Greşeala lui Bolojan

Întâi o precizare. Nu confund maghiarimea cu UDMR, aşa cum fac, din interes, grofii acestei formaţiuni despre care alegătorii spun că e o curvă ca oricare de pe centură (se culcă cu oricine, bani să iasă!), politicienii că e un partid-balama (şantajează partidele mari şi le livrează contracost voturi de aur în Parlament, în consilii judeţene şi locale), iar procurorii DNA că ar fi o grupare de crimă organizată (vezi dosarul Kiss şi hoaverii).

Înainte de 14 iunie, o colegă de la o publicaţie de limbă maghiară specula că dacă pică şi al doilea referendum pentru Oradea Mare, vor fi arătaţi ungurii cu degetul. I-am răspuns că vina acestora nu poate trage la cântar mai mult decât cea a românilor. Mulţi maghiari au votat pe 10 mai, încă şi mai mulţi pe 14 iunie, dar numărul absenteiştilor din rândul lor a fost sub al fârtaţilor români din simplul motiv că şi ponderea în totalul populaţiei e alta. Doar motivaţia a fost, parţial, aceeaşi. Pe lângă cei care îşi urmează orbeşte liderii deşi ştiu că-s nişte bandiţi (nu-i asta prostie?), pe mulţi maghiari i-a durut în cot de Oradea Mare, la fel ca pe români.

Există, însă, şi o responsabilitate politică a eşecului. Pe cea a PSD-ului o ştim bine. Cum însăşi organizarea referendumului a fost votată de PSD în Consiliul Local, "Martorii lui Mang" au boicotat proiectul, ulterior, doar din frustrare. Tovarăşii care în iarnă lăudau şansa progresului, în mai şi în iunie au speriat orădenii că vor deveni ţărani, iar pe ţăranii din Sînmartin că vor plăti taxe ca orăşenii şi că toţi vor finanţa recuperarea înapoierii comunei în loc s-o lase aşa, înapoiată. Dacă aveau în continuare viceprimar şi mai ales dacă Mang rămânea vice la judeţ, PSD ar fi scos din pământ, din iarbă verde, de 3 ori mai mulţi votanţi decât cei 3.000 care au lipsit pentru validarea referendumului. I-ar fi adus şi din cimitirele lui Dragnea, fiţi siguri!

În aceste condiţii, rolul UDMR a fost exact cel dorit dintotdeauna de grofii formaţiunii: a făcut diferenţa pe fondul dezbinării oamenilor, au demonstrat că nimic nu se poate face fără ei ori împotriva voinţei lor, chiar de-ar fi fost în interesul propriilor alegători. Dar cine e vinovat că UDMR a ajuns în această poziţie decisivă? Eu zic că tocmai Bolojan, care în februarie îi evacua din Primărie pe foştii aliaţi uselişti pentru a face loc udemeriştilor.

"Trecerea la un mariaj cu UDMR ar avea un preţ uriaş, atât politic, cât şi administrativ", scriam când încă noua alianţă nu era sigură, amintind că sabotajele aplicate de PSD-işti primarului şi implicit oraşului fuseseră adesea gândite chiar de UDMR, dar şi că politicienii maghiari le vor putea repeta când îi va fi mai dragă lumea lui Bolojan.

Aşa s-a şi întâmplat: în ciuda angajamentului de "susţinere a proiectelor" încheiat de PNL şi UDMR în Oradea, Bolojan a izgonit din Primărie pe unii care îl înţepau pe la spate cu alţii care au ajuns să-i dea palme drept în obraz. La aşa aliaţi nici nu-i mai trebuiau alţi duşmani!