URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 24 SEPTEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mi-ar fi plăcut să asist la o dezbatere publică a candidaţilor la Primăria Oradea. Dacă mulţi ar fi fost curioşi să vadă cum îl încolţesc chalengerii pe favoritul Florin Birta, eu aş fi vrut să aflu şi alte lucruri care pot determina viitorul urbei. Am constatat, din programele prezentate, că niciun candidat n-a spus clar ce va face cu proiectele în derulare, cu cele ce urmează să înceapă şi cu cele aflate doar în faza de început. Să fie acesta un semn că distinşii contracandidaţi ai liberalilor nici nu-şi imaginează să ajungă la butoanele Primăriei?
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Nu cred că există zi în care diverşi politicieni şi colegi de-ai lor din administraţie să nu cadă acest examen. Iar liberalii - zic de ei fiindcă ei sunt acum la butoane - nu fac, din păcate, excepţie. Prima zi a anului şcolar a fost cea în care şi-a luat un 4 chiar şeful Inspectoratului Şcolar Bihor, Virgil Blage, prin interdicţia stupidă de a permite accesul jurnaliştilor în unităţile de învăţământ...
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât de greu ar pica unora, pronostichez că în bătălia pentru Primăria Oradea şi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Bihor zarurile au fost aruncate. Cred, deci, cu variate argumente - politice, administrative, psiho-sociale, electorale - că viitorul primar se numeşte Florin Birta, iar viitorul preşedinte de judeţ Ilie Bolojan.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
În curând, numărul oamenilor care vorbesc va bate numărul celor care ascultă, iar într-un final târziu al umanității, numărul celor care nu vor avea nimic de spus va fi tot mai aproape de zero. Trăim vremuri în care aproape nimeni nu mai ascultă ce are de spus altcineva, cel mult tace până când celălalt se oprește din vorbit, pentru ca apoi să-și dea drumul la gură.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veţi vota în funcţia de primar al Oradiei pentru mandatul 2020-2024?










De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Potrivit acestui cod, autonomia locală se exercită de către autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor. În condiţiile legii, se pot constitui autorităţi ale administraţiei publice locale şi la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, cum este situația Municipiului București, împărțit în sectoare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Leptospiroza este una dintre cele mai răspândite zoonoze (boli infecţioase ale animalelor care se pot transmite la om), existând cazuri în toate continentele, dar mai ales la tropice. Există cazuri de boală şi la noi. Boala este produsă de leptospire, care aparţin grupului de spirochete (bacterii spiralate), responsabile şi de alte boli, cum ar fi sifilisul, febra recurentă şi altele.

Banii noştri în palatul lor: În Palatul de Justiţie renovat cu zeci de milioane de euro, judecătorii şi-au tras dotări de top, dar au uitat de justiţiabili

Banii noştri în palatul lor: În Palatul de Justiţie renovat cu zeci de milioane de euro, judecătorii şi-au tras dotări de top, dar au uitat de justiţiabili CHIRIAŞI DE LUX. Între zidurile somptuosului palat, departe de ochii lumii, judecătorii s-au gândit exclusiv la propriul confort. Procesele se ţin aproape toate la subsolul extrem de aglomerat, iar birourile pentru relaţii publice au fost cocoţate la mansarda clădirii, unde n-a fost instalată nicio linie telefonică, iar accesul este restrâns tocmai pentru public
Banii noştri în palatul lor: În Palatul de Justiţie renovat cu zeci de milioane de euro, judecătorii şi-au tras dotări de top, dar au uitat de justiţiabili FĂRĂ CAP. Trecând peste tencuiala care deja se desprinde ori de fisurile din tavan, care încă pot fi remediate de constructor, Palatul de Justiţie are grave probleme de compartimentare. Dacă înainte de renovare Judecătoria Oradea, Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel aveau Registratura şi Arhiva la nivelul unde funcţionau, odată cu redeschiderea clădirii au fost îngrămădite toate la subsol. După nici măcar o lună, din cauza înghesuielii, Registratura şi Arhiva Curţii de Apel au fost mutate, din nou, la etajul II
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După 3 ani de lucrări şi investiţii de peste 26 milioane euro, Palatul de Justiţie a redevenit o bijuterie arhitecturală, în luna martie fiind predat de constructor beneficiarilor, iar cele trei instanţe revenind "acasă" după ce funcţionaseră împrăştiate prin oraş - Judecătoria Oradea în fostul Liceu Sanitar, Tribunalul Bihor lângă Stadionul Municipal, iar Curtea de Apel în clădirea Poştei.

Odată cu reluarea proceselor încep să iasă la iveală, însă, şi baiurile, pentru că magistraţii s-au gândit exclusiv la propriul confort şi deloc la justiţiabilii care îl plătesc. Înghesuiţi la subsol, unde au fost mutate aproape toate sălile de judecată, oamenii stau cu orele fără semnal de telefonie şi internet, ba chiar fără să aibă de unde-şi cumpăra o cafea sau apă, inclusiv birourile pentru relaţii publice fiind îngrămădite la mansardă, unde nu s-a gândit nimeni să instaleze o linie telefonică pentru ca funcţionarii să poată fi contactaţi...

Cel mai cel

Construit în 1898 şi inclus pe lista monumentelor istorice protejate, Palatul de Justiţie din Oradea a intrat în reparaţii capitale în 2012, în baza unui proiect gândit cu mulţi ani înainte de Ministerul Justiţiei şi finanţat printr-un credit de 26,5 milioane euro de la Banca Mondială.

Suma a fost cea mai mare cheltuită în ultimii 25 ani în România pentru un obiectiv din sistemul judiciar, fiind folosită pentru restaurare şi extinderea clădirii, a cărei suprafaţă utilă a crescut de la 9.050 metri pătraţi la 11.770 mp.

Lucrările s-au realizat în baza unui plan al Institutului de Proiectare, Cercetare şi Tehnică de Calcul în Construcţii Bucureşti ce prevedea mutarea spaţiilor destinate publicului la subsol, unde au fost amenajate 10 săli de judecată, 20 de încăperi pentru arhive, 9 spaţii tehnice, 6 birouri, plus 5 celule pentru deţinuţii care aşteaptă să intre la procese.

Ei pentru ei

Totul s-a realizat în baza propunerilor făcute de magistraţi, care s-au gândit numai la ei. La parter, la etajul I şi la etajul II s-au creat prin recompartimentare 195 birouri, din care judecătorii şi-au tras partea leului: câte unul pentru fiecare. În rest, colegii lor de muncă, grefieri şi personal auxiliar, stau câte 2 şi chiar 3 într-o încăpere ori au fost înghesuiţi în fostul pod, reamenajat ca mansardă.

În plus, încercând să se izoleze complet de împricinaţi, magistraţii au vrut ca toate procesele să se desfăşoare la subsol. Cum, însă, la împărţeala finală spaţiile se dovedeau insuficiente, în final au fost amenajate câte trei săli de judecată la fiecare nivel, dar numai pentru cauzele comerciale, deci cu mai puţini împricinaţi şi, implicit, pentru mai puţine procese. Rezultatul? În zilele în care sunt programate procese penale, marţea şi joia fiind cele mai multe, ajung pe coridoarele din subsol chiar şi 400-500 de persoane.

Alarmă pentru aer

Aglomeraţia nu e nici pe departe singura problemă. Subsolul a fost transformat într-un imens labirint, unde oricine se pierde uşor, iar asta şi din cauză că la intrare nu există panouri de informare care să-i orienteze spre sălile de judecată, arhive, registratură. Dacă ar fi fost montate s-ar fi ştiut, de pildă, că în cazul unor săli (sălile 5 şi 6 de penal) accesul e posibil doar pe la poarta din spatele Palatului, cea dinspre parcarea supraetajată. Mai mult, în totală lipsă de respect faţă de cetăţeni, birourile de relaţii publice au fost mutate în mansardă, unde accesul e permis doar cu însoţitor şi unde nu există nicio linie telefonică directă. Ca atare, pentru ca omul să discute cu un funcţionar, un jandarm e obligat să urce trei etaje ca să-l cheme la parter.

Nici arhivele nu sunt într-un singur loc, cum trebuia. Întrucât din prima săptămână publicul şi avocaţii se călcau în picioare ca să poată consulta actele în încăperi de 6 metri pătraţi, Arhiva şi Registratura Curţii de Apel au şi fost mutate înapoi, de la subsol la etajul 2, iar Registratura Judecătoriei la parter, pe vechile amplasamente. 

Haosul e sporit de faptul că sofisticatul sistem de climatizare, care a costat peste 60.000 euro nu este încă reglat, astfel că în zilele călduroase atât sălile de judecată, cât şi coridoarele se încing, iar aerul devine irespirabil. De altfel, într-una din săli magistraţii au încercat zilele trecute să deschidă trapa imensului luminator pentru a putea respira, dar cum aparatul este conectat la alarma de incendiu, în câteva minute Palatul a fost asediat de pompieri, ambulanţe şi poliţişti. La fel de jenant e că sistemul de ventilaţie nu reuşeşte nici să împrăştie eficient mirosurile din toalete...

Nema servicii

Şi asta nu e tot. Trecând peste faptul că persoanele care aşteaptă începerea proceselor pe coridoarele de la subsol sunt total lipsite de lumină naturală, nici nu au acces la toate reţelele de telefonie şi de internet, ba nici măcar posibilitatea de a folosi un automat cu apă, suc, cafea ori gustări. Deşi prin Hotărârea de Guvern 1.176/2012, emisă în momentul declanşării lucrărilor, instanţele au primit acceptul să dea în chirie spaţii pentru amplasarea unor automate de băuturi calde şi reci, precum şi pentru sandviciuri şi dulciuri, potrivit chiar informaţiilor de pe site-ul Curţii de Apel procedura de selecţie n-a fost făcută nici până în prezent.

Situaţia e similară şi în privinţa celorlalte dispoziţii ale actului normativ, nefiind închiriate spaţii pentru servicii de dactilografiere, copiere sau multiplicare acte, pentru servicii poştale ori vânzări de carte juridică. Ceea ce înseamnă că dacă un justiţiabil are nevoie de un document sau de o copie nu are cum să-şi rezolve problema.

Răspunsuri... ioc

Interpelată de BIHOREANUL cu privire la soluţiile pe care le are în vedere, conducerea Curţii de Apel, instanţa care răspunde de gestionarea Palatului de Justiţie, a refuzat o discuţie care ar fi permis detalierea problemelor sesizate, promiţând un răspuns scris, dat însă cu întârziere şi în doi peri. Potrivit acestuia, "deficienţele au fost remediate", dar fără a se explica nici de ce au existat, nici cum s-au rezolvat. "Sistemul de climatizare funcţionează normal", iar "arhivele celor trei instanţe au fost adaptate spaţiilor prevăzute în proiect, urmărindu-se asigurarea funcţionalităţii lor şi un acces facil al publicului", arată în răspunsul transmis prin Biroul de presă, ce contrazice însăşi realitatea.

Despre lipsa semnalului de telefonie ori de internet documentul nu spune absolut nimic, iar despre cea a punctelor de alimentaţie publică face o simplă trimitere la HG-ul din 2012, fără să lămurească de ce acestea, totuşi, nu există. Ca atare, săptămâna trecută, BIHOREANUL a trimis o nouă cerere, pentru a afla dacă şi cum a fost pusă în aplicare. Nu de alta, dar obişnuiţi să impună respectarea legii şi să sancţioneze nerespectarea ei, magistraţii au uitat că la rândul lor au obligaţia să i se supună, ba şi că justiţia nu poate exista doar pentru sine, ci e pentru oameni...


NEMULŢUMIŢI
Avocaţii vor cameră

Cristian Rusu, avocat OradeaDisfuncţionalităţile Palatului de Justiţie au fost sesizate atât de justiţiabili, cât şi de avocaţi, care îşi petrec cea mai mare parte a timpului în sălile de judecată, în arhive şi pe coridoare. Într-o postare pe blogul personal, avocatul Cristian Rusu (foto) a şi sintetizat câteva propuneri pentru remedierea problemelor, între care asigurarea unui acces facil la etajele clădirii şi la arhive, alocarea unei săli de aşteptare potrivite (avocaţii fiind izolaţi acum într-o încăpere din spatele clădirii, cu acces doar la două săli, astfel încât pentru a ajunge la oricare din celelalte trebuie să iasă şi apoi să reintre în clădire pe altă poartă), aşezarea la acelaşi nivel a arhivelor, precum şi deschiderea unui bufet de incintă. "Am putea să aşteptăm în mod civilizat în intervalul dintre şedinţele de judecată. S-ar decongestiona coridoarele şi s-ar reduce stresul creat de mulţimea de avocaţi care aşteaptă în săli sau pe coridoare", spune Rusu.

Potrivit acestuia, toate propunerile au fost înaintate luna trecută Baroului Bihor şi conducerilor instanţelor, însă n-a primit niciun răspuns.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
E bine pana va fi rau
Nu trebuie sa fii membru MENSA ca sa realizezi ca alocarea pt. actul de judecata a DOAR 19 sali din cele peste 400 (adica 5%!!!) va duce la grave disfunctionalitati! Disfunctionalitati amplificate de o idee idioata izvorata din mintea unui idiot (sau a mai multora!), jumatate din sali, cele cu ponderea cea mai mare de jӑlbaşi, sa fie amplasata la beci. (Po)pulimea, impreuna cu hotii, militistii si alte secaturi... Sa fiu bine inteles, nu-i acuz de nimic pe magistrati! ,,Lucrarea" este opera unor arhitecti, constructori, etc, care chiar avand parte de presiuni din partea ,,beneficiarilor", trebuiau sa respecte niste normative! Doamne fereste! de vreun incendiu.... Colectiv ar fi fix pix. Stiu, sunt prevazute sisteme automate, bla, bla, bla... doar ca traim in Romania unde totul e guvernat de legile lui Murphy!
Postat 18 Mai 2016, 12:54 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1529 RON
  • 1 EUR = 4.8641 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON