URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 IULIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Lumea se întreabă de ce trebuie să achite asigurări de sănătate și veteranii de război. Sau de ce mamele aflate în îngrijirea copilului sunt supuse aceleiași obligații. Doar cu banii astfel adunați în plus nu astupăm marea gaură din buget. Numai că Ilie Bolojan știe că, dacă faci o excepție, imediat urmează și altele. Când a introdus plata parcării pentru absolut toți cetățenii Oradiei, au sunat telefoanele în draci. Ziariști, judecători, polițiști, atârnători de partid ș.a. s-au trezit cu amenzi pe parbrize. Știți care a fost reacția lui Bolojan? „Vă rog să trimiteți amenda la mine la birou, că o s-o plătesc eu”. Așa i-a pus la punct.
Zic şi eu
Adrian Cris
În 2008, când prelua Primăria Oradea, îl știam deja binișor pe Ilie Bolojan. Își începuse ascensiunea cu patru ani înainte. În 2004, câteva luni, fusese consilier județean, unul venit „de la țară”, dar singurul care citea toate proiectele de hotărâri (ceea ce, cred, nu făceau nici măcar șefii Consiliului Județean) și care punea întrebări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că măsurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan sunt necesare și eficiente?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public faptul că măsurile fiscale de austeritate așteptate în cursul lunii iulie vor fi cuprinse într-un act normativ ce nu va fi ordonanță de urgență, cum se întâmplă de obicei, ci o lege care va fi adoptată prin procedura specială a angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Septembrie 2022, 19:01

Jocuri dificile în deplasare, sâmbătă, pentru FC Bihor și Lotus Băile Felix

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Etapa a 5-a a campionatului Ligii a III-a la fotbal le programează pe cele două echipe din judeţul Bihor să evolueze sâmbătă, ambele, în deplasare. Astfel, dacă FC Bihor va juca pe terenul celor de la CFR Cluj II, Lotus Băile Felix va avea meci tot în judeţul Cluj, dar la Jucu, cu Minerul Ocna Dej.

Venite după victorii la limită, obţinute la finele săptămânii trecute, pe teren propriu, atât FC Bihor, cât şi Lotus Băile Felix speră să facă o figură cât mai bună şi în runda din acest weekend şi să se întoarcă cu rezultate pozitive de pe terenurile adversarelor.

Ajunsă pe locul 2, FC Bihor îşi doreşte să rămână pe podium, însă va avea o misiune dificilă sâmbătă în confruntarea cu cei de la CFR Cluj II. Pe lângă faptul că vor evolua acasă, clujenii de la CFR se vor putea baza şi pe jucătorii de la echipa de primă ligă, care are liber în acest weekend, având în vedere că Superliga este întreruptă pentru a face loc jocurilor echipei naţionale.

În afară de aceasta, antrenorul Florin Farcaş se confruntă şi cu probleme de lot. După ce a fost nevoit să tot improvizeze în acest început de campionat pe mai multe posturi, acum se vede şi în dificultatea de a avea un atacant cu experienţă. Dacă Marius Hosu este în continuare nerefăcut după o accidentare, acum va lipsi şi Sergiu Jurj, cel care în meciul din etapa trecută a luat cartonaşul roşu, iar acum este suspendat.

În aceste condiţii, rămâne de văzut dacă tehnicianul orădean îl va trimite în avanposturi de la început pe tânărul Andrei Hosu sau va improviza din nou, cu un atacant fals.

Meciul CFR Cluj II - FC Bihor Oradea, de sâmbătă, cu începere de la ora 18, de la Stadionul Victoria Someşeni din Cluj Napoca, va fi arbitrat la centru de Claudiu Ştef din Târgu Mureş.

La rândul ei, Lotus Băile Felix va juca sâmbătă, de la ora 18, dar la Baza Sportivă din Jucu, în compania celor de la Minerul 1947 Ocna Dej, o echipă foarte periculoasă, mai ales atunci când joacă pe teren propriu.

Reamintim că în urmă cu două etape cei de la Minerul Ocna Dej i-au învins pe orădenii de la FC Bihor cu 3-1. Ei se află se află într-o formă sportivă bună, reuşind ca şi în etapa precedentă să se impună cu acelaşi scor de 3-1, în deplasare, pe terenul unei echipe ce şi-a propus drept obiectiv promovare, SCM Zalău.

Cum şi Lotus Băile Felix a învins, însă, Zalăul, în deplasare, în acest început de campionat şi cum bihorenii vin după trei succese consecutive, se anunţă un joc echilibrat, foarte disputat, deschis oricărui rezultat.

Meciul Minerul 1947 Ocna Dej – Lotus Băile Felix va fi arbitrat la centru de Marius Omuţ, un bihorean, dar care în prezent reprezintă arbitrajul din Satu Mare.

Programul etapei a 5-a a Ligii a III-a, Seria a 10-a:

Vineri, 23 septembrie, ora 17:00

Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud - CSM Satu Mare 

Sâmbătă, 24 septembrie, ora 17:00

CSM Victoria Carei - CSM Sighetu Marmaţiei 

Minerul 1947 Ocna Dej - CS Lotus Băile Felix 

Sportul 2007 Şimleu Silvaniei - SCM Zalău 

CFR 1907 Cluj SA 2 - FC Bihor Oradea 

Clasament:

1

CSM Satu Mare

4

4

0

0

10

2

8

12

2

Lotus Băile Felix

4

3

0

1

8

6

2

9

3

FC Bihor Oradea

4

3

0

1

8

6

2

9

4

Gloria Bistriţa

4

2

0

2

7

3

4

6

5

SCM Zalău

4

2

0

2

6

4

2

6

6

Minerul Ocna Dej

4

2

0

2

7

6

1

6

7

CFR Cluj II

4

1

2

1

2

3

-1

5

8

CSM Sighetu Marmaţiei

4

1

1

2

4

8

-4

4

9

Sportul Şimleu Silvaniei

4

0

1

3

0

8

-8

1

10

Victoria Carei

4

0

0

4

2

8

-6

0

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3461 RON
  • 1 EUR = 5.081 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON