URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Educatie

Elevi de la două colegii din Oradea au luat lecții despre pești de la cei mai apreciați pescari din oraș (FOTO)
Educatie
Peste 100 de elevi de la Colegiul Național Mihai Eminescu și Colegiul Național Iosif Vulcan au participat, în ultima săptămână, la șapte ateliere despre cunoașterea biologiei peștilor și prezentarea diferitelor stiluri de pescuit. Lecțiile s-au ținut chiar pe malul Crișului Repede, iar elevii au aflat de la cei mai apreciați pescari din Oradea ce este pescuitul sportiv.
25 Noiembrie 2022, 19:40
Oaza verde: Copiii din Salonta învață cum să grădinărească de la grădiniță
Educatie
Preșcolarii de la două grădinițe din Salonta vor învăța ce este ecologia „jucându-se” cu pământul. Cu ajutorul unei finanțări în programul Plantropolis al Fundației Comunitare Oradea, cei 130 de copii de la grădinițele Micul Prinț și Făt-Frumos vor învăța să sădească plante în timp ce vor lucra, alături de educatoarele lor, la amenajarea a două grădini.
25 Noiembrie 2022, 12:55
Donație de cărți despre Japonia, la Universitatea din Oradea
Educatie
Peste 200 de cărți despre Japonia au ajuns în patrimoniul Universității din Oradea, prin proiectul „Read Japan”, inițiat de Fundația Nippon din Tokyo, cu scopul promovării și înțelegerii fascinantei Țări a Soarelui-Răsare.
24 Noiembrie 2022, 20:02
Elevii unei școli din Bihor merg la ore călcând pe un covor de... cartoane: „E plin de noroi și de băltoace” (FOTO)
Știri Bihor
Imagini de râsu’-plânsu’ vin din orașul bihorean Beiuș. Una dintre intrările în curtea Liceului Pedagogic Nicolae Bolcaș a fost acoperită cu bucăți mari de carton, ca elevii să nu se ude la picioare prin apa care se adună chiar la poartă. Nemulțumiți, părinții povestesc că nu doar curtea școlii este plină de bălți și noroaie, ci și trotuarele din jurul unității de învățământ. Primarul Gabriel Popa promite că situația se va schimba.
Împotriva abandonului: 66 de unități de învățământ din Bihor primesc bani ca să-i ajute pe elevi să se țină de școală
Educatie
În 66 de școli din Bihor, majoritatea din mediul rural, directorii vor avea la dispoziție sume considerabile de bani pentru a organiza activități care să conducă la prevenirea abandonului școlar. Printre altele, unitățile de învățământ vor putea să le asigure o masă caldă elevilor, așa-numitele programe remediale, prin care să ajungă la zi cu lecțiile, ori diverse activități extra-curriculare.
23 Noiembrie 2022, 13:37
Lecția „Oradea”: Ore de istorie locală pentru elevii din oraș, combinate cu tururi ghidate prin oraș, la inițiativa Inspectoratului Școlar
Educatie
Profitând că Oradea are, de câțiva ani, propriul manual de istorie locală, inspectorul școlar general Horea Abrudan le-a reamintit directorilor de școli din municipiu că trebuie să cuprindă această disciplină pe lista lecțiilor opționale disponibile pentru elevi. În plus, Inspectoratul Școlar va încheia un parteneriat cu o asociație care va asigura săptămânal tururi ghidate pentru elevi, prin centrul istoric, astfel încât aceștia să își cunoască orașul și mai bine.
23 Noiembrie 2022, 13:00
Săptămâna Inclusivă, la Colegiul Gojdu: Elevii dezbat probleme de integrare, toleranță și drepturile copiilor
Educatie
Cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copiilor, Consiliul elevilor din Colegiul Național Emanuil Gojdu a dat startul unei campanii care vizează incluziunea și reprezentarea. De marți până vineri, elevii participă la workshopuri pe această temă și, de asemenea, sunt îndemnați să spună, anonim, dacă au fost situații în care nu s-au simțit reprezentați sau incluși în școala lor.
22 Noiembrie 2022, 13:20
GrecoFM: Un liceu din Oradea și-a făcut un radio intern, iar în pauze elevii aud muzică, interviuri sau anunțuri (FOTO)
Știri Bihor
În fiecare pauză, pe holurile Liceului Greco Catolic Iuliu Maniu, nu mai este liniște. Nu pentru că elevii ar face hărmălaie, ci pentru că în școală a început să emită un radio intern, GrecoFM, administrat chiar de liceeni. Din difuzoarele anume montate pe holuri, se aude muzică, dar și anunțuri ori interviuri cu profesorii școlii.
Atelier de gândire ecologică, la Oradea. Copiii pot participa gratuit
Educatie
Începând din 21 noiembrie, copiii cu vârste între 10 și 14 ani din Oradea au ocazia să participe la un atelier interesant, în care vor învăța să gândească ecologic. Lecțiile vor fi ținute la Comuniteca, un spațiu civic al Fundației Comunitare Oradea, de fotograful orădean Remus Toderici.
20 Noiembrie 2022, 17:02
„ABC pentru mămici şi tătici”. Cursuri gratuite despre îngrijirea copiilor cu vârste între 10 luni şi 3 ani, în Oradea (FOTO)
Educatie
Părinţii care au copiii înscrişi la creşele din oraş pot participa gratuit la programul "ABC pentru mămici şi tătici", organizat de Direcţia de Asistenţă Socială Oradea. La cursuri vor fi invitaţi medici specialişti, nutriţionişti, psihologi sau educatori. 
18 Noiembrie 2022, 20:08
Doctor... din pix: O universitară din Oradea a primit titlul de doctor, deși lucrarea i-a fost respinsă ca lipsită de valoare
Știri Bihor
Cum a ajuns un medic din Oradea să primească titlul de doctor şi un post didactic la Universitate, după ce specialiştii i-au catalogat lucrarea ca fiind lipsită de valoare şi de originalitate. BIHOREANUL vă dezvăluie un caz unic în istoria Universităţii din Oradea, ce demonstrează că evaluarea tezelor de doctorat este derizorie: deşi lucrarea i-a fost desfiinţată ca lipsită de valoare şi pe alocuri chiar de sens, după un proces care a stabilit că nu merită titlul de doctor, pediatra Monica Motorca l-a primit, totuşi, din cauza unui viciu de procedură.
18 Noiembrie 2022, 07:53
RoboDon: Elevii de la Liceul Don Orione s-au întrecut în robotică (FOTO)
Educatie
Zece echipe de elevi ai Liceului Don Orione din Oradea s-au înscris la prima ediție a concursului RoboDon organizat de școală, unde și-au etalat roboții construiți de ei, la cursurile extrașcolare. Competiția a fost urmărită de numeroși invitați din țări străine, partenere ale școlii într-un proiect Erasmus+.
17 Noiembrie 2022, 17:00
Părinți nemulțumiți la o școală din Oradea: Sunt obligați să cumpere un tricou pe post de uniformă, fără să primească bon fiscal la achiziție
Educatie
Indiferent că este iarnă sau vară, elevii Școlii Gimnaziale nr. 16 din Oradea vor trebui să poarte un tricou cu însemnele unității de învățământ. Conducerea școlii a luat decizia să impună un anumit model de tricou drept uniformă, stârnind nemulțumirea unor părinți. Mai mult, când au plătit „uniformele”, părinții n-au primit nici bon fiscal, deși au cerut. „Măcar dacă le făceau uniforme ca lumea, nu un tricou nefiscalizat”, spune tatăl unui elev.
16 Noiembrie 2022, 13:35
Elevii Colegiului „Traian Vuia” din Oradea, în practică în Portugalia
Educatie
Mai mulți elevi ai Colegiului Tehnic „Traian Vuia” din Oradea și-au dezvoltat competențele de viitori angajați în industria ospitalității în două stagii de pregătire practică în restaurante și hoteluri din Portugalia. Aceste mobilități au fost organizate în cadrul unui proiect Erasmus+, finanțat cu fonduri europene.
15 Noiembrie 2022, 19:33
Demis din cauza scandalului cu cerneala „simpatică”, fostul director al Școlii Avram Iancu din Oradea și-a recâștigat poziția, la Tribunalul Bihor
Știri Bihor
După ce, în luna iulie, a fost demis de la conducerea Școlii Gimnaziale Avram Iancu din Oradea, profesorul Ioan Sorin Cuc, același care este inculpat într-un dosar al DNA prin care se investighează o posibilă fraudă la concursul pentru funcțiile de conduceri din școli, și-a recâștigat poziția în instanță. Cuc a contestat decizia prin care a fost demis, iar Tribunalul Bihor i-a dat dreptate.
15 Noiembrie 2022, 08:50
Elevii de la Liceul German din Oradea au sărbătorit cu lampioane Ziua Sfântului Martin (FOTO)
Știri Bihor
Eveniment inedit, organizat în centrul Oradiei. Elevii de la Liceul Teoretic German "Friedrich Schiller" au lansat lampioane şi au fredonat cântece în limba germană dedicate Sfântului Martin. Tot săptămâna aceasta, elevii şi profesorii de aici au sărbătorit şi ziua şcolii.
13 Noiembrie 2022, 15:13
Liceenii de la Eminescu și Gojdu și-au dat mâna: Modus Vivendi și CoderDojo Oradea Space Robotics și-au prezentat primul satelit la Campionatul Național PocketQube al Qube2Space (FOTO)
Educatie
Clubul de robotică „Modus Vivendi” din cadrul Colegiului Național "Mihai Eminescu" Oradea, și CoderDojo Oradea Space Robotics (grupul de elevi pasionați de robotică și spațiu de la CoderDojo Oradea) și-au unit forțele și au participat la prima ediție a Competiției Naționale PocketQube al Qube2Space, care a avut loc în cadrul RoboChallenge în perioada 3 – 6 noiembrie, la București, în organizarea Universității Politehnică București și Asociației Students2Space.
11 Noiembrie 2022, 12:33
Și-a amintit Ministerul Educației de ei: Elevii din Bihor cu 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat au fost premiați (FOTO)
Știri Bihor
Mai bine mai târziu decât niciodată. La câteva luni bune după ce au obținut media 10 la examenele naționale de la final de clasa a VIII-a și de liceu, șase eleve din Bihor au fost premiate de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, cu bani anume trimiși de Ministerul Educației.
10 Noiembrie 2022, 19:35
Echipa Universității din Oradea a câștigat patru premii la cel mai important concurs de robotică din România, „Robochallenge”
Educatie
Robotics Club Oradea, înființat de Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică din Oradea și finanțat de compania Celestica, a participat la cea de a XIII-a ediție a competiției internaționale „Robochallenge”, unde a câștigat patru premii de certă valoare. Este vorba despre locul I și II la proba „Humanoid Robot”, locul II la proba „Line follower-kids” și locul III la proba „Humanoid Sumo”.
10 Noiembrie 2022, 14:35
„Ne-au lăsat copiii în drum”: Elevii unei școli din Valea lui Mihai, care învață după-masa, au asigurat transportul spre școală, dar nu și seara, spre casă
Știri Bihor
Situație aparte la Școala Gimnazială „Zelk Zoltan” din Valea lui Mihai, unde părinții elevilor de gimnaziu sunt supărați că școala și administrația publică le asigură transportul doar pe jumătate. Pentru că școala lor a intrat în renovare, toți elevii din clasele V-VIII învață după-masa, în clădirea liceului tehnologic din oraș, unde în fiecare zi, după prânz, îi duc microbuzele școlare. Însă școala nu are suficienți șoferi disponibili ca să le asigure și transportul spre casă, seara, când ies de la ore. „Sunt elevi din satele vecine, care nu au cum să ajungă acasă. Copiii rămân în drum”, spune un părinte supărat.
08 Noiembrie 2022, 12:30
Inedit: Seri de film la Facultatea de Arte din Oradea, cu invitați speciali
Educatie
Liceenii și studenții din Oradea, dar nu numai, sunt invitați marți seară, la o proiecție de film organizată de Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte din Oradea. Evenimentul va avea și un invitat surpriză, un artist care a și selectat filmul care va fi proiectat.
07 Noiembrie 2022, 15:00
Tabăra carierelor: Liceeni din Bihor, în dialog cu profesioniștii din firmele locale (FOTO)
Educatie
Pentru că identificarea celei mai potrivite cariere este o provocare pentru liceeni, două ONG-uri din Oradea au încercat să-i ajute pe adolescenți să răspundă mai multor nelămuriri privind viitoarea lor profesie. Mai mulți liceeni au participat, vineri și sâmbătă, la „Career Camp”, adică două zile de ateliere menite să-i ajute să-și identifice abilitățile și să-și previzioneze parcursul profesional.
07 Noiembrie 2022, 12:02
Împreună au reușit! Cu ajutorul CSM, Școala „Oltea Doamna” din Oradea are un teren de sport reabilitat (FOTO)
Educatie
Suporterii CSM Oradea și ai sportului, în general, au reușit să producă o schimbare importantă pentru elevii Școlii „Oltea Doamna” din oraș. Cu ajutorul fondurilor strânse la All Star Game-ul baschetului românesc și cu donații oferite ulterior, terenul de sport al școlii a fost reabilitat și acoperit cu o suprafață sintetică.
„Taxă pe străin”: Studenții non-UE de la Oradea acuză că, pentru un loc în cămin, plătesc de 3 ori mai mult decât colegii lor europeni
Știri Bihor
În aceeași cameră cu patru locuri dintr-un cămin al Universității din Oradea, studenții cazați plătesc tarife diferite, care oscilează între 0 și 750 de lei! Chiar dacă au parte de exact aceleași condiții ca toți colegii lor europeni, tinerii din afara spațiului comunitar care studiază la Oradea sunt nevoiți să plătească, din acest an, tarife de cazare de 3 ori mai mari. „Este o discriminare în funcție de naționalitatea noastră. De parcă n-ar ajunge că plătim oricum taxe de școlarizare mult mai mari”, spune un student la Medicină, pentru care camera de cămin a ajuns mai scumpă decât chiria în oraș.
03 Noiembrie 2022, 08:58
Șeful Inspectoratului Școlar Bihor, audiat la DNA în scandalul privind concursul de directori
Știri Bihor
Inspectorul școlar general Horea Abrudan a fost chemat miercuri la DNA Oradea, pentru a fi audiat în dosarul posibilei fraude comise la concursul care a avut loc în urmă cu un an pentru conducerea școlilor din Bihor. În același dosar, sunt puși sub acuzare fosta șefă a Casei Corpului Didactic, Mioara Țigan, și fostul director al Școlii Avram Iancu, Sorin Cuc.
02 Noiembrie 2022, 16:01
Apel la „fairplay”: Senatorul Hatos cere Ministerului Educației să răsplătească egal performanțele sportive ale elevilor
Știri Bihor
Senatorul PNL de Bihor Adrian Hatos continuă să ceară Ministerului Educației să elimine discriminările făcute elevilor. Printr-o nouă interpelare adresată ministrului Ligia Deca, Hatos a solicitat includerea campionatelor naționale și internaționale de calibru pe lista competițiilor sportive recunoscute. În prezent, un elev care câștigă o olimpiadă sportivă școlară primește bursă de performanță, dar un campion național sau internațional, nu.
02 Noiembrie 2022, 14:21
Invitat al Universității din Oradea, profesorul emerit Jean-Jacques Wunenburger a vorbit despre cultură și pericolele „revoluției digitale”
Educatie
Profesorul și filosoful francez Jean-Jacques Wunenburger a susținut luni, în fața studenților și profesorilor universității orădene, o conferință cu o temă provocatoare: influența tehnologiei digitale asupra imaginarului nostru.
24 Octombrie 2022, 18:33
Și festivi, și darnici: Părinții și copiii de la Grădinița Allegria au sărbătorit toamna și au strâns un ajutor semnificativ pentru un copil bolnav (FOTO)
Educatie
Toamna este anotimpul recunoștinței, iar copiii de la Grădinița 46 „Allegria” din Oradea și de la structurile ei, Grădinița 18 și Grădinița 24, au sărbătorit acest colorat sezon cu un eveniment aparte. Alături de părinți, au organizat standuri cu bunătăți de toamnă, și tot împreună au strâns bani pentru un copil bolnav.
Sportul îi unește! Elevi și profesori din 6 țări au făcut mișcare, în Bihor (FOTO)
Educatie
Indiferent în ce țară învață, elevii europeni au și lecții comune, cum ar fi cea despre importanța sportului pentru o viață sănătoasă. Cu acest gând în minte au venit la Colegiul Economic Partenie Cosma din Oradea elevi și profesori din cinci țări, iar împreună cu colegii lor de-aici, au făcut mișcare în aer liber.
23 Octombrie 2022, 18:25
Erntedankfest: Ziua Recoltei, sărbătorită la Liceul German „Friedrich Schiller” din Oradea (FOTO)
Educatie
Așa cum fac în fiecare toamnă, elevii Liceului Teoretic German „Friedrich Schiller” din Oradea au sărbătorit Ziua Recoltei, sau Erntedankfest. Fiecare clasă a pregătit în cinstea Zânei Toamnă aranjamente florale, dovleci sculptați, figurine și personaje fantastice realizate din fructe și legume.
22 Octombrie 2022, 14:19
  13 14 15  17  19 20 21  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON