URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 04 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
27 Martie 2023, 08:00

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: De ce s-a întors pruncu’ lu’ Fidel Castro cu ranga în arenă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bihorel comentează în stilul său șugubăț principalele evenimente ale săptămânii trecute: 

Luni

Vio către Ghiusi: „Am auzit că Federația de fotbal poate pune stema Ungariei Mari pe tricouri”. „Sincer, eu n-aș vrea. Mi-e teamă că dacă punem noi stema, o să puneți și voi pe tricourile voastre poza cu clădirea Parlamentului nostru pe care tronează o opincă”.

Marți 

Antrenorul echipei noastre de baschet a explicat ce s-a întâmplat la meci: „A venit pruncu’ lu’ Fidel Castro cu ranga în mână, dar, după spusele antrenorului lui, nu avea intenția să se bată”. „Dar ce a vrut să facă cu fier-betonul?”. „A auzit că antrenorul își face o casă în Florești și a vrut să-l ajute cu armătura pentru fundație”.

Miercuri

Șeful de la cimitire a inaugurat noul columbar, unde oamenii pot amplasa urnele funerare. „Ideea nu-mi aparține mie, ci pesediștilor, care încă de prin anii ’90 chemau și morții la urne. Așa că de-acum vor putea și cei dispăruți să-și exprime preferințele politice”.

Joi

Tanti Zoe pensionara a aflat de ce întârzie emiterea facturilor de electricitate: „Pe mine nu mă pot prosti fraierii de furnizori. Ăștia sunt pe o mână cu Guvernul și cu cei de la Pensii”. „Dar care e legătura?”. „Păi, când văd săracii pensionari cât au de plătit, fac atac de cord. Și, uite așa, Statul nu mai trebuie să le plătească pensiile”.

Vineri

Birtașul, complet nedumerit: „Am propus să creștem impozitele cu 7%, în contextul în care inflația este de 15%. Dar văd că nici așa nu-i bine...”. „Nu te mira, la cât s-a scumpit viața, și dacă ne dă Primăria bani în loc să plătim impozite, tot n-o scoatem la capăt cu cheltuielile”.

Sâmbătă

Nae polițistul, despre cadoul primit de Ziua Poliției: „La cum arată acum lucrurile, cel mai frumos cadou pe care urmează să-l primim, colegii mei și cu mine, este să ne înjumătățească pensiile, dar în schimb să ne dubleze anii în câmpul muncii”.

Duminică

O senatoare cere să anexăm teritorii de la Ucraina. I-o fi venit ideea când se întorcea de la psihiatru.

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON