URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Jos pălăria

Provocarea lui Andrei: Un elev din Oradea vrea să adune cărţi pentru copiii de la ţară şi le cere sprijin bihorenilor
Știri Bihor
Pasionat de lectură, un elev de clasa a V-a din Oradea vrea să le dea şi copiilor din mediul rural ocazia să descopere fascinanta lume a cărţilor. Andrei şi-a propus să doneze cărţi unei biblioteci din mediul rural, iar pentru asta este dispus să doneze din propriile volume. Ca să umple cât mai multe rafturi cu poveşti, el le cere sprijinul şi altor elevi bihoreni.
06 Decembrie 2021, 20:21
Doi profesori din Bihor, decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis pentru activitatea lor, inclusiv în pandemie (FOTO)
Educatie
Profesoara de limba română Mirela Tanc, de la Şcoala Gimnazială Oltea Doamna, şi profesorul Ionel Cordovan, care predă limba rromani în comuna Ineu, au fost decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis, cu prilejul Zilei Naţionale. Ei au primit Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler.
Cetăţean chinez, ajutat de jandarmii montani din Bihor, după ce maşina i s-a defectat pe un drum neamenajat
Știri Bihor
Un cetăţean chinez care încerca să ajungă la Huedin pe un drum de munte neamenajat a fost salvat de la belele de jandarmii montani din Bihor. Omului i se stricase maşina într-o zonă pe care nu o cunoştea, cu zăpadă.
30 Noiembrie 2021, 20:38
A început maratonul! Orădeanul Thurzó Zoltán încearcă să doboare un record mondial, cu un concert de pian care va ţine 6 zile şi 6 nopţi (FOTO / VIDEO)
Știri Bihor
Pianistul orădean Thurzó Zoltán a început cel mai important concert din cariera lui de până acum. Artistul încearcă să doboare recordul mondial pentru cel mai lung concert de pian şi vrea să cânte 130 de ore, fără întrerupere. Startul s-a dat marţi dimineaţă, în sala festivă a Universităţii Partium, cu imnul României.
3, 2, 1, Mozart! Un artist orădean va încerca să doboare recordul mondial, susţinând un concert la pian de 130 de ore
Știri Bihor
Un artist orădean va încerca să doboare recordul mondial, susţinând un concert la pian de 130 de ore. Pianistul Thurzó Zoltán îşi va începe maratonul marţi dimineaţă, în sala festivă a Universităţii Partium din Oradea, unde invită publicul să-l urmărească şi să-l încurajeze în curajosul demers muzical.
29 Noiembrie 2021, 17:30
O orădeancă va reprezenta România la Campionatul mondial de breakdance din Paris (FOTO / VIDEO)
Știri Bihor
O tânără din Oradea, Simina Poinar, va participa la începutul lunii decembrie la prima ediţie a Campionatului mondial de breaking, denumirea oficială a stilului cunoscut ca breakdance. Tânăra îşi doreşte să obţină o clasare cât mai bună, pentru a putea participa apoi la Jocurile Olimpice, în prima ediţie care va avea şi o probă dedicată acestui stil de dans.
Asociația Down Oradea a sărbătorit 30 de ani de existență cu o expozițe de picturi și balet (FOTO)
Jos pălăria
Asociaţia Down Oradea, cea mai veche organizaţie din țară care se ocupă de îngrijirea persoanelor cu sindrom Down, a împlinit 30 de ani de la înfiinţare. Cu această ocazie, ONG-ul a organizat, în această săptămână, mai multe activităţi, între care şi un mic spectacol de dans.
20 Noiembrie 2021, 13:52
Studenţii medicinişti din Oradea strâng alimente pentru familii nevoiaşe
Timp liber
Asociaţia Studenţilor Medicinişti din Oradea îi invită pe cei care vor să facă o faptă bună să doneze alimente neperisabile, pe care tinerii le vor livra, în preajma Crăciunului, unor familii nevoiaşe din județ.
20 Noiembrie 2021, 13:08
'Găleata albastră': Un ONG îi invită pe bihoreni să doneze alimente pentru familiile nevoiaşe (FOTO / VIDEO)
Știri Bihor
Dorcas Aid România, filială a ONG-ului cu acelaşi nume din Olanda, a demarat în Bihor şi în alte judeţe o nouă ediţie a campaniei "Găleata albastră". Până în 15 decembrie, bihorenii sunt invitaţi să doneze alimente neperisabile sau să sprijine financiar iniţiativa, pentru a ajuta familiile nevoiaşe din zonă să aibă parte de sărbători cu mai puține griji.
09 Noiembrie 2021, 17:21
Cum a ajuns un orădean multimilionar în SUA, după ce a dormit pe străzi. A plecat doar cu 500 de dolari în buzunar (FOTO / VIDEO)
Știri Bihor
40 de milioane de dolari şi o poveste de viaţă impresionantă. Cel puţin aşa apare descris în presa internaţională, orădeanul Nick Mocuţa, care a făcut o avere considerabilă în SUA, după ce a plecat din ţară cu doar 500 de dolari. Povestea lui a făcut înconjurul internetului, iar presa afirmă despre el că azi, are peste 100 de apartamente în SUA şi patru maşini de lux.
Un grup de voluntari din Oradea adună cărţi pe care să le vândă în scop caritabil
Timp liber
Clubul Leo Black Eagle din Oradea a demarat un proiect inedit. Voluntarii îi invită pe cei care au în biblioteci cărţi de care nu mai au nevoie să le doneze în mai multe cafenele din oraş. Acestea vor fi vândute apoi la un stand din Piața Unirii, iar banii adunaţi vor ajunge la Asociaţia pentru micuţul Noel, care sprijină cazul Mirunei, o fetiţă diagnosticată cu amiotrofie spinală de tip 1.
02 Noiembrie 2021, 14:00
Orădenii au alergat şi donat în Parcul Brătianu, pentru copii şi tineri cu autism (FOTO)
Știri Sportive
Desfăşurat în Parcul I.C. Brătianu, evenimentul caritabil  "Împreună la FAPTE BUNE pentru AUTISM" a reunit peste două sute de orădeni, copii şi adulţi, care s-au întrecut în diferitele probe de alergat propuse de organizatori şi care au donat în beneficiul copiilor şi al tinerilor cu probleme de autism susţinuţi de Asociaţia SOS Autism Bihor.
26 Octombrie 2021, 16:45
Cu biţa pe Muntele Şes. Ecotop Oradea a amenajat opt trasee de vizitare cu bicicleta într-o arie protejată (FOTO)
Timp liber
Bihorenii care obişnuiesc să pedaleze în natură pot acum să descopere şi aria protejată Muntele Şes. Asociaţia Ecotop Oradea a amenajat aici opt trasee de cicloturism, care însumează peste 150 de kilometri.
21 Octombrie 2021, 10:36
Un actor din Oradea a fost premiat la Budapesta
Jos pălăria
Un actor al Teatrului Szigligeti din Oradea, artistul Dobos Imre, a fost premiat, luni, de departamentul de Artă Teatrală al Academiei Maghiare de Artă de la Budapesta. 
18 Octombrie 2021, 19:15
Clinica Maria, redeschisă după mutarea de la Spitalul Municipal, cu aparatură ultramodernă, specialiști de top și gratuitate pentru toți pacienții (FOTO)
Știri Bihor
La un an și jumătate după mutarea din clădirea Spitalului Municipal din Oradea, Clinica Maria și-a redeschis porțile în noua clădire din strada Sovata, la cele mai înalte standarde posibile. Deservită de 47 medici, Clinica Maria oferă servicii medicale gratuite în nouă specialități medicale, cu toate că nu are contract cu Casa Asigurărilor de Sănătate.
Şcoala viitorului: Oradea face parte din reţeaua oraşelor europene în care se vor forma primii specialişti în economie circulară
Oradea noastră
O echipă formată din specialişti din opt oraşe europene, inclusiv Oradea, a scris primele manuale pentru viitorii angajaţi în sectorul gestionării biodeşeurilor, instalaţiilor de biogaz ori al producţiei de bio-ambalaje, iar în curând primii bihoreni vor învăţa ce înseamn
10 Octombrie 2021, 09:26
Artistă la Paris: Povestea orădencei care a ajuns una dintre cele mai premiate pictoriţe din Franţa (FOTO)
Știri Bihor
O orădeancă a ajuns între cele mai premiate pictoriţe din Franţa, tablourile sale putând fi admirate deseori la Luvru. Daniela Brosset predă gratuit lecţii copiilor nevoiaşi şi vârstnicilor din zona Parisului, iar lucrările ei au putut fi văzute şi cumpărate în peste 60 de expoziţii în Franţa, Italia, Monaco, Austria şi America.
09 Octombrie 2021, 11:10
Expoziție pentru Oradea: 908 portrete, expuse în Piața Unirii (FOTO / VIDEO)
Știri Bihor
Cu doar câteva zile înainte de Ziua Oradiei, 15 fotografi, membri în Clubul de fotografie Varadinum, au amenajat în Piaţa Unirii o expoziţie inedită. Cei care se plimbă în jurul panourilor amplasate lângă statuia Regelui Ferdinand pot vedea portretele a 908 de orădeni, mulţi dintre ei fiind fotografiaţi în timp ce se plimbau pe străzile oraşului. Printre aceștia se numără și câteva personalități.
08 Octombrie 2021, 20:31
Cartea unui bihorean despre judeţul Bihor în anii `50, nominalizată la un premiu prestigios în Italia
Știri Bihor
"Un viitor luminos", cartea unui profesor bihorean despre judeţul Bihor în anii '50, a impresionat juriul unui concurs prestigios din Italia: Premio Internazionale per la Letteratura Città di Como (Premiul internaţional pentru literatură "Oraşul Como"). Este singura lucrare apărută la o editură românească care a fost nominalizată la această ediţie.
07 Octombrie 2021, 18:30
Nufăr reînviat: Cercetătorii Universităţii din Oradea au reuşit să aclimatizeze planta în campus (FOTO)
Știri Bihor
Dispărut din rezervaţia din Băile 1 Mai, care i-a fost casă vreme de milenii, nufărul termal înfloreşte în Oradea. În cadrul unui proiect european, cercetătorii Universităţii au reuşit să aclimatizeze aceste plante în lacul din campus.
Au reciclat şi au ajutat! Pompierii bihoreni au hrănit mai mulţi copii orfani sau abuzaţi de părinţi cu legume primite contra unor PET-uri (FOTO)
Știri Bihor
Acţiune lăudabilă a pompierilor bihoreni, care au reuşit să facă, simultan, o faptă bună pentru mediul înconjurător şi pentru copiii cu destine tragice. Militarii au strâns peste 9.000 de PET-uri, le-au predat unui magazin care le-a oferit la schimb legume şi fructe, pe care apoi le-au donat unei asociaţii care îngrijeşte 25 de copii orfani sau care au fost abuzați de proprii părinți.
29 Septembrie 2021, 19:39
Primele magazine din Bihor care nu mai aruncă alimentele, ci le donează. Banca pentru Alimente Oradea a hrănit până acum 20.000 de oameni (FOTO)
Știri Bihor
Anual, pe 29 septembrie, se sărbătoreşte Ziua Internaţională de Conştientizare a Risipei Alimentare, pe care Banca pentru Alimente Oradea o marchează acum printr-o reuşită dorită de mult: primul contract încheiat cu un lanţ de magazine, care în fiecare zi, la finalul programului, predă ONG-ului produsele alimentare care nu au fost vândute şi au un termen scurt de valabilitate.
Fotograful orădean Ovi D. Pop, premiat la Paris (FOTO)
Știri Bihor
Orădeanul Ovi D. Pop a fost singurul fotograf român premiat, sâmbătă seara, în cadrul unei ceremonii fastuoase în salonul "Opera" al hotelului InterContinental Paris de Societatea Academică "Artă – Ştiinţă – Literatură", care răsplătește personalitățile din cele trei domenii pentru talentul și reușitele lor. Societatea, fondată în anul 1915, premiază scriitorii, oamenii de știință și artiștii în fiecare an cu plachete de aur, argint, platină şi bronz, acordate de membrii Comisiei pentru recompense din cadrul organizației.
Curăţenie pe Criş: Elevi de la Liceul de Artă Oradea şi angajaţii ABA au adunat mizerii din râul Oradiei (FOTO)
Știri Bihor
Zeci de saci au fost umpluţi, miercuri, cu gunoaie adunate din râul Crişul Repede, dar şi de pe malurile acestui curs de apă, în Oradea. Curăţenia au făcut-o, voluntar, 120 de elevi de la Liceul de Artă Oradea, ajutaţi de angajaţi ai Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri. Ca să-i determine pe concitadinii lor să păstreze râul curat, elevii au expus şi desene cu mesaje anti-poluare.
22 Septembrie 2021, 17:41
Casă, Dragă Casă: Peste 100 de voluntari de la Celestica ridică acoperişul unei case distruse de incendiu (FOTO)
Știri Bihor
O familie din comuna Borş a cărei case a ars din temelii în urma unui incendiu provocat de un scurtcircuit are nevoie de ajutor, iar Asociaţia Casă Dragă Casă şi cei peste 100 de voluntari de la compania Celestica din Oradea au decis să îl acorde. Aceştia au pus mână de la mână şi, în această perioadă, ajută la montarea acoperişului.
19 Septembrie 2021, 16:36
'Irimă' de români: Trei fotografi orădeni au făcut prima monografie în imagini a istroromânilor din Croaţia (FOTO)
Știri Bihor
Trei fotografi orădeni au făcut prima monografie în imagini a istroromânilor din Croaţia. Constantin Demeter, Gheorghe Petrila şi Ovidiu Gabor i-au imortalizat pe urmaşii românilor care, în Evul Mediu, au fugit din calea otomanilor până aproape de Marea Adriatică şi pe care unii cercetători îi consideră originari din zona Crişanei.
'Vrem piste de biciclete!': Zeci de orădeni au pedalat la Critical Mass, pentru a promova mersul pe două roţi (FOTO)
Știri Bihor
Mult mai puţini decât în anii trecuţi, peste 80 de orădeni au pedalat, vineri, pe principalele artere din oraş, pentru a promova un stil de viaţă sănătos, pentru mai multă siguranţă în trafic, dar şi pentru a cere mai multe piste de biciclete în Oradea.
Unul din şefii ISU Crişana, decorat de Președintele României
Știri Bihor
Colonelul Csilik Alexandru, prim-adjunct al inspectorului şef al ISU Crişana şi cel care a coordonat cea mai recentă misiune a pompierilor români în Grecia, a fost decorat de preşedintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul „Bărbăție și Credință” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari.
14 Septembrie 2021, 13:51
Zeciştii Bihorului, premiaţi pentru performanţă, la Inspectoratul Şcolar Judeţean (FOTO)
Educatie
Cei patru elevi care au luat medii de 10 la Evaluarea Naţională din această vară şi cei 7 care au obţinut aceeaşi performanţă la examenul de Bacalaureat au primit, de la Ministerul Educaţiei, premii pentru reuşita lor. Inspectorul şcolar general Horea Abrudan i-a felicitat şi le-a acordat banii, câte 1.000 de lei pentru zeciştii la Evaluarea Naţională şi 3.000 pentru cei de la Bac.
O profesoară din Oradea, finalistă la „Oscarul educaţiei”. Câştigătorul va primi 1 milion de dolari!
Educatie
Mirela Tanc, profesoară de limba română la Şcoala Gimnazială Oltea Doamna, se numără printre cei 50 de dascăli finalişti ai competiţiei „Global Teacher Prize” (Premiul global pentru profesori), un fel de „Oscar al educaţiei”, al cărui câştigător va primi uriaşa sumă de un milion de dolari.
09 Septembrie 2021, 20:03
  6 7 8  10  12 13 14  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON