URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Jos pălăria

Asociația pentru micuțul Noel strânge capace din plastic pentru a-l salva pe Ștefan, micuțul orădean bolnav de SMA 1. Vezi unde poți dona!
Știri Bihor
Asociaţia pentru micuţul Noel, înfiinţată de câţiva bihoreni, și care a ajutat doi copii cu Amiotrofie Spinală de tip 1 să primească vaccinul Zolgensma în valoare de 2,1 milioane de dolari, a lansat o campanie de strângere de capace de plastic în mai multe puncte din Oradea, dar şi din ţară. Acestea vor fi valorificate, iar banii vor fi donați lui Ştefan, un băieţel din Oradea tot cu SMA1.
08 Aprilie 2021, 13:06
European Drinks și Izvorul Minunilor, donație importantă de apă către Spitalul Clinic Municipal din Oradea
Jos pălăria
Miercuri, au fost donate 14.400 de flacoane de apă minerală naturală plată Izvorul Minunilor, la 0,5 litri, în valoare de 19.728 de lei, Spitalului Clinic Municipal dr. Gavril Curteanu din Oradea, spital Covid. Apa va fi distribuită atât pacienților internați, cât și cadrelor medicale care activează în cadrul spitalului, în această perioadă de grea încercare.
Rotaract Club Oradea a lansat o nouă ediţie a campaniei 'Digitalizare prin plantare'. Cum te poţi implica!
Jos pălăria
După ce în prima ediţie a proiectului "Digitalizare prin plantare", membrii Rotaract Club Oradea au reuşit, cu sprijinul celor care au donat, să planteze 1.500 de copaci şi, în acelaşi timp, să cumpere 8 tablete pe care le-au predat unor şcoli, aceştia au lansat o a doua ediţie a proiectului şi cer sprijinul orădenilor. 
02 Aprilie 2021, 13:54
Florin Mihuţ a primit handbike-ul cu care vrea să fie campion! A pedalat de Ziua Pământului alături de alţi biciclişti din Oradea (FOTO / VIDEO)
Știri Bihor
Florin Mihuţ, tânărul bihorean din Mihai Bravu ţintuit în scaun cu rotile, care îşi doreşte să participe la Jocurile Paralimpice în 2024, a primit sâmbătă handbike-ul de 11.000 de euro, cumpărat din donaţii. L-a şi inaugurat, la "Pedalăm de Ziua Pământului", un eveniment care a adunat pe platoul din faţa magazinului Crişul mai mulţi biciclişti din Oradea, care au dat o tură de câţiva kilometri dorind să stimuleze mersul pe două roţi.
Cursuri gratuite de programare pentru elevii între 10 și 14 ani din Bihor (VIDEO)
Știri Bihor
Elevii bihoreni cu vârste între 10 şi 14 ani sunt invitaţi să participe la cursuri de programare gratuite, susţinute de IT-iştii de la Code Kids, un ONG care oferă astfel de ore dedicate în special copiilor din mediul rural. Proiectul a fost lansat în urmă cu patru ani în mai multe judeţe din ţară, inclusiv în Bihor.
21 Martie 2021, 09:02
În memoria doamnei Marossy: Petiţie pentru amplasarea unei statui a celebrului biolog, în Oradea
Jos pălăria
În luna în care cel mai reputat biolog din Bihor şi vajnic apărător al patrimoniului natural, Anna Marossy, ar fi împlinit 90 de ani, Primăria Oradea este invitată să o omagieze. Asociaţia Aqua Crisius a lansat o petiţie prin care cere municipalităţii să amplaseze o statuie în memoria specialistei.
18 Martie 2021, 16:15
'Casa de lângă spital': peste 100 de pacienţi oncologici au primit cazare gratuită în Oradea
Știri Bihor
S-au împlinit doi ani de la lansarea proiectului "Casa de lângă spital" al Asociaţiei Lumea lui Iannis, ONG-ul care pune la dispoziţie mai multe locuinţe cu titlu gratuit pacienţilor oncologici care vin la investigaţii şi tratamente în Oradea. Asociaţia înfiinţată de orădeanca Mădălina Maiorescu, mama unui băieţel diagnosticat cu leucemie, a cazat gratuit peste 100 de pacienţi oncologici din mai multe judeţe şi a oferit 300 de porţii de mâncare.
17 Martie 2021, 09:36
Voluntari în Oradea: Zeci de tineri 'edubişti', ajutaţi şi de episcopul Virgil Bercea, au făcut curăţenie pe malurile Crişului (FOTO)
Jos pălăria
Peste 40 de tineri care participă la programele de formare ale asociaţiei EduBiz au vrut să contribuie la înfrumuseţarea Oradiei şi au făcut curăţenie pe malurile Crişului Repede. Voluntarilor li s-a alăturat şi episcopul greco-catolic al Oradiei, Virgil Bercea, care i-a ajutat să cureţe crengile uscate din copaci.
Profa de acasă: Dezamăgită de şcoala românească, o profesoară de top din Bihor a demisionat şi a devenit... freelancer (FOTO)
Bihoreanul tipărit
Caz unic în învăţământul local! Una dintre cele mai bune profesoare de matematică din Bihor a demisionat din sistemul public ca să-şi facă meseria eficient. După ani de pregătire pentru cariera de dascăl, în care a fost fruntaşă la învăţătură, şi după ce a câştigat un post de titular cu cea mai mare notă, decepţionată de birocraţia şi obtuzitatea sistemului public de educaţie, Roxana Caciora a renunţat la confortul slujbei de la stat, cu salarii şi vacanţe garantate, devenind prima profesoară "freelancer" din Bihor, angajată la propria firmă de meditaţii, care îi merge foarte bine.
Voluntar... acasă: Un orădean mutat la ţară îşi premiază consătenii care fac curăţenie pe uliţe (FOTO)
Jos pălăria
În urmă cu mai bine de zece ani, când a luat decizia de a se muta din Oradea în Săbolciu, un sat din comuna Săcădat, Claudiu Onuţan a crezut că va trăi acolo în tihnă, într-un mediu armonios, curat, lipsit de poluarea specifică oraşului. N-a fost chiar aşa, descoperind repede că viaţa boemă de la ţară este, de fapt, "contaminată" de gunoaie. Dezamăgit de consătenii care aruncau gunoaiele pe unde apucau, cel mai adesea chiar la intrarea în sat, orădeanul a decis să ia atitudine şi i-a convins pe oamenii locului să facă curăţenie în sat. Cot la cot, cei mici şi cei mari...
'Un model pentru noi toţi!'. Gestul făcut de un angajat al RER Vest la un semafor din Oradea, lăudat de şeful Serviciului Criminalistic 
Jos pălăria
Gestul unui angajat al companiei RER Vest a adunat într-o singură oră peste 1.400 de aprecieri pe Facebook. Şeful Serviciului Criminalistic al IPJ Bihor, cunoscutul portretist Florin Lăzău, l-a lăudat pe bărbat fiindcă, deşi nu este unul dintre angajaţii RER care se ocupă direct de salubrizarea străzilor, oprit fiind la semafor, a coborât de la volan şi a ridicat un PET aruncat aiurea lângă trecerea de pietoni. 
13 Martie 2021, 14:33
Ca pita caldă: Un albanez este cel mai căutat brutar din Nojorid, cu pâine, lipii şi plăcinte veşnic proaspete (FOTO)
Bihoreanul tipărit
Un albanez a devenit cel mai căutat brutar din Nojorid, câștigându-și mușteriii cu pâine, lipii și plăcinte proaspete la orice oră a zilei. La a patra generație de meșteri brutari, Nazmi Rexhbeccaj spune că, în afară de a nu fi leneș, ci gata să muncești 7 zile din 7, marele secret al meseriei sale este să nu „ameliorezi” pâinea cu nimic și s-o coci numai din aluat proaspăt. 
Invită-ţi mama la concert! Cu banii din bilete se va amenaja, în Oradea, o grădină pentru tinerii cu dizabilităţi (FOTO)
Timp liber
Cu prilejul Zilei Femeii, Centrul de Tineret „The Spot” îi invită pe toţi bihorenii la un concert online de pian, artişti fiind trei elevi orădeni. Preţul unui bilet la acest concert inedit costă 15 lei, iar toţi banii strânşi vor fi folosiţi pentru amenajarea, în Oradea, a unei grădini adaptate nevoilor tinerilor cu dizabilităţi.
05 Martie 2021, 12:31
Grădina tuturor tinerilor: Centrul 'The Spot' va amenaja primul parc din Oradea adaptat pentru persoanele cu dizabilităţi (FOTO / VIDEO)
Jos pălăria
Tinerii din Oradea, indiferent de nevoile lor, ar putea să aibă un loc al lor în care să se relaxeze în aer liber. Voluntarii Centrului de Tineret „The Spot” au pregătit proiectul unei grădini incluzive, cu dotări specifice pentru persoanele cu dizabilităţi şi acum caută sponsori dornici să le sprijine proiectul.
Cabinet de informatică de 12.000 euro, inaugurat într-un sat din Bihor, de echipa de voluntari „Laboratoare rurale” (FOTO)
Știri Bihor
Orădenii care de câteva luni recondiţionează şi livrează voluntar calculatoare pentru şcolile săteşti din Bihor au inaugurat, duminică, în comuna Balc, primul laborator de informatică pe care l-au amenajat integral, investiţia ridicându-se la 12.000 euro.
01 Martie 2021, 09:33
„Violența nu cunoaște virusul”: Zeci de orădence au dansat la flashmob-ul anti violență în familie, în Piața Unirii  (FOTO / VIDEO)
Jos pălăria
Aproape 50 de orădence au animat duminică Piaţa Unirii, dansând şi încercând să atragă atenţia asupra violenţei în familie, în special asupra femeilor. Deşi în ultimul an numărul apelurilor din partea femeilor agresate fizic a scăzut în Bihor, acest fapt nu înseamnă neapărat că agresiunile au scăzut. Dimpotrivă, cele două organizatoare ale evenimentului "One billion rising" din Oradea spun că victimele sunt blocate în cămin cu agresorii, fiindu-le şi mai greu să ceară ajutor.
Asociația pentru micuțul Noel din Bihor a ajutat încă un băiețel bolnav de SMA1 să primească vaccinul de 2,1 milioane de dolari
Știri Bihor
Voluntarii de la Asociaţia pentru micuţul Noel, un ONG înfiinţat în urmă cu doi ani de mai mulţi bihoreni inimoşi, a ajutat încă un băieţel bolnav de Amiotrofie Spinală de tip 1 (SMA1) să primească vaccinul Zolgensma, în valoare de 2,1 milioane de dolari.
28 Februarie 2021, 15:18
Operații hi-tech: Tot mai multe intervenții reușite ale unui medic orădean care tratează coxartroza printr-o metodă revoluționară, în timp record! (FOTO / VIDEO)
Bihoreanul tipărit
Tot mai multe intervenţii reuşite ale unui medic orădean care tratează coxartroza printr-o metodă revoluţionară, făcând-o recuperabilă în timp record! Dacă după o operaţie clasică recuperarea este mult mai grea, iar în primele 6 săptămâni pacientul merge în cârje, în cazul artroplastiilor totale de şold cu abord direct anterior minim invaziv, efectuate de medicul Tona Jorgaq, bolnavul poate călca pe piciorul afectat chiar a doua zi.
Voluntarii Caritas Catolica vor împărți mâncare nevoiașilor și în februarie
Jos pălăria
La fel ca luna trecută, voluntarii Asociaţiei Caritas Catolica vor împărţi în fiecare vineri, până la finalul lunii februarie, câte o masă caldă nevoiaşilor, la intrarea în Biserica romano-catolică Sfântul Duh. Organizatorii îi încurajează şi pe cei care cunosc familii de nevoiaşi sau bătrâni singuri să treacă pe la standul Caritas Catolica pentru a lua o porţie de mâncare şi a o da, apoi, mai departe.
05 Februarie 2021, 18:01
Peste 30 de bihorence bolnave de cancer la sân au fost ajutate de Caritas Catolica cu peruci, proteze mamare și consultații (FOTO)
Jos pălăria
Peste 30 de femei din Bihor, bolnave de cancer la sân, au beneficiat în ultimele luni de ajutorul celor de la Asociaţia Caritas Catolica, care le-a oferit gratuit sau în schimbul unei donaţii simbolice peruci, proteze mamare, sutiene ortopedice şi consultaţii. Proiectul a fost lansat în toamna anului trecut şi continuă şi în 2021.
03 Februarie 2021, 16:55
Fotograful BIHOREANULUI, Szilágyi Lóránd, a câştigat Cupa Fotoreporterilor Bihoreni (FOTO)
Știri Oradea
Cele mai reuşite imagini ale fotoreporterilor din judeţele Bihor şi Hajdú Bihar realizate în 2020 au fost premiate, marţi, de Asociaţia "Euro Foto Art". Cel mai important premiu, Cupa Fotoreporterilor Bihoreni, a fost câştigat de fotograful BIHOREANULUI, Szilágyi Lóránd.
02 Februarie 2021, 21:00
Să învăţăm mate cu Simo! O învăţătoare dintr-un sat din Bihor face animaţii cu lecţii de matematică pe YouTube (VIDEO)
Educatie
Şcoala online nu trebuie să fie doar o povară, ci şi o provocare. Autodidactă, Camelia Simona Florea, învăţătoarea din satul bihorean Petreasa, comuna Remetea, face singură animaţii video cu lecţii de matematică şi le publică pe YouTube, ca să-i ajute pe copii, profesori şi părinţi deopotrivă.
27 Ianuarie 2021, 19:41
'Voluntariat în pandemie': Caritas Eparhial şi-a premiat voluntarii pentru 1.240 de ore în serviciul aproapelui (FOTO)
Jos pălăria
Gala Caritas Eparhial, în cadrul căreia sunt premiaţi la începutul fiecărui an cei mai activi voluntari, a avut loc pentru prima dată online. În total, cei 70 de voluntari activi ai asociaţiei au prestat anul trecut 1.240 de ore în serviciul persoanelor defavorizate, voluntarul anului 2020 fiind Teodora Tonţ.
26 Ianuarie 2021, 11:35
Jos pălăria! În fiecare săptămână, voluntarii Caritas Catolica distribuie mâncare caldă pentru orădenii nevoiaşi sau singuri
Jos pălăria
De câteva săptămâni, în fiecare vineri, de la ora 13, voluntarii Asociaţiei Caritas Catolica Oradea distribuie mâncare caldă nevoiaşilor. La intrarea laterală a Bisericii Romano-Catolice Sfântul Duh (Calea Republicii, colț cu strada Dunărea) pot merge şi orădenii dornici să ducă mâncarea unei familii nevoiașe sau unui pensionar singuratic.
25 Ianuarie 2021, 14:54
Minunile lui Neșu: Fundația fostului fotbalist a reușit să adune 1 milion de euro pentru construirea Centrului Sfântul Nectarie (VIDEO)
Bihoreanul tipărit
Fundația lui Mihai Neșu a reușit să adune 1 milion de euro pentru construirea Centrului Sfântul Nectarie. La primăvară vor începe lucrările pentru primele trei clădiri ce vor compune viitorul centru de recuperare medicală, menit să ajute copiii cu dizabilități din toată țara: o biserică, un centru de cazare pentru familii și unul dedicat terapiilor pentru cei mici. 
21 Ianuarie 2021, 14:19
Voluntarii de la Caritas Catolica vor împărți mâncare nevoiașilor în fiecare vineri
Timp liber
Voluntarii Asociației Caritas Catolica vor împărți în fiecare vineri, până la finalul lunii ianuarie, câte o masă caldă nevoiașilor. De asemenea cei care cunosc familii de sărmani sau bătrâni singuri pot să treacă pe la standul Caritas pentru a le lua și lor o porție de mâncare. Aceștia vor sta la intrarea laterală a Bisericii romano-catolice Sfântul Duh, în apropiere de magazinul Crișul, vizavi de fosta policlinică.
13 Ianuarie 2021, 17:55
O echipă de orădeni recondiționează și livrează voluntar calculatoare pentru școlile sătești (FOTO)
Bihoreanul tipărit
De când pandemia a închis şcolile, profesorii şi elevii au încercat să găsească cele mai bune metode pentru a se adapta cursurilor online, însă nu toţi au reuşit pentru că multe comunităţi sunt prea sărace. O echipă de orădeni recondiţionează şi livrează voluntar calculatoare pentru şcolile săteşti lipsite de laboratoare. Proiectul "Laboratoare rurale" a fost iniţiat de Ionuţ Coman, un tânăr care şi-a propus ca în trei ani să ajute toate unităţile de învăţământ din Bihor să aibă echipamente IT funcţionale. 
12 Ianuarie 2021, 19:00
Jos pălăria! Orădenii, invitați să-și scrie gândurile pentru noul an pe copacii din Parcul Libertății (FOTO)
Jos pălăria
Fundaţia Comunitară Oradea, care are în grijă Parcul Libertăţii, îi provoacă pe orădeni să-şi mărturisească dorinţele pentru anul care abia a început sau gândurile pentru anul trecut. Copacii din parc au fost îmbrăcaţi în pânză, pe care doritorii pot scrie mesaje pentru oraşul lor.
'Bucurie mare!': Fundaţia lui Mihai Neşu anunță că fostul fotbalist poate mânca singur la 10 ani după cumplitul accident (VIDEO)
Știri Bihor
Fundaţia lui Mihai Neșu a anunţat, marți seară, că fostul fotbalist orădean poate să mănânce singur, la 10 ani de la cumplitul accident care l-a ţintuit într-un scaun cu rotile. Pe pagina fundației a fost publicată o filmare cu Mihai Neșu în care acesta mănâncă cina, folosind mâna dreaptă și cu ajutorul unor ustensile speciale.
06 Ianuarie 2021, 08:03
Maeștrii fotografiei: Clubul Varadinum din Oradea este pe locul 12 în lume
Jos pălăria
Federaţia Internaţională de Artă Fotografică a clasat Varadinum Foto Club din Oradea pe locul 12, în cadrul unei competiţii în care s-au înscris 213 fotocluburi din lume. Artistul fotograf Ovi D. Pop a spus că este cea mai înaltă poziţie câştigată până acum de un club din România. Concursul "World Cup for Clubs" (Cupa mondială a Fotocluburilor), cu o vechime de 50 de ani, este organizat la finalul fiecărui an de federaţie şi este dedicat tuturor cluburilor din lume.
02 Ianuarie 2021, 14:00
  9 10 11  13  15 16 17  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON