URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Noiembrie 2022, 08:58

„Taxă pe străin”: Studenții non-UE de la Oradea acuză că, pentru un loc în cămin, plătesc de 3 ori mai mult decât colegii lor europeni

„Taxă pe străin”: Studenții non-UE de la Oradea acuză că, pentru un loc în cămin, plătesc de 3 ori mai mult decât colegii lor europeni Căminele Universității din Oradea au devenit prea scumpe pentru studenții străini
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În aceeași cameră cu patru locuri dintr-un cămin al Universității din Oradea, studenții cazați plătesc tarife diferite, care oscilează între 0 și 750 de lei!

Chiar dacă au parte de exact aceleași condiții ca toți colegii lor europeni, tinerii din afara spațiului comunitar care studiază la Oradea, cunoscuți drept studenții „non-UE”, sunt nevoiți să plătească, din acest an, tarife de cazare de 3 ori mai mari.

„Este o discriminare în funcție de naționalitatea noastră. De parcă n-ar ajunge că plătim oricum taxe de școlarizare mult mai mari”, a declarat pentru BIHOREANUL un student la Medicină. A constatat că o cameră de cămin e mai scumpă decât chiria în oraș, așa că s-a și mutat din clădirile Universității.

„Discriminare pe față”

Preferând să rămână anonim, pentru a nu atrage nemulțumirile profesorilor, studentul cu pricina, originar dintr-o țară arabă și mutat la Oradea cu dorința de a deveni doctor, a locuit, până acum, în toți anii de facultate în cămin. „Nu îmi permiteam mai mult. Toată vara asta am lucrat, ca să adun banii de taxă și de cazare la cămin. Când ești student la Medicină, dacă chiar vrei să înveți, n-ai nicio șansă să lucrezi în timpul anului școlar”, spune tânărul, într-o română perfectă.

Asemenea altor studenți non-UE, poate studia la Oradea doar în regim cu taxă, iar anual plătește 22.500 de lei, adică peste 4.500 de euro, doar pentru școlarizare. Spre comparație, un student român sau unul care provine dintr-o țară europeană plătește, tot la Medicină, o taxă de 6.800 de lei.

Dacă taxa de școlarizare semnificativ mai mare decât pentru europeni o înțelege, viitorul medic nu poate pricepe de ce Universitatea a majorat, în acest an, tarifele de cazare în cămine pentru el și alți studenți non-UE. Din această toamnă, indiferent în ce fel de camere sunt cazați, tinerii din afara Europei plătesc o taxă lunară de 750 de lei. „Până acum, aveam aceleași tarife de cazare, singura diferență fiind pentru toți studenții din cămine forma de școlarizare, dacă învață la regim cu taxă sau la buget. Din acest an, Universitatea face diferența și în funcție de cetățenia noastră, iar dacă suntem non-UE, ne-a introdus tarife uriașe. Mi se pare o discriminare pe față. Taxă pe străin!”, spune studentul.

„Taxa de 5.000 de euro nu ajunge?”

Cazat într-o cameră de cămin împreună cu alți trei studenți, medicinistul plătește lunar mai mult decât achită aceștia la un loc, deși are parte de exact aceleași condiții! Un student care învață „la buget” plătește lunar 130 de lei pentru locul din cameră, iar unul la regim cu taxă 250 de lei. „Dacă aș avea în cameră și un coleg din Moldova, eu aș plăti tot 750 de lei, iar el nimic, pentru că este scutit. Eu nu spun că și eu ar trebui să fiu scutit, dar vreau să plătesc prețul pe care îl plătesc alți colegi care învață la aceeași formă de învățământ cu mine. Este suficientă „penalizarea” că eu n-am voie să învăț la regim bugetat, sunt obligat să plătesc taxa, indiferent de notele pe care le am”, spune studentul.

A cerut explicații șefilor Universității din Oradea pentru costurile uriașe din cămin, dar n-a primit răspunsuri satisfăcătoare. „Mi s-a spus că astea sunt de-acum tarifele pentru străini, pentru că pe noi nu ne subvenționează Ministerul Educației. Dar nu e suficientă taxa de școlarizare, de 5.000 de euro, ca să acopere subvenția?”, se întreabă tânărul.

Pentru că 750 de lei pe lună într-o cameră cu alți trei colegi i se pare excesiv de scump, a și părăsit căminul Universității, găsindu-și chirie la un preț mai convenabil. „Din câte știu, toți studenții străini au plecat din cămine”, mai spune el.

Dincolo e mai ieftin...

În opinia Universității, tariful de cazare este just. „Costurile de cazare sunt aceleași pentru toți studenții, însă diferența între cele două categorii de tarife (n.r. pentru studenții români și cei non-UE) este că pentru studenții români o parte din costuri se acoperă din subvenția oferită de Ministerul Educației”, a declarat, miercuri, la solicitarea BIHOREANULUI, Claudia Ignat, responsabil de relații cu presa în cadrul Universității.

Așadar, în calculele Universității, un loc într-o cameră de cămin cu 4 paturi costă lunar 750 de lei, preț ce include cazarea și utilitățile. Un simplu calcul matematic arată că o banală cameră de cămin produce lunar costuri care se ridică la 3.000 de lei!

De ce nu a practicat Universitatea un tarif diferențiat și în anii trecuți, Ignat n-a putut lămuri. „În acest an, acestea sunt tarifele, aprobate prin Hotărârea de Senat 36 din 29 septembrie 2022”, a precizat reprezentanta Universității.

Căminele din Oradea sunt mai scumpe pentru străini și comparativ cu alte universități. De exemplu, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, un student străin necomunitar plătește pentru cazarea în cămine între 190 și 280 de lei (în funcție de cămin), iar la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Tg. Mureș nu există un tarif distinct pentru studenții non-UE, care plătesc lunar maximum 510 lei pe cameră.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
nici macar nu sunt preturi diferite pe tari
singura diferentiere e pretul intern (in interiorul UE) si pretul de export (acelasi ptr toate natiile)..si unu din Belarus sau Norvegia ar plati acelasi pret ca si arabul "discriminat".
Postat 04 Noiembrie 2022, 06:28 de unu
astia sunt experti in a se prezenta ca discriminati
dar si rusul si japonezul are parte de acelasi tarif. Nu e nici o discriminare fata de natia lui, chiar nu pasa nimanui ca e arab sau african sau asiatic. Universitatea e subventionata din bugetul public, si nenea nu e cetatean. Maine-poimaine vrea sa ceara si drept de vot, fara cetatenie, in numele discriminarii? La pretul sticlei de coca-cola nu e nici o diferenta intre cetateni si straini (care se si lauda ca nu lucreaza si nu produc nimic), pentru ca nu e platit din bani publici. Si cu tupeu urla ca "e indeajuns PENALIZAREA ca el nu e eligibil pe loc BUGETAT, PE GRATIS, PE impozitele mele" la studii. Atunci ma mut si eu in Australia doar ca sa le cer ajutor de somaj, si bani de la buget. Desigur ca nu a primit raspuns satisfacator, cand singura satisfactie ar fi sa primeasca si el pe gratis, ca doar e placuta migratia economica ptr beneficii publice. Pe astia i-a invitat Merkel si Ciolos la ea acasa, ca apoi sa ii certe pe est-europenii ca ei de ce nu primesc saraci.
Postat 04 Noiembrie 2022, 06:24 de unu
Ce naiba caută studenții non-UE la noi?
Că de învățat ... cel mult cum să plagieze. Așa că, învățarea unor tehnic de furat trebuie plătită cum se cuvine.
Postat 03 Noiembrie 2022, 14:16 de KP
democratia
Democratia e scumpa si costa, de aceea se cunosc in EU tot felul de fonduri si subventii. Cei care au aderat stiu in ce se baga, daca esti extra EU vrei si avantajele, dar sa nu respecti nimic....mai greu poate chiar imposibil. (exemplu tari vecine)
Postat 03 Noiembrie 2022, 10:06 de Christa
Logica.
'Un simplu calcul matematic arată că o banală cameră de cămin produce lunar costuri care se ridică la 3.000 de lei'. Nu stiu ce ati calculat simplu, probabil 750X4 dar astea nu sunt costuri ci preturi de vanzare. Calculul costurilor e simplu doar la romani, de aia nu stiu sa-si calculeze corect preturile de vanzare si merg toti dupa 'pretul pietii' ca sa nu mai calculeze deloc. Iar asta e sursa de inflatie intre altele. Dupa logica matematicii simple iei distanta de la pamant la luna, inmultesti cu x si ai distanta pana la soare. Nu e stiintific sau corect dar e simplu. Despre cei 750 de lei in sine nu vorbesc, nu e nici mult nici putin cu restul cheltuielilor incluse. Da, e discriminare dar acum au facut din cuvantul asta ceva tabu eminamente rau. In cazul acesta e dreptul Romaniei sa aleaga ce fel de state subventioneaza(pe studentii din statele respective) iar clasificarea rezultata poate fi numita 'discriminare' dar nu are nici o treaba cu sensul negativ al cuvantului. Eu inteleg frustrarea celui intervievat dar sincer e fundamentata gresit. Din ceva motive oameni din tari in care discriminarea rea e majora(in islam si daca ne referim doar la discriminarea intre barbati si femei te ia groaza) ne vorbesc de discriminare fiindca sunt pusi sa plateasca pretul intreg. @todo si din tine vorbeste borhotul!
Postat 03 Noiembrie 2022, 09:56 de nihil
nuti convine
nuti convine mars acasa si voi ukrainienilor mars acasa
Postat 03 Noiembrie 2022, 09:07 de todo
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON