"Azi mergem la pub-ul din sat", mi-au zis prietenii la care poposisem pentru câteva zile, pe drumul de la Belfast înspre casă. Eram într-un sătuc simpatic, plin de case, niciuna la fel cu alta, străbătut de străduţe pline de verdeaţă, cu tihnă la tot pasul, oameni care se cunosc de mici şi un cimitir în care liniştea se înscăunase regină pe viaţă. Era duminică, era soare, era bine.
Birtul, amplasat într-o clădire din centrul aşezării, funcţionează fără întrerupere de vreo patru sute de ani! 400 de ani, înţelegeţi? A stat deschis inclusiv în timpul războiului, când avioanele germane aruncau cu bombe la promoţie. Acolo se întâlneau localnicii să schimbe păreri, să facă pronosticuri, să-l înjure pe Hitler, să asculte radioul, să bea. Acolo se adună şi acum, pe timp de pace. În duminicile în care se organizează curse pe circuitul de Formula 1 din satul vecin, Silverstone, localnicii stau la bere, urmăresc cursa la TV şi ascultă urletul motoarelor prin geamurile larg deschise.
Şi iată-mă duminica, înainte de prânz, în crâşma-legendă cu un pint de bere în mână. Nu-mi vine să beau la ora asta, dar, la cât am plătit, nu se cade nici s-o las neatinsă, aşa că mă pup ritmic cu halba încercând să o dovedesc. Încet-încet, pub-ul se aglomerează. Bărbaţi tineri, bărbaţi vâstnici, femei... Văd ceva neobişnuit - familii ieşite la socializare, îmbrăcate în straie elegante, cu copii cu tot. Beri pentru domni, cocktailuri pentru doamne, răcoritoare pentru adolescenţi, dulciuri pentru cei mici.
Atunci, în acel moment, acolo, în acel sătuc cu 800 de locuitori, am descoperit diferenţa majoră dintre pub-ul englezesc şi birtul românesc. Dacă la noi birtul e văzut ca loc de pierzanie şi cuibar de drame familiale, la ei, pub-ul e punctul de întâlnire, de socializare, inima comunităţii, locul în care se întâlnesc să-şi povestească vieţile, să se întrebe de sănătate, să-şi paseze gânduri şi să se asigure că vor fi acolo şi mâine. Dacă în birtul românesc femeia calcă doar ca să-şi târască soţul beţiv acasă, în pub-ul din Syresham bărbaţii stau la un pahar împreună cu nevestele. Mă rog, nu toţi, doar cei curajoşi.
Mi-am amintit acea zi minunată petrecută în liniştea rurală a Angliei vineri seara, când, după cină, am mers în localul meu preferat din pasajul Vulturul Negru să beau o bere nefiltrată. La masa de lângă mine, împreună cu părinţii şi prieteni de-ai lor, doi copii de nici 3 ani. S-au jucat, au ronţăit tortillas, au băut apă şi răcoritoare, au fost fericiţi că sunt împreună cu cei pe care îi iubesc. O imagine atât de imposibilă în urmă cu o săptămână, când locul era plin de fum înecăcios de ţigară. M-am simţit ca în acea duminică englezească de neuitat. Pentru că acum, la fel ca în minunatul pub din Syresham, nici în birturile româneşti nu se mai fumează.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.