Dorina Ştef, bihoreanca de 37 ani ucisă pe 27 mai în oraşul belgian Anvers, a fost înmormântată, vineri, în Subpiatră, satul ei natal din comuna Ţeţchea.
Corpul neînsufleţit al tinerei a ajuns în România miercuri, repatriată de familie cu ajutorul unei firme de pompe funebre, şi a fost depus în prima fază în Capela orăşenească a Cimitirului Municipal din Oradea. De aici, joi, sicriul a fost transportat în Subpiatră, în casa părinţilor ei.
După priveghiul de joi noaptea, Dorina Ştef a fost înmormântată vineri. Ceremonia care a început la ora 13 şi a durat două ore fiind oficiată de un sobor de 6 preoţi.
Tânăra a fost condusă pe ultimul drum într-un sicriu alb, înconjurat de peste 300 persoane, rude, prieteni şi localnici. Lângă sicriu, un copil a purtat, până la mormânt, fotografia ei.
Aşa cum BIHOREANUL a relatat, Dorina Ştef a fost ucisă, pe 27 mai, în apartamentul ei din Anvers, unde stătea împreună cu fiul ei de 6 ani. Criminalul este un bărbat cu care la un moment dat a avut o relaţie, individul tăindu-i gâtul şi aruncându-i cadavrul pe geam. Bărbatul, Ludovic Zetocha, din comuna Lugaşu de Jos, a fost arestat de autorităţile belgiene pentru omor şi lipsire de libertate în mod ilegal.
Citiţi întreaga poveste a crimei şocante care a în articolul: Obsesie criminală: Un bihorean a îngrozit Belgia, tăindu-i gâtul fostei iubite, tot o bihoreancă
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.