Cel puțin 26 de persoane au rămas prinse la nivelul minus 3 al Parcării subterane din Piața Independenței din Oradea, o mașină a explodat, încă două au fost distruse de flăcări, iar tavanul s-a prăbușit, potrivit scenariului de activare a Planului Roșu de intervenție, testat joi seară în cadrul unui amplu exercițiu inițiat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor. Exercițiul a avut loc la nici două săptămâni după ce un șofer care și-a turat la maxim motorul a provocat declanșarea instalației de incendiu în parcare.
`
< Pagina precedentă 14 15 16 17 18 19 20 21 22 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?
De stiut
Colțul juridic
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Știri Oradea
Decorurile de Crăciun cuprind centrul Oradiei. După ce în Piața Unirii a fost instalat bradul înalt de 16 metri, o clădire din vecinătate, Casa Deutsch K. Ignat, a fost împodobită de sărbătoare, cu urși polari de mari dimensiuni, steluțe, luminițe și funde.
Un bărbat a fost lovit de o autoutilitară pe DN1, la ieșire din Oradea, au informat joi dimineața reprezentanții Poliției Bihor. Victima a fost transportată la spital, iar circumstanțele în care s-a produs accidentul sunt cercetate de polițiști.
23 Noiembrie 2023, 09:30
Condamnat deja pentru fals şi uz de fals, şeful Camerei Taximetriştilor Bihor, Iosif Rad, Gimi pentru amici, este inculpat și pentru concurenţă neloială, o premieră în judeţ. BIHOREANUL vă dezvăluie povestea celui mai şocant faliment din domeniul taximetriei locale, provocat de Rad, care - pe când era director al firmei Hello - i-a furat acesteia emblema şi numerele de telefon ale dispeceratului ca să-şi facă propria companie.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a fost la Oradea. Primarul Florin Birta a discutat miercuri la Primărie cu ministrul despre asigurarea cantităţii de gaz necesare încălzirii oraşului în sezonul rece 2023-2024 și a anunțat ulterior că Oradea are asigurată toată cantitatea de 1,2 MWh de gaze naturale necesară pentru încălzire.
Piațeta Independenței din Oradea este în plin proces de modernizare. În aceste zile constructorul toarnă șapa deasupra parcării subterane și se pregătește montarea granitului și a porfirului, a anunțat municipalitatea.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor a publicat miercuri o nouă listă a locurilor de muncă disponibile în județ pe final de an, în ușoară scădere față de lunile trecute. Astfel, în Bihor sunt 992 de posturi vacante, iar 593 dintre acestea se găsesc în Oradea.
Traficul rutier va fi restricționat joi, între orele 9 și 13, pe o porțiune a străzii Universității din Oradea, aproape de intrare în Universitate. În zonă va fi descărcat de pe un trailer un punct de transformare din beton.
22 Noiembrie 2023, 16:50
După ce fațada Palatului Adorján I din centrul Oradiei și-a recăpătat aspectul de odinioară, constructorii lucrează în această perioadă la reabilitarea Palatului Adorján II, iar la final clădirea va avea o cromatică diferită de cea a casei vecine, așa cum era și la începutul de secolul XX, când cele două palate au fost ridicate la comanda avocatului Emil Adorján, unul dintre proprietarii Palatului Vulturul Negru.
Primarul Florin Birta a anunțat miercuri că, pentru prima oară, cinci clădiri monument din centrul Oradiei vor fi decorate într-un mod spectaculos, pe fațade urmând să apară ornamente ca brazi, urși polari, fundițe și turtițe.
Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea a scos la licitaţie administrarea viitorului centru intermodal din cartierul Episcopia. Lucrările sunt realizate în proporţie de 85% şi urmează să se încheie luna viitoare. Viitorul centru de transfer al mărfurilor de pe şosea pe calea ferată şi invers ar putea să devină operaţional în primăvara anului viitor.
Angajații Casei de Pensii Bihor au intrat miercuri dimineața în grevă de avertisment, cerând salarii mai mari, ca ale altor bugetari, cum sunt angajații ANAF sau cei de la casele de asigurări de sănătate, dar și condiții mai bune de lucru. Între orele 8 și 10 nu s-a lucrat deloc cu publicul, iar angajații au ținut coli cu mesaje precum „Refuzăm să acceptăm discriminare sau batjocură!” și „Ajunge! Refuzăm să mai tolerăm să fim subestimați și tratați discriminatoriu”.
Municipalitatea orădeană a lansat în dezbatere publică un Plan Urbanistic Zonal ce vizează construirea unei clădiri care să găzduiască serverele pentru un cloud de servicii electronice locale pe strada Alexandru Roman. Imobilul, cu patru etaje, va fi deservit de o antenă 5G cu o înălțime de 52 metri, care va depăși ca înălțime blocurile din jur.
Proiectul de 235 milioane de euro al tram-trenului din Oradea naște critici și controverse. Riveranii se tem că linia ce va trece pe strada Lacul Roșu din Corneliu Coposu până în Ștefan cel Mare va afecta peste 100 de locuri de parcare, iar pentru amenajarea altora ar putea fi necesare exproprieri de case și desființări de afaceri.
USR Oradea a lansat, marți, site-ul proiectului pentru construirea unui parc științific și astronomic în oraș, botezat CosmoParc, care să fie un model de educație atractiv pentru tineri, dar și să individualizeze Oradea ca „destinație privilegiată pentru turismul cultural, în raport cu Cluj și Timișoara”.
Municipalitatea orădeană încearcă să termine refacerea halei din Piața Cetate, care a fost distrusă în incendiul din vara anului 2020, până la sfârșitul anului, pentru a deconta lucrarea pe fonduri transfrontaliere. Constructorii mai au de realizat în termen de circa o lună și jumătate 60% din lucrări. Până acum, executanții au realizat structura metalică a halei și au început ridicarea zidurilor de cărămidă.
Romanian Space Initiative (ROSPIN) invită tinerii din Oradea la prima ediție a evenimentului Galactic Gathering din oraș, unde aceștia vor avea oportunitatea să afle informații despre domeniul spațial prin diferite prezentări realizate de invitați speciali. Evenimentul va avea loc vineri, 24 noiembrie 2023, de la ora 16, la Biblioteca Universității din Oradea.
21 Noiembrie 2023, 13:50
Strada Meşteşugarilor din cartierul Ioşia ar putea redeveni cu dublu sens la sfârşitul anului, după aproape opt luni de restricţii de circulaţie. Constructorul are ordin să finalizeze turnarea primului strat de asfalt din cele trei proiectate până la finalul lunii decembrie. Lucrările vor continua şi anul viitor, dar traficul auto în zonă va reveni la normal.
În jurul parcului Nicolae Bălcescu din Oradea se circulă din nou pe sens unic. Traficul rutier pe tronsonul delimitat de arterele Avram Iancu și Decebal din strada Evreilor Deportați, închis la începutul lunii iulie pentru lucrări de apă și canalizare, a fost reluat în cursul zilei de luni.
Sărbătorile se apropie cu pași repezi, iar în Oradea a început ridicarea bradului de Crăciun din centrul orașului. Înalt de 16 metri, acesta va fi decorat cu LED-uri galbene, carpetă luminoasă cu diferite motive de iarnă şi 300 de globuri.
În Oradea se va deschide un hotel din lanțul Mercure, care va avea 90 de camere, un restaurant, piscină, zonă de spa și sală de fitness. Hotelul va fi deschis de grupul hotelier francez Accor, în colaborare cu partenerul local Grand Hotel West, cu care a semnat un acord de franciză.
După ce în prima parte a lunii noiembrie au derulat o campanie de colectare a deşeurilor voluminoase şi periculoase din locuinţele orădenilor, Primăria şi RER Vest continuă să le ofere cetăţenilor soluţii simple pentru curăţenia de toamnă. Până la 1 decembrie, orice client al operatorului de salubritate poate solicita ridicarea gratuită, de la domiciliu, a resturilor vegetale.
20 Noiembrie 2023, 14:21
Procurorul militar orădean Liviu Alexandru Lascu, șeful Parchetului Militar Cluj, a fost trimis în judecată de Inspecția Judiciară pentru delict de opinie. Magistratului i se impută că a comentat pe Facebook despre președintele Klaus Iohannis și despre șeful DNA Marius Voineag.
Reabilitarea Liceului Schiller este primul proiect al Primăriei Oradea aprobat prin Planul Regional Nord Vest pe noul ciclu de finanțare 2021 – 2027. Proiectul, în valoare de 15,8 milioane lei, a fost depus spre finanțare în luna august.
Băiatul care, vineri seară, a fost lovit de tramvai alături de mama sa și a rămas prins sub vehicul este în stare gravă, fiind internat la Terapie Intensivă. Un pasager din tramvai a povestit BIHOREANULUI clipele de groază din momentul accidentului. Iar primele concluzii ale polițiștilor dezvăluie și cum s-a petrecut evenimentul.
O tânără care a fost abandonată într-o pungă de plastic și găsită în Parcul 1 Decembrie din Oradea în 2002, pe când era bebeluș, își caută părinții. „Distribuiți cu toții povestea mea, povestea unui pui de om!”, îi roagă aceasta pe internauți. Nu este prima încercare a fetei de a-și găsi mama. BIHOREANUL a prezentat povestea ei încă de când a fost găsită.
Veste bună pentru şoferi. Strada Evreilor Deportaţi din Oradea, pe tronsonul din dreptul parcului Bălcescu, se va redeschide circulaţiei rutiere luni dimineaţa, au anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii municipalităţii. În acelaşi timp au fost anunţate noi restricţii de circulaţie în mai multe zone din oraş.
Accident grav, vineri seară, în cartierul Nufărul din Oradea. O femeie și un copil au fost loviți de tramvai în zona restaurantului McDonald's. Băiatul a rămas prins sub vehicul.
PSD Oradea va depune în Consiliul Local un proiect de hotărâre prin care cere reducerea costului pe care orădenii îl plătesc pentru termoficare, având în vedere că, prin Codul Fiscal, reducerea cotei de TVA la acest serviciu scade de la 19% la 5% pe timpul iernii.
Administrația liberală din Oradea este acuzată de lipsă de transparență de către opoziția PSD. Liderul consilierilor locali social-democrați, Adrian Madar, a reclamat că proiectul tram-trenului anunțat de primarul Florin Birta și președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, are multe necunoscute, precum studii de trafic, estimări ale pasagerilor, motivele pentru care au fost alese aceste trasee. Mult mai bine ar fi fost, a spus PSD-istul, dacă autoritățile ar fi dezbătut proiectul cu cetățenii.
- Drum nou în Oradea: Primăria vrea să amenajeze o arteră de 3,5 km între strada Ogorului şi Calea Clujului 10:50, 26 Apr 2024
- Încă un PNL-ist din Consiliul Județean Bihor a trecut la PSD. Ce l-a nemulțumit pe Florin Ciora 16:10, 26 Apr 2024
- Exemplar rar de rață cu ochi de șoim, imortalizat pe Crișul Repede! 13:17, 26 Apr 2024
- Consiliul Local Oradea a scumpit gigacaloria, ca urmare a majorării TVA-ului 10:11, 26 Apr 2024
- Tramvai la scară: Lucrările la rețeaua tram-tren din Oradea vor începe anul viitor, fără case expropriate în Rogerius 08:00, 24 Apr 2024
- 105 ani de la Eliberarea Oradiei: Fostul premier Nicolae Ciucă a venit la festivități, mii de persoane au ieșit în centrul orașului (FOTO/VIDEO) 12:34, 20 Apr 2024
- E oficial: Ilie Bolojan candidează din nou la șefia Consiliului Județean Bihor, iar Florin Birta, la Primăria Oradea! 17:31, 25 Apr 2024
- "Nagyvárad, ca alternativă la Oradea". Biró Rozália, candidata UDMR Bihor pentru funcţia de primar al Oradiei 19:00, 15 Apr 2024
- Dezvăluire surprinzătoare: Preotul orădean Ciprian Mega s-a întâlnit cu Vladimir Putin! 23:26, 26 Apr 2024
- Povestea emoţionantă a „vârfului de lance” care a depus jurământul militar, vineri, în Piața Unirii din Oradea (FOTO/VIDEO) 21:48, 26 Apr 2024
- Proiectul revizuit al Inelului Rutier Metropolitan, contestat de o parte a proprietarilor din Cheriu care s-au opus și la început 20:30, 26 Apr 2024
- A început Târgul de Paște din Cetatea Oradea: Copiii, invitați la întâlniri cu iepurași uriași, ateliere și parc de distracții (FOTO) 19:47, 26 Apr 2024
- Vizitele externe ale domnului Marcel Ciolacu și promovarea intereselor cetățeanului român
- Hărțuirea jurnaliștilor români, criticată de Departamentul de Stat al SUA. Cazul Boroș-PRESShub
- De ce luptă Azota Popescu pentru schimbarea adopțiilor din România și câți președinți de țară s-au obosit să îi răspundă
- Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii: „Un medic nu abandonează niciodată”
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:42, 02 Apr 2024
- Anunţ Compania de Apă Oradea 11:35, 20 Mar 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 13 Mar 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Surprinzator ar fi fost ca acest denigrator nesatul sa nu ajunga la Putin cu "capodopera" lui Urmeaza si un porno ? Insrtructiuni ? Finantari... Postat 27 Apr 2024, 08:11 de Riviera
- Propaganda rusa Putin l-a chemat pe popa ca sa isi faca... Postat 27 Apr 2024, 08:05 de Ygrec
- Legea in materie spune clar si simplu ... ... ca responsabilitatea gestionarii deseurilor... Postat 27 Apr 2024, 07:46 de KP
- @florea "alta scamatorie cu bani europeni,ma antreb,europenii"... Postat 27 Apr 2024, 07:40 de Biggie
- Huoooo !!! PCR (Partidul Comasat Roman) creste TVA... Postat 27 Apr 2024, 07:36 de KP
Bihoreanul tipărit
- Acrobat pe cer! Spectacol periculos în Oradea: a mers pe sârmă între clădirea Primăriei și biserica de vizavi 08:01, 26 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
- Vremea Iepurașului: O nouă ediție a Târgului de Paște în Cetatea Oradea. Vezi programul! 12:10, 24 Apr 2024
- Tramvai la scară: Lucrările la rețeaua tram-tren din Oradea vor începe anul viitor, fără case expropriate în Rogerius 08:00, 24 Apr 2024
ACTUAL
- Dezvăluire surprinzătoare: Preotul orădean Ciprian Mega s-a întâlnit cu Vladimir Putin! 23:26, 26 Apr 2024
- "A decedat o victimă?". Înregistrare cu momentul în care judecătoarea originară din Bihor îl strigă pe tânărul ucis în 2 Mai (AUDIO) 18:07, 26 Apr 2024
- Șocant: Copil de şase ani din România vândut de părinţi pe bani mărunți şi scos din ţară de un german 15:11, 26 Apr 2024
- S-a decis: Pensiile aferente lunii mai vor fi plătite înainte de Paște 15:07, 25 Apr 2024
Stiri SPORTIVE
- Orădenii de la CS Wolf au contribuit cu 13 medalii la performanţa României de la Europenele de Taekwon-do ITF 19:20, 26 Apr 2024
- Alături de Vivien! Concurs de alergare în Parcul Brătianu din Oradea pentru a ajuta o adolescentă diagnosticată cu scolioză severă 17:05, 26 Apr 2024
- CSM Oradea susţine sâmbătă jocul al doilea din finala mică la polo 14:40, 26 Apr 2024
- FC Bihor susţine sâmbătă, în deplasare, al patrulea duel din acest sezon cu Poli Timişoara 12:30, 26 Apr 2024
BIHOREANUL TV
- Povestea emoţionantă a „vârfului de lance” care a depus jurământul militar, vineri, în Piața Unirii din Oradea (FOTO/VIDEO)
- Lucrările la centrul de recuperare pe care Mihai Neşu îl construiește lângă Oradea sunt în stadiu avansat. Cum poți ajuta (FOTO/VIDEO)
- Judecătoarea Ancuța Popoviciu, originară din Bihor, nu va fi suspendată. A stat mută în fața jurnaliștilor (VIDEO)
Oradea Noastră
- Exemplar rar de rață cu ochi de șoim, imortalizat pe Crișul Repede! 13:17, 26 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
- Școala „verde”: Proiect de grădină urbană în curtea Liceului German Friedrich Schiller din Oradea (FOTO) 17:06, 23 Apr 2024
- Căldură în rate: Au explodat facturile de încălzire în Oradea. Ce soluții au asociațiile, ca să nu adune datorii? 09:54, 22 Apr 2024
Bihor
- Dezvăluire surprinzătoare: Preotul orădean Ciprian Mega s-a întâlnit cu Vladimir Putin! 23:26, 26 Apr 2024
- Povestea emoţionantă a „vârfului de lance” care a depus jurământul militar, vineri, în Piața Unirii din Oradea (FOTO/VIDEO) 21:48, 26 Apr 2024
- Proiectul revizuit al Inelului Rutier Metropolitan, contestat de o parte a proprietarilor din Cheriu care s-au opus și la început 20:30, 26 Apr 2024
- Laude de la ministrul Boloș și șefii ADNR Nord-Vest pentru CJ și alte instituții din Bihor: „Crește inima în mine văzând roadele muncii din acești ani” (FOTO) 17:34, 26 Apr 2024
Stiri Oradea
- A început Târgul de Paște din Cetatea Oradea: Copiii, invitați la întâlniri cu iepurași uriași, ateliere și parc de distracții (FOTO) 19:47, 26 Apr 2024
- Alături de Vivien! Concurs de alergare în Parcul Brătianu din Oradea pentru a ajuta o adolescentă diagnosticată cu scolioză severă 17:05, 26 Apr 2024
- Primăria Oradea, paralizată de hackeri. Programul de lucru cu publicul s-a închis vineri la ora 14, după ce a căzut reţeaua de calculatoare 16:43, 26 Apr 2024
- Drum nou în Oradea: Primăria vrea să amenajeze o arteră de 3,5 km între strada Ogorului şi Calea Clujului 10:50, 26 Apr 2024
Timp Liber
- A început Târgul de Paște din Cetatea Oradea: Copiii, invitați la întâlniri cu iepurași uriași, ateliere și parc de distracții (FOTO) 19:47, 26 Apr 2024
- Începe Târgul de Paște din Oradea. Vezi programul evenimentelor! (FOTO) 16:35, 25 Apr 2024
- O ediție de succes: Cele mai bune fotografii de la Romanian Grand Circuit vor fi expuse la Oradea (FOTO) 12:08, 25 Apr 2024
- Vremea Iepurașului: O nouă ediție a Târgului de Paște în Cetatea Oradea. Vezi programul! 12:10, 24 Apr 2024
Revista Familia
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
- Pragul Vaida #11, cu poeţii experimentali Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu 20:08, 12 Apr 2024
- Romanul „Sfârșitul lumii e un tren” de Daniela Rațiu va fi lansat sâmbătă la Oradea 20:01, 10 Apr 2024
- George C. Dumitru în dialog cu Mircea Pricăjan despre romanul „Rupturi” 16:31, 25 Mar 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: se reia încălzirea începând de joi, însă nu la toate punctele termice 13:40, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde către o parte dintre consumatorii de pe câteva străzi din cartierul Nufărul 11:11, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea anunță întreruperea furnizării apei calde de consum în cartierul Nufărul I 10:59, 09 Apr 2024
- Anunț Termoficare: de marți se oprește căldura în Oradea și Sânmartin 12:47, 30 Mar 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6386 RON
- 1 EUR = 4.9763 RON
- 1 HUF = 0.0127 RON