Trei ONG-uri locale care activează în domeniul ecologiei - Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor, Fundația pentru Cultură și Educație Ecologistă ECOTOP și Asociația Pescarilor Sportivi Aqua Crisius - au transmis joi o scrisoare publică prin care critică proiectul Primăriei Oradea privind lărgirea străzilor Armatei Române, Universității, Ceyrat, Thurzó Sándor și Atelierelor.
Ecologiștii acuză că proiectului îi lipsește informații concrete privind valorile de trafic din zonă, problemele de mediu pe care le va rezolva investiția ori cum va fi afectată biodiversitatea locală, așa că cer ca documentația să fie îmbunătățită.
Așa cum BIHOREANUL a arătat, proiectul a fost supus consultării publice, în această săptămână, de către Agenția de Protecția Mediului Bihor.
Să se facă studiu de trafic!
Concret, cele trei ONG-uri cer ca Primăria să facă un studiu de trafic detaliat, care să evalueze necesitatea și impactul proiectului asupra circulației rutiere din zonă.
„Care este nevoia căreia îi răspunde proiectul de lărgire la 4 benzi a unor străzi care au, la începutul și la capătul lor, doar două benzi? Care sunt problemele de mediu care se cer rezolvate prin această investiție, având în vedere că fluidizarea circulației și accesul pedestru și cu bicicleta pot fi realizate în bune condiții cu aceleași soluții tehnice propuse, păstrând carosabilul actual cu 2 benzi?”, se întreabă semnatarii scrisorii, arătând că documentația furnizată publicului este lacunară și menționează beneficii în trafic și calitatea vieții locuitorilor, dar fără date care să susțină aceste afirmații.
Ecologiștii mai cer un studiu de biodiversitate, care să evalueze speciile de plante și animale din zona proiectului, traversată de pârâul Peța, și să identifice potențialele riscuri și impacturi asupra lor.
Cer măsuri de protecție pentru arbori
Cele trei ONG-uri vor ca Primăria să prezinte și un plan detaliat pentru protecția și conservarea arborilor existenți. Din cei 429 de arbori aflați pe străzile vizate de lucrări, 88 urmează să fie tăiați, iar semnatarii scrisorii cer măsuri de ocrotire a celor 341 păstrați.
„Înțelegem necesitatea îndepărtării unor exemplare de arbori sau arbuști, dar observăm că recensământul arborilor de pe întregul amplasament indică un număr existent de 429 de exemplare. Care sunt măsurile ce vor fi luate pentru protejarea celor 341 de exemplare care vor fi păstrate, având în vedere exemplele negative de practică existente în cazul altor șantiere de infrastructură (la amenajarea Parcului Petőfi peste 50% din arborii rămași în picioare sunt afectați de utilaje prin zdrelire sau rupere. La schimbarea conductelor de termoficare și alimentare cu apă realizate în Parcul 1 Decembrie, un număr mare de arbori au fost mutilați. La recent încheiatele lucrările de modernizare a străzilor din zona Universității, arborii rămași au fost serios afectați prin zdrelire, ruperea ramurilor și tăierea rădăcinilor - exemplele ar putea continua nominalizând aproape toate șantierele din municipiu)?”, se arată în scrisoare.
Dispuși să coopereze
Nici impactul asupra climei și a microclimatului local nu este măsurat în documentație, mai arată ecologiștii, la fel cum proiectul nu detaliază nici ce se va întâmpla cu deșeurile rezultate pe șantier, un alt aspect criticat de ONG-iști.
Arătându-se îngrijorați și indignați de lipsa de viziune concretizată în proiecte care influențează negativ dezvoltarea durabilă a municipiului Oradea, ecologiștii se declară dornici să coopereze cu instituțiile locale responsabile cu planificarea și implementarea unor proiecte urbane.
„Având în vedere condițiile climatice actuale și necesitatea unei dezvoltări durabile, conform Strategiei Naționale privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și a Agendei 2030, la care România a aderat, considerăm că este esențial să se ia în considerare natura urbană în planificarea și implementarea proiectelor urbane viitoare”, se mai arată în scrisoare.
Citește scrisoarea deschisă a celor 3 ONG-uri:
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.