`
< Pagina precedentă 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 1217 rezultate
- Jandarmeria Bihor la bilanţ: Anul 2016 a fost unul "cu destule realizări" 18/01/2017
- A murit actorul Ion Besoiu: "Să trăiţi după idealuri, să credeţi în ele, şi să credeţi în dragoste" 18/01/2017
- Iarna din case: 1.500 de familii din Oradea şi Sînmartin, ţinute în frig de Termoficare 17/01/2017
- Focuri de armă la Marghita: Un hoţ care a furat laptopuri, telefoane şi tablete a fost urmărit de polițiști prin oraș 16/01/2017
- A murit paznicul sinagogii! Sany bacsi va fi înmormântat joi în cimitirul evreiesc ortodox 04/01/2017
- Administraţia Domeniului Public angajează gropari 27/12/2016
- Începe uitarea: Eroii orădeni ai revoluţiei au fost comemoraţi într-un cadru mai restrâns (FOTO) 22/12/2016
- Nimic la vedere: Sute de orădeni îşi aruncă de acum gunoaiele în containere subterane, amenajate pe cheltuială proprie de RER Ecologic Service (FOTO) 17/12/2016
- Universitatea din Oradea desfiinţează trei specializări de licenţă 30/11/2016
- Jandarmii îi lasă pe studenţi în locul lor, cu o condiţie: să primească o clădire nouă, "la cheie" 28/11/2016
- Sanatoriul osteniţilor: Cum a devenit Consiliul Judeţean Bihor un "azil" pentru apropiaţi ai UDMR şi PSD 09/11/2016
- Primăria Oradea vrea să construiască împreună cu Universitatea un campus integrat în strada Armatei Române 04/11/2016
- Adio, Sanyi! Decanul de vârstă al presei sportive orădene, Szanto Sandor, condus pe ultimul drum 02/11/2016
- Luminaţia: Cimitirul Municipal a fost "inundat" de lumină de Ziua Morţilor (FOTO) 01/11/2016
- După o noapte de beție, un şofer de 19 ani s-a oprit cu mașina în șanț. În mașină erau șapte petrecăreți, două tinere fiind rănite 30/10/2016
- Un plan de milioane: Primăria Oradea visează la noi finanţări nerambursabile de 160 milioane euro 27/10/2016
- Pregătiri pentru Ziua Morţilor. OTL suplimentează cursele spre Cimitirul Municipal 25/10/2016
- Consiliul Local a aprobat continuarea lucrărilor la magistralele de termoficare pe bani europeni 21/10/2016
- Tragedie pe centura Oradiei: O orădeancă de 22 ani a murit după ce BMW-ul în care se afla s-a răsturnat în șanț (FOTO) 20/10/2016
- Prea Suspectul Sofronie: Episcopul a ajuns în vizorul DNA, alături de stareţul Mănăstirii Izbuc, pentru împărţirea pe şpăgi a parohiilor bihorene 20/09/2016
- Dorinţă arzătoare: În ciuda interdicţiei Bisericii, 60% din morţii incineraţi sunt ortodocşi 16/09/2016
- Inimă de aviator: Şeful ADP, Liviu Andrica, se teme ca nu cumva să i se dea în administrare… Aeroportul! 13/09/2016
- La o îngheţată cu primarul 12/09/2016
- Cinste eroilor: Un monument dedicat eroilor din Sîntandrei a fost inaugurat în cimitirul din localitate (FOTO / VIDEO) 11/09/2016
- Zilele Comunei Sîntandrei, la prima ediţie: Locuitorii, invitaţi la spectacole cu muzică populară, activităţi sportive şi la dezvelirea unui monument închinat eroilor 07/09/2016
- Istorie în cadre: Vizitatorii primului muzeu al fotografiei din ţară, deschis la Oradea, pot învăţa despre copilăria alb-negru, sepia şi color a acestei arte (FOTO) 28/08/2016
- Turnător din gelozie: "Tradus" în amor, un fost profesor a asmuţit "organele" asupra cântăreţei Lia Bereş, patroana firmei Pietate 26/08/2016
- Ceremonial militar în premieră la Oradea: "rostirea solemnă" a eroilor Centrului de Comunicaţii 54 căzuţi pentru România Mare 25/08/2016
- Teatrul Regina Maria, în doliu. Contabila-şefă a instituţiei a încetat din viaţă 13/08/2016
- Curăţenie la adâncime: Orădenii care locuiesc pe străzile Aluminei şi Xenopol sunt primii din oraş care îşi vor arunca deşeurile... sub pământ 10/08/2016
- Oradea în proiect: Planul Urbanistic General vrea să "pietonalizeze", prin demolări de case, centrul Oradiei 01/08/2016
- Joc viral periculos: Dependenţa de Pokemon Go a ucis un tânăr de 18 ani 21/07/2016
- Oradea ieri, Oradea azi: Controversata poveste a Parcului Liniştii 16/07/2016
- Biserica maestrului: Unică în Ardeal, Capela Haşaş a fost pictată de maestrul Corneliu Baba (FOTO) 26/06/2016
- Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit! 20/06/2016
- "Presăraţi pe-a lor morminte..." Depuneri de coroane şi jerbe de flori în cimitirul municipal cu ocazia zilei eroilor (FOTO) 09/06/2016
- "Investiţii contra reforme": Bolojan anunţă sprijin pentru Universitatea din Oradea, dar cu condiţia să dea oraşului specialiştii şi meseriaşii de care are nevoie! 30/05/2016
- A murit doctorul Elthes, medicul orădean cunoscut pentru extractele de plante contra bolilor hepatice şi biliare 30/05/2016
- Patronul Hexi Pharma a fost înmormântat. Femeia care l-a văzut ultima oară, audiată de procurori 25/05/2016
- S-a stins unul dintre cei mai activi revoluţionari orădeni: Teodor Toderaş a murit la 58 de ani 25/05/2016
- Pariul pe consilii: În plină campanie, politicienii se agită pentru scoruri cât mai bune la Consiliul Local şi la cel Judeţean 25/05/2016
- Transport gratuit pentru orădeni la Noaptea Muzeelor 21/05/2016
- Pe unde circulă autobuzele OTL, deviate de Turul Ciclist, în acest weekend 20/05/2016
- Unde ieşim săptămâna asta 16/05/2016
- Rectorul Constantin Bungău: "Vreau o Universitate care să nu se gândească doar la performanţă, ci la excelenţă" 06/05/2016
- Pregătiri pentru Paştele Morţilor la Cimitirul Municipal 03/05/2016
- Ziua Veteranilor de Război – o tradiţie înrădăcinată de Regele Carol I şi reînnodată ca o datorie de onoare, celebrată şi la Oradea (FOTO) 28/04/2016
- Rectorul Bolojan 26/04/2016
- Pentru Oradea curată! RER va investi 300.000 euro în amenajarea unor containere subterane şi a unui punct de colectare a deşeurilor din construcţii 13/04/2016
- Lancetti cu ţintă: După un proces pierdut, ex-candidatul PSD, Ionel Ghib, e ameninţat de Primărie cu demolarea unor construcţii 07/04/2016
- RER Ecologic va amenaja un punct de colectare a molozului în spatele cimitirului municipal 05/04/2016
- TIR răsturnat în sensul giratoriu de lângă Cimitirul Municipal (FOTO / VIDEO) 02/04/2016
- 175 de ani de la naşterea lui Iosif Vulcan: depuneri de coroane la Oradea şi pelerinaj omagial în satul său natal, Holod 30/03/2016
- Accident teribil pe centură: Un TIR a făcut zob o dubiţă de curierat, şoferul a scăpat ca prin minune (FOTO/VIDEO) 30/03/2016
- Thank you for not smoking 21/03/2016
- Maghiarii au sărbătorit de două ori 15 martie: o dată cu PPMT, o dată cu UDMR, dar fără "baronul" Alexandru Kiss (FOTO) 15/03/2016
- Bezna din Piaţa Unirii (FOTO) 24/02/2016
- În 2016, ADP Oradea îşi propune finalizarea parcărilor subterane din Independenţei şi de lângă Piaţa Rogerius 05/02/2016
- Descoperire macabră pe Centură: Femeie spânzurată peste drum de Cartierul Europa 24/01/2016
- Oradea ieri, Oradea azi: Şoseaua de centură, în planurile edililor încă din 1971 16/01/2016
- Cele două victime din accidentul de pe Centură erau din Sântandrei. Primele concluzii ale poliţiştilor (VIDEO) 07/01/2016
- Accident cu trei maşini, pe Centură: Două persoane au murit! (FOTO/VIDEO) 06/01/2016
- A murit doamna Maricica, fosta şefă a Restaurantului Oradea 04/01/2016
- Verde la numărătoare: Specialiştii Facultăţii pentru Protecţia Mediului fac inventarul spaţiilor verzi din Oradea 03/01/2016
- Recunoştinţă eroilor! Zeci de oficialităţi, la ceremonia de pomenire pentru eroii revoluţiei (FOTO/VIDEO) 22/12/2015
- Aseară, pe-nserate! Ştefan Hruşcă a blocat traficul spre ERA Park cu un concert de colinde care a atras mii de spectatori (FOTO/VIDEO) 03/12/2015
- În Primărie, adunarea! De ce îl mută Bolojan pe Beltechi de la AIO la comanda Poliţiei Locale 02/12/2015
- Ocoliţi ieşirea spre Arad! Constructorii montează miercuri grinzile pasajului suprateran peste DN 79 17/11/2015
- Ponta: Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă vor avea dreptul să închidă cluburile pe loc 03/11/2015
- De Ziua Morţilor, Cimitirul Municipal s-a umplut de culoare (FOTO) 01/11/2015
- Mai multe autobuze spre Cimitirul Municipal în preajma Zilei Morţilor 30/10/2015
- Sorin Oprescu va fi plasat în arest la domiciliu 29/10/2015
- Mafia cioclilor: Înmormântările bihorenilor au ajuns la mâna unui cartel al firmelor de pompe funebre 28/10/2015
- Pregătiri pentru Ziua Morţilor la Cimitirul Municipal 26/10/2015
- Nu rata noul BIHOREANUL tipărit! 26/10/2015
- Universitatea a reînceput lucrările la sediul Facultăţii de Muzică (FOTO) 20/10/2015
- Un universitar orădean a murit, la doar 42 de ani 19/10/2015
- Ocoliţi! O grindă de beton s-a prăbuşit la montarea pe pasajul peste DN 79 (FOTO) 17/10/2015
- Evitaţi sensul giratoriu de la ieşirea din oraş prin Calea Aradului! Sâmbătă se montează grinzile la pasajul peste centură 16/10/2015
- Şeful ADP, Liviu Andrica: "Pieţele vor continua să meargă pentru că, spre deosebire de supermarketuri, au suflet" 15/10/2015
- Popa ţeapă: Preotul ortodox din Mihai Bravu a tulit-o în America cu banii enoriaşilor 13/10/2015
- "Dans macabru", la Filarmonica Oradea 07/10/2015
- Ambuteiaje la ieşirea spre Arad. Constructorii montează grinzile pasajului peste DN 79 (VIDEO) 03/09/2015
- Directorul OTL dă asigurări: "Din 14 septembrie tramvaiele vor circula prin Piaţa Unirii!" 31/08/2015
- Oradea ieri, Oradea azi: Povestea lui Iosif Vulcan 30/08/2015
- Fiul ucigaş a schimbat arestul cu spitalul de Psihiatrie: experţii spun că nu a avut discernământ când şi-a tranşat tatăl 26/08/2015
- Poliţistul lovit de milionarul turc care nu a vrut să oprească la semnale în Capitală a murit 21/08/2015
- Zace şi nu face: Pentru Autostrada din Bihor nu există nici măcar avizul de mediu 13/08/2015
- Poliţiştii, în pândă la igluuri 30/07/2015
- Ultimul drum: Doar 200 de participanţi la înmormântarea deputatului Octavian Bot (FOTO) 21/07/2015
- Secularizarea după Bolojan: Primăria Oradea recuperează terenurile concesionate şi nefolosite de biserici 21/07/2015
- Profesor orădean, despre Octavian Bot: N-a fost cuminţenia pământului, dar sarea acestuia a fost! 20/07/2015
- Nu rata noul BIHOREANUL tipărit! 20/07/2015
- Au început lucrările la o nouă supratraversare peste centură, în dreptul străzii Nojoridului (FOTO) 02/07/2015
- Greşeala lui Bolojan 24/06/2015
- Orădenii, invitaţi pe 15 iunie la spectacolul "Porni Luceafărul" 12/06/2015
- Bihoreanca ucisă în Belgia a fost înmormântată 05/06/2015
- Unul dintre adolescenţii care s-au sinucis aruncându-se de pe bloc a fost înmormântat (FOTO) 30/05/2015
- „Neamul devine etern prin cultul eroilor”: Orădenii au cinstit memoria eroilor neamului şi, din creştinism, şi pe morţii altor popoare (FOTO) 21/05/2015
- Invitaţie în premieră: Joi, de Ziua Eroilor, orădenii sunt rugaţi să-şi oprească activităţile preţ de câteva clipe, când vor bate clopotele 19/05/2015
< Pagina precedentă 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Pagina următoare >
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO) 14:45, 04 Mai 2024
- Mihai Mărgineanu, după o vizită la Vama Veche: „Băi, voi știți ce mai fac copiii voștri?” 17:05, 04 Mai 2024
- Organe de import: Jandarmii aduși de la Cluj au făcut legea la sărbătoarea Oradiei (FOTO) 13:26, 04 Mai 2024
- Tu știi unde vei vota? Ce secții din Oradea au fost mutate și unde au fost arondate străzile nou înființate (DOCUMENT) 16:01, 04 Mai 2024
- Tramvai la scară: Lucrările la rețeaua tram-tren din Oradea vor începe anul viitor, fără case expropriate în Rogerius 08:00, 24 Apr 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- E oficial: Ilie Bolojan candidează din nou la șefia Consiliului Județean Bihor, iar Florin Birta, la Primăria Oradea! 17:31, 25 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
- Sfârșit tragic pentru o bunicuță: a murit pe drum spre slujba de Înviere 12:02, 05 Mai 2024
- S-au pus în vânzare biletele pentru meciul decisiv de baschet de la Oradea Arena. Miza e calificarea în finală 10:40, 05 Mai 2024
- Turiștii din Băile Felix au luat lumină: Bisericile din stațiune, neîncăpătoare pentru credincioși în noaptea de Paște (FOTO) 09:25, 05 Mai 2024
- Hristos a Înviat! Tradiții de Paște în România 00:00, 05 Mai 2024
- Măsură radicală: Marea Britanie deportează imigranții ilegali în Rwanda
- Ziua Mondială a Libertății Presei. Despre jurnaliștii corecți și despre propagandiști
- De ce a lăsat un șofer român munca în Europa pașnică pentru a-i ajuta pe ucrainenii din zona de război
- Mașinile electrice continuă să se vândă, în ciuda știrilor care spun altfel. 17 milioane doar în acest an
Ştiri de la CAO
- Săptămâna Verde la Compania de Apă Oradea (FOTO) 10:57, 30 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:42, 02 Apr 2024
- Anunţ Compania de Apă Oradea 11:35, 20 Mar 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Și noi am depus un proiect în valoare de 134 milioane Euro. A municipalității se încadrează la categoria... Postat 05 Mai 2024, 12:26 de KP
- Și noi am depus un proiect în valoare de 134 milioane Euro. A municipalității se încadrează la categoria... Postat 05 Mai 2024, 12:25 de KP
- ... BESTIAL!!! Postat 05 Mai 2024, 11:04 de TanarSiNelinistit
- ,,Eu cu cine votez",nu,,unde votez"! Postat 05 Mai 2024, 10:14 de nealiniat
- Tinerete fãrã bãtrânete Când suntem suficient de mari pentru asta,... Postat 05 Mai 2024, 08:26 de iahim
Bihoreanul tipărit
- Prăpăd de la scântei: Detaliile incendiului care a mistuit depozitele companiilor Cargus şi Black Sea din Oradea. Cine e vinovatul? (FOTO/VIDEO) 08:41, 03 Mai 2024
- Fabrica de inovație: În Parcul Științific și Tehnologic din Oradea companiile vor „produce” doar cercetare (FOTO) 08:00, 02 Mai 2024
- Euro-fraudă la Universitate: Închisoare cu suspendare pentru un universitar orădean acuzat de fraudă cu fonduri europene 08:31, 01 Mai 2024
- De toate pentru toți: Partidele din Bihor au „ales” cu cine candidează la alegerile din 9 iunie. Vezi cine sunt favoriții! (FOTO) 08:01, 30 Apr 2024
ACTUAL
- Sfârșit tragic pentru o bunicuță: a murit pe drum spre slujba de Înviere 12:02, 05 Mai 2024
- Hristos a Înviat! Tradiții de Paște în România 00:00, 05 Mai 2024
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO) 14:45, 04 Mai 2024
- Vinerea Mare: Ce semnifică această zi și ce rugăciune se rostește 10:42, 03 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- S-au pus în vânzare biletele pentru meciul decisiv de baschet de la Oradea Arena. Miza e calificarea în finală 10:40, 05 Mai 2024
- Fotbal: Etapă nefastă pentru echipele bihorene din Seria a 10-a a Ligii a III-a 18:00, 04 Mai 2024
- Baschet: CSM CSU Oradea a pierdut meciul 4 din semifinala cu CSO Voluntari. Partida decisivă se joacă marți, la Oradea 10:01, 04 Mai 2024
- Încă o victorie pentru FC Bihor, a cincea din play-off (FOTO) 09:25, 04 Mai 2024
BIHOREANUL TV
- Mesajul de Paște al episcopului Virgil Bercea și programul de sărbători de la Catedrala greco-catolică „Sf. Nicolae” Oradea (VIDEO)
- Finala concursului de dirijori, deschisă publicului, joi, la Teatrul Regina Maria din Oradea (VIDEO)
- Dosare cu picioare: Înregistrarea cu Victor Micula trăgând cu arma pe pod a dispărut de la dosar (VIDEO)
Oradea Noastră
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
- Lăsați natura să vină la copii! 14:51, 27 Apr 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum a fost construit ansamblul de blocuri din Calea Averescu (FOTO) 09:46, 27 Apr 2024
- Exemplar rar de rață cu ochi de șoim, imortalizat pe Crișul Repede! 13:17, 26 Apr 2024
Bihor
- Turiștii din Băile Felix au luat lumină: Bisericile din stațiune, neîncăpătoare pentru credincioși în noaptea de Paște (FOTO) 09:25, 05 Mai 2024
- Conferinţă despre Regina Maria la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea. Este invitată o membră de onoare a Academiei Române 12:09, 04 Mai 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- Liceeni olandezi, voluntari în Bihor: În loc de sejururi de vis, au ales să facă bine! (FOTO) 18:05, 03 Mai 2024
Stiri Oradea
- Turiștii din Băile Felix au luat lumină: Bisericile din stațiune, neîncăpătoare pentru credincioși în noaptea de Paște (FOTO) 09:25, 05 Mai 2024
- Tu știi unde vei vota? Ce secții din Oradea au fost mutate și unde au fost arondate străzile nou înființate (DOCUMENT) 16:01, 04 Mai 2024
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO) 14:45, 04 Mai 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
Timp Liber
- Concert de orgă cu lucrări din perioada romantică franceză, la Catedrala Romano-Catolică din Oradea 13:08, 02 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor în Oradea: O mulțime de obiective turistice vor putea fi vizitate gratuit 19:34, 01 Mai 2024
- Finala concursului de dirijori, deschisă publicului, joi, la Teatrul Regina Maria din Oradea (VIDEO) 15:08, 30 Apr 2024
- Lord of the Dance la Oradea: Campania cu prețuri speciale continuă până de Paște! 16:50, 29 Apr 2024
Revista Familia
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
- Pragul Vaida #11, cu poeţii experimentali Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu 20:08, 12 Apr 2024
- Romanul „Sfârșitul lumii e un tren” de Daniela Rațiu va fi lansat sâmbătă la Oradea 20:01, 10 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare oprește furnizarea căldurii în Oradea și în Sânmartin 10:44, 29 Apr 2024
- Termoficare Oradea: se reia încălzirea începând de joi, însă nu la toate punctele termice 13:40, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde către o parte dintre consumatorii de pe câteva străzi din cartierul Nufărul 11:11, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea anunță întreruperea furnizării apei calde de consum în cartierul Nufărul I 10:59, 09 Apr 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.65 RON
- 1 EUR = 4.9764 RON
- 1 HUF = 0.0128 RON