interactivă a producătorilor locali 09:57, 10 Mai 2024
Timp Liber
- „Floare de Iris, floare de colț...”: Concert Iris la Noo’vo Resto Lounge, în Oradea (VIDEO) 18:26, 09 Mai 2024
- Orchestra "Lăutarii" din Chişinău va concerta alături de Monica Anghel, Paula Seling și alții în Piața Unirii din Oradea 11:35, 09 Mai 2024
- „Valea împăcării” și „Triplu By-pass”. Un fost deținut politic își lansează la Muzeul Orașului Oradea două romane document 10:54, 09 Mai 2024
- România pitorească: Zeci de imagini realizate de artiști fotografi internaționali vor fi expuse în Cetatea Oradea 18:20, 08 Mai 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: Apa caldă va fi întreruptă pentru 3 puncte termice din Sânmartin și Felix 12:00, 10 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Un punct termic rămâne fără apă caldă 10:11, 09 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Alte șase puncte termice rămân fără apă caldă 16:53, 08 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Încă două puncte termice rămân fără apă caldă 10:41, 08 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6364 RON
- 1 EUR = 4.9753 RON
- 1 HUF = 0.0128 RON