URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Aprilie 2016, 13:03

Dă lovitura şi fugi! BIHOREANUL dezvăluie amănuntele unui jaf spectaculos la Banca Transilvania

Dă lovitura şi fugi! BIHOREANUL dezvăluie amănuntele unui jaf spectaculos la Banca Transilvania PREMIAT. Poliţistul care a prins urma a doi dintre hoţii care dăduseră lovitura la Banca Transilvania este agentul şef adjunct Nicuşor Ştefan (foto), de la Biroul de combatere a infracţiunilor contra patrimoniului, recompensat anul acesta, de Ziua Poliţiei, cu premiul "Poliţistul anului", pentru munca la acest caz
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La sfârşitul anului trecut, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anunţau trimiterea în judecată a doi cetăţeni din Republica Moldova acuzaţi că au golit două casete de valori din sucursala Oradea a Băncii Transilvania, în care se aflau bunuri de aproape 1 milion de lei.

Ancheta, însă, continuă, întrucât moldovenii au avut încă şase complici, între care şi un funcţionar al băncii, care le-ar fi vândut pontul şi le-a dat chei potrivite pentru a deschide cutiile...

Furt din interior

Furtul a fost reclamat pe 18 martie 2015 de reprezentanţii sucursalei Oradea a Băncii Transilvania, păgubiţii fiind patronii caselor de schimb valutar Leul, Valentin Micoriciu şi Aurel Burtic, care închiriaseră două casete de valori şi, verificându-le în acea zi, au constatat că erau goale.

Paguba era substanţială: Burtic susţinea că păstra în caseta sa 110.000 euro şi 10.000 dolari, iar Micoriciu 66.400 euro, 10.000 dolari, 7.000 franci elveţieni, opt ceasuri de colecţie, dintre care patru din aur, bijuterii de 500 grame, plus o monedă de 100 grame, tot din aur.

La detector

Cum au dispărut bunurile? Rechizitoriul procurorilor bucureşteni dezvăluie că iniţial afaceriştii au suspectat o tentativă de înşelăciune, încăperile în care se aflau casetele de valori fiind păzite cu sisteme sofisticate. Acestea pot fi deschise numai cu două chei ce trebuie folosite simultan: una păstrată de proprietar, iar cealaltă în grija unui funcţionar bancar. În plus, nici una din casete nu prezenta urme de forţare.

Ca atare, poliţiştii orădeni, cei care au pornit ancheta, i-au testat întâi pe... păgubiţi. "S-a procedat la examinarea acestora cu tehnica poligraf, fiind chestionaţi dacă au fost implicaţi în vreun fel în furt şi dacă au avut într-adevăr depozitate bunurile şi valorile reclamate ca sustrase", arată rechizitoriul. Rezultatul testului? Micoriciu şi Burtic spuneau adevărul.

Pe urmele lui Samson

Luaţi şi ei la întrebări, angajaţii băncii şi-au amintit că singura persoană care închiriase în perioada respectivă o casetă de valori fusese, pe 6 martie, un anume Samson Dumitru-Iulian, un client cu cont deschis la o sucursală din Bucureşti şi care, după zece zile, ceruse acces la casetă pentru o depunere. Verificând informaţia, poliţiştii au descoperit că individul folosise un act de identitate fals, atât la Bucureşti, cât şi la Oradea.

În perioada următoare, anchetatorii au periat judeţul, luând la rând toate pensiunile. Aşa au aflat că în noaptea de 15 pe 16 martie 2015, înainte de comiterea furtului, un moldovean cu semnalmentele lui "Samson" se cazase în Băile Felix, iar un alt bărbat, motociclist, dormise la o pensiune din Sarcău, de unde a plecat în dimineaţa de 16 martie, la ora 9.00.

Poliţiştii au continuat apoi căutările la Bucureşti. Cu noroc! "Samson" apărea în înregistrările surprinse pe 5 martie la agenţia din oraşul ilfovean Voluntari a Băncii Transilvania, unde a deschis un cont curent, după care, pe 13 martie, la o agenţie din Bucureşti, unde a retras o sumă de bani din contul curent. Urmărind înregistrările video, anchetatorii au descoperit un nou amănunt: bărbatul coborâse dintr-o Honda Accord, cu care, după ce a luat banii, s-a îndreptat pe E 85, în direcţia Urziceni.

Reţinuţi

"Am vizionat sute de ore de înregistrări de pe camere de supraveghere", spun poliţiştii care au participat la anchetă. Investigaţiile lor au fost preluate ulterior de colegi bucureşteni sub supravegherea procurorilor de la Parchetul Înaltei Curţi, care în octombrie făceau două reţineri: Andrei Odainic, adică "Samson", şi Alexei Druţă, ambii fiind prinşi la Vama Albiţa (judeţul Vaslui), pe când se pregăteau să iasă din România.

În rechizitoriul întocmit pe 14 decembrie, anchetatorii au refăcut filmul furtului, susţinând că lovitura a fost pusă la cale de un alt personaj, Andrei Spălatu, tot cetăţean moldovean, pe care încă nu au reuşit să-l dovedească. Acesta îl abordase pe Odainic în februarie 2015, propunându-i să meargă în România unde, cu acte false, cu chei potrivite şi cu ajutorul unor complici, să fure mari sume de bani şi bijuterii din mai multe casete de valori.

Action!

Odainic a intrat în ţară pe 5 martie 2015, însoţit de doi complici, Alexandru Buşmachiu şi Alexei Druţă, şi a pornit spre Bucureşti, unde a deschis contul la Banca Transilvania cu documentul de identitate fals pe numele Samson, primit de la Spălatu.

O zi mai târziu, toţi trei au pornit spre Oradea, cu popas la Lipova (judeţul Arad). Aici s-au întâlnit cu persoanele de legătură, doi bihoreni, dintre care unul s-a recomandat ca fiind funcţionar la sucursala orădeană unde urma să dea lovitura. Acesta, a mărturisit Odainic, i-a dat cheile cutiilor de valori ce urmau să fie golite şi i-a explicat cum să le închirieze, indicându-i inclusiv ghişeul la care trebuia să se prezinte.

În aceeaşi zi, Odainic era deja la locul faptei. "După formalităţile de închiriere, martorul (un funcţionar bancar - n.r.) i-a înmânat cheia de acces la caseta de valori şi l-a condus la camera de valori. Martorul a deschis uşa de la fişet şi i-a arătat caseta, fără însă ca acesta din urmă să o deschidă, spunând că va veni altă dată pentru a depune valori în ea".

Furt la minut

Lovitura a dat-o pe 16 martie. A cerut să fie condus la caseta de valori, iar după ce  funcţionarul a deschis fişetul şi s-a retras, a folosit cheile primite pentru a goli casetele celor doi patroni ai caselor de schimb valutar Leul. Cu prada îndesată într-o geantă, a ieşit apoi în faţa băncii, unde îl aştepta un alt moldovean, Vadim Cotorobai, călare pe motocicleta cumpărată special pentru această lovitură.

Cei doi au plecat în trombă, traseul fiind depistat ulterior datorită imaginilor surprinse de camerele de supraveghere ale Primăriei Oradea. Ulterior, Cotorobai a abandonat motorul pe un câmp, unde a şi fost găsit, fără plăcuţe de înmatriculare, sub un morman de scaieţi.  Pe 17 martie, cei doi au părăsit România, tot prin Albiţa, la bordul unui Mercedes condus de Cotorobai, omul de încredere al şefului grupării, de la care primise sarcina să ducă prada acasă, în siguranţă.

Banii şi bijuteriile i-au fost predate lui Spălatu, care l-a recompensat pe Odainic cu 50.000 euro, un ceas şi o brăţară. Ceilalţi hoţi, spun anchetatorii, au primit mai puţin, ceea ce i-a nemulţumit, aşa că membrii bandei s-au luat la bătaie între ei, fiind nevoie, culmea, de intervenţia Poliţiei moldoveneşti pentru a-i despărţi.

Profesionişti

Procurorii au fost surprinşi de faptul că grupul fusese minuţios organizat: Spălatu era "creierul", Odainic executantul loviturii, iar Cotorobai, Druţă şi Buşmachiu au avut sarcina de a-i asigura transportul, cazarea şi paza. Pentru a nu se stabili legăturile dintre ei, cei patru au trecut graniţa separat şi tot separat s-au cazat la pensiuni.

Totuşi, în octombrie, Odainic şi Druţă erau deja reţinuţi şi în scurt timp inculpaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la fals în înscrisuri, uz de fals, fals privind identitatea şi furt calificat, fapte ce le-ar putea aduce ani grei de închisoare. Cei doi au şi fost trimişi în judecată, dar bunurile de aproape 1 milion de lei sunt încă dispărute, la fel ca şi ceilalţi patru membri ai grupării - Andrei Spălatu, Alexandru Buşmachiu, Dumitru Lupu şi Vadim Cotorobai -, pentru prinderea lor procurorii români cerând sprijinul autorităţilor din Republica Moldova.

Cercetările continuă şi pentru găsirea celor doi bihoreni care le-ar fi dat moldovenilor pontul despre casetele cu valori, care i-au instruit cum să acţioneze şi le-au dat şi cheile potrivite ca să le golească. Aşa că în interiorul băncii încă e suspans...


CASETE CU LIPICI
Furturi în serie

Sucursala Oradea a Băncii Transilvania nu e singura unitate vizată de hoţi. În 2013, o grupare a golit 13 casete din incinta sucursalei BCR Piteşti, valoarea bunurilor dispărute depăşind 1,5 milioane euro. Tot în 2013 au fost devalizate şi două casete ale Raiffeisen Bank Ploieşti, paguba celui care le-a închiriat, un primar de comună, fiind de aproximativ 1 milion euro. Ambele cazuri se află în ancheta procurorilor Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, autorii furturilor nefiind, încă, identificaţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Bine le face!
Au scos agentii de paza din toaate bancile ca sa faca economii sa le cumere masini luxoase pana si sefilor de agentii.Imi pare rau ca i-au prins!
Postat 21 Aprilie 2016, 10:39 de Salontanu
POLIGRAFUL NU MINTE!!!
POLIGRAFUL NU MINTE!
Postat 20 Aprilie 2016, 19:25 de ADINA
la cati bani...
...au Micoriciu si Burtic, mare mirare daca nu ei insisi au comandat "jaful" :D
Postat 20 Aprilie 2016, 15:17 de AgentulTermic
Adevărul pe jumătate spus, cu intenție, e pur și simplu minciună !!!
Adică s-au mobilizat polițiști din toată țara, cu înregistrări video de sute și sute de ore, i-au prins pe suspecții moldoveni și au aflat de la aceștia cine le e șeful, cum și ce au făcut ... dar nu au aflat cine le-a dat pontul din interiorul băncii !!! Hai sictir, Popa și Pojoca, poate aveți chef să se creadă că v-ați prostit cu totul la vârsta asta !!!
Postat 20 Aprilie 2016, 13:25 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON