URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 05 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
25 Aprilie 2023, 12:45

Cel mai reformist și sancționat judecător din România revine în magistratură. Cristi Danileț vrea să-și reia activitatea la Tribunalul Bihor

Cel mai reformist și sancționat judecător din România revine în magistratură. Cristi Danileț vrea să-și reia activitatea la Tribunalul Bihor foto generic, arhiva BIHOREANUL
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Specializat în delincvența juvenilă și traficul de persoane, judecătorul Cristi Danileț a câștigat și cel de-al treilea și ultimul proces intentat Consiliului Superior al Magistraturii, care l-a suspendat de tot atâtea ori din activitate.

În prezent judecător la Tribunalul Cluj, Danileț vrea să revină la Tribunalul Bihor, de mai bine de doi ani fiind stabilit în Oradea, unde a mai lucrat la Judecătoria locală, din a cărei conducere a și făcut parte.

„Nu meritam”

Judecătorul Cristi Danileț a anunțat public revenirea sa în magistratură printr-o postare pe contul său de Facebook. „Azi am câștigat și cel de al treilea dosar făcut de către Inspecția Judiciară în care am fost sancționat de CSM cu excluderea din magistratură. S-a constatat de către curtea supremă că nu meritam excluderea, ci doar o reducere a salariului”, a comunicat judecătorul, făcând referire la faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție i-a dat dreptate, prin sentința definitivă pronunțată luni, în procesul cu Consiliul Superior al Magistraturii.

Danileț fusese cercetat de Inspecția Judiciară din cauza unei erori materiale într-un act referitor la o soluție pe care o stabilise la Tribunalul Cluj, dar despre care magistratul a arătat că și-a corectat-o, însă CSM a stabilit că a fost vinovat de „exercitarea funcției cu gravă neglijență”.

În aceeași postare, Danileț a amintit că a fost suspendat din funcția de judecător din 13 decembrie 2021, în această perioadă nebeneficiind de drepturi salariale, astfel că le mulțumește colegilor magistrați care l-au sprijinit, inclusiv financiar, dar și opiniei publice care a fost alături de el: „Mulțumesc colegilor judecători și procurori care m-au susținut financiar în această perioadă cruntă pentru mine! Mulțumesc prietenilor din mediul fizic și urmăritorilor din online care mi-au fost alături cu ieșiri publice și cu suport moral – a contat enorm!”.

Suspendat de trei ori

Membru fondator al Asociației VeDem Just, care militează pentru educația juridică mai ales în rândul tinerilor, Cristi Danileț a fost cel mai sancționat judecător din România.

CSM l-a mai exclus de două ori din magistratură, prima oară pentru că în august 2020 a postat pe Tik Tok un videoclip ce-l arăta curățind piscina și unul în care tundea gardul viu, Inspecția Judiciară acuzându-l că „a adus atingere imaginii justiției”, iar a doua oară pentru că, tot în 2020, Asociația VeDem Just a semnat un comunicat critic la adresa Guvernului, așadar ar fi „făcut politică”, deși Danileț s-a împotrivit prin vot, în cadrul ONG-ului, la publicarea comunicatului.

Judecătorul a contestat sancţiunile la Înalta Curte de Casație și Justiție, câștigând toate procesele, astfel că poate reveni în magistratură.

Înapoi la Oradea

Implicat activ în activitățile VeDem Just de promovare a educației juridice în rândul tinerilor, Cristi Danileț a desfășurat în ultimii doi ani numeroase astfel de „lecții” în școli din întreaga țară, foarte multe în județul Bihor, cel mai recent chiar luni fiind prezent în școlile din Hotar și din Lugașu de Jos.

De altfel, în luna ianuarie a acestui an, în contextul în care BIHOREANUL a asistat la întâlniri ale judecătorului cu elevi de la Școala Gimnazială Dacia din Oradea, Cristi Danileț a declarat că, după ce va câștiga definitiv procesele pentru revenirea în magistratură, își dorește să activeze la Tribunalul Bihor, unde a solicitat transferul încă din februarie 2022.

De altfel, Danileț s-a stabilit în Oradea încă din decembrie 2020. În vârstă de 47 ani, el a mai activat aici, la Judecătoria locală, din a cărei conducere a și făcut parte în perioada iulie 2009 – decembrie 2010, înainte de a fi devenit, la acel moment, membru al CSM pentru un mandat de 6 ani.

Magistratul este unul dintre cei mai cunoscuţi promotori ai independenţei Justiţiei. A pledat pentru reformarea sistemului judiciar prin participarea atât la dezbateri publice, cât şi la proteste ale magistraţilor în epoca Dragnea, prin luări de poziţie pe Facebook, precum şi prin cursurile de educaţie juridică în şcoli. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Ma bucur
Ca peste tot sunt colegi si sefuti care nu-ti vor binele.Se unesc ca o haita.Dar, nu mor caii cand vor cainii.Felicitari avocatei!
Postat 25 Aprilie 2023, 13:48 de adevarat
?!
Alea din csm (saru' mana, dna savonea!) care l-au exclus de 3(trei!) ori, ii platesc leafa pe doi ani? I-ar putea plati pe o suta de ani, au de unde!
Postat 25 Aprilie 2023, 13:39 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.571 RON
  • 1 EUR = 4.9678 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON