Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
`
< Pagina precedentă 6 7 8 9 10 11 12 13 14 Pagina următoare >
Părerea noastră
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 7006 rezultate
- Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” va găzdui în weekend un turneu de Liga Campionilor Europeni la polo 26/09/2022
- Victorii în deplasare: FC Bihor a câştigat cu 3-2 disputa cu CFR Cluj II iar Lotus Băile Felix s-a impus cu 1-0 în faţa echipei Minerul Ocna Dej! 25/09/2022
- CSM CSU Oradea și-a prezentat lotul pentru noul sezon și a câştigat şi ultimul amical cu public: 77-74, cu DEAC Debrecen (FOTO) 24/09/2022
- CSM Oradea a suferit un eşec la nouă goluri la Turda, în Liga Zimbrilor 24/09/2022
- Jocuri dificile în deplasare, sâmbătă, pentru FC Bihor și Lotus Băile Felix 23/09/2022
- Memorialul Antonio Alexe a fost anulat, dar CSM CSU Oradea va juca sâmbătă cu maghiarii de la DEAC Debrecen 23/09/2022
- Un nou joc dificil pentru handbaliştii de la CSM Oradea, vineri, cu AHC Potaissa 22/09/2022
- Săptămâna europeană a sportului, marcată la Oradea. Lista evenimentelor organizate de Direcția de Sport 22/09/2022
- Turneu internaţional de polo în acest weekend la Bazinul Crișul din Oradea 21/09/2022
- Orădeanul Ioan Dzitac, medaliat cu bronz la Europenele de judo juniori de la Praga (FOTO) 19/09/2022
- CSM Oradea a pierdut şi duelul cu CSM Bacău şi rămâne fără punct cucerit în Liga Zimbrilor 18/09/2022
- FC Bihor s-a impus cu 1-0 în faţa celor de la Sportul Şimleu şi a urcat pe locul 2 (FOTO) 17/09/2022
- CSM CSU Oradea a încheiat turneul din Serbia cu o remiză 17/09/2022
- Victorie în extremis obţinută de Lotus Băile Felix în meciul cu Victoria Carei 17/09/2022
- CSM Oradea luptă pentru prima victorie în Liga Zimbrilor, sâmbătă, la Oradea 16/09/2022
- Meciuri acasă pentru Lotus Băile Felix și FC Bihor în acest weekend 15/09/2022
- Echipele orădene de polo și-au aflat calendarul competițional din noul sezon 15/09/2022
- CSM CSU Oradea a câștigat și al doilea meci din Serbia, cu un coș înscris pe sirenă de Kris Richard 15/09/2022
- CSM CSU Oradea a marcat peste o sută de puncte în primul joc din stagiul de pregătire din Serbia 14/09/2022
- Lotus Băile Felix a pierdut în faţa echipei Şoimii Lipova şi a părăsit Cupa României 14/09/2022
- Lotus Băile Felix joacă marţi, de la ora 16:30, în deplasare, cu Şoimii Lipova, în Cupa României 12/09/2022
- Echipa de juniori I a clubului Tengo Salonta, vicecampioană națională la fotbal-tenis 12/09/2022
- CSM Oradea a pierdut la o diferenţă de opt goluri jocul de la Constanţa, din Liga Zimbrilor 12/09/2022
- FC Bihor a suferit prima înfrângere, la Jucu 11/09/2022
- Handbal: CSM Oradea joacă duminică la Constanţa, în Liga Zimbrilor 10/09/2022
- Lotus a obţinut a doua victorie, după ce s-a impus greu în faţa celor de la CSM Sighet (VIDEO) 10/09/2022
- Victorie pentru baschetbaliştii de la CSM CSU în primul joc din Oradea Arena (FOTO) 09/09/2022
- Liga a III-a: Lotus Băile Felix joacă vineri acasă, iar FC Bihor - sâmbătă, în deplasare 08/09/2022
- Baschet: CSM CSU Oradea va susține vineri primul joc din noua sală, Oradea Arena 08/09/2022
- Baschet: CSM CSU Oradea a pierdut la limită primul amical, în Ungaria, la Szolnok 07/09/2022
- CSM Oradea a cedat la limită, cu 28-29, primul joc de pe teren propriu din Liga Zimbrilor 04/09/2022
- Victorie frumoasă şi pentru Lotus Băile Felix, la Zalău 04/09/2022
- FC Bihor a câştigat şi primul joc oficial de acasă: 2-0 cu Victoria Carei (FOTO) 03/09/2022
- Handbal masculin: CSM Oradea are duminică primul joc de pe teren propriu, în Liga Zimbrilor 03/09/2022
- Liga a III-a: FC Bihor va juca sâmbătă acasă, cu Victoria Carei, iar Lotus Băile Felix, în deplasare, cu SCM Zalău 02/09/2022
- Lotus Băile Felix şi-a luat revanşa în faţa FC Bihor şi s-a calificat în turul III al Cupei României 31/08/2022
- Programul meciurilor amicale ale echipei de baschet CSM CSU Oradea. Donatas Tarolis s-a alăturat lotului 31/08/2022
- Lotus Băile Felix şi FC Bihor Oradea se întâlnesc din nou. De data asta în Cupa României 30/08/2022
- Handbal: CSM Oradea a fost egala campioanei timp de o repriză 30/08/2022
- Tenismenele orădene Floriana Popovici şi Anamaria Coroiu au câştigat proba de dublu a turneului internaţional Slovenian Junior Open 29/08/2022
- CSM Oradea a debutat în Liga Zimbrilor cu o înfrângere la trei goluri pe terenul celor de la CSM Bucureşti 28/08/2022
- Începe Liga Zimbrilor pentru handbaliştii de la CSM Oradea: Primele dueluri în capitală, cu CSM Bucureşti şi Dinamo 26/08/2022
- Greu de pensionat: Fosta contabilă șefă a Primăriei Oradea, surghiunită la locul de muncă 26/08/2022
- Vineri începe noua ediţie a Ligii a III-a cu derby-ul bihorean, Lotus Băile Felix – FC Bihor 25/08/2022
- Atletul orădean Mihai Dringo a cucerit medalia de argint la un concurs internaţional din Polonia 25/08/2022
- Patricia Goina a disputat finala probei de dublu de la turneul de tenis de la Budapesta 24/08/2022
- Judoka orădean Alex George Creţ, printre sportivii premiaţi de premierul Nicolae Ciucă 24/08/2022
- A fost stabilit programul Ligii a IV-a la fotbal 23/08/2022
- CSM Oradea va găzdui turneul Grupei B din turul preliminar al Ligii Campionilor Europeni la polo 22/08/2022
- Procurorul orădean Liviu Lascu, propus şef al Secţiei Militare a DNA: "Pentru mine e o provocare" 22/08/2022
- Echipa de polo seniori a României a susţinut un turneu de verificare la Oradea 22/08/2022
- Handbaliştii de la CSM Oradea au susţinut trei jocuri amicale 21/08/2022
- Un tânăr din Oradea, campion mondial la polo cu naționala U18 a Ungariei (FOTO / VIDEO) 20/08/2022
- Fotbal: FC Bihor şi Lotus Băile Felix vor începe noul sezon al Ligii a III-a cu o confruntare directă, la Sânmartin 19/08/2022
- Peste 140 de pugiliști din cinci ţări participă în acest weekend la Trofeul Crişana Decathlon din Bihor 18/08/2022
- Fotbal: Lotus Băile Felix a câştigat cu 2-1 duelul de la Sântandrei cu Crişul şi s-a calificat în turul II al Cupei României (FOTO) 18/08/2022
- Orădeanul Mihai Dringo participă în Germania la Campionatul European de Atletism pentru seniori 17/08/2022
- S-a redeschis Bazinul Olimpic din Oradea. Cum arată acum și ce explicații dau autoritățile pentru întârzieri (FOTO) 16/08/2022
- Bihoreanca Floriana Popovici a disputat semifinala turneului internaţional de tenis J5 Slovenska Lupca din Slovacia 16/08/2022
- Echipa de baschet a Oradiei s-a reunit la Stadionul „Iuliu Bodola”, în efectiv redus (FOTO/VIDEO) 16/08/2022
- Handbal: CSM Oradea a pierdut meciul amical de acasă cu Potaissa Turda 14/08/2022
- Lotus Băile Felix a cedat cu 0-1 amicalul de acasă cu CSM Satu Mare 13/08/2022
- Orădeanul Alex George Creț a cucerit medalia de bronz la Campionatele Mondiale de judo pentru juniori 13/08/2022
- În sfârșit! Se redeschide bazinul olimpic din Oradea. Cât costă abonamentele 12/08/2022
- Crişul Sântandrei şi Lotus Băile Felix se vor întâlni în primul tur al fazei naţionale din Cupa României 10/08/2022
- Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea se reunesc luni pentru începerea pregătirilor 10/08/2022
- CSM CSU Oradea l-a transferat și pe americanul Justin Carter 09/08/2022
- A fost prezentat noul președinte al FC Bihor: Vrem să vedem echipa la nivel de Liga I (FOTO/VIDEO) 08/08/2022
- Două victorii şi o înfrângere pentru handbaliştii de la CSM Oradea, la turneul din Ungaria 08/08/2022
- Amicale: FC Bihor s-a impus cu 4-1 în faţa celor de la CSC Ghiroda, iar Lotus Băile Felix a remizat cu 2-2 la Lipova 07/08/2022
- CSM CSU Oradea i-a prelungit contractul jucătorului american Mark Ogden 06/08/2022
- CSM CSU Oradea se desparte de Vlad Marinău, dar îl readuce pe Luca Năstruț 05/08/2022
- Handbal: CSM Oradea începe seria jocurilor amicale în Ungaria, cu un turneu la Szeged 04/08/2022
- CSM Oradea începe vânzarea abonamentelor. Suporterii baschetului își vor alege două locuri: unul la Oradea Arena, altul la Antonio Alexe 04/08/2022
- CSM CSU Oradea l-a legitimat pe baschetbalistul lituanian Donatas Tarolis 30/07/2022
- Orădeanul Bogdan Creţ participă cu echipa României la Campionatul European U18 la baschet 29/07/2022
- FC Bihor a câştigat clar cel de-al doilea amical: 4-0 cu Aurul Brad 28/07/2022
- Cu un buget mărit, CSM Oradea îşi propune un parcurs cât mai lung în cupele europene de polo. Ce spune Cîmpianu despre noile achiziţii 27/07/2022
- Poloiştii de la CSM Oradea au demarat pregătirile pentru noul sezon competiţional (FOTO) 26/07/2022
- CSM CSU Oradea şi-a aflat adversarele din prima fază a Cupei României la baschet masculin 25/07/2022
- Fotbal: FC Bihor s-a impus cu 3-2 în primul meci de la schimbarea numelui (FOTO) 23/07/2022
- Polo: CSM Oradea îşi va începe pregătirile pe 25 iulie 22/07/2022
- Încă trei poloişti şi-au prelungit contractele cu CSM Oradea 20/07/2022
- Un judecător de la Curtea de Apel Oradea a fost retrogradat pentru indisciplină 20/07/2022
- „Oradea are vibe-ul potrivit pentru mine”: Americanul Stephen Holt va juca şi în sezonul următor la echipa de baschet CSM CSU 19/07/2022
- Crişul Sântandrei a câştigat trofeul Regiunii Nord-Vest din Cupa României (FOTO) 17/07/2022
- Un nou tip de campionat: Echipa de baschet a Oradiei va juca în Conferința B în noua ediție a Ligii Naționale. Află cu cine! 16/07/2022
- Polo: CSM Oradea le-a prelungit contractele jucătorilor Bogdan Remeș, Ferenc Czenk și Mateja Asanovic 15/07/2022
- CSM CSU Oradea şi-a aflat o parte dintre adversarii din FIBA Europe Cup 15/07/2022
- Fotbaliştii de la Lotus Băile Felix şi-au început pregătirile pentru noul sezon 14/07/2022
- Poloistul Silvian Colodrovschi continuă la CSM Oradea 13/07/2022
- Crişul Sântandrei joacă miercuri în judeţul Satu Mare, în faza regională a Cupei României 12/07/2022
- Handbaliştii de la CSM Oradea s-au reunit la Arena Antonio Alexe și au început pregătirile pentru Liga Zimbrilor (FOTO) 12/07/2022
- Polo: Portarul echipei naționale, Marius Țic, a fost „repatriat” la Oradea 11/07/2022
- CSM CSU Oradea va juca direct în faza grupelor în următoarea ediţie a FIBA Europe Cup 11/07/2022
- Seniorii de la Tengo Salonta, finaliști la Cupa României la Fotbal-Tenis de la Constanța (FOTO) 11/07/2022
- Handbaliștii de la CSM Oradea vor începe pregătirile pentru Liga Zimbrilor la Arena Antonio Alexe 09/07/2022
- Încă două transferuri la echipa de handbal CSM Oradea 08/07/2022
- Alte două reveniri la echipa de polo CSM Oradea: Tiberiu Negrean și Levente Vancsik 08/07/2022
- CSM CSU Oradea l-a legitimat pe baschetbalistul american Erick Neal 08/07/2022
< Pagina precedentă 6 7 8 9 10 11 12 13 14 Pagina următoare >
- Centura Sântandrei a fost deschisă fără tăieri de panglică și discursuri (FOTO/VIDEO) 22:03, 19 Mai 2024
- Dat afară, bun de șef: Cine a tras sforile pentru noul director al Hidroelectrica la Cluj și la Oradea 08:50, 20 Mai 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Modernizat cu fonduri europene, Aeroportul s-a redeschis cu surprize plăcute pentru pasageri 00:00, 20 Mai 2024
- Fraţii Micula, un nou proces câştigat împotriva României la Washington 12:50, 20 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Cartierul Nufărul I din Oradea ar urma să fie reabilitat prin trei proiecte europene în valoare de 40 milioane euro 18:01, 19 Mai 2024
- Aeroportul Oradea a fost redeschis cu o nouă aerogară. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO) 15:18, 18 Mai 2024
- Centura Sântandrei va fi deschisă traficului începând de duminică, de la ora 18 (FOTO) 20:35, 17 Mai 2024
- Sportul a unit toate abilitățile la Jocurile Naționale Special Olympics – ORADEA 2024 (FOTO) 16:31, 20 Mai 2024
- Olimpiada Corală a adunat la Oradea circa 700 de participanți din întreaga țară (FOTO) 16:22, 20 Mai 2024
- Femeia din Bihor care s-a lăsat arestată pentru crima fiului ei a fost eliberată 16:05, 20 Mai 2024
- Temperaturi destul de ridicate, dar și ploi. Prognoza meteo publicată de ANM 15:41, 20 Mai 2024
- De ce este important Parlamentul European – dezbatere la Iași cu candidații din Moldova
- Românca închisă în China se stinge în indiferența autorităților române. „Cum să rămâi indiferent știind că i-au căzut dinții din gură din pricina inaniției?”
- Cine sunt primarii care au atras finanțări-record din PNRR
- Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 3 și ce averi au
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:50, 16 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:40, 15 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:40, 09 Mai 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Drop/sandu Stii tu bine cine e. Postat 20 Mai 2024, 16:20 de Petre93
- Hop si sandu2100 Disperat msi esti inainte de alegeri, 24... Postat 20 Mai 2024, 16:17 de Petre93
- CivisUlpianum Nu ma pricep Postat 20 Mai 2024, 15:41 de Sandu2100
- ::::)))))) :::::::))))) Postat 20 Mai 2024, 15:22 de Sandu2100
- :::::)))))) PSD ma faci sa râd :::)))) Postat 20 Mai 2024, 15:13 de Sandu2100
Bihoreanul tipărit
- George Tătar, președintele FC Bihor Oradea, înaintea barajului pentru promovare: „Microbiștii trebuie doar să fie alături de echipă” 10:20, 20 Mai 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Modernizat cu fonduri europene, Aeroportul s-a redeschis cu surprize plăcute pentru pasageri 00:00, 20 Mai 2024
- Banii Oradiei: Oraș în dezvoltare, dar și în criză, Oradea interbelică a avut de gestionat bugete fluctuante 08:01, 17 Mai 2024
- Onorariu cu bucluc: Lichidator judiciar din Bihor trimis în judecată fiindcă a falsificat o sentință judecătorească! 08:03, 16 Mai 2024
ACTUAL
- Temperaturi destul de ridicate, dar și ploi. Prognoza meteo publicată de ANM 15:41, 20 Mai 2024
- Președintele Iranului a murit într-un accident de elicopter (VIDEO) 14:29, 20 Mai 2024
- Navă scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari au fost dați dispăruți 17:10, 18 Mai 2024
- La mare, cu trenul, din Oradea. Vezi cum vor circula Trenurile Soarelui! 20:24, 16 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- Handbal: CSM Oradea are nevoie de cel puţin un egal, în meciul de luni, pentru a se califica la barajul de promovare 11:12, 20 Mai 2024
- Suporterii echipei FC Bihor vor avea parte de transport gratuit pentru meciul de la Filiași 14:48, 19 Mai 2024
- Deși a jucat cu echipa a doua, FC Bihor s-a impus la Peciu Nou cu 3-0 în ultima etapă din play-off-ul Ligii a III-a 02:20, 19 Mai 2024
- Victorie cu emoții! CSM Oradea a câștigat primul meci de acasă în finala Ligii Naționale (FOTO/VIDEO) 20:50, 18 Mai 2024
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: Gropile din carosabil, problema șoferilor de zeci de ani (FOTO) 18:46, 13 Mai 2024
- Bihorul, mai curat: Să participăm la „Luna curățeniei în Bihor”! 17:05, 12 Mai 2024
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
Bihor
- Femeia din Bihor care s-a lăsat arestată pentru crima fiului ei a fost eliberată 16:05, 20 Mai 2024
- Temperaturi destul de ridicate, dar și ploi. Prognoza meteo publicată de ANM 15:41, 20 Mai 2024
- Adrian Madar, candidatul PSD la Primăria Oradea: "Îi propun domnului Florin Birta o dezbatere pe teme de mare interes pentru orădeni!" 14:55, 20 Mai 2024
- Funcționarii din primăriile comunale din Bihor amenință cu o grevă care poate încurca alegerile: vor salarii mai mari (FOTO) 13:57, 20 Mai 2024
Stiri Oradea
- Adrian Madar, candidatul PSD la Primăria Oradea: "Îi propun domnului Florin Birta o dezbatere pe teme de mare interes pentru orădeni!" 14:55, 20 Mai 2024
- S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul „Florica Ungur” din Oradea 12:20, 20 Mai 2024
- Gentlemeni pe motor: Zeci de motocicliști îmbrăcați elegant au pornit în paradă prin Oradea și Băile Felix (FOTO/VIDEO) 20:15, 19 Mai 2024
- Istorie și tango. Analia Selis marchează la Oradea 20 de ani de carieră artistică în România 19:04, 19 Mai 2024
Timp Liber
- „Încet și cu foc”: călătorie muzicală, marți, la Oradea, cu Victor Sandu la violoncel și Camelia Andone la pian 15:25, 20 Mai 2024
- S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul „Florica Ungur” din Oradea 12:20, 20 Mai 2024
- Unde ieșim săptămâna asta: Joi seara, Lord Of The Dance la Oradea Arena 09:40, 20 Mai 2024
- Gentlemeni pe motor: Zeci de motocicliști îmbrăcați elegant au pornit în paradă prin Oradea și Băile Felix (FOTO/VIDEO) 20:15, 19 Mai 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare anunță întreruperea furnizării energiei termice pentru 5 puncte termice din Oradea 14:39, 20 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pentru două puncte termice 10:15, 16 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pe Bulevardul Decebal, Simion Bărnuțiu și alte străzi 09:09, 15 Mai 2024
- Termoficare Oradea: se întrerupe furnizarea apei calde pentru punctul termic nr. 868 10:01, 14 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5879 RON
- 1 EUR = 4.9751 RON
- 1 HUF = 0.0128 RON