URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Septembrie 2022, 23:42

CSM Oradea a cedat la limită, cu 28-29, primul joc de pe teren propriu din Liga Zimbrilor

CSM Oradea a cedat la limită, cu 28-29, primul joc de pe teren propriu din Liga Zimbrilor foto: Roby Boros
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi şi-au dorit foarte mult să obţină victoria, la primul joc de pe teren propriu din Liga Zimbrilor, handbaliştii de la CSM Oradea nu au reuşit să se impună în faţa celor de la CSM Vaslui, cedând duminică, la Arena Antonio Alexe, la diferenţă de un singur gol, meciul ce a contat pentru etapa a 2-a, scor 28-29.

Prima apariţie din faţa propriilor suporteri a fost aşteptată cu interes de fanii grupării orădene, care au creat o atmosferă de meci mare, după cum a apreciat la finalul jocului antrenorul oaspeţilor, Bogdan Pralea.

Aşa după cum o arată şi scorul, partida a fost echilibrată pe tot parcursul jocului. La pauză, de altfel, s-a consemnat egalitate, scor 14-14. În partea a doua însă CSM Oradea nu a mai reuşit să treacă la conducere, cel mult reuşind să egaleze, de mai multe ori, dar nici vasluienii nu s-au desprins foarte tare pe tabelă, cel mai mult făcând-o la trei goluri, de două ori, scoruri 17-20 şi 19-22, la jumătatea reprizei a doua. În rest partida a fost strânsă, cu orădenii apropiindu-se la un gol sau două, dar şi egalând, la 16, la 22, la 25, la 26 şi la 27.

Finalul disputei a fost electrizant. CSM Oradea a egalat la 27-27, în minutul 57, oaspeţii au înscris apoi de două ori, dar elevii antrenorului George Tăutu au înscris pentru 28-29. Cei de la Vaslui au avut atacul, însă l-au irosit, astfel că „roş-albaştrii” au avut la dispoziţie 30 de secunde să egaleze. Antrenorul George Tăutu a solicitat time-out, dar acţiunea orădenilor nu s-a soldat cu gol, iar CSM Vaslui a scăpat cu faţa curată şi s-a impus la diferenţă de un singur gol, scor 28-29.

„Vreau să felicit acest public minunat care a fost la sală şi consider că ei ne-au ajutat foarte mult să revenim în a doua repriză, chiar a contat foarte mult susţinerea lor. A fost primul meci, cu încărcătură şi tensiune pe noi. Toţi ne-am dorit să câştigăm, dar din păcate acesta este sportul. Ajunge să greşim într-o situaţie şi s-a scris istoria partidei. Însă noi trebuia să evităm să ajungem aici, la situaţia aceea de la final. Pentru noi a contat foarte mult că am revenit, doar că, din păcate, nu am avut foarte multe schimburi de pe bancă şi aici cred eu că a fost un minus, dar şi adversarul a ştiut să ţină de joc”, a declarat, după partidă, antrenorul principal al echipei orădene, George Tăutu.

Principalul marcator al formaţiei CSM Oradea a fost în această dispută Borivoje Djukic, autor a 10 goluri, dintre care 3 din aruncări de la 7 metri. L-a secondat Tomislav Radic, cu 7 goluri, în timp ce Emilian Turcu a marcat de 4 ori. De partea cealaltă, Silvian Amihăesei a fost cel mai eficace, cu 8 goluri marcate.

De remarcat ar fi şi evoluţia bună a portarului Adrian Ţenghea, care a avut de mai multe ori parade îndelung aplaudate de public.


CSM Oradea – CSM Vaslui 28-29 (14-14)

Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 1.000 

CSM Oradea: Țenghea, Turturică – portari; Djukic 10 goluri marcate (3 din 7 m), Radic 7 (1 din 7 m), Turcu 4, Kovács 3, Ivancenco 2, Oarga 1, Al. Farcaș 1, B. Munteanu, Gal, Cs. Szász, Starchenko, Aungurenci, Sfârlea, R. Radu. Antrenor principal: George Tăutu. Antrenoru secund: Cosmin Liberț

CSM Vaslui: Padasinău Petrila – portari; Amihăiesi 8, Cîrchea 6 (3 din 7 m) Yousefinezhad 4, Kobzii 4, Karamishev 2 (1 din 7 m), Cumpănici 1, Păunică 1, Soare 1, Oancea 1, Chiratcu 1, Ionescu, A. Popa, Carali, Acatrinei. Antrenor: Bogdan Pralea

Au arbitrat: Claudiu Gorina şi Florin Melencu (ambii din Craiova). Observator FR Handbal: Zamfir Mesaros (Baia Mare)

Eliminări de 2 min: 3-6. Descalificări pentru 3 eliminări: Cumpănici (CSM Vaslui) în minutul 29 Lovituri de la 7 m: 5-5 . Transformate: 4-4


Etapa a 2-a a Ligii Zimbrilor la handbal masculin:

Vineri, 2 septembrie

CSU din Suceava – Dinamo Bucureşti 32-38

Sâmbătă, 3 septembrie

SCM Politehnica Timişoara – HC Buzău  32-30

CSM Focşani – CSM Bacău    34-33

Duminică, 4 septembrie

CSM Oradea – CSM Vaslui   28-29

Miercuri, 7 septembrie

Ora 18:00 CSM Odorheiu Secuiesc – Potaissa Turda

Joi, 8 septembrie

Minaur Baia Mare – CSM Bucureşti


Clasament:

1. Dinamo Bucureşti     9 puncte (din 3 jocuri)

2. CSM Bacău                3 puncte (2 jocuri)

3. CSM Constanţa          3 puncte (1 joc)

4. Potaissa Turda            3 puncte (1 joc)

5. CSM Bucureşti          3 puncte (1 joc)

..........................................................................

12. CSM Oradea          0 puncte (3 jocuri)

În etapa următoare, CSM Oradea va evolua în deplasare, pe terenul formaţiei CSM Constanţa, sâmbătă, 10 septembrie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON