Mai bine mai târziu decât niciodată. La câteva luni bune după ce au obținut media 10 la examenele naționale de la final de clasa a VIII-a și de liceu, șase eleve din Bihor au fost premiate de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, cu bani anume trimiși de Ministerul Educației.
Scurta ceremonie a avut loc joi, la sediul IȘJ Bihor, unde au participat cele patru eleve care au luat 10 pe linie la Evaluarea Națională și care acum sunt colege în Colegiul Național Emanuil Gojdu – Jaqueline Maria Blaga, Alissa Andrea Borz, Teodora Maria Buda și Alexia Rafaela Istrăilă - și doar una dintre absolventele de la Bac cu 10, Denisa Patricia Sotiuț, în prezent studentă la Universitatea din Oradea, specializarea Resurse Umane.
Cea de-a doua, Bianca Liana Furtos, a fost reprezentată de tatăl ei, care a explicat că este studentă la Cluj Napoca, la Drept și Informatică, motiv pentru care nu a putut să-și ridice personal premiul.
„Pe toți ne-ați făcut mândri”, le-a spus inspectorul școlar general Horea Abrudan elevelor de 10. Șeful IȘJ Bihor le-a urat să își mențină performanțele la acest nivel ridicat.
An de an, Ministerul Educației premiază, după susținerea examenelor naționale, absolvenții cu media 10, anul acesta alocându-se un premiu de 2.000 de lei pentru performanța de la Evaluarea Națională și 5.000 de lei pentru cea de la Bacalaureat.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.