URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Știri Oradea

Strada Evreilor Deportați se închide pe o porțiune. Ce alte restricții de trafic vor fi în Oradea
Știri Oradea
Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier din Oradea, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, a aprobat vineri închiderea mai multor tronsoane de drum, pentru realizarea unor lucrări de investiții.
16 Februarie 2024, 13:35
Crăișorul „renaște”. Au început lucrările pentru restaurarea încă unui bastion al Cetății Oradea (FOTO)
Știri Oradea
Au început lucrările de descărcare arheologică aferente restaurării Bastionului Crăișor din Cetate, a transmis joi, Primăria Oradea, care adaugă că investiția se face pe bani europeni. După investiție, vizitatorii vor putea să vadă cum arăta o structură militară de apărare din perioadele medievală târzie și premodernă, cu metereze și goluri de tragere, iar bastionul va putea găzdui chiar și evenimente. 
Doar 20% dintre cerşetorii ridicaţi de Poliţia Locală provin din Oradea. Jumătate nici nu sunt nevoiți să ceară bani!
Știri Oradea
Oradea a devenit o destinaţie turistică inclusiv pentru persoanele care apelează la mila publică. Poliţia Locală Oradea a ridicat anul trecut de pe domeniul public 4.320 de persoane care cerşeau sub diferite forme. Dintre acestea, doar 20% sunt din Oradea şi circa jumătate fac acest lucru ca un mod de viaţă şi nu de nevoie, înşelându-i, practic, pe cei de la care cer bani.
Chartere spre 5 destinații de pe Aeroportul Oradea: Unde vei putea merge în vacanță începând din primăvară
Știri Bihor
Ți-e gândul la vacanță? De pe Aeroportul Oradea vor fi operate o mulțime de zboruri de tip charter către cinci destinații de vacanță din patru țări - Grecia, Turcia, Egipt și Tunisia -, unele debutând chiar din luna aprilie. 
15 Februarie 2024, 17:40
Recital de pian gratuit pentru femei, susținut de Thurzó Zoltán, care a pus ochii pe noi recorduri Guinness
Știri Oradea
Pianistul Thurzó Zoltán, dublu recordman Guinness, susține în data de 9 martie, în sala festivă Partium, în premieră națională și locală, recitalul „Women Composers” cu lucrări semnate doar de compozitoare, atât românce, cât și din străinătate. Evenimentul va fi unul gratuit pentru doamne și domnișoare, ca un omagiu adus de artist mamei și bunicii lui. În plus, acesta are în plan doborârea de două noi titluri Guinness World Records, unul pentru înălțime și altul pentru viteză, desigur tot la pian.
15 Februarie 2024, 16:14
Noua hală din Piața Cetate va fi finalizată cel târziu în luna mai (FOTO)
Știri Bihor
Construcția noii hale din Piața Cetate, în locul celei distruse în incendiul din vara anului 2020, urmează să fie finalizată cel târziu în luna mai. Lucrările de amenajare a halei, cofinanțate din fonduri transfrontaliere, sunt realizate în proporție de 85%. 
Strada Cazaban din Oradea s-a închis în zona intersecției cu Grigore Irofte, pentru lucrări (FOTO)
Știri Bihor
Șoferii care au drum în cartierul Ioșia vor trebui să ocolească timp de o săptămână strada Alexandru Cazaban. Artera este închisă începând de joi dimineață pe la jumătate din lungimea ei, în zona intersecției cu strada Grigore Irofte, pentru lucrări la rețeaua de canalizare care se desfășoară la o adâncime de circa patru metri.
15 Februarie 2024, 13:12
Oradea, o investiție cu gândul la viitor: Directoarea fabricii Nokian Tyres povestește cum a găsit orașul și care sunt planurile de viitor
Bihoreanul tipărit
Cea mai mare investiție din România ultimului deceniu și cea mai mare pregătită vreodată în Bihor, fabrica de anvelope a Nokian Tyres aflată în construcție în Oradea, a cărei piatră de temelie a fost pusă în luna mai a anului trecut, stârnește un interes tot mai crescut, pe măsură ce recrutarea personalului avansează, urmând să fie dată în funcțiune anul acesta. BIHOREANUL a încercat să afle de la Susanna Tusa, director general al fabricii şi vicepreşedinte al Nokian Tyres Romania Operations, ce altceva mai oferă orădenilor compania finlandeză, pe lângă promisiunea de a crea aici prima fabrică de anvelope cu zero emisii de carbon din întreaga lume.
A cincea oară consecutiv! Numărul autorizaţiilor de construire din Oradea a scăzut în 2023 cu 8,8%
Știri Oradea
Numărul autorizaţiilor de construire din Oradea a scăzut în 2023 cu 8,8% faţă de anul anterior. Trendul sectorului imobiliar orădean este descendent deja de cinci ani consecutivi. Vezi ce spun reprezentanţii municipalităţii!
Hotelul DoubleTree by Hilton Oradea marchează tranziția către un nou mod de funcționare (FOTO)
Știri Oradea
Hotelul DoubleTree by Hilton Oradea anunță tranziția de la un contract de management la unul de franciză, marcând o etapă importantă în evoluția sa și în peisajul ospitalității din Transilvania. Această schimbare semnificativă, finalizată la 1 februarie 2024, consolidează angajamentul față de inovație și servicii de înaltă calitate.
14 Februarie 2024, 19:11
Un singur candidat pentru președinția Senatului Universității din Oradea
Educatie
La finalul lunii februarie, senatorii Universității din Oradea își vor vota viitorul președinte, pentru următorii cinci ani, fără însă a avea de făcut o alegere. Un singur membru al forului academic candidează pentru această funcție, fiind vorba de conferențiarul Aurel Căuș, care conduce Senatul din 2019.
14 Februarie 2024, 18:15
Premieră: aparținătorii pacienților ajunși în Urgențele Spitalului Județean din Oradea vor primi informații în timp real despre aceștia, prin aplicația apartinator.ro (FOTO)
Știri Oradea
Pentru prima oară într-un spital din România, familiile persoanelor ajunse în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Oradea vor primi în timp real informații privind traseul și serviciile furnizate pacienților. UPU lansează o aplicație concepută anume în acest scop, pentru telefoanele mobile, de către IT-iști voluntari în colaborare cu specialistul unității, care, însă, nu va înlocui și comunicarea față în față.
Octavian Haragoș, fost jurnalist la Digi24, este noul purtător de cuvânt al Primăriei Oradea
Știri Bihor
Jurnalistul Octavian Haragoș este, începând de marți, noul purtător de cuvânt al Primăriei Oradea. Coordonatorul compartimentului de comunicare al Primăriei a fost prezentat jurnaliștilor miercuri de către viceprimarul Marcel Dragoș, în deschiderea unei conferințe de presă.
14 Februarie 2024, 15:31
Mai repede cu două luni: Lucrările de modernizare a Parcului Petőfi ar putea fi terminate în luna mai (FOTO)
Știri Bihor
Lucrările de modernizare a Parcului Petőfi ar putea fi terminate în luna mai, cu două luni înaintea termenului contractual. Scurtarea termenului de execuţie a fost asumată de constructorul Dumexim la cererea primarului Florin Birta. Până în prezent, constructorul a realizat accesurile şi trotuarele din parc la nivel de balast stabilizat şi lucrează la amenajarea zonei centrale a parcului.
Un sfert dintre contribuabilii orădeni şi-au plătit deja toate impozitele pe 2024. Vezi cât a încasat Primăria pe zi!
Știri Oradea
Un sfert dintre contribuabilii orădeni, persoane fizice şi juridice, şi-au plătit deja toate impozitele pe 2024. Numărul celor care îşi sting datoriile fiscale încă din prima lună este în creştere de la an la an şi este cu atât mai mare cu cât Primăria a început să facă încasări doar din data de 10 ianuarie.
13 Februarie 2024, 13:20
Se desface 'conserva'. OTL reface acoperişul staţiei de tramvai din Piaţa Unirii (FOTO)
Știri Bihor
Staţia de tramvai din Piaţa Unirii, poreclită de orădeni "conserva" după forma circulară a structurii metalice, amenajată în 2015, a intrat la refăcut. Conducerea OTL a mutat pentru câteva zile punctul în care opresc tramvaiele pentru îmbarcare şi debarcare cu circa 20 de metri către Primăria Oradea.
Construcția viitoarei fabrici Stihl din Oradea a început cu săpăturile arheologice
Știri Bihor
Construcția viitoarei fabrici Stihl din Parcul Industrial I al Oradiei a început cu lucrările de descărcare arheologică a terenului. Săpăturile se desfășoară de săptămâna trecută sub supravegherea specialiștilor. Pe mai bine de jumătate din suprafața de 14,7 hectare a viitoarei dezvoltări au apărut urmele a două situri, unul din epoca bronzului, unul din cea medievală. 
Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul va fi montată până la finalul lunii mai în Piaţa Emanuil Gojdu din Oradea
Știri Oradea
Până la finalul lunii mai, statuia din Oradea a lui Mihai Viteazul, care a fost dată jos în 2019 de pe soclul din Piaţa Unirii, va fi amplasată în vecinătatea Casei de Cultură a Sindicatelor, vizavi de Catedrala Ortodoxă, a anunţat luni conducerea Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor (Oradea Heritage). Costul estimat al reabilitării și al realizării soclului va fi de circa 500.000 lei.
12 Februarie 2024, 16:04
Vine sau nu primăvara? Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
Știri Bihor
Meteorologii au dat publicității luni o nouă estimare a valorilor termice și a precipitațiilor, pentru perioada 12-25 februarie. În Crișana, regiune din care face parte și județul Bihor, vremea este deosebit de caldă luni, în prima zi a intervalului, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 14 grade.
12 Februarie 2024, 15:10
Cu 100.000 euro mai mult: Oradea a ridicat la 300.000 euro pragul maxim al facilităţilor acordate la plata impozitelor pentru investitori
Știri Bihor
Municipalitatea orădeană a ridicat de la maximum 200.000 euro la maximum 300.000 euro cuantumul facilităţilor pe care le acordă investitorilor. Reducerile de impozit pe clădiri şi terenuri, care pot ajunge la 50% din valoarea datorată, se acordă companiilor din domeniul IT, celor care gestionează clădiri de birouri de tip premium, creează cel puțin cinci locuri de muncă ori se stabilesc în parcurile industriale ale oraşului. 
Termoficare Oradea va cheltui 85,8 milioane lei din fondul de dezvoltare. Unde merg banii
Știri Bihor
Termoficare Oradea va investi anul acesta 85,8 milioane lei pe lucrări de modernizare finanțate din propriii bani. Investițiile vor fi acoperite din fondul de Întreținere, Investiții și Dezvoltare pe care societatea a fost obligată să îl constituie pentru a putea accesa fonduri prin proiectele europene.
11 Februarie 2024, 18:01
Consiliul Local Oradea a aprobat bugetele structurilor subordonate, de la Termoficare până la FC Bihor
Știri Oradea
Reunit în şedinţă extraordinară, Consiliul Local Oradea a aprobat vineri bugetele structurilor subordonate, începând de la Termoficare şi CAO până la APTOR şi FC Bihor. Află cum a fost prognozată evoluţia veniturilor acestora!
11 Februarie 2024, 16:11
Camelia Dulca, noua președintă a Organizației Femeilor Liberale din Oradea. Este consilier local și șefa ARR Bihor (FOTO)
Știri Oradea
Organizația Femeilor Liberale din Oradea va fi condusă de Camelia Dulca, în urma alegerilor desfășurate zilele trecute în sala mare a Primăriei locale. Camelia Dulca este consilier local și șefa agenției Bihor a Autorității Rutiere Române.
Premiul 'de fidelitate' acordat orădenilor cu 50 de ani de căsătorie a fost dublat la 1.000 lei
Știri Bihor
Consiliul Local a hotărât vineri, la propunerea primarului Florin Birta, dublarea la 1.000 lei a valorii premiului de fidelitate acordat orădenilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie. În fiecare an, Primăria Oradea premiază în medie circa 250 de cupluri orădene în cadrul unei festivităţi intitulate sugestiv "Nunta de aur".
10 Februarie 2024, 20:22
În ce stadiu sunt lucrările la piaţeta de pe strada Independenţei din Oradea (FOTO)
Știri Bihor
Lucrările la realizarea piațetei Independenţei din Oradea au ajuns la un stadiu de execuție de 35%. Se lucrează în aceste zile la realizarea pavajului, cu piatră naturală din granit auriu şi cubeţi de porfir, pe o suprafață totală de 7.600 mp. Piațeta va avea și spații verzi, cu arbori, arbuști și plante perene.
Viitorul drum de legătură dintre Oradea şi Săldăbagiu de Munte ar putea fi construit pe bani europeni
Știri Bihor
Viitorul drum de legătură dintre Oradea şi Săldăbagiu de Munte ar putea fi construit pe bani europeni. Noua șosea, lungă de circa 2,4 kilometri, va porni din zona străzii Beldiceanu, pe lângă Spitalul TBC, pentru a ajunge în comuna limitrofă printre livezi.
Terminalul intermodal din Episcopia Bihor va fi dat în chirie, pentru 300.000 euro pe an, unei asocieri româno-olandeze. Când ar putea fi deschis (FOTO)
Știri Bihor
Terminalul intermodal din Episcopia Bihor, care va asigura transbordarea de mărfuri de pe transportul rutier şi invers, realizat de municipalitatea orădeană printr-un proiect în valoare de 73,2 milioane lei cu TVA inclus, finanţat prin POIM, va fi închiriat unei firme specializate. Asocierea condusă de firma Routier European Transport din judeţul Clui şi-a asumat o chirie de 301.000 euro pe an, plus TVA, şi investiţii de aproape 2,5 milioane euro.
Au împărţit 3 miliarde lei! Cel mai mare buget de până acum al Oradiei a fost adoptat fără propunerile opoziţiei
Știri Bihor
Bugetul local al Oradiei pentru anul 2024, în valoare de aproape 3 miliarde lei, cel mai mare de până acum, a fost adoptat vineri, în şedinţă extraordinară a Consiliului Local, fără să cuprindă alocări pentru propunerile orădenilor sau cele ale opoziţiei. Primarul Florin Birta a dat explicaţii, dar nu şi finanţări pentru cererile PSD.
Magazin Carrefour din Oradea, amendat de Protecția Consumatorilor. Două raioane au fost închise (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Magazinul Carrefour din ERA Park Oradea a fost amendat de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) cu 63.000 lei în urma reclamației făcute de un consumator bihorean. Din cauza mizeriei și a neregulilor, comisarii au închis în aceeași zi și zona de prestare a serviciilor de servire asistată și raionul de legume și fructe.
Tot mai bolnavi. Numărul persoanelor cu handicap grav din Oradea a crescut cu 13% într-un singur an
Știri Bihor
Numărul persoanelor cu handicap grav aflate în evidenţele Direcţiei de Asistenţă Publică Oradea a crescut cu 13% într-un singur an. La nivelul municipiului beneficiază de ajutor 2.030 orădeni bolnavi, adulţi şi copii. Dintre aceştia, 270 de persoane au asistenţi personali pentru că nu se pot îngriji singure.
08 Februarie 2024, 20:31
  1 2 3  5  7 8 9  
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON