URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Octombrie 2022, 18:33

Invitat al Universității din Oradea, profesorul emerit Jean-Jacques Wunenburger a vorbit despre cultură și pericolele „revoluției digitale”

Invitat al Universității din Oradea, profesorul emerit Jean-Jacques Wunenburger a vorbit despre cultură și pericolele „revoluției digitale” Profesorul Jean-Jacques Wunenburger alături de rectorul UO, Constantin Bungău
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Profesorul și filosoful francez Jean-Jacques Wunenburger a susținut luni, în fața studenților și profesorilor universității orădene, o conferință cu o temă provocatoare: influența tehnologiei digitale asupra imaginarului nostru.

Wunenburger, profesor la Universitatea „Jean Moulin” din Lyon și director al Centrului de cercetare a imaginarului și a raționalității „Gaston Bachelard” din Dijon, este, totodată, un pionier al investigării mecanismelor de funcționare a imaginației în relația acesteia cu activitatea rațională. Profesorul francez a prezentat o parte din concluziile cercetărilor sale în cadrul conferinței „Imaginarul și digitalul”, eveniment care a avut loc în sala de Conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea.

Decidenți fără valoare... 

În deschidere, prorectorul Sorin Borza a pledat pentru o reevaluare a importanței pe care teoria o are asupra aspectelor practice, legate de viața socială, politică și economică. „Cred și o spun răspicat aici: acest dispreț este întărit de atitudinea unor decidenți fără valoare, care încurajează instituțiile spre cultivarea supunerii, nu a vreunei reflecții”, a afirmat conf. univ. dr. habil. Sorin Borza, el însuși profesor de filosofie, citat într-un comunicat de presă al Universității.

Disprețul față de abordările teoretice, susține prorectorul, ar fi cauza crizelor prin care trece România, unde „foști activiști, lipsiți de competențe și caracter, ajung să ia decizii importante sau că oficiali guvernamentali fug de răspundere citind banalități, de pe foi, scrise de alții”.

Sfârșitul culturii?!

Discursul profesorului Jean-Jacques Wunenburger, autor al mai multor cărți de filosofie apărute și în România, a început cu afirmația că tehnologia digitală a transformat profund omul contemporan, iar revoluția digitală, ai cărei eroi suntem, ne va marca, cu certitudine.

„Revoluția digitală și-a pus amprenta asupra tuturor artelor, de la literatură, la fotografie, sculptură și cinematografie”, a declarat profesorul. Filosoful francez a vorbit despre explozia cantitativă de conținut, ceea ce nu presupune neapărat calitatea acestuia, și a atras atenția că accesul nelimitat, dar intermediat de tehnologia digitală, la informație, cu toate avantajele sale, ridică și semne de întrebare.

În viziunea lui, revoluția digitală periclitează grav imaginarul. „Artiștii nu mai lucrează cu mâinile lor, ci cu calculatorul. Și nu poți să nu te întrebi care sunt limitele”, spune filosoful de la Dijon. „Se pierd urmele efortului de creație, dispare istoria caligrafică a literaturii, istoria artei se dematerializează”, a avertizat Jean-Jacques Wunenburger.

Viață superficială, fragilă și lipsită de conținut

Profesorul francez remarcă faptul că este pentru prima dată în istorie când, datorită relației sale cu computerul, „omul își pierde corpul”, devenind imaterial în raporturile cu lumea. Mai mult, filosoful francez susține că viața în mediul digital „nu angajează sentimente, este superficială, fragilă și lipsită de conținut”.

Timpul și spațiul sunt, consideră Jean-Jacques Wunenburger, efemere și, respectiv, irelevante, în universul digital. Până și piețele de artă s-au schimbat: „Azi oamenii nu mai cumpără opere de artă, ci programe informatice”.

Filosoful crede că ceea ce se petrece acum în jurul nostru poate duce chiar la dispariția culturii, așa cum o cunoaștem noi, pentru că aceasta „e legată de arta materială”. „Se petrec lucruri incredibile, în jurul nostru. Arta își pierde autenticitatea, semnificația și materialitatea. Odată cu acestea, pierzând și capacitatea de a ne mai impresiona”, spune profesorul.

La finalul conferinței sale, filosoful francez a subliniat că nu îi îndeamnă pe oameni să își distrugă computerele, ci doar să înțeleagă că „au început o călătorie plină de surprize, dar și de riscuri” și să îi provoace la un moment de reflexie.

Au donat cărți

Prezent la eveniment, prof. univ. dr. habil. Ionel Bușe, de la Universitatea din Craiova, traducătorul operelor lui Jean-Jacques Wunenburger în limba română, a subliniat că discursul filosofic al profesorului francez „are nevoie de o cheie, pentru a deschide perspectivele sale critice”. Această cheie s-ar putea afla în lucrarea „Imaginarul digital”, care îl are ca autor chiar pe Jean-Jacques Wunenburger.

Pe linia mentorului său, prof. univ. dr. habil. Ionel Bușe a afirmat și el că, pe termen lung, există riscul de a pierde tocmai ceea ce este mai uman în noi. „Profesorul Jean-Jacques Wunenburger critică distanțarea noastră de corp, de istorie, de tradiție. Trebuie să găsim resursele necesare pentru a nu pierde legătura cu lumea, cu realul”, a concluzionat Bușe.

Potrivit comunicatului instituției academice, cei doi oaspeți ai Universității din Oradea au făcut și o generoasă donație de cărți și reviste de filosofie. De asemenea, Jean-Jacques Wunenburger a scris câteva cuvinte de apreciere în Cartea de Onoare a Universității.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON