URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 09 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
18 Noiembrie 2023, 15:00

Primul proiect al Primăriei Oradea care primește finanțare europeană în ciclul 2021 – 2027

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reabilitarea Liceului Schiller este primul proiect al municipalităţii orădene aprobat prin Planul Regional Nord Vest prin următorul ciclu de finanţare 2021 – 2027.

S-a spart gheaţa!

„A fost aprobat proiectul de reabilitare energetică a Liceului German Friedrich Schiller, situat pe strada William Shakespeare 22. Este primul proiect aprobat al Primăriei Oradea pe Programul Regional Nord Vest 2021 – 2027, depus spre finanţare în vara acestui an”, a transmis joi Primăria Oradea printr-un comunicat de presă.

După cum BIHOREANUL a mai scris, proiectul privind reabilitarea clădirii instituţiei de învăţământ a fost aprobat de Consiliul Local Oradea în şedinţă "de îndată", anul acesta, pe 10 august. Consilierii au votat proiectul în şedinţă online, pentru a putea fi depus la finanţator a doua zi, odată cu deschiderea axei de finanţare pentru proiectele privind reabilitarea clădirilor publice.

Lucrări din 2024

Lucrările estimate la 15,8 milioane lei, cu termen de finalizare de doi ani, vor viza printre altele reabilitarea termică a faţadelor, acoperişului şi subsolului, înlocuirea tâmplăriei precum şi gestionarea inteligentă a energiei.

Cu ocazia lucrărilor urmează să fie reamenajate grupurile sanitare de la parter destinate băieţilor, fetelor şi persoanelor cu dizabilităţi. În plus, vor fi amenajate grupuri sanitare similare la etaj şi va fi refăcută cancelaria profesoară pe amplasamentul unei săli de clasă, care va fi mutată.

"Cel mai probabil, lucrările efective vor începe în cea de-a doua parte a anului viitor, după semnarea contractului de finanţare şi stabilirea executantului în cadrul unei licitaţii", a declarat pentru BIHOREANUL şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, Marius Moş.

Alte școli, grădinițe, creșe

Pe lângă reabilitarea energetică a liceului Schiller, municipalitatea orădeană a depus spre finanţare și alte proiecte.

Acestea vizează creşterea eficienţei energetice a clădirilor de la: Şcoala Gimnazială Juhasz Gyula, Creşa 9 şi 12, Grădiniţa 45 şi Creşa 6 – Căsuţa Veseliei, Colegiul Tehnic Mihai Eminescu (sala de sport, căminele, cantina, săli de clasă şi birouri), Liceul de Arte, Grădiniţa 27 şi Grădiniţa cu Program Prelungit 50.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Puțină ateție
Chiar Colegiul Tehnic Mihai Eminescu? Poate Colegiul Tehnic Mihai Viteazul sau o fi Colegiul Național Mihai Eminescu.
Postat 19 Noiembrie 2023, 01:37 de Adi_Oradeanul
...cu mustar
Traiasca partidul,si poporul? Iarasi elogiem?
Postat 18 Noiembrie 2023, 19:54 de joel
A început și pentru România la sfârșit de an 2023, viitorul ciclu bugetar european cu start în 2021.
Bihoreanule, viitorul ciclu va începe în 2028 și se va cuantifica în 2035. Cel prezent, în care trăim, este 2021-2027 și plină-i țara de proiecte finanțate din acest ciclu. Că Oradea e întârziată la acest capitol ... ai idee pe de motiv? Ei bine, pentru că își dă aere și a fost tacit penalizată, urmare constatării unor profunde nelegalități de contractare cu firme agreate în mod subiectiv și discreționar.
Postat 18 Noiembrie 2023, 16:11 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.614 RON
  • 1 EUR = 4.9679 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON