Trei ONG-uri locale care activează în domeniul ecologiei au transmis o scrisoare publică, prin care critică proiectul Primăriei Oradea privind lărgirea străzilor Armatei Române, Universității, Ceyrat, Thurzó Sándor și Atelierelor, acuzând că îi lipsește informații concrete privind valorile de trafic din zonă, problemele de mediu pe care le va rezolva investiția ori cum va fi afectată biodiversitatea locală. Ecologiștii arată că nu se opun dezvoltării orașului, dar vor ca proiectul să fie îmbunătățit.
`
< Pagina precedentă 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Știri Oradea
Fără comentarii, Consiliul Local Oradea a aprobat, joi, o afacere imobiliară între Primărie și firma Lotus Center SA. Municipalitatea îi vinde companiei terenul de 375 mp de lângă Podul Sf. Ladislau și pe care se află restaurantul Dock, teren pe care firma îl are în concesiune din 2014 și pe care a edificat localul cu pricina. Prețul tranzacției este de peste 318.000 de euro.
Peste 150 de persoane au asistat, miercuri seară, la prezentarea unui nou volum privind istoria comunismului în România, fiind, totodată, și cea mai recentă carte scrisă de istoricul Gabriel Moisa, directorul Muzeului Țării Crișurilor și decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării din cadrul Universității din Oradea.
Peste 800 de corpuri de iluminat cu sodiu din Oradea au fost înlocuite cu corpuri LED, mai luminoase și economicoase, printr-un proiect de circa 7 milioane lei finanțat de Agenția Fondului pentru Mediu. Modernizarea iluminatului public a început în urmă cu două săptămâni cu căile de acces în oraș, precum și cu bulevardele Dacia și Decebal. În cadrul proiectului vor fi montate 2.038 de corpuri LED.
Asfaltarea străzii Eroului Necunoscut, una dintre cele mai aglomerate artere de legătură din Oradea, care coboară dealul de lângă Parcul Olosig dinspre strada Corneliu Coposu spre Bulevardul Dacia, provoacă ambuteiaje în trafic. Drumarii, care mai au la dispoziţie aproape două săptămâni, au frezat stratul de uzură și lucrează la înlocuirea bordurilor, ridicarea la cotă a căminelor şi montarea de capace autonivelante, care sunt mai rezistente.
Indiferent de partidul pe care-l reprezintă, consilierii județeni din Bihor au aprobat miercuri, în ședință ordinară, un proiect prin care compania aeriană națională a Poloniei, LOT Polish Airlines, urmează să opereze vreme de 4 ani zboruri pe ruta Oradea - Varșovia, asigurând conexiuni cu destinații din mai toată lumea.
Comuna Paleu și zonele de deal din nordul Oradiei ar putea fi legate direct de Şoseaua Borşului printr-un nou drum, lung de 3,1 kilometri, cu două benzi de circulaţie, care va fi amenajat prin cartierul Oncea. Investiţia în valoare de 79,6 milioane lei a fost anunţată miercuri de primarul Florin Birta şi preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan. Cu această ocazie se va construi și un nou pasaj suprateran.
Piațeta Cazaban va găzdui joi, pentru prima oară, Târgul Produselor Bihorene, organizat la inițiativa Consiliului Județean Bihor, iar 30 de producători locali își vor aștepta clienții, cu legume, produse din carne, fructe sau miere.
27 Martie 2024, 13:00
Facturile afişate de Termoficare Oradea pentru luna februarie sunt cu circa 25% mai mari decât în luna precedentă, depăşind orice record de până acum. Sumele datorate doar pentru încălzire depăşesc 200 lei pentru o garsonieră, 400 lei pentru un apartament cu două camere şi 600 lei pentru unul cu trei camere. Astfel, întreţinerea pentru un apartament cu trei camere, care cuprinde de la apă rece la gunoi, a depăşit pragul de 1.000 lei pe lună. Numărul reclamaţiilor primite de Termoficare cu privire la facturi s-a triplat faţă de luna ianuarie.
Muzeul Țării Crișurilor din Oradea găzduiește vineri, 29 martie, de la ora 12, conferința „Acel Paris pe care îl iubim - în note diplomatice, între terorism și pandemie”, susținută de Adrian Cioroianu, manager al Bibliotecii Naționale a României.
26 Martie 2024, 15:35
Primăria Oradea și-a propus să investească peste 62,2 milioane de lei în lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universității, Ceyrat, Thurzó Sándor și Atelierelor, toate urmând să aibă la final parcări longitudinale doar pe o parte, dar și piste pentru bicicliști. Proiectul, pus în consultare publică de Agenția de Mediu, prevede că lucrările nu vor include și demolări de construcții, însă aproape 100 de arbori vor fi puși la pământ.
Doi copilaşi cu vârste de 1 şi 2 ani care au rămas blocaţi într-o maşină pe strada Nicolae Jiga din Oradea au fost salvaţi de pompierii orădeni.
26 Martie 2024, 10:32
Organizatorii concertului „La Familia”, care a avut loc sâmbătă la Casa de Cultură a Tineretului din Oradea, au fost amendați de Poliția Locală Oradea cu 15.000 lei pentru afișaj ilegal.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a anunțat că proiectele tehnice ale celor două pasaje care vor fi construite pe Calea Aradului, pe sub centură la ieșirea din oraș și peste DN 79 între ERA Park Oradea și Oradea Shopping City se apropie de finalizare. Mai mult, luna viitoare va porni licitația pentru stabilirea constructorilor pentru ambele pasaje.
Mici sau mari, bihorenii sunt așteptați în perioada 23-26 aprilie la un atelier de încondeiat ouă de Paști care va avea loc la sediul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea. Activitatea, dedicată școlarilor și adulților, va consta în încondeierea cu ceară a ouălor, prin realizarea unor motive tradiționale.
24 Martie 2024, 17:22
Andra, una dintre cele mai apreciate cântărețe din România, a anunțat că va concerta în Piața Unirii din Oradea, în cadrul turneului său "Tradițional 2", pe 20 aprilie, când orașul sărbătorește 105 ani de la eliberarea de sub ocupația regimului bolşevic al lui Béla Kun.
Elevii mai multor școli din Oradea, sub coordonarea profesoarei Nicoleta Țâmpu, au susținut sâmbătă seara un concert în Parcul 1 Decembrie, unde luminile au fost stinse vreme de o oră, în cadrul manifestării internaționale numite Ora Pământului.
O mulțime de orădeni, printre care părinți și copii, preoți ori alți reprezentanți ai cultelor religioase bihorene, au participat sâmbătă în centrul Oradiei la o nouă ediție a Marșului pentru Viață, o manifestare menită să descurajeze avorturile, susținându-se că „viața începe la concepție”.
Curtea Cetăţii Oradea a devenit loc de joacă pentru sute de copii care au participat vineri la activităţile organizate de Ziua Poliţiei Române. Oamenii legii i-au aşteptat cu jocuri, expoziţii de tehnică şi arme, dar şi cu demonstraţii în care protagonişti au fost câinii poliţişti.
Compania germană ebm-papst a semnat o înțelegere cu Siemens AG pentru vânzarea diviziei Industrial Drive Technology, ce include și o fabrică de motoare și ventilatoare electrice din Oradea, potrivit unei informări oficiale făcute de cele două companii.
Primăria Oradea a anunțat vineri că strada Jean Calvin va fi închisă circulației rutiere în aceeași zi, vreme de câteva ore, pe tronsonul dintre străzile Primăriei și Episcop Mihai Pavel.
22 Martie 2024, 12:15
Credincioșii romano-catolici vor celebra Floriile duminică, 24 martie, iar o săptămână mai târziu, pe data de 31 martie, vor sărbători și Paștele. Episcopia Romano-Catolică de Oradea a trimis un comunicat de presă în care sunt prezentate evenimentele liturgice din următoarea perioadă.
22 Martie 2024, 10:31
Preşedinta Curţii de Apel Oradea, Florica Roman, una dintre cele mai vehemente opozante ale "statului paralel", care a descris DNA ca fiind "un monstru", dar a fost invitată acum de procurorul şef al DNA, Marius Voineag, la inaugurarea noului sediu, a îngropat „securea războiului”. „Nu mai putem corecta ce s-a greşit”, a punctat judecătoarea, care s-a declarat onorată de gest.
DNA Oradea s-a mutat în Palatul Apollo din centrul municipiului, iar la inaugurarea noului sediu a fost prezent şi procurorul şef al DNA, Marius Voineag, care consideră că cele 6,8 milioane lei cheltuite pentru reabilitare şi dotare au fost necesare pentru ca angajaţii „să vină cu plăcere la muncă”.
Cea de-a doua ediție a evenimentului „Zilele Filmului Istoric” va avea loc în perioada 27-28 martie la sediul Muzeului Țării Crișurilor. Printre invitați se numără managerul Bibliotecii Naționale Adrian Cioroianu, dar și actorul Georghe Visu, cunoscut pentru rolurile din serialele de televiziune.
Coaliția Rogerius, care reunește asociații de proprietari din municipiu, cere Prefecturii să anuleze noul regulament de salubritate al Oradiei, pe motiv că a fost votat de Consiliul Local fără ca în prealabil să fie organizată o dezbatere publică și fără să justifice urgența aprobării lui într-o ședință extraordinară. Membrii coaliției s-au arătat revoltați de faptul că Primăria va amenda orădenii care nu colectează separat, cerând ca această măsură pecuniară să fie abrogată în municipiu.
Studenții filologi ai Universității din Oradea se vor întâlni luni cu poetul orădean Ioan Moldovan. Evenimentul are loc cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei și va fi deschis pentru orice curios.
21 Martie 2024, 11:11
Expoziția de sculptură formată din lucrările „Înger” și „Înger decăzut”, realizate de artistul Adrian Ilfoveanu, va fi vernisată luni, 25 martie, de la ora 11.30, în fața Catedralei „Sf. Nicolae” din Oradea.
21 Martie 2024, 09:49
Campania de microcipare gratuită a câinilor cu stăpân din Oradea continuă. Potrivit Primăriei, până acum au fost microcipate 420 de animale, un număr mic comparativ cu cei aproximativ 3.000 de câini neînregistrați din municipiu. Ca să nu riște să ia amenzi, microciparea câinilor fiind obligatorie, orădenii se pot adresa în continuare celor două cabinete veterinare din oraș cuprinse de municipalitate în această campanie.
20 Martie 2024, 16:43
Teatrul Regina Maria din Oradea a pregătit pentru publicul orădean premiera spectacolului „Undeva, Cândva” de John Cariani, care va avea loc sâmbătă, 23 martie, de la ora 19, la Sala Transilvania.
19 Martie 2024, 15:45
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- Candidații PNL la Primăria și Consiliul Local Paleu, sprijiniți de Bolojan: „Astfel de oameni dedicați îmi dau un confort, știu că dacă vor câștiga vor face treabă” (FOTO) 07:58, 10 Mai 2024
- Toate cele trei licitații pentru amenajarea drumului expres între Oradea și Arad sunt suspendate 15:04, 10 Mai 2024
- Mang la Tribunal: Fostul șef al pensionarilor din PSD Bihor, Ioan Bercea, a deschis proces partidului 10:45, 10 Mai 2024
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- Tehnologia dă bătăi de cap: Rețeaua de calculatoare a Primăriei Oradea întâmpină probleme după probleme 14:48, 03 Mai 2024
- Cer de poveste! Aurora boreală s-a văzut din nou în Bihor (FOTO) 00:54, 11 Mai 2024
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Hailey și Justin Bieber vor fi părinți. Au anunțat sarcina într-un mod inedit (VIDEO) 18:55, 10 Mai 2024
- Donează şi dai o tură cu motorul! Bikerii unui club din Oradea vor plimba inimoşii care vor sprijini 65 de copii sărmani să ajungă la mare 18:31, 10 Mai 2024
- Cine sunt candidații pentru Primăria Capitalei și ce avere au. A început campania electorală
- Ce caută președintele chinez în Europa. Ștefan Popescu, analist de politică externă: „China are nevoie să nu existe un Occident unit.”
- De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington
- Cine a fost Olga Lengyel, supraviețuitoare de la Auschwitz, și cum se predă istoria Holocaustului în România
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:40, 09 Mai 2024
- Săptămâna Verde la Compania de Apă Oradea (FOTO) 10:57, 30 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- altoradean Hai sictir, eu, Orădenii și Bihorenii... Postat 10 Mai 2024, 23:17 de Sandu2100
- Hai sictir! Păi mă-i jegurilor,nu trebuia să vă... Postat 10 Mai 2024, 22:34 de altoradean
- KP poate să-l acuze pe Bolojan de orice Spre exemplu îl poate acuza pe Bolojan... Postat 10 Mai 2024, 22:17 de Sandu2100
- Pinonel Dada dada vorbim atunci sa vezi USR sub... Postat 10 Mai 2024, 22:15 de Sandu2100
- KP aka mama Omida Eu zic sa dai primăria in judecată la... Postat 10 Mai 2024, 22:14 de Sandu2100
Bihoreanul tipărit
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Primărie pe datorie: Dacă ar trăi din banii lor, un sfert dintre localitățile bihorene ar intra în faliment 08:01, 09 Mai 2024
- Secrete din culise: Amănunte neștiute din dosarul condamnării actorului Andrian Locovei pentru viol asupra unei colege 08:01, 08 Mai 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: A fost sau nu a fost viol? Lumea Teatrului orădean, împărțită în tabere 00:00, 07 Mai 2024
ACTUAL
- Judecătoarea bihoreancă din dosarul „2 Mai”, acuzată de noi gafe: mama tinerei care a murit, întrebată dacă a fost la înmormântare 19:12, 09 Mai 2024
- Arhiepiscopul Teodosie, trimis în judecată de DNA, după o dezvăluire Recorder (VIDEO) 19:05, 08 Mai 2024
- Avertizări de inundații pe râuri din Bihor. Cod portocaliu în zona Crișului Pietros 18:40, 08 Mai 2024
- Medici: Florin Piersic are o infecție generalizată în organism, septicemie. Un nou mesaj din partea actorului 15:30, 08 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- Polo: CSM Oradea joacă la Bucureşti pentru medaliile de bronz 17:45, 10 Mai 2024
- Turneu de tenis pentru copii, sâmbătă, la Sântandrei 16:31, 10 Mai 2024
- FC Bihor joacă iar cu Poli Timişoara, sâmbătă de la ora 18 15:36, 10 Mai 2024
- Pugiliştii de la Basti Box Salonta s-au întors cu şapte medalii de la concursuri internaţionale 18:44, 09 Mai 2024
BIHOREANUL TV
- Filmul „21 de rubini” al preotului Ciprian Mega a fost publicat integral pe YouTube (VIDEO)
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO)
- Mesajul de Paște al episcopului Virgil Bercea și programul de sărbători de la Catedrala greco-catolică „Sf. Nicolae” Oradea (VIDEO)
Oradea Noastră
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
- Busu de Bihor: Autodidact în meteorologie, tânărul Roberto Popa prognozează cu acuratețe vremea pentru bihoreni 08:05, 07 Mai 2024
- Fața orașului: O familie de lebede și-a făcut un cuib neobișnuit în Oradea (FOTO) 16:00, 06 Mai 2024
Bihor
- Cer de poveste! Aurora boreală s-a văzut din nou în Bihor (FOTO) 00:54, 11 Mai 2024
- Donează şi dai o tură cu motorul! Bikerii unui club din Oradea vor plimba inimoşii care vor sprijini 65 de copii sărmani să ajungă la mare 18:31, 10 Mai 2024
- Droguri cu kilogramele! Un traficant a fost prins în flagrant în Oradea și arestat (FOTO) 17:27, 10 Mai 2024
- Candidații la Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor s-au întâlnit cu patronii bihoreni, în prima dezbatere din campania electorală (FOTO) 17:09, 10 Mai 2024
Stiri Oradea
- Candidații la Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor s-au întâlnit cu patronii bihoreni, în prima dezbatere din campania electorală (FOTO) 17:09, 10 Mai 2024
- Centrul Civic din Oradea înverzește: Se plantează arțari, stejari, magnolii, lavandă și trandafiri. Peste 4.000 mp semănați cu gazon (FOTO) 16:11, 10 Mai 2024
- Termen, luna iulie: 230 de locuri de parcare vor fi amenajate în locul garajelor demolate din zona străzii Milcovului (FOTO) 12:42, 10 Mai 2024
- Judeţul Bihor va avea o hartă interactivă a producătorilor locali 09:57, 10 Mai 2024
Timp Liber
- „Floare de Iris, floare de colț...”: Concert Iris la Noo’vo Resto Lounge, în Oradea (VIDEO) 18:26, 09 Mai 2024
- Orchestra "Lăutarii" din Chişinău va concerta alături de Monica Anghel, Paula Seling și alții în Piața Unirii din Oradea 11:35, 09 Mai 2024
- „Valea împăcării” și „Triplu By-pass”. Un fost deținut politic își lansează la Muzeul Orașului Oradea două romane document 10:54, 09 Mai 2024
- România pitorească: Zeci de imagini realizate de artiști fotografi internaționali vor fi expuse în Cetatea Oradea 18:20, 08 Mai 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: Apa caldă va fi întreruptă pentru 3 puncte termice din Sânmartin și Felix 12:00, 10 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Un punct termic rămâne fără apă caldă 10:11, 09 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Alte șase puncte termice rămân fără apă caldă 16:53, 08 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Încă două puncte termice rămân fără apă caldă 10:41, 08 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6364 RON
- 1 EUR = 4.9753 RON
- 1 HUF = 0.0128 RON