URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 09 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
18 Noiembrie 2023, 11:11

Copilul lovit de tramvai în cartierul Nufărul este în stare gravă. Cum s-a petrecut accidentul și mărturia şocantă a unui pasager

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Băiatul care, vineri seară, a fost lovit de tramvai alături de mama sa și a rămas prins sub vehicul este în stare gravă, fiind internat la Terapie Intensivă. Un pasager din tramvai a povestit BIHOREANULUI clipele de groază din momentul accidentului. Iar primele concluzii ale polițiștilor dezvăluie și cum s-a petrecut evenimentul.

Potrivit şefului Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean din Oradea, dr. Hadrian Borcea, copilul, în vârstă de 7 ani, a fost operat în noaptea de vineri spre sâmbătă şi a fost internat ulterior la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă.

"Acesta are mai multe leziuni la organele interne şi se află în stare gravă", a declarat dr. Hadrian Borcea, sâmbătă, pentru BIHOREANUL.

Conform șefului UPU-SMURD, mama copilului se află internată la secţia de Ortopedie, cu mai multe fracturi la nivelul membrelor şi toracelui.

Mama și copilul au traversat prin loc nepermis

Polițiștii continuă ancheta privind felul în care s-a desfășurat accidentul, însă primele concluzii arată că femeia și copilul ei au traversat prin loc nepermis.

„Din investigațiile efectuate de polițiști la fața locului, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Husasău de Tinca din județul Bihor, în timp ce conducea un tramvai din municipiul Oradea, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi acroșat o femeie de 30 de ani și un minor de 7 ani, fiul acesteia, ambii din comuna Sălard, județul Bihor, care s-ar fi angajat în traversarea carosabilului printr-un loc nepermis, din partea dreaptă a direcției de deplasare a tramvaiului”, a declarat, sâmbătă, BIHOREANULUI, comisar șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

Vatmanul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Mama, salvată de trecători

Între timp, apar mărturii șocante legate de accident. Un martor al evenimentului, călător în tramvaiul care a lovit mama şi copilul, a transmis BIHOREANULUI cum s-a petrecut groaznicul accident.

Potrivit acestuia, tramvaiul tocmai pornise din capătul străzii Nufărul înspre Cetate, când femeia care își ținea copilul de mână (n.r. - după spusele unor martori era cu copilul în brațe), ar fi traversat cele patru benzi ale șoselei prin loc nemarcat și a vrut să treacă şi peste linia de tramvai, cam la 60 metri de staţie.

Martorul a descris că vatmanul a folosit încontinuu semnalele sonore şi a frânat brusc pentru a evita impactul, însă tot i-a lovit pe cei doi. Mai mulţi bărbaţi care treceau pe bulevardul Nufărul s-au oprit şi au reuşit să scoată femeia de sub tramvai folosind cricuri ale propriilor mașini.

"Fiind ploaie, femeia probabil nu a văzut tramvaiul și nici nu a auzit semnalele sonore trase continuu de vatman, care a și frânat brusc. Inerția a făcut ca tramvaiul să alunece şi după frânare. A lovit femeia şi copilul şi i-a tras sub tramvai până după prima uşă. Imediat vatmanul a coborât speriat şi urlând de groază, împreună cu un alt bărbat, care era în tramvai. Niște fete tinere au sunat la 112, s-au oprit vreo patru automobile și nişte bărbaţi tineri au venit cu cricuri de maşină, le-au pus sub tramvai şi au reuşit să scoată femeia. Copilul a rămas însă captiv şi a plâns sub tramvai, dar au reuşit să-l tragă puţin până au venit autorităţile. Cinste acestor oameni pentru curajul şi spiritul civic pe care l-au avut. Poporul nostru încă mai are oameni de valoare", a relatat cititorul BIHOREANULUI.

Sub roţile tramvaiului

După cum BIHOREANUL a mai scris, copilul a fost scos într-un final de membrii echipajului de descarcerare chemați să intervină. Potrivit spuselor unei femei care locuieşte în zonă, micuțul avea umflături la nivelul feţei şi plângea.

"L-am văzut pe pompier. După ce l-a scos s-a uitat la cer şi i-a mulţumit lui Dumnezeu că l-a putut scoate de acolo", a mărturisit aceasta, vineri seara, reporterului BIHOREANULUI prezent la faţa locului.

Circulația tramvaielor a fost blocată o perioadă în zonă, până la finalizarea cercetărilor la fața locului.

Citiți detalii în articolul „Accident grav în Oradea: O femeie și un copil au fost loviți de tramvai în zona McDonald's Nufărul. Băiatul a rămas încarcerat (FOTO/VIDEO)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
pacat de vatman
Sincer imi fac griji pentru conducatorul tramvaiului. Isi facae treaba, nu gonea cu 120km/h, etc etc, iar conform procedurilor va fi tarat peste tot. Declaratii, medicina legala, analize de sange, trauma psihica dupa accident, si mai hai la politie sau la procuror sa mai dai o declaratie, dar totusi cum a fost, dar nu esti cumva vinovat ca trebuia si poate puteai sa-i vezi? Va avea de a face si cu atitudinea organelor de cercetare. Va mai lucra? Va trece peste reexaminarea psihologica? Ce va fi jobul lui? Daca are familie e treaba ca aranjata...stres in familie bani mai putini in bugetul familiei. Totul pentru? Ca trecem cum trecem peste carosabil.
Postat 18 Noiembrie 2023, 13:07 de Christa
nu e ok
E trist ceea ce s-a intamplat, problemele sunt mari, dar daca nu se vad si nu se iau masuri tot asa va fi. Fac un exercitiu de logica. Politia rutiera, cum am mai mentionat....urmareste doar viteza si mai nou fumatii si cei cu liniute la nas. Presa ii ajuta in diseminarea informatiilor...vezi drona, cascada, etc. Nu este din pacate indeajuns, politia poate ar trebui sa mai urmareasca si: acordarile de prioritate, PIETONII, linia continua si continua dubla. Poate examenul de obtinere permis ar trebui sa fie mai strict, iar la reinnoirea permisului sa fii nevoit sa dai un examen de verificare a cunostintelor. Sincer nu e ok! Nu este deloc o placere sa mai conduci in oras si nu numai...este enervant, periculos si riscant. Cine conduce mult (peste 1 milion de km) si nu doar in RO stie ce inseamna si poate face diferenta. Poate vom intelege ca drumurile publice nu sunt proprietate personala si ca respectul fata de cei din jur este primordial.
Postat 18 Noiembrie 2023, 12:59 de Christa
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.614 RON
  • 1 EUR = 4.9679 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON