Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
`
< Pagina precedentă 5 6 7 8 9 10 11 12 13 Pagina următoare >
Părerea noastră
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 1623 rezultate
- Realizări pe jumătate: ADP nu găseşte "gazde" pentru localurile din Aquapark şi Piaţa Rogerius (FOTO) 22/08/2016
- Palat pentru toţi: Episcopia Romano-Catolică vrea să reabiliteze Palatul Baroc pe bani europeni 19/08/2016
- Evacuarea în Noul Cod de procedură civilă II 19/08/2016
- Amendaţi pentru vot: O primăriţă PSD îi ameninţă pe consilierii PNL că le impută contravaloarea unui proiect european pe care aceştia l-au "trântit" 19/08/2016
- Plan de mobilitate urbană: Primăria vrea investiţii de 82 milioane de euro în traficul orădean 18/08/2016
- Oradea ia vITeză: tot mai multe firme IT din Cluj şi Timişoara vin la Oradea, în căutare de specialişti 17/08/2016
- Evacuarea în Noul Cod de procedură civilă I 15/08/2016
- Episcopia Romano-Catolică vrea să reabiliteze Palatul Baroc cu 4,5 milioane euro şi să-l transforme în centru cultural (FOTO) 11/08/2016
- Circulaţi, nu poluaţi! Primăria şi OTL caută soluţii pentru ca traficul rutier din Oradea să fie mai eficient şi mai prietenos cu mediul înconjurător 10/08/2016
- Vânzătoarea de iluzii: Cum îi înşela Daniela Moca pe clienţii care visau case ieftine din executări silite 07/08/2016
- Cristian Laza, primarul comunei Sînmartin: "Ne putem dezvolta mult mai bine singuri!" 02/08/2016
- Penitenciarul Oradea pune la dispoziţia angajatorilor forţă de muncă necalificată 31/07/2016
- Muzeul Ţării Crişurilor trebuie să elibereze o parte din Palatul Baroc până la sfârşitul lunii 27/07/2016
- Primăria Oradea scoate la licitaţie închirierea a două amplasamente de alimentaţie publică în Cetate 19/07/2016
- Direcţia Patrimoniu Imobiliar închiriază spaţii în Cetatea Oradea 15/07/2016
- Podul fostului magazin Oţelul va fi mansardat odată cu reabilitarea faţadei 13/07/2016
- Se caută infirmiere pentru Anglia. Salariu: 7,2 lire pe oră 13/07/2016
- Grand Hotel ABA: Deşi lucrările anti inundaţii sunt blocate cu anii din lipsă de fonduri, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri "investeşte" masiv în cantoane "de protocol" (FOTO) 13/07/2016
- Fără maşină! Angajaţii Termoficare vin până joi la muncă pe jos, cu bicicleta sau tramvaiul 13/07/2016
- Nu săriţi! Primăria Oradea a anulat în ultimul moment cele două campionate de sărituri în apă programate să se desfăşoare la sfârşitul lunii în aquapark 05/07/2016
- Ministrul Transporturilor despre petecul de teren al CFR necesar "îndreptării" drumului expres: Va fi dat Primăriei Oradea, să-şi facă treaba! 29/06/2016
- Clubul Voinţa facilitează accesul gratuit pentru elevi şi studenţi pe terenurile de tenis 29/06/2016
- Direcţia Patrimoniu Imobiliar scoate la licitaţie spaţii pentru automate de băuturi calde în şcoli 27/06/2016
- O bucureşteancă a devenit managerul Cetăţii Oradea 24/06/2016
- "Ăştia te împuşcă!": Detalii şocante din dosarul celor 7 funcţionari vamali şi ai Finanţelor acuzaţi de DNA de protejarea unor evazionişti cu motorină 22/06/2016
- Direcţia Patrimoniu Imobiliar scoate la licitaţie spaţii pentru amplasarea unor standuri în Cetatea Oradea 21/06/2016
- Bolojan: Până în septembrie, drumul expres poate fi terminat, după o înţelegere cu ministrul Transporturilor 14/06/2016
- În Cetate, adunarea! Localurile din Cetatea Oradea şi cel de pe dealul Ciuperca au fost închiriate prin licitaţie, urmând să fie deschise luna viitoare 14/06/2016
- Nu rata noul BIHOREANUL tipărit! 13/06/2016
- Bolojan şi Mălan: Vom face ceea ce ne-au cerut alegătorii la întâlnirile din campanie, inclusiv locuinţe ieftine 09/06/2016
- Ilegal la Tribunal: Deşi pretind că nu au loc nici pentru instalarea unui banal dozator cu apă, şefii Tribunalului Bihor au atribuit fraudulos un spaţiu pentru o cafenea! 09/06/2016
- Direcţia Patrimoniu Imobiliar scoate la licitaţie mai multe terenuri şi chioşcuri din şcoli 06/06/2016
- Ne vedem duminică! 02/06/2016
- "Investiţii contra reforme": Bolojan anunţă sprijin pentru Universitatea din Oradea, dar cu condiţia să dea oraşului specialiştii şi meseriaşii de care are nevoie! 30/05/2016
- Aleşii bihorenilor s-au despărţit în aplauze după ce Cornel Popa a anunţat că în mandatul său Consiliul Judeţean a atras de aproape 10 ori mai multe fonduri UE 24/05/2016
- CSM CSU Oradea începe sâmbătă seară, pe teren propriu, seria jocurilor din finala Ligii Naţionale de baschet, cu BC Mureş 21/05/2016
- Primăria scoate la licitaţie spaţii în Cetatea Oradea pentru amplasarea unor automate de băuturi şi snaksuri 20/05/2016
- Termenul de depunere a cererilor pentru subvenţii agricole, prelungit până la 31 mai 19/05/2016
- Banii noştri în palatul lor: În Palatul de Justiţie renovat cu zeci de milioane de euro, judecătorii şi-au tras dotări de top, dar au uitat de justiţiabili 18/05/2016
- Închis pentru... deschidere! Noul Aquapark va fi deschis abia către final de sezon şi la preţuri nepopulare (FOTO) 17/05/2016
- Descoperă carstul pe bicicletă! CAPDD face o reţea de cicloturism în Pădurea Craiului 12/05/2016
- Primăria scoate la licitaţie hostelul din Cetatea Oradea şi cafe-barul de pe Dealul Ciuperca 10/05/2016
- Direcţia Patrimoniu scoate la licitaţie închirierea unor chioşcuri şi terenuri în şcoli din Oradea 09/05/2016
- PSD vs. OTL: Social-democraţii au vrut să înceapă campania electorală într-un tramvai, Csuzi... i-a dat jos (FOTO/VIDEO) 06/05/2016
- Părinţi cu 130 de copii: Emigraţi în America de peste 3 decenii, doi bihoreni au investit peste 1 milion de dolari într-un cămin pentru fetele ieşite din orfelinate 04/05/2016
- Edison Pub a fost amendat de două ori în 4 zile pentru că şi-a deschis terasa din Piaţa Unirii înainte să deţină toate documentele 03/05/2016
- Direcţia Patrimoniu Imobiliar scoate la licitaţie mai multe spaţii, terenuri şi chioşcuri în şcoli 29/04/2016
- Campanie la baionetă! PSD a respins toate donaţiile de terenuri propuse de orădeni, cerând Primăriei să le preia prin expropriere 28/04/2016
- PNL: Strategia pentru Oradea 27/04/2016
- Hostelul din Cetate şi localul de la Ciuperca urmează să fie scoase la licitaţie 25/04/2016
- Direcţia Patrimoniu Imobiliar închiriază spaţii comerciale în Cetatea Oradea 25/04/2016
- Primăria Oradea scoate la licitaţie mai multe spaţii şi terenuri de închiriat 25/04/2016
- Dă lovitura şi fugi! BIHOREANUL dezvăluie amănuntele unui jaf spectaculos la Banca Transilvania 20/04/2016
- Scandalul teraselor: Consilierii PSD susţin că primarul Ilie Bolojan este "cel puţin suspect într-un caz grav de corupţie" 19/04/2016
- Administraţia Domeniului Public organizează licitaţie pentru închirierea unui spaţiu comercial în Piaţa Rogerius 15/04/2016
- ADP organizează vineri licitaţie cu strigare pentru închirierea de spaţii comerciale în pieţe 05/04/2016
- Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit! 04/04/2016
- Au dispărut ca fumul! Afectaţi de legea antifumat, patronii deschid terasele în ciuda frigului 28/03/2016
- ADP scoate la licitaţie închirierea mai multor spaţii în pieţele orădene 24/03/2016
- În absenţa vicepreşedintelui Alexandru Kiss, aleşii bihorenilor au votat în unanimitate 48 de Hotărâri ale Consiliului Judeţean 22/03/2016
- Direcţia Patrimoniului Imobiliar anunţă închirierea mai multor spaţii în Cetatea Oradea 21/03/2016
- Direcţia Patrimoniu închiriază mai multe spaţii comerciale din Oradea 21/03/2016
- La munca de jos: Cetatea Oradea nu are nici măcar femeie de serviciu 18/03/2016
- Păgubaş de două ori: Un orădean a fost nevoit să-şi răscumpere de la amanet bicicleta furată 17/03/2016
- Greu de animat: Inaugurată anul trecut după o investiţie de 20 milioane euro, Cetatea Oradea va prinde viaţă abia în vară 13/03/2016
- Liceul necreştin: O profesoară de la Liceul Emanuel, acuzată că ar persecuta elevii care nu fac meditaţii cu ea 11/03/2016
- Administraţia Domeniului Public scoate la licitaţie mai multe spaţii comerciale în pieţe 11/03/2016
- RCS&RDS şi-a deschis un punct de lucru în Primăria Oradea. Vezi cum arată! (FOTO) 03/03/2016
- Corcheş promite că prima iniţiativă a consilierilor ALDE va fi scăderea impozitului persoanelor fizice pe clădirile date în chirie 03/03/2016
- La loc comanda! Supra-îndatorată, Primăria Oradea sistează în 2016 o mulţime de investiţii 03/03/2016
- ADP scoate la licitaţie închirierea unor spaţii în Piaţa Rogerius 02/03/2016
- S-a terminat ancheta în cazul grâului-rezervă de stat dispărut din depozitele Comcereal Bihor: pagubă de 9 milioane de lei şi 5 inculpaţi 01/03/2016
- Stadionul Iuliu Bodola trece la CSM Oradea 28/02/2016
- Căutăm chiriaşi! Consiliul Local a stabilit preţurile de pornire ale licitaţiilor pentru spaţiile din Cetate 27/02/2016
- Primăria vrea să scoată la licitaţie nouă spaţii de alimentaţie publică din Cetatea Oradea 24/02/2016
- Nu negociem! Reprezentanţii ADP Oradea au refuzat încă o întâlnire cu pieţarii din Rogerius 17/02/2016
- Insuficient! Primăria vrea să reducă la 0,6% impozitul pe clădirile nerezidenţiale aparţinând persoanelor fizice 16/02/2016
- Atât ne ţine! După epuizarea fondurilor europene, Primăria deschide investiţii de 4 ori mai puţine decât anul trecut 13/02/2016
- (Euro)business 100%. Unul dintre furnizorii de top din domeniul auto umple primul parc industrial cu o investiţie de 14 milioane euro 06/02/2016
- Asociaţia Pro Democraţia ar media, dar n-are cu cine: La Comisia de Dialog Social au lipsit şi pieţarii din Rogerius, şi reprezentanţii ADP 02/02/2016
- Bugetul Bihorului pe 2016 scade vertiginos, după încheierea majorităţii proiectelor cu fonduri UE 28/01/2016
- Ilie vrea chirie! De ce a cerut Bolojan majorarea tarifelor pentru ONG-uri, partide şi sindicate 26/01/2016
- Prefectul Claudiu Pop a ordonat suspendarea din funcţie a primarului comunei Budureasa, Radu Olea 25/01/2016
- Nu rata noul BIHOREANUL tipărit! 25/01/2016
- Primăria anunţă: Clădirile se impozitează după destinaţie! 22/01/2016
- Abatorul copilăriei: O familie cu cinci copii trăieşte de şapte ani într-o locuinţă improvizată în ruinele fostului abator de la marginea comunei Tinca (FOTO) 21/01/2016
- Consiliul Local a aprobat punctajele pentru atribuirea unei locuinţe ANL 20/01/2016
- Consiliul Local a majorat chiriile ONG-urilor, partidelor şi sindicatelor la 5 lei pe metrul pătrat 19/01/2016
- Proiect ambiţios! Bloc ANL pentru medicii rezidenţi în curtea spitalului Gavril Curteanu 19/01/2016
- Nu vrea să renunţe! Magnatul Ion Ţiriac se "bate" în instanţă cu Direcţia Silvică Bihor pentru domeniul de la Balc 07/01/2016
- Comercianţii au protestat împotriva chiriilor prea mari şi temperaturilor prea mici din Piaţa Rogerius (FOTO) 05/01/2016
- Bilanţ Eurobusiness Parc: Investiţii de 60 milioane euro şi 1.000 locuri de muncă înfiinţate în 2015 30/12/2015
- Pârtieeeee! Bihorenii au urcat la săniuş la Stâna de Vale (FOTO / VIDEO) 27/12/2015
- PSD Oradea vrea subvenţii la termie în funcţie de veniturile clientului 23/12/2015
- AIO scoate la licitaţie spaţiu pentru amplasarea a două automate pentru băuturi şi snacksuri, în Orăşelul Copiilor 22/12/2015
- Cel mai mare patinoar din oraş s-a deschis la ERA Park! 21/12/2015
- Din cauza lui Szabo Odon, PPMT se teme de "o campanie murdară" anul viitor. "Colaborăm mai bine cu primarii români decât cu cei ai UDMR" 18/12/2015
- Primăria va majora treptat, până la nivelul pieţei, chiriile pentru imobilele pe care le deţine 17/12/2015
- Profesorul Vasile Gheorghe, de la ALDE, supărat că în şcolile din Bihor "învăţătorul devine agent economic" 16/12/2015
- Şeful OTL, Csuzi Istvan: "Deşi suntem criticaţi, transportul public din Oradea e la nivel european" 13/12/2015
< Pagina precedentă 5 6 7 8 9 10 11 12 13 Pagina următoare >
- Consilierul prezidențial George Bologan s-a căsătorit la Oradea. Vezi cine se numără printre invitați! (FOTO/VIDEO) 15:57, 19 Mai 2024
- Prins cu minciuna: Cum a încercat un orădean să îi „aburească” pe judecători pentru a-și recupera permisul 09:11, 19 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor a scos orădenii din case: "A ţinut prea puţin" (FOTO/VIDEO) 08:00, 19 Mai 2024
- Centura Sântandrei a fost deschisă fără tăieri de panglică și discursuri (FOTO/VIDEO) 22:03, 19 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Victor Micula, închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunităţii pentru împuşcăturile din Oradea (VIDEO) 17:25, 17 Mai 2024
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- Centura Sântandrei va fi deschisă traficului începând de duminică, de la ora 18 (FOTO) 20:35, 17 Mai 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Modernizat cu fonduri europene, Aeroportul s-a redeschis cu surprize plăcute pentru pasageri 00:00, 20 Mai 2024
- Centura Sântandrei a fost deschisă fără tăieri de panglică și discursuri (FOTO/VIDEO) 22:03, 19 Mai 2024
- Încă un bihorean e căutat de Poliție după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors 20:45, 19 Mai 2024
- Gentlemeni pe motor: Zeci de motocicliști îmbrăcați elegant au pornit în paradă prin Oradea și Băile Felix (FOTO/VIDEO) 20:15, 19 Mai 2024
- Românca închisă în China se stinge în indiferența autorităților române. „Cum să rămâi indiferent știind că i-au căzut dinții din gură din pricina inaniției?”
- Cine sunt primarii care au atras finanțări-record din PNRR
- Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 3 și ce averi au
- Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 2 și ce avere au
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:50, 16 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:40, 15 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:40, 09 Mai 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Ciupercile Au aparut frustratii la comentarii ca in... Postat 19 Mai 2024, 23:21 de Mare_blue17
- Apare propaganda din nou Dar propaganda nu ne spune ce faine e la... Postat 19 Mai 2024, 22:57 de Sandu2100
- Mihaita Vezi ca nu ai răspuns aici. Totuși de... Postat 19 Mai 2024, 22:56 de Sandu2100
- Texte și pretexte Pentru salvarea planetei de poluare nu își... Postat 19 Mai 2024, 21:50 de 1
- Pinonel Ce te mai mira? Gardienii publici mi-au... Postat 19 Mai 2024, 21:00 de poiu
Bihoreanul tipărit
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Modernizat cu fonduri europene, Aeroportul s-a redeschis cu surprize plăcute pentru pasageri 00:00, 20 Mai 2024
- Banii Oradiei: Oraș în dezvoltare, dar și în criză, Oradea interbelică a avut de gestionat bugete fluctuante 08:01, 17 Mai 2024
- Onorariu cu bucluc: Lichidator judiciar din Bihor trimis în judecată fiindcă a falsificat o sentință judecătorească! 08:03, 16 Mai 2024
- Mina de... dolari: Detaliile afacerii prin care americanii vor să exploateze o mină din Bihor, „luând fața” chinezilor și rușilor (FOTO) 08:01, 15 Mai 2024
ACTUAL
- Navă scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari au fost dați dispăruți 17:10, 18 Mai 2024
- La mare, cu trenul, din Oradea. Vezi cum vor circula Trenurile Soarelui! 20:24, 16 Mai 2024
- Premierul Slovaciei a fost împușcat de un scriitor: „Nu sunt de acord cu politica lui şi a guvernului!” (VIDEO) 16:32, 16 Mai 2024
- O nouă gafă a premierului: Ciolacu a spus "onorată instanţă", în loc de "onorată asistenţă" în timp ce-şi citea discursul la un eveniment din Constanţa (VIDEO) 18:52, 15 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- Suporterii echipei FC Bihor vor avea parte de transport gratuit pentru meciul de la Filiași 14:48, 19 Mai 2024
- Deși a jucat cu echipa a doua, FC Bihor s-a impus la Peciu Nou cu 3-0 în ultima etapă din play-off-ul Ligii a III-a 02:20, 19 Mai 2024
- Victorie cu emoții! CSM Oradea a câștigat primul meci de acasă în finala Ligii Naționale (FOTO/VIDEO) 20:50, 18 Mai 2024
- Au purtat Flacăra Speranței prin Oradea! (FOTO/VIDEO) 19:26, 18 Mai 2024
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: Gropile din carosabil, problema șoferilor de zeci de ani (FOTO) 18:46, 13 Mai 2024
- Bihorul, mai curat: Să participăm la „Luna curățeniei în Bihor”! 17:05, 12 Mai 2024
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
Bihor
- Centura Sântandrei a fost deschisă fără tăieri de panglică și discursuri (FOTO/VIDEO) 22:03, 19 Mai 2024
- Încă un bihorean e căutat de Poliție după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors 20:45, 19 Mai 2024
- Cartierul Nufărul I din Oradea ar urma să fie reabilitat prin trei proiecte europene în valoare de 40 milioane euro 18:01, 19 Mai 2024
- L-ați văzut? Un orădean a plecat de la casa mamei sale din Tărian și nu a mai revenit 13:50, 19 Mai 2024
Stiri Oradea
- Gentlemeni pe motor: Zeci de motocicliști îmbrăcați elegant au pornit în paradă prin Oradea și Băile Felix (FOTO/VIDEO) 20:15, 19 Mai 2024
- Istorie și tango. Analia Selis marchează la Oradea 20 de ani de carieră artistică în România 19:04, 19 Mai 2024
- Cartierul Nufărul I din Oradea ar urma să fie reabilitat prin trei proiecte europene în valoare de 40 milioane euro 18:01, 19 Mai 2024
- Consilierul prezidențial George Bologan s-a căsătorit la Oradea. Vezi cine se numără printre invitați! (FOTO/VIDEO) 15:57, 19 Mai 2024
Timp Liber
- Gentlemeni pe motor: Zeci de motocicliști îmbrăcați elegant au pornit în paradă prin Oradea și Băile Felix (FOTO/VIDEO) 20:15, 19 Mai 2024
- Istorie și tango. Analia Selis marchează la Oradea 20 de ani de carieră artistică în România 19:04, 19 Mai 2024
- Filmul documentar “Nostalgia Dictaturii” va fi proiectat la Oradea, în cadrul Zilelor Muzeului Țării Crișurilor 15:00, 19 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor a scos orădenii din case: "A ţinut prea puţin" (FOTO/VIDEO) 08:00, 19 Mai 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pentru două puncte termice 10:15, 16 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pe Bulevardul Decebal, Simion Bărnuțiu și alte străzi 09:09, 15 Mai 2024
- Termoficare Oradea: se întrerupe furnizarea apei calde pentru punctul termic nr. 868 10:01, 14 Mai 2024
- Termoficare Oradea: 2 puncte termice rămân fără apă caldă 09:50, 13 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5879 RON
- 1 EUR = 4.9751 RON
- 1 HUF = 0.0128 RON