Veste tristă pentru universitarii orădeni: lectorul Dan Negruţ, de la Facultatea de Litere, a murit duminică. Profesorul în vârstă de 42 de ani era bolnav de cancer.
"Dan a fost un om deosebit, iar dispariţia lui ne-a şocat", a declarat preşedintele Senatului universitar, Sorin Curilă, duminică, pentru BIHOREANUL. Înmormântarea profesorului va avea loc marţi, de la ora 14, la Cimitirul Municipal.
Membru al Departamentului de Limba şi Literatura Engleză din anul 1996, Negruţ a fost şi senator al Universităţii din Oradea, iar în prezent ocupa funcţia de director al departamentului din care făcea parte. El avea o reputaţie bună printre colegii şi studenţii săi.
De altfel, duminică, pe pagina sa personală de Facebook au curs mesaje de condoleanţe de la oamenii care l-au apreciat. "Tristeţe fără cuvinte. Rămas bun, dragă Dane", "Voi păstra vie amintirea celui care a fost pentru mine şi pentru colegii mei un om deosebit de sufletist şi un profesor în adevăratul sens al cuvântului" sau "Drag fost coleg de şcoală doctorală, îţi vom păstra o amintire vie, prietenească. Ai fost mereu cel pe care am putut conta. Sunt sigură că acolo ţi se va îngădui să citeşti numai cărţi minunate şi astfel veşnicia îţi va fi mai uşor de îndurat. Nu te vom uita" sunt câteva dintre mesajele postate.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.